Corneliu DAC/GET mandru - blog

Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al Europei

2012-01-12T16:06:00.002+02:00

Rosia Montana constituie o comoara nu numai in aur si in alte elemente „top secret” din Tabelul lui Mendeleev, dar si pentru cultura Europei. Daca s-ar tine cont de acest nepretuit tezaur, nu s-ar da niciodata degrevare arheologica!
Atât de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intâmplator in galeriile de mine reprezinta o pagina de istorie care nu se potriveste cu teoriile ilogice ale celor care sustin ca romanii au venit in Dacia aducând germenii culturii latine din care a luat fiinta poporul român si ca dacii nu exploatau aurul in galerii si nu stiau sa-l prelucreze. Concluzia „fireasca” de aici ar fi cea vehiculata de amar de vreme prin "cartile" de istorie, anume ca niciun tezaur gasit pe aceste meleaguri, nici faimoasele bratari de aur, nu pot fi dacice!
Istoria tripticelelor (carti cu trei foi de lemn cerat legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii in cartea ”Românica”, de G. Popa-Lisseanu, editata in 1926 la tipografia Ion C. Vacarescu.

S-au gasit 50 de piese, dintre care jumatate au fost distruse integral sau partial, din nepricepere, ignoranta sau rea-credinta, pastrându-se intregi sau parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin.
Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre ”proprietari” de mine romani si ”arendasi”, baiesi priceputi, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar – cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate – o lista de bucate pentru un ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vânzare – cumparare de sclavi si asocieri in vederea exploatarii
unor ”gauri de mina”. Am pus in ghilimele ”proprietari”, pentru ca in tablite, formularea este deosebit de interesanta! Dam un exemplu: ”Ulpius Valerius, nestiutor de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea nestiutor de carte”. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa!
In 1875, tablite asemanatoare mai fusesera descoperite doar in Pompei, intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitante. Impreuna cu cele de la Rosia Montana, constituie singura dovada a vechimii si raspândirii scrierii cursive in latina prisca!

In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral cu comentarii si ilustratie grafica de catre eruditul german Teodor Mommsen.
Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre raspândirea limbii latine vulgare in secolul II d. Chr., despre scrierea cursiva in aceasta limba, pâna la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana necunoscuta in lume. Tablitele cerate demonstreaza ca minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca si ”autohtonii”, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii in limba latina prisca sau ”vulgara”.In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni ” quia se litteras scire negavit” – ”nu stia a scrie literele” - ei se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: când anume invatase neamul trac, in masa, limba latina prisca?
Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea exista posibilitatea sa mai fie altele ascunse in galeriile dacice. Asta ar insemna sa nu se dea nicio degrevare arheologica pentru nicio exploatare invaziva, dar asa ceva nu se intâmpla decât in tarile cu guvernanti educati, care stiu ce inseamna cultura.
Tripticele au fost descoperite in mai multe mine. La Larnic, pe lânga tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti. In minele din Letea, lânga triptice, a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu vârsta apreciata la 40 de ani. Intr-o mina dacica din Carnicul Mare, au fost descoperite intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, având si o vatra.
Lânga Rosia Abrudului, in mina Sf. Ecaterina, la o adâncime de 277 metri, au fost gasite cele mai multe triptice, impreuna cu obiecte casnice.

Textul fiecarui document se scria de doua ori. Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului intern, fara a se desface sigiliile ce-l pecetluiau, iar scopul contactului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mâna de la cap la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece, este specificat in contracte, nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii ”quia se litteras scire negavit” (nu stiau sa scrie literele).

http://www.buletindecarei.ro/2012/01/tablitele-cerate-de-la-rosia-montana-un-tezaur-al-europei.html

http://www.enational.ro/romania-mea/tablitele-cerate-de-la-rosia-montana-un-tezaur-al-europei-49380.html/

Craciunul straveche sarbatoare a luminii

2011-12-19T14:56:00.003+02:00

Craciunul romanesc este mai mult decat cadouri sub brad si beculete colorate, este chiar mai mult decat celebrarea Nasterii lui Iisus. Craciunul romanesc este sarbatoarea vietii si a luminii, a soarelui invocat in cea mai lunga noapte a anului, cea a solstitiului de iarna, pentru a capata puteri si a invinge intunericul, iar ziua sa inceapa din nou sa creasca.
Cu mii de ani in urma, stramosii nostri, care traiau intr-o minunata armonie cu natura si cu ritmurile ei, sarbatoreau in noaptea dinspre 21 spre 22 decembrie evenimentul solstitiului de iarna, perioada critica in mersul Timpului. Soarele se afla atunci in cel mai "slab" moment al sau, dandu-ne cea mai scurta zi din tot anul, iar anticii credeau ca nu mai are forta si trebuie hranit si ajutat. In unele zone ale tarii, se rostogolesc de pe dealuri roti aprinse in noaptea de Craciun, in altele se aprind busteni - poate urme ale unor stravechi ritualuri solare. Probabil, oamenii acelor vremi credeau intr-o divinitate a vietii si a mortii, a invierii si a vietii de dincolo, care guverna ritmul existentei lor pamantene, al vegetatiei, al agriculturii. Viata si moartea erau considerate doua fatete firesti ale aceleiasi realitati, iar stramosii nostri nu cunosteau teama de moarte si de neant, care a facut din societatea zilelor noastre o societate depresiva si stresata. Ei aveau un reper de nezdruncinat: credinta in nemurirea sufletului.

Sacrificiul dacic al porcului

In universul lor plin de simboluri si magie, intunericul era simbolizat de un animal cu atribute pamantesti: porcul, care scurma mereu pamantul. Astfel, sacrificarea porcului echivala cu alungarea intunericului si izbanda luminii. Pentru daci, sacrificiul porcului era un foarte important act de cult, asa cum reiese din numeroasele ilustratii ale tablitelor de plumb, copii dupa tablitele dacice de aur descoperite la Sinaia in vremea regelui Carol I. In mai multe astfel de tablite apare reprezentat un sacrificator cu un cutit in mana, ridicat in sus, deasupra unui porc. Este cel mai frecvent si mai important act de sacrificiu ilustrat in aceste documente si apare adesea asociat cu reprezentarea unei divinitati stranii, care pare ca a inviat din morti: un zeu in poarta unui templu sau a unui mormant, invelit intr-un giulgiu asemenea mumiilor, sprijinit in doua carje si cu fata supta, cadaverica. Este, probabil, zeul vietii si al mortii, care invinge moartea si intunericul, invie, iese din mormant si aduce speranta intr-o noua viata.
Unii etnologi sunt de parere ca, in vremuri indepartate, sacrificiul porcului, cu toate semnificatiile sale, era plasat primavara, cand natura se trezea la viata. Apoi, odata cu mutarea anului nou de la 1 martie la 1 ianuarie, sarbatorile de primavara au fost transferate in decembrie. De aceea, colindele noastre si sorcova vorbesc despre flori de mar si vanatori simbolice, de aceea plugusorul nostru vorbeste de arat si semanat. De aceea trei sferturi din colindele noastre sunt pagane, nu au nici o legatura cu evenimentul crestin al Nasterii lui Iisus. Anul nou incepea, asa cum era firesc, primavara, cand natura revenea la viata, iar ritualurile de inceput de an invocau belsugul, florile, roadele. Apoi, batranul zeu care invia s-a intalnit cu crestinismul, cu Vestea cea buna si cu Iisus, care invie si El din morti, tot primavara. Interesant este faptul ca Nasterea lui Iisus a fost sarbatorita multa vreme pe data de 6 ianuarie. Biserica a mutat, la un moment dat, aceasta sarbatoare pe 25 decembrie, pentru a mai stavili din multimea de sarbatori pagane dedicate soarelui, concentrate la acea data. Romanii serbau Saturnaliile la 25 decembrie, iar dupa secolul al Iii-lea d.Cr. pe Sol Invictus (Soarele Neinvins), dar si pe Mithra, iar pentru celti, solstitiul de iarna era cea mai mare sarbatoare din an. In felul acesta, cele doua mari sarbatori crestine, Craciunul si Pastele, au ajuns sa se suprapuna peste doua momente cruciale din viata comunitatilor precrestine din Carpati, anume solstitiul de iarna, cand lumina triumfa si ziua invinge noaptea, si echinoctiul de primavara, cand viata invinge moartea si natura reinvie.
Sacrificiul porcului de Craciun este specific romanesc. In asezarile stravechi de pe teritoriul tarii noastre, arheologii au descoperit si oase de porc, din ce in ce mai numeroase incepand cu ultima faza a neoliticului, semn ca acest animal era crescut in gospodarii, iar carnea lui era consumata. Porcul a fost considerat, in mai multe culturi ale antichitatii, un animal preferat de zeii subpamanteni, fiinta a intunericului, ce simboliza noaptea si irationalul, dar si belsugul pamantului, adesea fiind un echivalent al graului. Porcul era sacrificat in cinstea zeilor vegetatiei, care asigurau ritmul recoltelor - Demeter, Persefona, Ceres. La egipteni, porcul era un animal detestat, iar carnea lui nu era consumata. Totusi, o singura data pe an, egiptenii sacrificau un porc in cinstea lui Osiris, zeul vegetatiei si al vietii de dupa moarte. Acest porc il simboliza pe Seth, ucigasul lui Osiris. Deci, se ucidea ritualic moartea insasi. Dar cum era reprezentat Osiris, cel venit din morti? Ca un zeu inviat dupa trei ani de moarte, cu fata cadaverica, incapabil sa se sprijine pe propriile picioare si invelit intr-un giulgiu, asemenea mumiilor... Adica foarte asemanator cu zeul dacilor, reprezentat in placile de plumb, alaturi de sacrificatorul care ridica cutitul deasupra unui porc.
Stim ca Deceneu, marele preot dac, a umblat mult pe la egipteni. Mai stim ca el a venit sa reformeze si sa organizeze religia unui vechi zeu al dacilor: era probabil vorba de acest zeu al vietii si al invierii, al triumfului luminii aupra intunericului. Cu cateva secole inainte de Deceneu, Zamolxis, cel mai mare reformator religios al dacilor, devenit el insusi zeu, dupa apostolatul lui in preajma lui Pitagora si prin Egipt, se intoarce la daci si le infatiseaza, sub forma unui ritual de misterii, drama zeului care moare si bucuria invierii lui. El se retrage in adancul pamantului pentru trei ani, timp in care este jelit, apoi revine intre cei vii. Scenariu identic cu cel al egipteanului Osiris, care si el a petrecut trei ani in lumea mortilor, apoi a inviat, si cu cel al lui Iisus, care a inviat dupa trei zile. Fie ca dacii au fost influentati de egipteni, fie ca religia lor avea radacini comune cu cea egipteana, prin aceasta divinitate care promitea viata dincolo de moarte, stramosii nostri dovedeau o spiritualitate mai apropiata de cea a Orientului decat de cea europeana. La aceasta se referea Herodot cand spunea ca dacii se cred nemuritori. Credinta in aceasta nemurire ii facea de temut in lupte, caci ei stiau ca nu mor, ci merg la Zamolxis. Dar ei nu credeau intr-o inviere sau nemurire a trupului, asa cum credeau egiptenii, care mumificau corpul pentru a-l conserva in cea mai buna stare si ii puneau alaturi toate cele trebuincioase pentru viata de dincolo. Dacii credeau in nemurirea sufletului. Numai astfel se explica de ce nu exista morminte dacice in perioada de dupa reforma lui Deceneu: trupurile erau arse, iar cenusa era probabil aruncata in patru vanturi.
Craciunul se numeste "Nasterea (lui Cristos)" in cele mai multe limbi: Noel, Navidad, Natale, Rojdestvo, Christmas... Doar in romana se numeste "Craciun", un cuvant de originea caruia nu a reusit sa dea nici un lingvist pana acum. Cu siguranta este un cuvant stravechi, iar cei care se caznesc sa-i gaseasca o origine latina uita ca aceasta sarbatoare este prea veche si prea importanta pentru a fi numita cu un cuvant luat dupa venirea romanilor. Conflictele dintre vechiul spirit al Craciunului si incarcatura crestina a sarbatorii se pot zari in mai multe aspecte: intr-o veche legenda, Fecioara Maria ii cere adapost lui Craciun, ca sa-L nasca pe Iisus, dar acesta nu o primeste si isi pedepseste aspru nevasta, care o ajuta pe ascuns pe Maica Domnului, taindu-i mainile; pomana porcului se face in plin post crestin, cand bucatele de dulce sunt interzise etc. Dar cele doua straturi de credinte au ajuns sa se impleteasca si sa duca la o sinteza originala: Craciunul romanesc.
Asadar, Craciunul la daci insemna revigorarea soarelui, victoria luminii si a vietii, iar sacrificiul porcului echivala cu infrangerea intunericului si asigurarea belsugului. Dupa mutarea zilei de nastere a lui Iisus in ziua de Craciun, s-a pierdut treptat semnificatia acestui ritual, dar taranii romani (si chiar multi dintre oraseni) au continuat neclintit sa-l indeplineasca, convinsi ca nu poate exista Craciun adevarat fara taiatul porcului. Nicaieri in alta parte a lumii, Craciunul nu se defineste obligatoriu prin acest sacrificiu al porcului, atat de dezaprobat de Biserica multa vreme, ca fiind un ritual pagan. Cu timpul insa, acest ritual a ajuns sa se imbine firesc cu celelalte aspecte ale Craciunului, plamadind cea mai frumoasa si mai plina de bucurii sarbatoare a familiei romanesti. Din pacate, in ultima vreme, societatea noastra a devenit din ce in ce mai mult o societate de consum, asa incat zilele din preajma Craciunului se transforma intr-o goana nebuna dupa cumparaturi. Iar primul Craciun european, cel din 2007, va aduce cu sine indepartarea ultimelor semnificatii ancestrale ale acestei sarbatori: sacrificiul, considerat o practica "barbara", nu mai poate fi facut, decat de macelari profesionisti, iar porcul trebuie anesteziat inainte de a fi sacrificat. Probabil nu va mai fi indreptat cu capul spre rasarit, nu i se va mai face cruce pe frunte, nu va mai fi presarat cu sare si grau, nu va mai fi parlit cu foc de paie... Treptat, bucatele de porc vor ajunge simple alimente, procurate de la magazin, caci ceea ce conta in primul rand in aceasta traditie era actul in sine al sacrificiului si al participarii. Dar ceea ce este cu adevarat important si trebuie sa dureze este spiritul Craciunului. Sa ne amintim ca in ziua de Craciun izbandesc lumina si viata si sa nu lasam vremurile cele noi si agitate sa ne indeparteze de spiritualitatea pamantului nostru, de sensurile adanci ale sarbatorii si sa ne transforme in simpli consumatori de petreceri.

* preluare din Formula As

Lerui (Leru-i) Ler

2011-12-07T08:35:00.003+02:00

Nu exista in colindele noastre un refren mai frumos si mai plin de vraja decat "lerui ler". De cele mai multe ori, este insotit de florile dalbe, intr-o alaturare tulburatoare, plina de mister.
Este surprinzator ca in plina iarna sunt invocate florile, tot asa cum e de mirare ca datini precum plugusorul si sorcova vorbesc de arat si semanat. Dar etnologii ne dezleaga misterul: se stie ca majoritatea popoarelor vechii Europe sarbatoreau Anul Nou la inceputul primaverii, in martie. Dupa Iulius Cezar, inceputul de an s-a mutat pe 1 ianuarie, creandu-se un decalaj intre anul civil si cel agrar. Pe teritoriul tarii noastre, in vechime, cu siguranta Anul Nou era considerat inceputul anului agricol, adica echinoctiul de primavara. Acest eveniment reprezenta un punct critic in miscarea soarelui, momentul in care ziua ajungea egala cu noaptea si incepea sa creasca. In aceasta zi a anului erau situate in trecut atat plugusorul, cat si sorcova si o parte din colindele laice. Dupa mutarea inceputului de an in iarna, sarbatorile care celebrau venirea primaverii si a noului an au ajuns sa se amestece, pe de o parte, cu stravechile sarbatori prilejuite de solstitiul de iarna, cand era sarbatorita victoria luminii asupra intunericului, prin procesiuni cu masti animaliere si prin sacrificiul porcului, iar pe de alta, cu mai noile sarbatori crestine. De aici, complexitatea extraordinara a sarbatorilor de iarna romanesti si, in special, a colindei. Intre colindele laice de primavara, mutate in iarna, se numara si cele care, la origine, aveau refrenul "florile dalbe". Exista si cazuri de preluare a refrenului si, adesea, de modificare a lui pentru a-l aduce in acord cu textul religios (Ler doamne, Marului Doamne etc.). Dar din totalul colindelor romanesti, doar un sfert sunt religioase, restul fiind precrestine.
Ramura de mar inflorita facea parte din recuzita colindatorului, asa cum facea parte din recuzita copiilor ce umblau cu sorcova. Atingerea casei, a usii sau a gazdei cu ramura inflorita de mar, simbol al belsugului, era un moment-cheie in procesiune, care garanta un nou an imbelsugat. De asemenea, invocarea florilor dalbe era esentiala, caci forta magica a cuvantului este cea care influenteaza. Cand sarbatorile au fost mutate din primavara in miezul iernii, s-a recurs la inflorirea fortata a unor ramuri de mar: ramurile se rupeau din pom de Santandrei si se puneau in apa, la caldura. Dupa o luna, la sfarsitul lui decembrie, infloreau. Cu timpul, s-a renuntat si la aceasta practica. Astazi, sorcova este alcatuita din crengi uscate si impodobite, iar colindele, care odinioara nu puteau fi concepute decat in prezenta magica a florilor albe, fie sunt insotite de manunchiuri de busuioc, cu care se ating casa si gazda, fie se folosesc crengi de alun (de asemenea, cu proprietati magice), de brad etc., fie s-a renuntat la orice recuzita.
Desi florile de mar au disparut de mult din traditia colindatului, refrenul s-a pastrat nestirbit. Sensul sau este clar, dar legatura cu restul textului s-a pierdut. Pastrarea, "inghetarea" acestui refren se explica prin caracterul magic pe care aceasta invocatie o avea. De altfel, intregul text al unei colinde a suferit, de-a lungul timpului, foarte usoare modificari, in comparatie cu alte genuri populare, tocmai din cauza fortei magice a cuvantului, pe de o parte, iar pe de alta, datorita caracterului colectiv pe care il imbraca acest ritual. Impotrivirea la schimbare era cu atat mai mare, cu cat era mai mare numarul de colindatori, caci orice interpretare personala era imediat respinsa de ceilalti: fiecare nota din melodie si fiecare cuvant din text trebuiau respectate cu strasnicie.
Aceleasi observatii sunt valabile si cu privire la refrenul "lerui ler". Probabil ca intr-o vreme a fost inteles de cei ce colindau, probabil avea o semnificatie foarte adanca, de vreme ce este atat de frecvent, si era incarcat de magie si forta, de vreme ce s-a pastrat pana astazi, in ciuda faptului ca nimeni nu-i mai pricepe sensul. Nenumarati lingvisti, istorici, folcloristi au incercat sa dezlege misterul acestui refren si sa descopere originea sa. Rezultatul a fost de fiecare data neconvingator: de la nume de imparati romani (Aurelian, Valerius sau Galerius), la nume de divinitati si de regi apuseni medievali, si pana la crestinescul cult "aleluia", acest nucleu magic al unui arhaic rit de trecere a cunoscut cele mai bizare interpretari. Cel mai mare succes a avut-o ideea provenientei lui "lerui ler" din "aleluia", in ciuda faptului ca acest refren este propriu colindelor laice, precrestine, in care Biserica nu s-a putut strecura decat superficial, prin simple inlocuiri de nume. Cum aceste colinde sunt foarte vechi, cu siguranta precrestine si preromane, putem incerca sa ne imaginam care a fost procesul prin care aceste cuvinte s-au transmis, pe cale orala. Probabil textul prin care se invocau fortele primaverii si ale belsugului a fost creat intr-o limba ce se vorbea pe teritoriul actual al tarii noastre, cu mult inainte de venirea romanilor. Acest text a fost respectat cu strictete generatii la rand, si mai ales refrenul, care nu putea fi modificat sub nici o forma, caci constituia invocatia propriu-zisa. Odata cu modificarile intervenite in limba, datorita contactelor cu limba unor nou-veniti cuceritori, acest text a ajuns sa fie inteles din ce in ce mai putin. Desigur ca transformarile s-au petrecut lent, prin intermediul unei lungi faze, in care vorbitorii vorbeau ambele limbi, dar isi cantau cantecele magice in vechea limba. Probabil aceste productii populare au fost ultimele in care au patruns cuvinte si structuri din noua limba si au fost, incet, incet, traduse. Totusi, refrenul, care concentra toata vraja acestor texte, avea efect tocmai prin rostirea sa, prin sunetele din care era alcatuit, iar daca acesta era modificat, schimbat, tradus, isi pierdea forta magica de influentare a destinului.
Sa presupunem ca acest refren - "lerui ler" - este extrem de arhaic, un rest dintr-o limba ce se vorbea candva pe aceste meleaguri, o ramasita care s-a pastrat pana azi, deoarece modificarea sa era strict interzisa. Astfel de refrene magice, foarte arhaice, devenite de neinteles, exista in numeroase traditii. Cele mai multe texte de vraji, farmece, incantatii, bolboroseli ale vracilor si chiar textele unor jocuri si ghicitori de copii pot ascunde astfel de stravechi vorbe, devenite de nepriceput. Cum aceste invocatii se faceau la echinoctiul de primavara, pentru un an agricol imbelsugat, si cum florile albe, foarte probabil de mar, simbol al puritatii si al belsugului, erau cele care garantau toata puterea magica din cuvant si o materializau, putem presupune ca refrenul "lerui ler" reprezinta un aspect stravechi al refrenului actual "florile dalbe". Sau, mai limpede, "florile dalbe" ar putea fi o traducere a refrenului "lerui ler", folosita in paralel, intr-un fel de repetitie, din momentul in care vechiul refren nu mai era priceput, dar nici nu putea fi inlaturat, caci odata cu el se inlatura si vraja. De aici numarul mare de alaturari ale celor doua refrene in acelasi colind si absenta altor combinatii: rareori, "florile dalbe" se combina cu alt refren, la fel si "lerui ler". Dar sa vedem cum ne poate ajuta lingvistica in lamurirea acestei probleme. Cuvantul "ler", "lel" si alte variante ale sale desemnau tocmai floarea alba, intr-o serie de limbi stravechi. In latina "lilium" inseamna "crin" si era imprumutat dintr-o limba veche, mediteraneana, pe care romanii au gasit-o in peninsula italica la venirea lor. In greaca, exista un cuvant asemanator, "leirion" care desemneaza atat crinul, cat si narcisa, ambele flori albe. In sarda, exista un cuvant similar, care inseamna "floare alba, margareta, crin". Si exemplele pot continua, cu cuvinte din basca, hitita, copta etc. In toate aceste limbi exista un cuvant care desemneaza floarea alba, dar nu intotdeauna este vorba de aceeasi floare, ci exista variatii in functie de zona climatica. In aria mediteraneana, floarea alba era prin excelenta crinul, adorat si in civilizatia minoica. La noi, crinul nu a fost si nu este o planta locala. Este foarte posibil ca floarea alba sa fi fost in primul rand floarea de mar, despre care, fireste, nu se putea vorbi decat la plural. Marul a fost intotdeauna un pom specific spatiului geografic romanesc si apare ca alternativa a bradului in rolul de arbore cosmic. Mai mult, merele, cel mai adesea de aur, sunt frecvent intalnite in basmele si miturile romanesti.
Desi s-a considerat mereu ca "lerui ler" este o formula pe deplin intunecata, totusi, dictionarele consemneaza un alt cuvant "ler" insemnand "floarea varstei", pe care il pun in legatura cu refrenul din colinde: i-a trecut leru - "a imbatranit", "i-a trecut vremea lui ler", adica a "colindatului", prin urmare a tineretii si a dragostei. Dar "leruitul" este atestat in unele regiuni si cu sensul de cantec ceremonial de inmormantare, care se canta in preziua inmormantarii, doar la mortii tineri, adica la cei care mor "in floarea varstei". Deci, lerul este floare alba, floarea pura, simbolul primaverii si al tineretii.
Frumusetea tainica a acestui refren isi are radacinile in sufletul adanc al stramosilor nostri, de acum multe sute de ani.

*articol preluat din "Formula As" 2006

Traditii si obiceiuri pe 29 noiembrie - Santandrei

2011-11-29T10:38:00.002+02:00

Oamenii, în seara de Sf. Andrei, mănâncă un fel de turtă înmuiată în usturoi. Se serbează cu mâncăruri gătite în usturoi. Fac un fel de azimă, pe care o coc în vatră, care are deasupra nişte semne făcute cu lingura; după ce s‑a copt, o mănâncă cu toţii din casă, întingând într‑o strachină cu usturoi pisat, amestecat cu apă şi sare, în care înting toţi.

Turta de Andrei: Fetele mari, care se adună la casa uneia pentru facerea turtei, aduc apă cu gura. Pentru colacul de Andrei aduc doar apă neîncepută. La turtă se pune în egală măsură apă, sare şi făină, măsurate cu o coajă de nucă. Fiecare fată îşi coace turta pe vatră şi apoi o mănâncă, aşteptând peste noapte voinicul (ursita), care va veni în vis să‑i dea apă pentru astâmpărarea setei. Colacul este făcut din pâine dospită, punând în mijlocul lui un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într‑un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata ştie că va avea noroc. Dacă usturoiul nu răsare, e semn de ghinion. În unele părţi, fetele, ca să‑şi vadă ursitorul, pun sub căpătâi înspre Sf. Andrei patruzeci şi unu de fire de grâu, menindu‑le în chipul următor: „Voi, patruzeci şi unu de fire de grâu,/ Eu voi adormi/ Şi voi hodini,/ Dar eu mă rog lui Dumnezeu/ Să‑mi trimită îngerul meu,/ Să‑mi arate pe ursitorul meu,/ Cel ce mi‑i dat de Dumnezeu!“ Peste noapte fetele cred că‑şi vor vedea în vis alesul. Grâul mai este utilizat şi pentru aflarea norocului. Toţi ai casei seamănă grâu în câte o strachină cu pământ. Îi va merge bine, va fi sănătos cel al cărui grâu va răsări cel mai bine şi va creşte frumos. În alte părţi, grâul se pune în apă curată şi, dacă răsare, se zice că acel ce l‑a pus va avea noroc. Tot în acest scop se pun în apă şi ramuri cu muguri, pentru a îmboboci. Aceste crenguţe înflorite sunt viitoarele sorcove de la Sf. Vasile.
Spre Sf. Andrei se măsură bine nouă ceşcuţi cu apă, ce se toarnă într‑o strachină, sub icoane. A doua zi dimineaţa se măsură din nou, cu aceeaşi ceaşcă, apa din strachină. Dacă va prisosi apă cât de cât, măcar o picătură, va fi cu noroc; de va fi apa cu scădere, va fi fără noroc.
Păzitul usturoiului: se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă pun mai multe căciulii de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti, aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, apoi se aşează toţi în jurul mesei, mănâncă, vorbesc şi râd până în zori. Fetele îşi împart usturoiul, pe care îl duc a doua zi la biserică, pentru a fi sfinţit. Usturoiul este păstrat mai apoi la icoană, fiind bun de făcut „de dragoste“. Usturoiul păzit primăvara se pune în pământ şi‑i bun de leac; cu el pot fi tratate şi vitele bolnave.
În Bucovina, fetele îşi ghiceau ursitul cu ajutorul urmei lăsate în zăpadă: în această seară fetele ieşeau din casă şi păşeau în zăpadă, urmând ca a doua zi să ghicească, după direcţia în care zăpada fusese măturată din această urmă, locul din care va veni ursitul.
La Sf. Andrei se duceau fetele cu inelul de cununie al unei femei şi cu o lumânare la fântână; coborau lumânarea până la găleata umplută cu apă şi îşi vedeau norocul”.

Fetele fac vrăji de ursită, vrăjind de peţire, de dragoste, căutându‑şi de noroc, sau făcând farmece de răutate, care trebuie să se lipească de duşmani şi de casele lor. Un flăcău care‑i mai voinic şi mai curajos prinde un liliac (pasăre), îl pune într‑o oală de lut nouă şi se duce la hotar, unde au să se bată strigoii, şi îngroapă oala acolo. După şapte zile se duce iarăşi, o dezgroapă şi‑n ea găseşte o greblă, un ţepoi şi o coasă. Cu grebla aduc binele asupra satului, cu ţepoiul împrăştie răul şi cu coasa răpun pe duşmanii lor.

vezi si: http://dacmandru.blogspot.com/2010/03/santandrei-sfantul-andrei-preluat-de-la.html

Eminescu si dacii

2011-11-15T07:51:00.001+02:00

Convingerea lui Eminescu asupra originii noastre dacice apare clar în poeziile "Memento mori " (1872), "Odin si poetul" (1872), "Sarmis" (1881), "Gemenii" (1881), precum si în piesa de teatru "Decebal", toate publicate dupa disparitia poetului.
În articolul "Labirintul istoriei noastre", Eminescu spune:
"Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împaratese de marmura a lumei: Roma. Era un popor nobil acela a carui cadere te împle de lacrimi, iar nu de dispret si a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleta, de amor de patrie si de libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost si nu va fi o rusine niciodata".

Memento mori

..........................................................................
Zeii Daciei acolo locuiau poarta solară
În a oamenilor lume scările de stânci coboară
Și în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun;
Și pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume
Și din cupe beau auroră cu de neguri albe spume,
Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră și răsun.

Câteodată-un corn de aur ei răsună-n depărtare,
Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare,
Cheamă caii lor ce-aleargă cu-a lor coame-mflate-n vânt:
Vin în herghelii de neauă, pe cărări demult bătute
Și pe ei zeii încalic străbătând pe întrecute
Codrilor nalt întuneric, făr-de capăt pe pământ.

Dar adesea pe când caii dorm în neagră depărtare,
Luna, zâna Daciei, vine la a zeilor serbare:
Soarele, copil de aur al albastrei sfintei mări,
Vine ostenit de drumuri și la masă se așează,
Aerul se aurește de-a lui față luminoasă,
Sala verde din pădure strălucește în cântări.

Și ca zugrăviți stau zeii în lumina cea de soare.
Părul lor cel alb lucește, barba-n brâu li curge mare,
Creții buzei lor să numeri poți în aerul cel clar;
Hainele întunecate albe par în strălucire
Și ei râd cu veselie l-a păharelor ciocnire,
Iară luna rușinoasă pe sub gene s-uită rar.

Haina lungă și albastră e cusută numa-n stele.
Iară albii sâni de neauă, strălucesc, cu de mărgele
Și mărgăritare salbă, pe un fir de aur prins;
Păru-i lung de aur galbăn e-mpletit în cozi pe spate,
Ochii ei căprii se uită la cerescu-i mândru frate
Și de melancolici gânduri al ei suflet e cuprins.

Înainte de plecare ¬ ea, doinind din frunză, cheamă
Zimbrii codrilor cei vecinici, li dezmiardă sura coamă,
Li îndoaie a lor coarne, pe grumaz îi bate lin
Și pe frunți ea îi sărută, de rămân steme pe ele,
Apoi urcă negrul munte, pe șivoaiele de stele,
Lin alunecă ș-alene drumul cerului senin.

Îndărătu-acelui munte, infinita întinsoare
E frumoasa-mpărăție mândră a sântului soare
Și pe coaste sunt palate, ce din verzile grădini
Strălucesc marmora albă și senină ca zăpada,
Cu intrări în veci deschise, cu scări netezi, colonade
Lungi de marmure ca ceara în lungi bolte se îmbin.

Pe-a ferestrelor mari laturi sunt lăsate largi perdele,
Mreje lungi de aur rumăn au țesut ani mulți la ele
Mânile surorei albe. Aeru-i de diamant,
El plutește-n unde grele de miroase-mbătătoare
Peste văile ca râuri desfășurate sub soare,
Pe dumbrăvi cu rodii de-aur, peste fluvii de briliant.

Și oștiri de flori pe straturi par a fi stele topite,
Fluturi ard, sclipesc în soare, orbind ochii ce îi vede,
Ca idei scăldate-n aur și-n colori de curcubău;
Pe grădinile-nflorite, peste mândrele dumbrave
Norii mișcă sus în ceruri înfoiatele lor nave
Rostre de jeratec ș-aur, vele lungi de curcubău.

A-mpăratului de soare bolți albastre și cu stele
Se ridică-n caturi nalte tot castele pe castele.
Cu ferești de aur d-Ofir, cu oglinzi de diamant,
Cu scosůri de albe marmuri, cu covoare de purpură;
Printre mândrele coloane o cântare blând murmură
E un vânt cu suflet dulce într-un aer de briliant.

Și nici umbra nu se prinde d-atmosfera radioasă.
Ca prin apă cristalină trec cu frunțile frumoase,
Trec a soarelui copile printre aerul cel cald;
A lor păr e ca și ambra, ca și crinul a lor față,
Abia-atinse-s a lor umbre de o tainică roșață
Auroră trandafirie prin ferestre de smarald.

Într-o lume fără umbră e a soarelui cetate,
Totul e lumină clară, radioasă voluptate,
Florile stau ca topite, râurile limpezi sunt;
Numai colo în departe și-n albastră depărtare
Ale zorilor grădine clar se văd strălucitoare,
Cu boschetele de roze și cu crinii de argint.

Acolo sunt lacuri limpezi, rumene în a lor fire,
De-a grădinilor de roze tăinuită oglindire,
Și din curtea argintie zorile râzânde ies;
Haine verzi și transparente coprind membrele rozalbe
Și în lac ele aruncă roze cu mânuțe albe,
Netezind a lor sprâncene, dând din frunte părul des.

Într-o dulce și umbroasă, viorie atmosferă,
Se ridică dintre lunce, cu-a ei cůpole de ceară
Închegate ca din umbră verde și argint topit,
Transparând prin diamantoasă fină de paingăn pânză,
Monastirea alb-a lunei ce prin lumi va să s-ascunză,
Cu coloane-nconjurate de a viței-ncolăciri.

Ai grădinei arbori mândri cu întunecatul verde
Conjurați ș-acoperiți-s cu-iederă ce-n vârf se pierde
Mișcând florile ei albe ¬ flamuri cu-nfloriții creți
Și în muri de frunzi lucinde, și în scări de flori pendente
Și în poduri legănate de zefire somnolente
Dintr-un arbore într-altul iedera trece măreț.

Spânzură din ramuri nalte vițele cele de vie,
Struguri vineți și cu brumă poamă albă aurie,
Și albine roitoare luminoasă miere sug;
Caii lunei albi ca neaua storc cu gura must din struguri
Și la vinul ce-i îmbată pasc mirositorii ruguri
Și în sara cea eternă veseli nechezând ei fug.

Și în monastirea lunei cu-argintoasă colonadă,
Vezi cum trece ea frumoasă corpu-i dulce de zăpadă,
Umerii, cu-a lor lumine, par de aur moale blond,
Abia corpul coperit e de-un gaz moale ce transpare
Astfel trece ea frumoasă, cu-a ei brațe sclipitoare,
Reflectată-n mii oglinde de pe muri și din plafond.

Și-n odăile înalte din frumoasa monastire
Sunt pe muri tablouri mândre, nimerită zugrăvire
Ale miturilor dace, a credinței din bătrâni;
Prin grădini cu albe-izvoare sunt a lunei dulci amoruri,
Sau palate argintoase unde zori trăiesc în coruri,
Sau pădurea cea vrăjită cu frumoasele-i regini.

Ăsta-i raiul Daciei veche-a zeilor împărăție;
Într-un loc e zi eternă sara-n altu-n vecinicie,
Iar în altul, zori eterne cu-aer răcoros de mai;
Sufletele mari viteze ale-eroilor Daciei
După moarte vin în șiruri luminoase ce învie
Vin prin poarta răsăririi care-i poarta de la rai.
..........................................................................
Nu. Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale,
Dintre stânce arcuite în gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi șiruri au ieșit
Și Zamolx, cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri,
Mișcă caii lui de fulger și-a lui car. Călări pe bouri,
A lui oaste luminoasă îl urma din răsărit.

Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare,
Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare,
Colțuroasa lui coroană e ca fulger împietrit,
Împletit cu stele-albastre. Răsturnat în car cu rune,
Cu-a lui mân-arată drumul la oștirile-i bătrâne
Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit.

Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă cu grandoare.
Munții lungi își clatin codrii cei antici, și-n răsunare
Prăvălesc de stânci căciule, salutând întunecat;

Iar hlamida lui cea albă zvârle falduri de zăpadă,
Când el brațul își ridică strigând stâncelor să cadă,
Mișcând codrii de răsună în imperiul lor urcat.

Și-n zenit opri oștirea-i peste armia romană.
¬ Decebal! el strigă-n nouri îi detun, îi iau în goană
Și Danubiul o să beie a lor sacre legiuni.
Decebal s-arată palid în fereasta naltă-ngustă
Și coroana și-o ridică cătr-imaginea augustă
Și se uită cu durere la divinii săi străbuni.
..........................................................................
Înrădăcinată-n munte cu trunchi lungi de neagră stâncă,
Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă,
Sarmisegetuza-ajunge norii cu-a murilor colți;
Și prin arcurile-nguste, făclii roșii de rășină
Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină,
Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți.

Și prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții,
Adunați văzu cezarul la cumplita mas-a morții:
Ducii daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri,
Luminând halele negre, armuri albe și curate,
Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate
De păreți pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri.

Ducii-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă.
Crunt e ochiul lor cel mare, tristă-i raza lor adâncă,
Pe-a lor umeri spânzur roșii piei de tigru și de leu,
Tari la braț și drepți la suflet și pieptoși, cu spete late,
Coifuri ca granit de negre au pe frunte așezate
Și-a lor plete lungi și negre pe-umeri cad de semizeu.

Cupele țeste de dușman ¬ albe, netede, uscate,
În argint, cu toate de-aur prea maestru cizelate
Și cu ele-n mână-nconjur lunga masă de granit;
Vor mai bine-o moarte crudă decât o viață sclavă
Toarnă-n țestele mărețe vin și peste el otravă,
Și-n tăcerea sânt-a nopții ei ciocnesc, vorbesc și râd.

Râd și râsul însenină adâncita lor paloare.
Se sting una câte una faclele mirositoare,
Se sting una câte una viețile ducilor daci;
De pe scaune cad pe piatra rece, sură, ce podește
Sala. Toți, toți pân-la unul. Unul încă tot trăiește,
Arde sânta lui coroană, fulger ochii lui audaci.

Luna-n ocean albastru scaldă corpul ei de aur
Luminând culmile sure și adâncul colcântaur,
Dintru care-ieșit se vâră-n nouri anticul castel;
Decebal (palid ca murul văruit în nopți cu lună)
Se arată în fereastă și-și întinde alba mână
Moartă din flamida neagră ce-l acopere pe el.

El vorbește. Și profetic glasu-i secolii pătrunde:
Sufletu-i naintea morții lumineaz-a vremii unde;
Gândul lui o prorocie, vorba lui mărgăritar;
Și l-aude valea-adâncă și l-aud stelele multe.
De pe stânca lui cezarul stă-n uimire să-l asculte,
Vorbele-una câte una lunecă-n ureche-i clar:

Vai vouă, romani puternici! Umbră, pulbere și spuză
Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză,
Vremi veni-vor când nepoții n-or pricepe pe părinți
Cât de naltă vi-i mărirea tot așa de-adânc- căderea.
Pic cu pic secând păharul cu a degradărei fiere,
Îmbăta-se-vor nebunii despera-vor cei cuminți.

Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare
Prizărite, tremurânde trec o lungă acuzare
Târând sufletul lor veșted pe-al corupției noroi.
Voi nu i-ați lăsat în voia sorții lor. Cu putrezirea
Sufletului vostru propriu ați împlut juna lor fire,
Soarta lor vă e pe suflet ce-ați făcut cu ele? Voi!

Nu vedeți că în furtune vă blăstamă oceane?
Prin a craterelor gure răzbunare strig vulcane,
Lava de evi grămădită o reped adânc în cer,
Prin a evului nori negri de jeratic cruntă rugă
Către zei ca neamul vostru cel căzut, ei să-l distrugă
Moartea voastră: firea-ntreagă și popoarele o cer.

Va veni. Stârniți din pace de-a prorocilor cântare.
Din păduri eterne, hale verzi, vor curge mari popoare
Și gândiri de predomnire vor purta pe fruntea lor;

Constelații sângeroase ale boltelor albastre
Zugrăvi-vor a lor cale spre imperiile voastre,
Fluvii cu de pavezi valuri înspre Roma curgători.

De pe Alpi ce stau deasupra norilor cu fruntea ninsă,
De prin bolți de codru verde, de prin stâncile suspinse,
Pe a pavezelor sănii coborâ-vor în șivoi;
Cu cenușa pocăinței și-a împlea pământul fruntea,
Cu cenușa Romei voastre moarte legioane punte.
Peste râuri. Și nimica nu se v-alege din voi.

Veți ajunge ca-n tâmpire, în sclavie, degradare.
Pas cu pas cade-n rușine neamul vostru sânt și mare:
Că-n iloți se va preface gintea de-nțelepți și crai,
Când barbarii vor aduce delta sântelor lor vise,
Îmbrâncind în întunerec toate cele de voi zise.
Vai vouă, romani puternici, vai vouă, de trei ori vai!

Astfel zise. În blăstămu-i mâna-i albă și uscată
El o scoate pe fereastă și coroana-ntunecată
De pe frunte o aruncă în abisul văii-adânci;
Palid, adâncit ca moartea, ca o umbră stă în lună,
Părul lui de vânt se îmflă, iară vorbele-i răsună
Și blestemu-i se repetă repezit din stânci în stânci!
..........................................................................

de Mihai Eminescu

Decebal către popor

2011-11-13T08:38:00.001+02:00

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

de George Coşbuc

Crearea etniei "daca" in Nomenclatorul de etnie si limba materna folosit la Recensamantul din 2011 (3)

2011-11-11T10:25:00.000+02:00

Referitor la petitia pentru crearea etniei "daca" in Nomenclatorul folosit la recensamant ( http://www.petitieonline.com/creearea_etniei_daca_in_nomenclatorul_de_etnie_si_limba_materna ), am primit un e-mail de la Directia relatii publice a Guvernului Romaniei: “Referitor la memoriul dumneavoastra, va facem cunoscut faptul ca a fost transmis, spre analiza si informare, INSTITUTULUI NATIONAL DE STATISTICA”. Nu stiu daca nu este doar un raspuns automat...

Crearea etniei "daca" in Nomenclatorul de etnie si limba materna folosit la Recensamantul din 2011 (2)

2011-11-02T07:25:00.002+02:00

Astazi am trimis petitia pentru crearea etniei "daca" in Nomenclatorul de etnie si limba materna prin e-mail la urmatoarele adrese: romstat@insse.ro presa@mmuncii.ro drp@gov.ro procetatean@presidency.ro .
Cu toate ca e semnata doar de 60 de persoane, dintre care 9 au ales sa nu-si afiseze numele (aceste semnaturi cred ca nu sunt valabile). Petitia a ramas deschisa, deci inca se mai poate semna.

Crearea etniei "daca" in Nomenclatorul de etnie si limba materna folosit la Recensamantul din 2011

2011-10-29T10:13:00.005+03:00

http://www.petitieonline.com/creearea_etniei_daca_in_nomenclatorul_de_etnie_si_limba_materna

TOACA

2011-08-12T12:59:00.001+03:00

Toaca (varianta bisericeasca): Toaca este un instrument muzical de percuţie din clasa idiofonelor folosit în liturghia ortodoxă. Toaca este constituită cel mai adesea dintr-o scândură de lemn sau, uneori, dintr-o placă groasă de fier încovoiată, în care se bate cu unul sau două ciocănaşe, la orele fixate pentru rugăciune. Toaca şi clopotul au rolul de a anunta începutul slujbei şi de a chema credincioşii. În liturgia ortodoxă toaca are un rol de delimitare temporală (trecerea de la timpul profan la cel liturgic) şi spaţială (delimitarea spaţiului liturgic de cel cotidian prin înconjurarea bisericii cu toaca).

Toaca (alta varianta - cea adevarata?): Cu toaca se invoca, prin lovirea ritmica a unei scanduri cu unul sau doua ciocanele din lemn, Zeita-Mama neolitica, in ipostaza de pasare, asa cum, mai tarziu, prin clopot si clopotei de arama se intra in contact cu Zeul-Tata indoeuropean (epocile Bronzului si Fierului). Arhaismul instrumentului toaca este atestat de chiar numele acesteia care reda, prin sunetul specific produs in timpul bataii, glasul pasarii de balta, barza. Toaca, cel mai arhaic si simplu instrument muzical inventat de om, este prezent in cele mai neasteptate zone ale culturii populare: toponimia sacra a Carpatilor (La Toaca, in muntii Ceahlau), denumirea astrilor (Toaca), in basme si multe zicale, in obiceiuri si practici magice (Colindatul cu Toaca, in noaptea de Joimari, alungarea norilor amenintatori, aducatori de grindina si vijelie pe timpul verii, si a Varcolacilor, cand acestia mancau, in timpul eclipselor Soarele si Luna etc.), in aflarea ursitei (Vergelul) s.a. Spatiul sacru al toacei de lemn formeaza o unitate teritoriala care se suprapune, in mare parte, peste arealul Civilizatiei Vechii Europe. Batutul toacei si clopotului este o practica magica, o bataie rituala.

Aviz popilor care spun ca muzica rock/metalica este satanista (o aberatie) - toaca se bate intr-un mod rapid si zgomotos, la fel ca si muzica mai sus amintita. Dracului nu-i place muzica rapida si zgomotoasa, din moment ce i se mai spune si Uciga-l Toaca!

Cine a inlaturat moartea lui Decebal de pe Columna Traiana?

2011-07-22T09:59:00.000+03:00

Columna lui Traian adaposteste multe mistere, pe care istoria se incapataneaza sa le treaca cu vederea. Degradat, prost interpretat, magnificul monument nu prea ii mai intereseaza pe istoricii nostri. S-au scris cateva studii, s-au dat cateva interpretari si s-a inchis dosarul. Se asterne praful peste o istorie a dacilor scrisa cu condeiul rupt, de niste istorici grabiti, o istorie din care adevarul inca nu s-a aratat decat in mica masura

Primul "film" de razboi din istorie;
Victoria lui Traian asupra dacilor a fost mai mult decat o simpla victorie militara: a fost inceputul unui jaf care a scos Imperiul roman din criza. Tezaurul dacic regal, estimat la cifre fabuloase conform autorilor vremii (mii de tone de aur si argint, rectificate de istorici la cateva sute, prin stergerea unui zero), a dus la o scadere a pretului aurului in imperiu, la scutirea cetatenilor romani de impozite pe timp de un an, la spectacole si jocuri ce au durat 123 de zile - cele mai lungi din istoria imperiului. Romanii si-au exprimat bucuria pentru infrangerea dacilor, punand sa fie ucisi in jocurile de circ 10 000 de gladiatori sclavi si 11 000 de fiare salbatice. Minele Daciei au furnizat in continuare aur imperiului , finantand ample programe de constructii, intre care si grandiosul for al lui Traian. Pentru realizarea acestuia s-a excavat un deal intreg, iar pentru a marca acest efort a fost inaltata o columna. Era o columna alba, goala, iar inscriptia de pe soclul sau spunea ca acest monument s-a ridicat pentru a marca inaltimea colinei excavate. Era viitoarea Columna a lui Traian. La un moment dat, la scurta vreme dupa inaugare, cuiva i-a venit ideea decorarii columnei. Probabil arhitectului Apollodor din Damasc. Monumentul, inalt de 38 m, a fost decorat cu benzi sapate in spirala, acoperite cu scene de lupta, asemenea cadrelor unui film, reprezentand desfasurarea celor doua razboaie daco-romane. Multi specialisti sustin chiar ca reprezentarile de pe columna erau in culori, ca marmura a fost pictata.
Astfel a luat nastere unul dintre cele mai grandioase monumente din cate a avut antichitatea, admirat si imitat de-a lungul timpului. Doar inscriptia a ramas aceeasi, fara sa pomeneasca nimic de razboaiele cu dacii. Pe columna apar foarte multe scene in miscare, complexe, elaborate, compuse pe mai multe planuri. Figurile sunt expresive si, desi sunt peste 2500 de fete reprezentate pe columna, rareori se gasesc unele care sa semene intre ele. Nimic nu este repetitiv, totul este plin de dinamism, de durere si compasiune. Desi romanii sunt prezentati mereu invingatori, desi nu exista nici o imagine de roman ucis in lupta, in vreme ce dacii sunt aratati zdrobiti in toate infruntarile, chirciti, cazuti sub copitele cailor, sagetati, decapitati, cu toate acestea, se desprind din aceste reprezentari o mare compasiune si admiratie a autorului fata de daci. Dacii lupta pana in ultima clipa pentru a-si apara libertatea si pamantul. Mai mult, in afara de celebra scena a sinuciderii lui Decebal, exista mai multe scene de sinucidere in masa a dacilor, care nu au acceptat sa ajunga prizonieri in mainile romanilor: fie isi strapung pieptul sau gatul cu pumnalul, fie, intr-o scena mult discutata, beau otrava. (Dupa alte interpretari, ar fi vorba de impartirea ultimelor provizii de apa, nu de impartirea otravii.) Scena este una dintre cele mai dramatice de pe Columna. Durerea este sfasietoare, dar este mai mult durerea infrangerii decat chinul mortii.
Multi dintre cei ce au studiat temeinic reliefurile de pe columna au afirmat ca la baza povestirii ilustrate pe acest monument se afla cartea pierduta a imparatului Traian despre razboaiele cu dacii; ca, de fapt, columna nu este decat "ilustratia" acelei carti, respectand succesiunea episoadelor, evenimentele, personajele si descrierile din carte. Multe din episoadele columnei sunt enigmatice. Ele erau probabil intelese de romani, care erau familiarizati cu textul cartii lui Traian si recunosteau usor pe fusul columnei cele descrise in carte. Pentru noi insa, care nu am avut sub ochi aceasta carte, ele raman o enigma.
Misterul unei scene sterse de pe Columna
Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a ramas totusi intreaga, dupa aproape doua mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adaugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi "citita" din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)
Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Deceabal.
Iar in scena imediat urmatoare, doi soldati prezinta unei multimi, pe un scut, capul lui Decebal. Ambii au privirea intoarsa, nici unul nu se uita spre scut si spre capul sangerand al regelui dac. Sursele scrise spun ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma si azvarlite pe treptele templului Gemoniilor. In scena imediat urmatoare, trei nobili daci, cu siguranta de mare vaza, sunt prinsi in munti de un grup numeros de soldati romani. Intre ei poate se aflau si fratele lui Decebal, Diegis, si marele preot, Vezina. Pentru prinderea celor trei a fost mobilizat un numar foarte mare de soldati romani, dupa cum rezulta din ilustrarea a nu mai putin de 16 figuri de legionari. Ultimele rezistente dacice sunt inabusite in munti. Un grup de daci, cu bagaje, se intorc la casele lor (sau, din contra, parasesc tara ocupata), apoi un sir de animale domestice inchide lungul sir al reliefurilor de pe coloana. Nu urmeaza nici o procesiune, nici un mars triumfal, nici o defilare glorioasa a armatei, nici o intrare stralucitoare in Roma. Un final neasteptat pentru un monument care trebuia sa celebreze victoria, triumful, gloria lui Traian, un final macabru si plin de tragism.
Episodul prezentarii capului lui Decebal de pe Columna este confirmat de un izvor cu cel mai mare grad de autenticitate posibila. Acum cateva decenii s-a descoperit la Grammeni, pe teritoriul fostei provincii romane Macedonia, un monument funerar inchinat lui Tiberius Claudius Maximus, cel care i-a dus lui Traian capul lui Decebal. Mormantul contine o inscriptie care confirma fapta acestui soldat si un relief reprezentand un calaret care se repede la un om prabusit la pamant, invesmantat in straie de dac, si din mainile caruia cade un pumnal incovoiat: este vorba de regele-erou, care tocmai isi luase viata. Scena sinuciderii lui Decebal apare reprezentata si pe obiecte de ceramica din Gallia si din Spania, dovada ca i-a impresionat pe contemporani. Cu totul ciudat este faptul ca relieful de pe Columna, in care capul lui Decebal este prezentat pe scut (sau pe o tava) a fost distrus prin ciocanire minutioasa, milimetru cu milimetru. Nu se mai vad decat contururile care sugereaza, vag, despre ce este vorba: un castru, in interiorul caruia se vede un cort militar, in fata caruia doua personaje prezinta unei multimi, alcatuita din soldati romani si daci prizonieri, un scut pe care este asezat un cap uman. Cine a distrus aceasta scena si de ce? Cine putea ajunge la varful Columnei, inarmat cu o unealta de zdrobit, probabil un ciocan, si ce l-a determinat sa stearga de pe Columna aceasta scena ? Caci un lucru e sigur: nu este vorba de o distrugere accidentala, nici de eroziune din pricina intemperiilor. Este mana cuiva care a vrut sa faca sa dispara din istorie aceast cumplit episod.

Crestinii, acuzati pe nedrept;
Specialistii care au studiat Columna au oferit o interpretare total nesatisfacatoare si necredibila: crestinii ar fi sters scena! In anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al Iii-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, incepand cu 1558. In sfarsit, in 1589-1590, in varful Columnei, in locul statuii lui Traian, disparuta inca din antichitate, a fost asezata statuia Sfantului Petru. Se presupune ca scena prezentarii capului lui Decebal a disparut in aceasta perioada, deoarece atingea sensibilitatea crestinilor, era prea macabra pentru gustul lor si de aceea a fost stearsa. Totusi, pe columna apar reprezentari cel putin la fel de macabre, inca din primele scene: soldati romani prezentand imparatului capete de daci, capete de daci infipte in pari in fata unui castru, un soldat tinand in dinti, de par, un cap de dac desprins de corp etc. Apoi, pentru secolul al Xvi-lea, astfel de reprezentari nu erau macabre. Mai mult, crestinii erau familiarizati, din Noul Testament, chiar cu imaginea Salomeei purtand tava cu capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Sa fie vorba de apararea memoriei lui Traian, prezentat ca un ucigas, asa cum au sugerat alti cercetatori? Dar cum ar fi putut ofensa o asemenea scena imaginea lui Traian, mai mult decat intreg razboiul de distrugere a neamului dacilor pe care l-a purtat? Si pe cine ar fi putut deranja acest lucru, la un mileniu si jumatate dupa moartea lui Traian? Daca a vrut cineva sa apere cu adevarat memoria lui Traian, ar fi trebuit sa sterga mult mai multe scene de pe Columna, nu sa se catere pana sub capitel si sa distruga doar scena finala, oricum greu vizibila de jos, o scena in care apare si Traian, pentru ultima data pe Columna. Deci, scena de final cea mai importanta, cea in care regele dac si imparatul roman par sa se intalneasca pentru ultima oara, simbolic, scena care simbolizeaza infrangerea definitiva a dacilor si victoria absoluta a romanilor a fost inlaturata. Cei care au atribuit gestul distrugerii crestinilor din secolul al Xvi-lea nu au cunoscut suficient istoria Columnei. Intre acestia se numara, in mod surprinzator, si cel mai mare expert al Columnei, Conrad Cichorius (sfarsitul sec. al Xix-lea), iar ipoteza sa a fost preluata si de Radu Vulpe si de alti cercetatori romani, care au interpretat scenele de pe acest monument. Ei nu au studiat indeajuns istoria Columnei de-a lungul timpului si au tras concluzii pripite.

Un martor incomod;
Columna a fost obiect de mare admiratie, inca de timpuriu. Multi artisti ai Renasterii s-au inspirat din reliefurile sale, iar regii Europei au vrut sa aiba, nu de putine ori, o copie sau o columna similara. S-au facut desene si gravuri dupa reliefuri, inca de pe la 1400. Cele mai precise au fost executate de artistul Sante Pietro Bartoli, la inceputul secolului al Xvii-lea, cand Ludovic al Xvi-lea a comandat o copie dupa columna. Pentru realizarea mulajelor au fost ridicate schele pana in varful columnei. Bartoli a profitat de aceasta oportunitate si, urcandu-se pe schele, a copiat in cel mai mic detaliu toate scenele de pe Columna. In desenele lui, scena astazi distrusa este intreaga, cu toate amanuntele sale. Albumul sau de gravuri, dedicat lui Ludovic, pe care il numeste "Traian al Frantei" a fost editat in 1673. Deci, la o prima analiza, zdrobirea scenei nu poate fi atribuita initiativelor Bisericii din secolul anterior, asa cum s-a afirmat. Lipsa de interes si de informare a celor care ar fi trebuit sa se ocupe de studierea si interpretarea scenelor de pe Columna a dus la tainuirea, cu sau fara voie, a unui episod de mare importanta pentru istoria noastra. Orice studiu temeinic al imaginilor de pe fusul Columnei trebuie sa plece de la analiza imaginilor copiate, fie prin mulaje, fie prin desen, in perioada secolelor Xv-Xviii. Si acestea nu sunt putine!
Albumul de desene al lui Sante Pietro Bartoli exista si in Romania, in cateva exemplare. Unul se afla la cabinetul de stampe al Bibliotecii Nationale a Romaniei, iar un altul la Sibiu, daruit bibliotecii Astra de catre Badea Cartan... Da, acel Badea Cartan, ciobanul care a rupt cinci perechi de opinci mergand pe jos pana la Roma, anume ca sa vada Columna. Acel Badea Cartan care a presarat in jurul Columnei pamant adus de acasa si boabe de grau. Acel roman patriot, despre care ziarele Romei au scris ca este "un dac coborat de pe Columna". A carat de-a lungul vietii cu spinarea, peste munti, mii de carti in limba romana, din "Romania libera", in Ardealul ocupat. Intre ele, si aceste nepretuite reproduceri dupa reliefurile Columnei, pe care specialistii continua sa le ignore.
Unii cercetatori sustin ca Bartoli ar fi reprodus din imaginatie unele detalii disparute de pe Columna. Nu putem sti deocamdata daca scena cu capul lui Decebal este reconstituita de artist sau chiar exista intacta in secolul al Xvii-lea, pe piatra monumentului. Alfonso Chacon, un calugar spaniol care a scris comentarii despre Columna in limba latina, in secolul al Xvi-lea, spune ca alaturi de cap se aflau si cele doua maini taiate ale regelui, dar in desenul lui Bartoli nu vedem decat capul. Exista doua explicatii: fie calugarul nu a vazut detaliile scenei, deoarece era deja stearsa, si s-a orientat in descriere dupa stirile din izvoare, care sustineau ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma, fie a vazut scena originala, a descris-o cu exactitate, dar Bartoli a gasit-o deja stearsa si a reconstituit-o fara cele doua maini. Singurul mod in care se poate afla perioada in care scena a fost distrusa este consultarea tuturor reproducerilor dupa Columna existente, de la cele mai vechi, datand de pe la 1400, pana la cele mai recente.
Enigmaticul justitiar
Cine a fost, totusi, autorul faptei? Nu puteau ajunge la varful Columnei decat cei care urcau pe schele. Trebuie sa fi fost, asadar, fie vreunul dintre cei care se ocupau de executarea mulajelor, fie cineva care a profitat, la fel ca Bartoli, de existenta schelelor si a urcat pe ele. Totusi, trebuie sa fie vorba de un cunoscator, caci doar cineva care stia foarte bine ce scena se afla sub capitelul columnei s-ar fi urcat sa o distruga. Inainte de comanda lui Ludovic, a mai existat o comanda, in 1541, din partea regelui Francisc I al Frantei, cand s-a facut prima copie dupa Columna, azi disparuta. Atunci s-au ridicat primele schele. Insa momentul distrugerii acestei scene nu poate fi stabilit decat studiind toate reproducerile existente in acea perioada. Am putea avea surpriza sa descoperim ca fapta s-a produs mult mai tarziu, in secolele Xviii-Xix, sau poate foarte de timpuriu, chiar din antichitate, caci interpretarile s-au facut (si continua sa se faca) doar dupa copiile mai noi ale columnei. Pe langa cele doua copii recente, cea de la Bucuresti, si o a doua, aflata la Roma, la Muzeul Civilizatiei Romane, mai exista alte doua copii, ambele din secolul al Xix-lea, una in Franta, facuta la cererea lui Napoleon al Iii-lea, din cupru galvanizat, iar cea de-a doua, expusa in Anglia, la Albert and Victoria Museum din Londra. Abia dupa studierea tuturor acestor reproduceri vom putea sti mai multe.
Ramanand deocamdata in domeniul speculatiilor, putem presupune, fara a ne teme ca ne departam prea tare de adevar, ca cel care a sters scena a vrut sa apere nu memoria lui Traian, cum s-a sugerat pana acum, ci pe cea a lui Decebal. Sinuciderea regelui era un episod demn de toata admiratia, in fata caruia contemporanii si-au plecat capul: un rege care a luptat pana in ultima clipa pentru poporul sau si care nu a acceptat sa fie prins si dus sclav la Roma. Insa scena prezentarii capului sau desprins de trup (poate impreuna cu mainile taiate, asa cum indica sursele) era o imagine umilitoare si dureroasa pentru daci, pentru urmasii lor si pentru amintirea regelui dac. Aruncarea acestui trofeu pe scarile Gemoniei si lasarea lui ca prada batjocurii romanilor a dus umilinta pana la limitele ei cele mai greu de suportat. Cel mai probabil, cineva a vrut sa stearga din istorie acest episod sangeros, tragic si umilitor. Lipsa totala de preocupare a specialistilor pentru acest incident semnificativ a dus la ingroparea unei informatii de mare interes. Poate intr-o zi vom afla numele acestui justitiar. Dar chiar daca va ramane anonim, fapta lui trebuie investigata, pentru a-i afla motivatia, ca si epoca in care un astfel de gest s-ar fi putut produce.

Pedepsirea lui Traian;
Traian a avut o faima buna printre contemporani si chiar multa vreme dupa moartea sa. Ziua lui de nastere era inca sarbatoare nationala in secolul al Iv-lea. Chiar daca unii istorici antici l-au mai criticat, in ansamblu a fost considerat un imparat bun, un model. Pentru romani, desigur. Pentru daci a fost un exterminator, masacrand forta de lupta a dacilor si ducand la Roma o jumatate de milion de prizonieri, daca e sa dam crezare surselor vremii. Si totusi, ceva s-a intamplat cu posteritatea lui Traian. Este de neinteles cum aproape toate scrierile din vremea lui Traian, in care se pomenea de daci, au disparut. Cu greu ne putem imagina ce s-a intamplat. Intr-o scurta enumerare, au disparut: jurnalul de razboi al lui Traian, intitulat "Dacica" (sau "De bello dacico"); cartea medicului lui Traian, Crito, intitulata "Getica"; scrierea lui Apollodor din Damasc, despre constructia podului de la Drobeta; toate operele istoricilor de curte ai lui Traian (cel putin patru la numar), care au scris despre imparat si despre razboaiele sale cu dacii; biografia lui Traian, scrisa de Tacitus; capitolele din istoria aceluiasi autor, in care erau infatisate luptele cu dacii; istoria Daciei scrisa de Dio Chrysostomos, invatat exilat in Dacia in vremea lui Domitian, dar foarte iubit de Traian; edictul lui Traian, in care erau consemnate toate operatiunile din timpul celor doua razboaie, ca si cheltuielile de razboi; scrierile lui Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, care a povestit si el pe larg despre cucerirea Daciei; poemul lui Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, care a scris in versuri istoria razboaielor cu dacii; istoria Daciei, cuprinsa in capitolul 22 al istoriei lui Appianus; biografia lui Traian, scrisa de Plutarh, celebrul istoric grec; capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus; istoria domniei lui Traian semnata de Dio Cassius; capitolele din istoria romana a aceluiasi autor, care tratau despre razboaiele lui Domitian si expeditiile lui Traian in Dacia. Doar din acestea din urma ne-au ramas niste rezumate stangace: singurele informatii care au ajuns pana la noi despre razboaiele cu Traian. In rest, totul s-a pierdut! Absolut tot. Pana la noi nu a ajuns nici macar un rand!
Este oare o coincidenta, o simpla intamplare, disparitia tuturor acestor documente? Sau a avut loc, din motive necunoscute si la o data greu de precizat, o incercare de stergere a memoriei lui Traian din istorie, ori cel putin a episodului dacic? Inca si mai ciudat este ca si monumentele lui Traian, cele mai multe dintre ele, au avut o soarta asemanatoare cu cea a cartilor. Doar Columna, mare, impunatoare si greu de doborat, a ramas in picioare. Putina lume stie ca a existat un fel de continuare a subiectului Columnei, conceputa si realizata exact in acelasi stil si cu acelasi talent ca si reliefurile de pe Columna, dar pe o suprafata plana. Este vorba de marea friza a lui Traian, ce masura 32 de metri (dupa unii chiar peste 100 m!) si impodobea Basilica Ulpia ori un arc triumfal grandios, disparut astazi. Abia in aceasta friza, care condenseaza intr-un fel razboaiele cu dacii, este reprezentat triumful lui Traian, procesiunea glorioasa. Dupa numai doua secole, forul lui Traian este profanat de urmasi, friza sparta in mai multe bucati, dintre care patru au fost incastrate in Arcul lui Constantin, precum si opt statui de daci, utilizate la impodobirea aceluiasi Arc. Imparatul Constantin cel Mare se nascuse la sudul Dunarii, la putini ani dupa retragerea romanilor din Dacia, zona locuita de daci. Nu este exclus ca aceasta obarsie moeso-daca a lui Constantin sa-l fi determinat pe imparat sa-si impodobeasca Arcul cu statui de daci si sa distruga monumentul lui Traian, pentru a-l incorpora in al sau.
Stim, asadar, ca la doar doua secole dupa moartea sa, forul lui Traian incepea sa fie descompus. Un astfel de gest nu se poate explica decat prin caderea in dizgratie a lui Traian, caci romanii aveau un cult pentru inaintasii lor. In acest fel s-ar putea explica disparitia aproape in totalitate a documentelor lui si ale celor despre el, precum si spolierea monumentelor inchinate lui. Probabil tot atunci a fost doborata de pe Columna statuia colosala de bronz aurit a imparatului, probabil atunci a fost jefuita si urna de aur ce ii adapostea cenusa, asezata in soclul Columnei. E adevarat, nu avem absolut nici o informatie directa in acest sens. Dar daca aceste presupuneri nu sunt gresite, putem intelege de ce, odata cu Traian, au disparut din istorie si dacii. Ramane insa o mare enigma: care ar fi fost motivul unei asemenea pedepse, caci Traian avea, in ochii compatriotilor lui, imaginea unui imparat bun si drept. Poate vreunul dintre imparatii Romei de origine dacica, despre care istoria noastra nu pomeneste niciodata, a vrut sa razbune tragica soarta a dacilor. Sau poate altcineva, mult mai tirziu, caci unele scrieri despre daci inca erau citate in secolul al Vi-lea. Sau poate e doar o simpla razbunare a sortii... Oricum ar fi, important este ca, de-a lungul vremii, durerea si revolta pentru inrobirea Daciei au dainuit, iar gestul stergerii de pe Columna a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o dovada limpede in acest sens.

Aurora Petan
"Formula AS" 2007

Agatarsii

2011-07-16T09:57:00.000+03:00

Populatie localizata de Herodot (IV;48) la izvoarele riului Maris. Acelasi autor vorbeste si de vecinatatea agatirsilor cu scitii (IV; 100—IV; 125) ceea ce ar presupune situarea in afara arcului carpatic. Este de remarcat ca cele doua localizari ale lui Herodot provin din perioade diferite; prima relateaza situatia din momentul prezentei acestuia la Olbia (450 i.e.n), a doua se refera la perioada razboiului scito-persan (514 i.e.n) , ceea ce ar presupune o restringere a ariei agatirsilor in cursul sec V ien. Herodot ii aminteste pe agatirsi in conflict cu scitii (IV; 78; 100; 119; 125), fapt ce s-ar opune ipotezei moderne care ii considera o ramura a scitilor. Legenda transmisa de Herodot (IV; 10), dupa care Skytes si Agathirsos erau fii legendari ai lui Heracles, poate cel mult intari ipoteza ca agatirsii erau acelasi neam cu scitii. Ei ar fi migrat spre apus sub presiunea scitilor, in jurul anului 600 i.e.n.. Herodot (IV, 104) ii apropie de traci, distingind totusi la agatirsi unele trasaturi aparte, cum ar fi gingasia, bogatia in aur si proprietatea comuna asupra femeilor. De asemenea, ei se il venerau pe Dionisos.
Aristotel (Probl. XIX, 28) mentioneaza ca la agatirsi legile se cintau, pentru a fi invatate pe dinafara. Poate acelasi izvor a acreditat informatia ca agatirsii se tatuau, preluata si de textele tirzii (Mela II, 10; Servius in Verg., Aen. IV, 146). Este probabil ca agatirsii sa se fi pierdut in masa nord-tracica (respectiv geto-dacica) in cursul sec. 5-4 i.e.n. Numele s-a mentinut in traditia literara antica pina tirziu, in epoca romana, cind unele izvoare ii localizeaza pe agatirsi, impreuna cu alte popoare disparute la acea vreme (dar mentinute in texte in virtutea traditiei), undeva in spatiul eurasiatic (Dion. Perieg. 310-319; Ptol. Geogr. III, 10 si altii). Ca antroponim, numele de Agathyrsos apare in unele inscriptii din sec. 1-2 e.n. din Italia (CIL XV, 461-470; CIL XIV 2161 si altele) poate, in amintirea legendarului fiu al lui Heracles. Arheologic agatirsii au fost identificati in grupul de morminte de inhumare de pe Muresul superior, tipul de morminte Ciumbrud, care prezinta trasaturi aparte, in contrast cu zonele inconjuratoare.
Mormintele au fost datate in perioada 550-450 i.e.n., ceea ce ar corespunde textelor. Analogii cu situatia arheologica din Moldova centrala ar indica ca agatirsii locuiau atit in Transilvania centrala,, cit si la E de Carpati, ceea ar fi in acord cu textele. Raspindirea in Transilvania, Moldova si zona subcarpatica a O1teniei si Munteniei a unor piese de tip rasaritean (intre care akinakesuri), a permis formularea termenului de cerc cultural traco-agatirs pentru zona sus-mentionata. Aceasta acceptie vaga ar putea fi interpretata ca reflectind existenta unei puteri politice, o uniune de triburi, condusa de agatirsi, in perioada 550-450 i.e.n si care s-a opus expansionismului scitic.
Etimologie: Tyrsagetae = getii cu thyrs, aga (ago) = purtator; thyrsos (thyrs) = toiagul lui Dyonisos.

PLANTELE SACRE ÎN RITUALURILE VEDIC SI BRAHMANIC SI REFLEXIILE LOR ÎN OBICEIURILE POPULARE ROMÂNESTI

2011-07-04T10:54:00.001+03:00

CAP. I Utilizarea plantelor sacre în ritualurile religioase. Cazul particular al plantei Soma. Mitologia vedico-brahmanica despre planta Soma;

Inca din perioadele arhaice, ritualurile religioase care aveau un caracter samanic utilizau diverse plante care aveau anumite caracteristici, plante care, administrate fiintei umane, îi provocau stari halucinogene prin actiunile lor neuroleptice.
Oportunitatea tratarii subiectului privind planta Soma, mentionata de catre mitologia vedico-brahmanica, a fost determinata de faptul ca ea conferea indirect corelarea unei serii de date între formele religioase ale epocii, elementele lingvistice si etnografice specifice arealului carpato-dunarean de unde provin si care exista pâna în prezent.
Utilizarea acestor plante, prin efectele lor, permiteau oficiantului ritualului, conform credintei sale, abordarea si a altor planuri existentiale în afara celui fizic.
De-a lungul timpului istoric, plantele de acest gen au fost utilizate si de cultele organizate care au urmat samanismului propriu-zis, desi este dificil a se face o delimitare stricta între acestea, ele, mai degraba, suprapunându-se.
Dupa opiniile unor cercetatori, aceste proceduri preexista si astazi în multe culturi de tip arhaic, chiar si în culturile contemporane. In diverse culturi arhaice ele au fost numite „Hrana zeilor” sau „hrana spirituala” (12).
Planta Soma este cunoscuta în arealul carpato-dunarean sub denumirea de „Palaria Sarpelui”(Amanita Muscaria) cu sinonimele în alte culturi de Asumer, Pong, Bank si Amrita.(12). Cuvântul Amrita (9-pg28) este apropiat de cuvântul Amrut, cuvânt care, în mitologia greaca, înseamna „Bautura Zeilor”.
Aceasta planta creste numai în zonele submontane (800-1000m altitudine).
Tot în arealul carpato-dunarean exista si planta numita Tilisca (Virtilica) mai numita si „Iarba Vrajitoarelor” (Oenotheraceae alpina lutesiana), semnalata înca din perioada dacica, planta prezenta în zona Gradistei, Orastiei, Sarmisegetuzei, planta care produce aceleasi efecte halucinogene. Pentru efectele ei, romanii au numit-o Circae, dupa numele vrajitoarei din epopea „Odiseea” lui Homer.(2) (Dr.O.Bojor). Cuvântul „tilisca”[Virtilica-(6)] are corespondent în limba sanskrita:-radacina de cuvânt „til 6”înseamna „susan oriental” (Sesamum indicum) (4-pg.293). Cuvântul sanskrit „tila” se refera la „o însemnare facuta într-un loc ce seamana cu un graunte de susan (în forma de picatura) (4-pg.293) (10-pg.104). Cuvântul sanskrit „tilaka”se refera la semnul distinctiv, sectar, care se face pe frunte la brahmani, ca un semn de noblete, de distinctie. (4-pg.93). In obiceiurile populare românesti, dupa crestinare, semnul s-a transformat într-o cruce iar în ritualul religios crestin ortodox, prin miruire, se face tot o cruce. Se mentioneaza ca, conform doctrinei brahmanice, în zona fruntii se afla centrul energetic (chakra) Agñya, care are ca simbol tot crucea, simbol al raspântiei, al alegerii de catre fiinta umana a caii pe care aceasta sa o urmeze în viata: a rationalului, a emotionalului sau a evolutiei spirituale.
Soma a fost dusa în India arhaica în jurul anului 2000-1800 î. H. Planta este mentionata în imnurile vedice (12). Planta era culeasa si preparata dupa un ritual precis.
In arealul carpato-dunarean, cultul vedic a utilizat plante cu efecte halucinogene. Utilizarea lor s-a facut datorita efectelor inerente provocate, prin arderea lor, ca de exemplu în Cultul Focului (cultul lui Agni). In mod similar aceste culte au fost legate implicit si de planta Soma.
Acestei plante i s-a atribuit statutul de planta sacra, chiar si acela de zeu, zeul Soma.
Herodot relateaza ca scitii, dupa o înmormântare, dupa ritualul purificarii prin spalare pe cap cu apa, faceau în corturi improvizate inhalatii cu fumul degajat de seminte de cânepa, aruncate pe bolovani încinsi. Actul avea un caracter ritual, fumul degajat producând o stare de euforie (7-art.IV-pg.73,74,75).
Diverse tratate vorbesc ca, în anumite ocazii, un om juca rolul sacrificatului ca victima, precum si cazul când însusi sacrificantul devenea victima propriu-zisa .(purusamedha) (dupa Weber în Z.D.M.G. 18,262) (5pg.19). Dupa M.Eliade, problema substituirii reciproce ca obiect al sacrificiului între om si cal, este considerata înca una deschisa.(5-pg.209). Prin faptul ca formele sacrificiale umane sunt anterioare formelor sacrificiale ce utilizau fiinte vii si faptul ca dacii utilizau sacrificile umane, acestea denota vechimea acestora în ansamblul cultelor arhaice europene.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „soma” provine din limba sanskrita, el însemnând: - Regentul Lunei, Luna, Yama, Kuvera, Cel de-al optulea Vasu, Cerul, atmosfera, dupa dictionarele francez si englez. (10) (3-pg730); -Suc de planta, Luna,Rege al Lunii, fiu al lui Atri, cel de-al optelea Vasu, unul dintre zece Maharisi (3), identificata cu Siva si Visnu ca autori ai Cartii Legii (Dharma), dupa dictionarul englez (3-pg.360).

CAP.II. Toponimii, hidronimii, antroponimii provenite din cuvântul sanskrit Soma;

In zona vestica a României exista o serie de denumiri care se refera la cuvântul sanskrit „Soma”. Astfel, hidronimul „Somes” face trimiteri la radacinile de cuvânt sanskrite : -„Soma”-denumirea ca planta, „sa”-continuitate, curgere, însiruire. Denumirea s-ar traduce prin „cursul apei curgatoare Soma.“ (10).
Toponimul „Someseni” face trimiteri la radacinile de cuvânt sanskrite: „Soma”, denumirea ca planta, -„sa“, continuitate, stabilitate (sau ca «sa»-oprire, repaus), -„na”, sufix de întarire al radacinilor de cuvânt anterioare. Denumirea s-ar traduce prin „locul peren al Somei” (1).
Toponimul „Samasag” face trimitere la radacinele de cuvânt sanskrite: „Soma, denumirea ca planta, „sag”sufix de întarire, în sensul de continuitate, locatie, stabilitate(10), utilizat IN SPECIAL IN VEDE. Denumirea s-ar traduce prin „locatie cu o mare continuitate în timp, numita Soma”.
Toate acestea confirma existenta în arealul carpatic (Mtii. Apuseni), înca din perioada vedica, a plantei
Soma, cunoscuta sub acest nume vedic. Atribuirea atâtor de multe denumiri care au în compunerea lor acest cuvânt sanskrit, vedic (hidronime, denumiri de asezari umane, denumiri de persoane), toate acestea atesta importanta deosebita cultica vedica acordata acestei plante în perioada istorica de dinainte de reforma religioasa de la 3200 î. H. începuta în India arhaica, perioada dupa care utilizarea acestei plante în ritualuri a fost restrictionata, scoasa din cultul public, dar ramasa ca consemnata în scripturile brahmanice si în Vede într-o forma abstracta a unei zeitati obscure, Soma.

CAP. III. Reforma brahmanica si modificarea conceptiilor vedice legate de planta Soma;

Reforma brahmanica de dupa 3200 î. H., prin reconsiderarea conceptiilor religioase vedice, a modificat si conceptul de sacrificiu. Astfel, sacrificiul ritual consta în sacrificarea unei fiinte vii (animale).
Sacrificiul era de tip samanic, sacrificiu ce nu impunea sacrificatorului existenta unor calitati psiho-morale. Sacrificiul de acest gen avea un caracter de manipulare „din exterior” de catre sacrificator al actului sacrificial, indiferent de conditia sa umana, întrucât acestuia nu i se impunea conditii de moralitate. Accesul la zei se presupunea a se face posibil prin administrarea de catre sacrificator a plantei Soma, preparata în prealabil într-un cadru ritual, planta care, prin caracteristicele ei psihotropice, prin efectele ei halucinogene, favoriza acest contact fara ca operatorul sa se considere a fi „implicat”.
Conform scripturiilor brahmanice de mai târziu, ca urmare a descoperirii de catre brahmanism a existentei si a altor planuri existentiale, superioare, prin vechile proceduri, accesul scrificatorului era limitat doar la planurile existentiale inferioare.
Planurile existentiale inferioare este domeniul Elementalilor (9-pg164), entitati care guverneaza numai stariile de agregare ale lumii fizice nominalizate simbolic prin elementele „Pamânt”, „Apa”, „Aer”, “Foc”, „Ether” (spatialitate). Aceste planuri nu contin, însa, si spiritualitatea.[ „La Aryeni numai brahmanii erau admisi a cunoaste secretul Soma, cea care declanseaza inefabilul, care aduce extazul”(11), concept la care s-a renuntat dupa reforma].
Brahmanismul reformat de dupa anul 3200 î. H., prin noua sa conceptie, considera ca o conectare la planurile existentiale superioare, la zei, nu se poate realiza decât prin sacrificiul „intern”al fiintei umane. Prin aceasta se întelegea redobândirea de catre fiinta umana a calitatiilor primare, primordiale, cu care fiinta umana a fost înzestrata de catre Divinitate, calitati pe care fiinta umana le-a pierdut prin contactul inerent, prin atasamentele sale de lumea fizica. In cadrul atasamentelor intrau si procedeele de tip samanic, considerate imorale.
Sacrificiile de fiinte vii au fost înlocuite cu ofrande de produse naturale (lapte, miere, fructe), concept care s-a pastrat pâna astazi în hinduism.
Prin reforma brahmanica de la 3200 î. H., brahmanismul s-a distantat de practicarea în ritualuri a utilizarii plantei Soma. Acest lucru permite sa se argumenteze faptul ca utilizarea plantei Soma era specifica perioadei prebrahmanice, ea regasindu-se numai în practicile rituale vedice.
Soma este mentionata sub diverse forme de scripturile brahmanice târzii (ex. în Brahmane) sub diferite forme de utilizari cu caracter mai mult informativ, forme care dau impresia unor proceduri devenite deja istorie, ca referiri la unele care ar apartine perioadei anterioare, celei vedice. Unele mentiuni din scripturile brahmanice târzii fac totusi aluzii voalate la calitatiile acestei plante în ritualurile individualizate chiar si în conditiile respingerii ei oficiale prin noua doctrina brahmanica privind utilizarile ei în ritualurile cu caracteristici de comuniune.

CAP. IV. Obiceiurile populare românesti si plantele neuroleptice;

Utilizarea de plante neuroleptice de genul Somei este semnalata în obiceiurile populare la români în întregul areal carpato-dunarean cu multe corespondente cu ritualurile vedice. (13). Se dau doar câteva exemple:
In perioada de iarna, în timpul sezatorilor si organizarii de claci, se semnaleaza obiceiul facerii de”juflei”(3-pg.266), o forma de ofranda, ca o coliva. E facuta din seminte de cânepa pisate si fierte cu sare si zahar. Se considera mâncare de post, deci cu caracter religios ancestral (3) (Zona Buzaului-com.Gohor).
In mod similar, exista obiceiul ca în noaptea de Macinici (9 martie) (în realitate cu referiri la data echinoxului de primavara din 21 martie, decalaj datorita schimbarilor calendaristice), sa se faca focuri în care sa se arunce seminte de cânepa si sare, reminiscenta a cultului vedic a lui Agñi (al Focului Sacru), la trecerea la „renasterea noului an”. Arderea semintelor de cânepa produce un fum care provoaca asistentei o stare de euforie cu halucinatii. (Cuvântul „Macinici” are origina sanskrita, emanat din radacina de cuvânt *mel-a zdrobi, a macina, respectiv *mlak .apoi *mak (14-pg.513) (15pg.716). Probabil forma primara a obiceiului se referea la aruncarea rituala de seminte zdrobite în foc sau la însasi prepararea fainei pentru aluat din care sa se faca ofrandele în forma de “opt”, imaginea Modelului Arhetipal al perfectiunii).Obiceiul aruncarii în tot cursul anului de seminte de cânepa pe plita încinsa a caminului taranului român, obicei generalizat pe tot teritoriul tarii, este o reminiscenta a vechiului cult vedic. Reflexia acestui obicei, în timpul istoric, este cultul familial al focului al românilor.
Un motiv al substituirii plantei Soma cu altele echivalente ca producatoare de efecte halucinogene îl putea constitui faptul ca zona de crestere si cultivare posibila a ei este la altitudini relativ înalte.Conservând principiul ritualului, al producerii si obtinerii stariilor extatice, în celelalte parti ale arealului s-a cautat, gasit si substituit planta Soma cu alte produse similare (macul, cânepa) .

CAP.V. Utilizarea plantelor neuroleptice în ritualurile religioase în general, de-a lungul timpului istoric;

Plantele cu caracteristici neuroleptice au fost utilizate în multe ritualuri religioase. Motivul utilizarii lor îl constituie starile de tip halucinogen generate în corpul uman de catre acestea, stari care erau considerate ca pot permite accesarea de catre om si a altor planuri existentiale în afara planului fizic si superioare acestuia. Pentru acest motiv, în anumite perioade istorice, ele au fost declarate, mai mult sau mai putin oficial de catre diversele forme religioase, plante sacre (samanism, vedicobrahmanismul primar si reformat).

CAP.VI. Concluzii;

In privinta problemei utilizarii plantelor neuroleptice în arealul carpato-dunarean se pot trage urmatoarele concluzii:
1. În perioada arhaica, plantele neuroleptice, plante cu proprietati halucinoagene, au fost folosite în samanism. Aceasta s-a transmis sub forma individualizata pâna în prezent în spatiul rural
2. În perioada prevedica si vedica ce a cuprins arealul carpato-dunarean, plantele neuroleptice au fost utilizate în ritualurile religioase cu caracter public, acestora acordându-li-se un statut sacru, mergându-se pâna la zeificarea lor. Eficacitatea actului sacrificial care era însotit de consumul de planta Soma nu era conditionata de existenta calitatilor psiho-morale ale sacrificatorului, ci de cantitatile si calitatile elementelor ce constituiau obiectul sacrificiului.
Initial, sacrificatele ritualurilor au fost fiinte vii (animale, printre care tauri, cai, mistreti, ulterior porci si nu este exclus si fiinte umane).
La geto-daci, era utilizat sacrificiul uman, fapt atestat de catre istoriografie ca mergând pâna în perioadele istorice relativ târzii, fapt ce atesta originea lor ancestrala, arhaica, corespunzatoare perioadei prevedice si vedice, în acest areal.
3. Mitologia traco-geto-daca s-a transmis, prin elementele sale, în obiceiurile si traditiile poporului roman, în mituri, legende si basme cu ritualuri de gen sacrificial cu caracter mai mult sau mai putin mistic, în simbolismul cu elemente arhetipale continute de acestea. Din ea emana importanta actului sacrificial în conceptia religioasa a geto- dacilor.
În urma crestinarii, o serie de elemente mitologice au fost asimilate de noua religie, conservând ideea de fond a evenimentului mitologic, de ex. ideea de sacrificiu. Este reprezentativ cazul Cavalerului trac (Cavalerul danubian), reprezentat în împrejurari cinegetice (8-pg102), asimilat ulterior de crestinism cu Sf.Gheorghe (6), aparând, însa, omorând un balaur. Probabil ca obiectul initial al uciderii de catre cavalerului trac era altul decât cel reprezentat pe artefactele de mai târziu de catre romani, zeu pe care ei l-au numit Deus Sanctus Heron.
In mod similar, este substituirea mitului zeului Mithra (6-pg331), ca reprezentant al cultului solar al lui Agñi (popular Ignu), cu cel al Craciunului, cu conservarea vechiului fond, a ideii de sacrificiu pastrat în obiceiul popular al sacrificarii porcului (Ignatul porcului), ca si cel al ofrandei numita „pomana porcului”, precum si al consumului de alcool ce însoteste ritualul. Probabil este un produs de substitutie al vechii Soma. Consumul mare de vin la daci pe vremea lui Burebista poate duce la emiterea ipotezei ca, în timp, în ritualurile religioase, Soma, datorita efectelor sale, a fost înlocuita cu alte produse cu efecte similare, cum este cânepa, produs ramas pâna astazi în obiceiurile populare românesti.
In sensul celor de mai sus :
-prezenta în arealul carpato-dunarean de toponimii, hidronimii, antroponimii legate de denumirea plantei Soma,
-modul de evolutie, în timpul istoric, al conceptului religios la trecerea de la cel vedic la cel brahmanic, privind utilizarea în ritual a plantei Soma,
-viziunea mitologiei populare românesti privind actul sacrificial si legaturile acesteia cu prezenta plantelor mitice,
-utilizarea de plante cu caracteristici neuroleptice cu efecte halucinogene în obiceiurile populare românesti
Toate acestea duc la concluzia ca originea utilizarii plantei Soma în ritualurile religioase este în arealul carpato-dunarean, din perioada vedica, ulterior planta ajungând în India arhaica, în urma migratiei aryene condusa de Rama.(în limba sanskrita, Ramanaya însemnând „locul de nastere a lui Rama”).

VII.Bibliografie:
1. Alecu-Calusita Ing.M.-Fisa documentara-Planta Soma în literatura medievala italiana, 2009
2. Bojor Ovidiu Prof.Dr.- Fisa documentara –Planta Tilisca, 2009- Buc
3. Bulgar Ghe. si Ghe.Constantinescu-Dobridor -Dictionar de arhaisme, Ed. Saeculum Vizual, 2005
4. Burnouf Emile & L.Leupol- Dictionnaire Sanskrit-Français, Ed. Maisonneuve-Paris, 1865
5.Gonda Jan-Les religiones d’Inde-Vol.I , Vedatisme et Hindouisme, Ed.Payot-Paris, 1979
6.*** “Health Service-nr. 1645”, New York , U. S. A.
7. Herodot-Istorii- Cart.IV, trad. A.Piatkovsky si F.Vant-Stef, Ed. Stiintifica, Buc., 1961
8. Keith A.B.-Religion And Philpsophy Of The Veda And Upanishads, Cambridge, (Mass), Anglia, 1925
9. Kernbach Victor-Dictionar mitologic, Ed.Stiintifica si Enciclopedica, Buc., 1989
10. Mac Donell A.A.-A Practical Sanskrit Dictionary, Ed. Master Publisher, New Delhi, India, 1924,
11.*** ”Le Monde”, 17/01/2002
12. Nicolaescu prof.Ghe-Planta Tilisca.,StarInternational Medimpex
13. Pruna Olivia-Etn. Fisa documentara-Obiceiuri populare românestizona Buzau, 2009
14. Vinereanu M.-Dictionar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetarilor de euroindianistica, Ed. Alcor, Buc., 2008
15. Walde M. J Pokorny-Indogermanisches Etymologisches Wörterbuch, Bern, Munchen, 1959
24.*** http://www.inidiffusion.fr./article116.html
25.*** . http://www.racines.traditions.free/ambroisi/index.html
26.*** http://www.oniros.fr.entheogenes.html

Eugeniu Lazarescu
*articol preluat din DACIA MAGAZIN, nr. 65, mai 2011

An Nou Dacic

2011-06-10T13:03:00.000+03:00

Anul Nou Dacic reprezinta un ciclu de sarbatori si obiceiuri de la sfarsitul lunii noiembrie si inceputul lunii decembrie care corespund, ca data calendaristica, cu Dionysiacele Campenesti ale tracilor. Perioada calendaristica de trei saptamani, deschisa de Filipii de Toamna (14 noiembrie) si inchisa de Mos Nicolae (6 decembrie), care aduna laolalta numeroase sarbatori, obiceiuri, acte rituale si practici magice dedicate lupului, este identificata, pe criterii etnologice, cu Anul Nou Dacic. Unele dintre aceste traditii au migrat (si datorita crestinismului), de-a lungul secolelor, la Craciunul si Anul Nou contemporan, altele, precum zilele dedicate lupilor si strigoilor, au ramas pe loc (Santandrei – Noaptea Strigoilor – 30 noiembrie). Spre deosebire de Anul Nou contemporan, unde apar Mos Ajun si Mos Craciun (24 si 25 decembrie) care sugereaza, prin varsta inaintata, apropierea mortii si a renasterii timpului calendaristic dupa 365 sau 366 de zile, pe locul de celebrare a Anului Nou Dacic apar alti doi mosi, Mos Andrei (30 noiembrie) si Mos Nicolae (6 decembrie).
Motivele pentru care dacii si-au ales ca totem (si nu numai) lupul, si nu un alt animal, sunt sustinute de un bogat material etnografic.

Asociaţia România - Dacia Casa Noastră

2011-05-30T10:57:00.000+03:00

Dacă cele mai multe demersuri începute în ultima perioadă pe net sfârşesc în derizoriu, unele având chiar ca scop bine stabilit acest lucru, Mişcarea Frontul de Eliberare a Daciei s-a concretizat, ca un prim pas, într-o asociaţie neguvernamentală - Asociaţia România - Dacia Casa Noastră. Acesta este site-ul asociaţiei http://rdcn.eu/, pe care găsiţi statutul nostru şi un formular de adeziune online. Aceasta este şi adresa primei publicaţii apărute sub egida asociaţiei, o publicaţie online, dacialibera.com. Cei care vor ca ai lor urmaşi să mai aibă o ţară a lor în care să se nască şi să trăiască, o ţară lăsată nouă de strămoşii noştri, al căror loc de odihnă este, sunt chemaţi alături de noi, de grupurile noastre existente în mai multe oraşe din ţară, să milităm împreună pentru casa noastră, România, pământ dacic. În baza statutului asociaţiei, precizăm că toate cauzele pornite de noi pe net vor fi continuate, de la promovarea istoriei poporului nostru, până la promovarea produselor româneşti. Acestora li se vor adăuga tot ce înseamnă demers pentru a face lumină în întuneric, pentru că, atât timp cât mai putem mişca şi mai avem pământ de al nostru pe care putem sta, nimic nu e pierdut.

STATUTUL
ASOCIAŢIEI ROMÂNIA – DACIA CASA NOASTRĂ

ART. 1. Se constituie, în baza Legii nr. 246/2005 şi potrivit prezentului Statut, Asociaţia România – Dacia Casa Noastră
ART. 2. Asociaţia România – Dacia Casa Noastră este persoană juridică de drept privat cu scop nepatrimonial, independentă, organizată potrivit Legii nr. 246/2005.
ART. 3. Asociaţia România – Dacia Casa Noastră este persoană juridică română de drept privat , având denumirea rezervată prin dovada disponibilităţii denumirii cu numarul 93893 din 27.01.2011 eliberată de catre Ministerul Justiţiei – Serviciul Relaţii cu Publicul şi Cooperare cu ONG.
ART. 4. Asociaţia România – Dacia Casa Noastră este o asociaţie non-guvernamentală, nonprofit, independentă, cu beneficiu public.
ART. 5. Durata şi sediul.
Asociaţia se constituie pe o perioadă de timp nedeterminată şi are sediul în Constanţa, B-dul Ferdinand, nr. 7, Judeţul Constanţa, camera 37.
ART. 6. Asociaţia poate deschide filiale şi centre şi în alte localităţi sau judeţe din ţară sau străinatate; poate stabili legături de colaborare cu organizaţii similare sau poate intra în uniuni sau federaţii, cu alte instituţii şi persoane juridice sau fizice din ţară şi străinătate, pentru îndeplinirea scopului propus.
ART. 7. Scopul.
Membrii asociaţiei doresc să se asocieze şi au ca scop eliberarea României de indiferenţă. Pentru aceasta obiectivele propuse sunt:
a) cercetarea şi promovarea adevăratei istorii şi culturi româneşti;
b) respectarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului;
c) promovarea valorilor individuale şi sprijinirea lor în vederea implicării şi afirmării lor în viaţa social politică;
d) respectarea şi apărarea suveranităţii naţionale, a independenţei şi unităţii statului şi a integrităţii teritoriului;
e) promovarea interesului naţional;
f) încurajarea controlului de către societatea civilă a principalelor instituţii ale statului;
g) renaşterea satului românesc;
h) educarea cetăţenilor în spiritul democraţiei şi încurajarea acestora pentru a participa la viaţa publică, în toate structurile societăţii civile;
i) promovarea măsurilor juridice, instituţionale şi materiale necesare consolidării statului de drept;
j) respectarea, promovarea şi apărarea intereselor supreme ale poporului român, în spiritul valorilor morale tradiţionale.

ART. 8. Activităţi.
Pentru realizarea obiectivelor declarate, asociaţia îşi propune realizarea următoarelor activităţi:

a) producerea, colectarea şi difuzarea de documentaţii, date şi informaţii, inclusiv prin publicarea de broşuri, buletine, reviste, alte publicaţii precum şi utilizând noile tehnologii de comunicaţie;
b) organizarea de seminarii, cursuri de pregătire, conferinţe, dezbateri publice, sesiuni de studii, stagii, tabere, expoziţii, spectacole, producere şi prezentări de filme etc., precum şi organizarea de marşuri, manifestaţii publice şi alte activităţi de sensibilizare a opiniei publice, potrivit legii;
c) organizarea unor cooperări internaţionale cu federaţii şi asociaţii similare sau cu organizaţii ştiinţifice, culturale sau educative;
d) desfăşurarea unor activităţi sociale, culturale, sportive, de caritate şi alte activităţi cu caracter umanitar;
e) efectuarea altor activităţi hotărâte de Consiliul Director în conformitate cu prevederile legii.
f) informarea membrilor, precum şi a opiniei publice din ţară şi străinătate, asupra obiectivelor si programelor asociaţiei şi a punerii lor în aplicare de către asociaţie şi membrii ei;
g) participarea la proiecte comune sau asociere cu alte organizaţii din ţară şi străinătate, instituţii guvernamentale şi organisme internaţionale;
h) dezvoltarea de programe proprii şi în regim de parteneriat cu autorităţile publice din ţară şi străinătate.
i) acordarea de consultanţă şi consiliere persoanelor interesate, în domeniile respectării drepturilor omului, dezvoltării conştiintei civice precum şi în alte domenii de interes general ce privesc viaţa publică.
j) organizarea de târguri, festivaluri, spectacole, concursuri, ateliere de lucru, expoziţii

ART. 9. Membri.
Asociaţia este compusă din:
a) Membri aderenţi şi activi
b) Membri de onoare (fără drept de vot);
c) Colaboratori voluntari;
d) Personal angajat, potrivit legislaţiei muncii;
Poate deveni membru al Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră orice persoană dornică să participe la activităţile Asociaţiei. Orice persoană care vrea sa facă parte din Asociaţie trebuie să facă o cerere scrisă la Departamentul Resurse Umane al Asociaţiei (Echipa Recrutare), care va evalua motivaţia sa pentru a intra în Asociaţie. După primirea aprobării din partea Departamentului de Resurse Umane al Asociaţiei, cererea de candidatură va fi prezentată Consiliului Director, care va accepta sau nu candidatura. În caz de refuz din partea Consiliului Director, acesta din urma va trebui să-şi justifice decizia. Membrii aderenţi sunt cei care plătesc cotizaţia lunară şi participă ocazional la proiectele asociaţiei. Sunt consideraţi membri activi membrii aderenţi înscrişi în diferite Departamente de activitate constituite de către Consiliul Director şi care se implică integral în realizarea a cel puţin două proiecte pe an, începând de la concepţia proiectului şi până la punerea lui în practică.
Titlul de membru de onoare poate fi decernat de către Consiliul Director persoanelor care oferă sau au oferit servicii importante Asociatţei. Membrii de onoare sunt scutiţi de plata unei cotizaţii annual, dar îşi păstrează dreptul de a participa cu titlu consultativ la adunările generale.
Membrii fondatori sunt garanţii spiritului original şi ai politicii generale a asociaţiei în cadrul Consiliului Director. Ei au o putere consultativă în toate deciziile biroului.
Nu există limită în ceea ce priveşte numărul de membri. Excluderea unui membru se face de către Consiliul Director, la propunerea a cel puţin doi membri ai asociaţiei.
ART. 10. Drepturile şi obligaţiile membrilor
Membrii Asociaţiei Romania-Dacia au mai multe drepturi.
Ei pot să participe la activităţile organizate de Asociaţie, să faca propuneri în Adunarea generală, să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere.
Fiecare membru are o voce participativă la dezbateri şi în cadrul adunărilor generale. Trebuie respectată egalitatea între toţi membrii.
Fiecare membru este liber să se înscrie la activităţile pe care şi le alege. Prin urmare, el are dreptul să refuze propunerile făcute de către un alt membru sau de către Consiliul Director, respectând buna funcţionare a asociaţiei.
Fiecare membru al asociaţiei are dreptul la un exemplar al Statutului şi Regulamentului Interior. Orice încălcare a acestora va putea fi sancţionată de către Consiliul Director.
Membrii AsociaţieiRomânia – Dacia Casa Noastrăau mai multe obligaţii.
Toţi membrii trebuie să respecte Statutul, hotărârile organelor de conducere şi Regulamentul Interior, ce va fi întocmit de Consiliul Director şi care poate fi modificat în orice moment la decizia Consiliului Director, după consultarea membrilor asociaţiei.
Membrii activi trebuie să fie prezenţi la întâlniri comune şi la întâlnirile Departamentelor de care aparţin. În caz de absentă repetată la întâlniri sau lipsa manifestă a participării la activităţile din Departament, membrul în cauză va fi avertizat de către Consiliului Director care va putea aplica sancţiunile care se impun.

Membrii trebuie, de asemenea, să acţioneze pentru creşterea prestigiului Asociaţiei şi să nu întreprindă acţiuni care, prin natura lor, pot leza interesele Asociaţiei.

ART. 11. Structura.
Organul de conducere al Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră este Adunarea generală, alcătuită din totalitatea membrilor, iar între şedinţele Adunării generale este Consiliul Director.
Organul executiv al Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră este Directorul Executiv.
Organul de control al Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră este cenzorul Asociaţiei.
Organul de reprezentare al Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră este format din Preşedinte şi cei doi Vicepreşedinti.
ART. 12. Adunarea generală.
Adunarea generală reprezintă organul de conducere al Asociaţiei.
Adunarea generală este compusă din totalitatea membrilor Asociaţiei.
ART. 13. Şedintele Adunării generale.
Adunarea generală se întruneşte o dată pe an în şedinţă ordinară, şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este nevoie. Adunarea generală este legal constituită în prezenţa a jumătate plus unu din membrii asociaţiei. În cazul neprezentãrii a jumătate plus unu din membri se convoacã o nouã Adunare generalã, la interval de o lunã, care se considerã legal constituitã, indiferent de numãrul membrilor prezenţi.
ART. 14. Convocarea Adunării generale.
Adunarea generală ordinară se convoacă de către Consiliul director sau de cel putin 1/3 din numărul asociaţilor, cu cel puţin o săptămână înaintea întrunirii, prin înştiinţări scrise.
Adunarea generală extraordinară se convoacă de către Consiliul director sau de cel puţin 1/2 din numărul membrilor, cu cel puţin o săptămână înaintea întrunirii, prin înştiinţări scrise.
ART. 15. Atribuţiile Adunării generale.
Adunarea generală are următoarele atribuţii:
a) aprobarea strategiei şi a obiectivelor generale ale asociaţiei;
b) aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a situaţiei financiare anuale;
c) alegerea şi revocarea membrilor Consiliului Director şi a Preşedintelui;
d) alegerea şi revocarea cenzorului sau a Comisiei de Cenzori;
e) înfiinţarea de filiale şi centre;
f) modificarea actului constitutiv şi a statutului asociaţiei;
g) dizolvarea şi lichidarea asociaţiei; stabilirea destinaţiei bunurilor rămase după lichidare;
h) hotărârile adunării generale se iau prin majoritatea simplă de voturi a membrilor prezenţi. În caz de paritate, preşedintele Asociaţiei decide.
ART. 16. Consiliul Director.
Consiliul Director este organul de conducere politică al Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră si este compus dintr-un număr de trei membri. Preşedintele conduce Consiliul Director si reprezintă asociaţia în relaţiile cu terţii. Mandatul Consiliului Director este de trei ani.
ART. 17. Şedinţele Consiliului Director.
Consiliul director se întruneşte in şedinţă ordinară o dată pe lună, şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar.
ART. 18. Atribuţiile Consiliului Director.
Consiliul Director asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării generale. În exercitarea competenţei sale, Consiliul Director:
a) prezintă Adunării generale raportul anual de activitate, executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, situaţia financiară anuală, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi proiectul programelor asociaţiei;
b) încheie acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei;
c) aprobă organigrama şi politica de personal ale asociaţiei;
d) aprobă primirea de noi membri şi hotăreşte ridicarea calităţii de membru, la cererea celui în cauză sau la cererea a cel puţin doi membri ai asociaţiei.
e) poate împuternici orice persoană, inclusiv persoane care nu au calitatea de membru al asociaţiei, pentru a încheia acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei sau pentru a îndeplini orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea generală.
f) hotăreşte schimbarea sediului Asociaţiei.
g) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Adunarea generală. h) numeşte şi revocă Directorul Executiv.
ART. 19. Directorul Executiv
Directorul Executiv asigură buna desfăşurare a activităţilor Asociaţiei
ART. 20. Activitatea de control.
Activitatea de control al gestiunii patrimoniului şi al activităţii economico-financiare a asociaţiei este asigurată de un cenzor, ales de Adunarea generală. Dacă este nevoie, Adunarea generală poate hotărî înfiinţarea unei Comisii de cenzori, compusă din trei membri, care să preia atribuţiile de control al activităţii asociaţiei. Din comisia de cenzori trebuie să faca parte cel puţin un membru al asociaţiei şi un expert contabil. Regulile generale de organizare şi funcţionare a comisiei de cenzori se aprobă de Adunarea generală. Comisia de cenzori îşi poate elabora un regulament intern de funcţionare.
ART. 21. Preşedintele.
Preşedintele Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră are următoarele atribuţii:
a) reprezintă Asociaţia în relaţiile cu terţii.
b) coordonează activitatea compartimentelor Asociaţiei.
c) conduce Consiliul Director şi prezidează Adunarea generală.
d) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Adunarea generală.
În lipsa preşedintelui asociaţiei, vicepreşedintii exercită atribuţiile acestuia.
ART. 22. Patrimoniul.
Patrimoniul iniţial al Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră este de 700 (şapte sute) lei, constituit prin depozit bancar.
Patrimoniul asociaţiei este alcătuit din:
a) cotizaţii, donaţii, finanţări, resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale, sponsorizari, moşteniri;
b) alte venituri prevăzute de lege.
ART. 23. Modificarea statutului.
Modificările aduse prezentului statut necesită o majoritate de 2/3 din voturile Adunării generale. Prezentul Statut redactat în limba română, in 6 (şase) exemplare a fost adoptat în Adunarea generala de constituire şi intră în vigoare la data înregistrării sale în Registrul Persoanelor Juridice de la Judecătoria Constanţa.
ART. 24. Dizolvare.
Dizolvarea Asociaţiei necesită o majoritate de 2/3 din voturile Adunării generale. În caz de dizolvare, bunurile şi fondurile Asociaţiei intră în patrimoniul unei alte asociaţii sau fundaţii cu scop identic sau asemănător care va fi desemnată de Adunarea generală.
Legături către blogul care a devenit prima noastră platformă de expunere, doctrina cu care am pornit la drum si catre o scurta prezentare a catorva dintre noi

Blogul "punct de plecare" http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/
Doctrina http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/2010/12/frontul-de-eliberare-daciei-rdcn.html
Prezentare http://www.youtube.com/watch?v=ikTY-JJIYR4&feature=player_embedded

Preşedinte România - Dacia Casa Noastră
Octavian - Eugeniu Manu

Matraguna - ritualuri stravechi pe teritoriul nostru

2011-05-08T11:37:00.001+03:00

Dintre toate plantele pe care vrajitoarele, femeile si fetele din Romania, le cauta pentru virtutile ei magice si medicinale, nu e nici una al carei ritual de culegere sa comporte atatea elemente "dramatice" ca matraguna. Tehnica dezgroparii ei e mai complicata si mai stranie decat a tuturor celorlalte plante care joaca un rol de seama in vrajitorie sau in medicina populara. Numai operatiunile misterioase efectuate pentru a smulge matraguna conserva cu siguranta rituri foarte vechi. De altfel, cum se va vedea in urmarea acestui studiu, pentru culegerea altor plante, magice sau medicinale, un numar de elemente au fost imprumutate din ritualul matragunei.

Virtutile magice ale matragunei explica, intr-un anumit sens, destinul singular al acestei plante. Intr-adevar, radacina matragunei poate avea o influenta directa asupra fortelor vitale ale omului sau fiintelor: ea are puterea sa marite fetele, sa aduca noroc in dragoste si fecunditate in casatorie; ea poate face sa sporeasca laptele vacilor; influenteaza favorabil afacerile, aduce bogatie si, in general, promoveaza, in toate imprejuratile, prosperitatea, armonia etc. Pe de alta parte, proprietatile magice ale matragunei pot sa fie intoarse impotriva altei persoane. Bunaoara, impotriva unei fete pentru a nu fi invitata sa danseze de catre flacaii satului, impotriva unui dusman, ca sa se imbolnaveasca sau chiar sa innebuneasca.

In afara de aceste insusiri magice, matraguna poseda virtuti medicinale. Dar chiar pentru aceasta din urma folosire, dezgroparea sa se efectueaza dupa acelasi ritual straniu.

In comuna Vad (jud. Maramures) se aduce matraguna dintr-o "padure surda", adica suficient de departata de sat ca sa nu se auda cantecul cocosului. Femeile si vrajitoarele care merg sa caute matraguna ("babele mestere") pornesc inca din zorii zilei, inainte sa se fi desteptat cineva din sat, evitand cu grija sa fie zarite. Daca un caine simte prezenta lor sau daca se aud cumva latraturi, vraja se risipeste si operatia isi pierde eficienta; matraguna culeasa in aceste imprejurari nu are nici o putere.

Timpul propice aducerii matragunei este perioada de la Pasti pana la Inaltarea Domnului. Cand pleaca dupa matraguna, "babele mestere" isi iau merinde: oua sfintite (la biserica), placinta, pasca, varza umpluta, pasca, vin etc. Cu o saptamana inainte, matraguna e "sorocita"; se pleaca in cautarea ei si i se prinde o panglica rosie, ca sa fie gasita usor in dimineata "aducerii". Cand ajung in padure, femeile merg de-a dreptul la ea; "nu trebuie sa o caute". Apoi sapa, scot cu radacina matraguna si o pun jos, pe pamant. In jurul matragunei, de jur imprejur, se asterne masa cu toate mancarurile aduse de acasa. Apoi "babele mestere" mananca si beau, "se saruta, se dragostesc". In cele din urma incep sa vorbeasca despre persoana careia ii e destinata matraguna si despre scopul ei - noroc in afaceri, respect in sat (primari, consilieri), cresterea cantitatii de lapte a vacilor etc.

Cand se duc doua fete ca sa culeaga matraguna, ele se saruta si se dragostesc, spunand:
"matraguna, matraguna,
marita-ma peste-o luna
ca de nu m-oi marita
oi veni si te-oi ciunta [rupe]"

Tot fetele care vor sa se marite spun:
"matraguna, matraguna,
marita-ma peste-o luna
de nu-n asta, in cealalta,
marita-ma dup-olalta"

Recurg la matraguna si "femeile dragastoase", ca sa fie iubite de barbatii lor. femeile cu moravuri mai putin rigide, "femeile lumete", pentru a aprinde dragostea barbatilor, isi dezbraca, pentru a smulge matraguna, toate hainele.
In groapa ramasa dupa scoaterea radacinii de matraguna se pun cateva bucati de zahar, cateva monede si se toarna vin. Tot in vin se scalda si matraguna. Dupa ce s-a terminat masa si descantecul, se ia radacina in san si se aduce acasa. Nimeni nu trebuie sa stie ca femeia sau baba mestera aduce matraguna. De asemenea, acestea vorbesc "frumos si dulce" tuturor celor ce ii intalnesc si-i saluta pe toti. "Daca cineva stie ca ele vin cu matraguna sau daca, dupa ce au trecut pe carare si pe drum, se apuca la bataie, la cearta, la injuraturi, dau cu pietre, rastoarna toate lucrurile, efectul matragunei e invers celui pentru care a fost adusa". Acelasi informator din comuna Vad releva urmatoarele fapte:
"Mama unei fete aducea odata matraguna. Slujnica noastra, dupa ce-au trecut femeile, ma apuca la bataie; ma suduie, ma trage de cap, ma blastama, ma alunga cu bulgari. Eu incep a plange ca nu stiam ce are cu mine. Apoi se duce in camara si rastoarna toate vasele, toate covetile si zicea ca ea nu arunca cu pietre, ci arunca pe cutare si cutare femeie, ca sa nu fie iubita si sa fie impinsa (respinsa) de feciori si oameni... La vreo cateva saptamani, fata femeii care aducea matraguna a fost batuta si scoasa de la joc (hora). Mama-sa se plangea in toate partile ca nu stie de ce fata ei e urata de toata lumea si de feciori. Ea nu banuia ca slujnica noastra a stiut ca duce matraguna si i-a facut contra".

In Maramures, fetele se duc la camp in tovarasia unei vrajitoare si, dupa ce mananca, danseaza aproape goale in jurul matragunei, zicand:
"Matraguna, poama buna,
marita-ma peste-o luna
ca de nu m-ai marita
da de dulce oi manca
ca de nu mi l-oi aduce
da eu oi manca de dulce".

In judetul Turda, fetele care vor sa fie mai mult jucate de feciori si deci sa se marite printre cele dintai, se duc la miezul noptii, strangandu-se in brate pana ajung la o matraguna. Aici ele se descalta si fac plecaciuni de trei ori. De acasa au venit cu un ban de argint pe care il tin in gura, in asa fel incat sa atinga si dintii, si limba. Se pleaca apoi catre matraguna fara sa o atinga cu mainile, si taie cateva frunze cu dintii pe banul de argint. Se reintorc tot imbratisate si jucand, luind seama sa nu fie vazute de cineva si sa nu le prinda lumina soarelui. Daca pastreaza frunza de matraguna, invelita intr-un capat de panza, fara a o atinge vreodata cu mana, fetele vor fi jucate de feciori si nu vor intarzia sa se marite.
Tot in judetul Turda, fetele sau nevestele merg cate doua la matraguna, la miezul noptii, despletite si in pielea goala, strangandu-se in brate si sarutandu-se tot drumul. Ajunse aici, ele se aseaza una peste alta si iau cu mana o frunza. Apoi se intorc acasa jucand si sarutandu-se, si pun frunza de matraguna sa se usuce pana se sfarama si se poate pulveriza; de la moara, fura faina cu mana intoarsa, o cern pe dosul sitei si, amestecand frunza de matraguna cu miere de albine, fac un aluat pe care-l lasa sa se acreasca. Din acest aluat se poate pune apoi fie in rachiu, fie in ceai, fie in cafea sau in placinta si se da feciorului, ca sa se indragosteasca.

In comunca Tritenii de Sus (judetul Turda), ritualul culegerii matragunei este diferit: "patru fete care vin sa joace in frunte culeg matraguna, o descanta si o ingroapa in mijlocul ulitei, unde o joaca in pieile goale. Pe cand o joaca, stau pe langa ele patru feciori si le pazesc si zic:
"matraguna, doamna buna,
marita-ma-n asta luna
de nu-n asta, in ailalta
numai sa nu mai fiu fata".

Matraguna o duc la biserica in postul mare, la Joi Mari, o duc sub sort sau sub suman si o pun sub piatra bisericii pana ce e slujita, si la Sfantul Gheorghe o joaca"

Prezenta tinerilor alaturi de fete in "ritualul" matragunei nu se mai intalneste decat sporadic in folclorul romanesc. Formula cea mai obisnuita este sa plece doua fete sau doua neveste, cu o baba sau o vrajitoare. In unele locuri, perechea de femei tinere e inlocuita cu o pereche de flacai. Asa se obisnuieste in judetul Bacau. O baba pleaca cu doua fete sau cu doi flacai la padure, dis de dimineata, ca rasaritul soarelui sa-i surprinda in vecinatatea matragunei. Pleaca cu mancare si cu vin. "Dupa ce descopera planta, vrajitoarea incepe sa descante, iar tinerii mananca, beau si-si vorbesc cuvinte de dragoste, strangandu-se in brate si sarutandu-se. Dupa ce baba a terminat de descantat, tinerii joaca imprejurul plantei, iar baba o sapa cu multa atentiune, sa nu-i rupa nici o bucatica din radacina". Astfel se procedeaza cand matraguna e culeasa "pentru dragoste". Cand e culeasa "pentru urat", adica pentru a aduce nenoroc si boala asupra unei persoane, tineri, in loc sa se dragosteasca si sa se sarute, se scuipa si chiar se bat.

In muntii Apuseni, matraguna se culege "pe dragoste", "pe maritat", "pe joc", "pe bautura", "pe urit" etc. Sunt doua femei care merg sa o caute, martea si fara sa manance, din-de-dimineata, pentru a nu se intalni cu cineva pe drum. Planta trebuie culeasa departe de sat, pentru a nu se auzi nici cocosul cantand, nici pisica mieunand. Pe drum, femeile nu-si vorbesc deloc. "Aduc paine, sare si un ban. Ele cauta matraguna recitand in gand rugaciuni, iar cand o gasesc in locuri foarte ascunse, incep sa o culeaga. Pentru a face aceasta, ele trebuie sa se dezbrace si sa faca plecacuni de trei ori, cu fata catre rasarit. O inconjoara apoi de trei ori, recitand mereu formule magice. Se ia apoi matraguna cu cazmaua si se pune pe pamant, catre rasarit; in locul unde ea crestea in pamant se pune paine, sare si un banut, “pretul” matragunei. Ea trebuie platita sub pedeapsa nu numai de a o face ineficace [altminteri], dar chiar si de a o auzi strigand, noaptea, pe cei care au cules-o, pentru a le cere sa o aduca inapoi acolo unde era, si de a se razbuna daca nu o duc. In sfarsit, cele doua femei acopera pamantul in locul unde era matraguna si fac plecaciuni de trei ori, una cu fata spre rasarit, cealalta cu fata catre apus. Aceasta ia matraguna si o da primeia. Cu aceasta culegerea ei se termina".

Cand se culege "pe dragoste", cele doua femei se imbratiseaza si isi vorbesc inflacarate. Invartindu-se in jurul plantei (reminescente, fara indoiala, ale dansului ritual pe care l-am intalnit peste tot in Romania), femeile spun:
"matraguna, Doamna buna,
nu te iau de bolunzat
ci te iau pe indragit;
nu te iau sa bolunzasti
ci te iau sa indragesti"

Daca se culege matraguna "pe maritat", se canta recitativul magic ca aproape pretutindeni in Romania, cu variante nesemnificative:
"matraguna, Doamna buna,
marita-ma-n asta luna.
de nu-n asta,-n haialalta
sa nu fiu nemaritata
ca s-a ros coada de brearta,
degetele de inele
si grumazii de margele"

Daca se culege "pe urat", pentru a impiedica pe cel caruia ii e destinata sa fie nu numai iubit, dar chiar agreat, femeile isi intorc fata de la matraguna si zic aratandu-si spatele:
"eu te iau
pe ce te iau?
pe urat, nu pe placut
nici pe vazut
cine te-o lua
sau te-o bea
numai cu dosu te-o vedea
cu fata ba"

Cand se culege "pe joc", pentru a face cu siguranta sa fie invitata la dans in sat persoana careia ii e destinata, cele doua femei se invartesc de trei ori in jurul matragunei zicand:
"hop, hop, hop
cu mine-n joc,
matraguna, Doamna buna"

In Moldova, in judetul Vaslui, matraguna - careia i se mai da si numele de “doamna-mare”, de “imparateasa” se ia mai ales "pe dragoste". Femeile si fetele care o folosesc trebuie sa isi schimbe hainele, camasa cel putin, cand o poarta pe ele; trebuie de asemenea sa-i vorbeasca respectuos, ca unei plante sacre. Se culege in aprilie si mai, inainte de Rusalii; caci se crede ca dupa aceasta virtutile magice ale matragunei dispar. Femeia care culege matraguna trebuie sa fie curat imbracata si sa nu fi avut relatii sexuale. Ea merge incet, fara sa se lase vazuta in padure, smulge matraguna si pune in loc paine sau porumb, miere sau zahar, zicand: "iti dau miere, paine si sare, da-mi virtutea Sfintiei tale!". Daca femeia trebuie sa treaca in drum peste un izvor, arunca o farama de paine sau de mamaliga pentru ca apa sa le ia pe acestea, si nu virtutea magica a plantei.

Ritul trebuie infaptuit intr-o noapte cu luna plina. Perii radacinii matragunei sunt grupati cate cinci, cate sapte sau cate noua, in timp ce se pronunta numele persoanei careai ii sunt destinate. Aceste fascicule poarta numele de “gherbe”. Intr-o zi de sarbatoare se pun primele gherbe intr-un vas nou, adaugand miere, zahar, paine si vin, si spunand: "Iti dau aceste, da sanatate si frumusete lui ...". Se varsa apoi peste amestec apa "neinceputa", luata de la trei izvoare, si apoi se recita: "cum apa tasneste limpede si curata din izvor, cand … se spala fie luminoasa si de fiecare data chemata". (invitata de tinerii flacai la dans, de la inceput). Apoi se umple vaul ce aluat si apoi continutul se pune la foc inabusit pana seara. Cel sau cea pentru care e pregatita bautura face atunci inchinaciuni un numar de ori egal numarului gherbelor care s-au folosit si bea din lichid acelasi numar de inghitituri. Se duce apoi la capatul unui izvor, isi maseaza articulatiile cu amestecul (mixtura fiarta in vas) si isi lasa sa curga restul pe crestet, in asa fel incat doar capul sa fie atins si incat intreg lichidul sa fie dus de apa izvorului. Plecand, nu trebuie sa privesti inapoi, pentru ca se pierde virtute magica a plantei. Alta data, se infaptuieste aceasta operatie aproape de un arbore inflorit si se agata de ramuri ierburile continute in vas, lasandu-le asa pana se usuca si sunt distruse.
Se pastreaza de asemenea cateodata radacina matragunei sub palarie sau chiar cusuta in vesminte, ceea ce asigura celui ce o poarta consideratia oamenilor. Cand se culege matraguna "pe urat", femeile, cum am vazut ca aceasta se petrece pretutindeni in Romania, procedeaza exact invers: ele merg pana la planta cu hainele murdare, pronunta cuvinte obscene, miscandu-si capul, mainile si ochii, cu miscari grotesti, pentru a face negative virtutile magice ale matragunei. Cine gusta dintr-o mancare sau dintr-un vin continand fire de matraguna astfel conjurata, innebuneste.

In judetul Hotin (Basarabia) se "trateaza" matraguna, inainte de a o culege, cu sare si rachiu. Apropiindu-te, se spune: "Buna ziua, Matraguna". La intoarcere, se pune la fiert planta (nu se spune daca frunzele sau radcinile); se spala apoi fata cu aceasta apa "pentru a fi frumos si respectat".

In tara Oasului, unde I. Muslea a reunit o bogata documentatie de folclor, matraguna e culeasa de toate fetele, insotita de o batrana. Ziua propice e Vinerea Rusaliilor (comuna Carmazana). Fetele aduc cu ele rachiu, pun un ban la radacina plantei, incep apoi sa se imbratiseze si sa danseze in jur. Dupa ce au smuls radacina, o pun in pamant si danseaza din nou in jurul ei. In sfarsit, isi umplu cu rachiu paharele, inchina spunand:
"sa traiesti de ma iubesti,
de nu, sa te sodomiesti!"

Se mananca apoi o placinta pe care au adus-o de acasa. Si se reintorc cu mai multe radacini de matraguna pentru a fi folosite in timpul anului. Mergand la hora din sat, pastreaza o bucata in naframa si vor fi fara indoiala invitate la dans.

Intr-o alta comuna din aceeasi regiune, comuna Boineti, tinerele fete merg cate doua, aducand rachiu, paine, slanina, miere, azima binecuvantata in ziua de Pasti, pentru a culege matraguna. Ele nu trebuie sa atinga planta inainte de a inchina in cinstea ei un pahar de rachiu si de a spune: "Slava lui Iisus Hristos" si "Cum te cinstesc inchinand, sa ma cinstesti si tu". Se stropeste apoi planta cu rachiu. Se smulge si se pune in locul sau painea, slanina si azima binecuvantata. Apoi, pe acel loc, fetele incep, goale, sa danseze.

La Moiseni, tinerele fete pleaca intotdeauna cu o baba mestera, pana la Sfantul Ioan si Rusalii. Aduc pentru a culege matraguna rachiu si placinta. "Se dezbraca, beau rachiul ciocnind, se imbratiseaza, se inlantuiesc, danseaza". Tanara fata care poarta matraguna e foarte cautata de tinerii flacai la hora din sat.

In vinerea Mare, si in comuna Carmazana, in Tara Oasului, fetele merg cu o batrana la "gradina Milostivelor" ca sa culeaga ierburi asa cum merg sa culeaga matraguna. Beau rachiu si danseaza goale pana la rasarit. Se pun la foc ierburile, inmuiate in prealabil in apa sfintita, recitand-se mereu formule magice "de dans". Se spala apoi capul cu aceasta apa care are proprietatea de a face sa creasca parul.

In alta parte (comuna Racsa), tanara fata va merge insotita numai de o batrana care duce rachiul si placinta. Ajunse aproape de matraguna, ele incep, amandoua goale, sa danseze. Batrana recita apoi incantatia cunoscuta:
"matraguna, Doamna buna,
marita-ma-ntro luna etc."

In Moldova, matraguna se gaseste intr-un alt cantec popular:
"frunza verde matraguna
pasere ce esti nebuna,
de-mi tot canti sara pe luna"

Tot in Moldova, flacaii danseaza aruncand cu ironie aceste versuri fetelor care nu si-au gasit sot si care au recurs la virtutile magice ale matragunei:
"matraguna, poama buna,
marita-ma-n iasta luna;
de nu-n asta in cealalta
doar m-oi marita odata
matraguna de sub pat
toata vara te-am udat
si tu nu m-ai maritat
fata mare m-ai lasat"

In judetul Baia, baba mestera merge sa culeaga matraguna insotita de acelea sau acea careia ii e destinala planta. Ea aduce o lingura de miere, un pahar de vin, o felie de paine si zahar. Ea cauta matraguna si o descanta astfel: "doamna matraguna eu cu miere te-oi unge, cu vin te-oi stropi, cu zahar te-oi indulci si cu paine te-oi hrani (ungi partea de jos a tulpinii cu miere, o stropesti cu vin si pui painea si zaharul la radacina)...

M-am pornit de-acasa, grasa si frumoasa, buna sanatoasa, pe cale, pe carare. M-am intalnit cu potca-n cale si m-a sagetat prin cap, prin inima, prin sprincene, prin ochi... si am picat jos mai moarta. Maica Domnului m-a auzit plangand si vaicarindu-ma. Ea m-a gomonit: taci Ileana, nu mai plange,caci eu oi veni si cu apa rece te-oi spala, cu stergarul te-oi sterge, pe cap, pe gene, pe fata, pe la inima, si repede ti-a trece si inima ti-oi astampara"
Incantatia fiind incheiata, batrana mestera ia trei radacini de matraguna pe care le-a gasit inainte, le infasoara si le pune la capul persoanei pentru care a fost facut decantecul. Aceasta trebuie deindata sa scoata un chiuit si sa inceapa sa danseze. Atunci baba mestera, ea pune matraguna colac in traista; se intorc apoi impreuna, una tinand matraguna in san, atente ca nimeni sa nu chiuie dupa ele. Nu trebuie, inainte de a ajunge acasa, nici sa scuipe, nici sa-si sufle nasul, nici sa urineze. Se pune matraguna pe masa, si casa trebuie pastrat in mare curatenie. Cateva fire de matraguna in vin sau rachiu asigura carciumarului clientela. Tinerele fete care o poarta in san sunt invitate adesea sa danseze si se marita repede. Cateva fire de matraguna purtate in san, peste tot unde te duci, vor aduce un respect deosebit. Unii planteaza matraguna in gradina, intr-un loc foarte curat, avand grija sa nu fie deloc intinata.

In comuna Sapanta, jud. Maramures, poate sa mearga sa culeaga matraguna un flacau si o fata sau char grupuri mai numeroase, cu conditia numai de a nu fi vazuti. Dupa ce au oferit cadouri matragunei, ei danseaza complet goi, scotand strigate, in jurul ei. Se intorc, la fel atenti sa nu fie vazuti. Pentru a smulge planta, se sapa in jurul ei cu grija, pentru a nu o farama. Aceasta e culegerea matragunei "pe bine". Cand dimpotriva, se culege "pe rau", ea trebuie lovita cu batul culcata la pamant, facuta bucati si aruncata aceluia cu care se doreste cearta sau caruia i se vrea moartea, pronuntandu-i-se numele si spunandu-se raul care i se doreste.

Cand se culege cu scop medicinal, in judetul Baia se invoca matraguna astfel: "foarte cinstita matraguna imparateasa, te cinstesc cu paine, cu sare si ma inchin: da-mi tu vestmintele tale. Spala-ma, curateste-ma, elibereaza-ma de datatura, de facatura. Sa raman curata, stralucitoare ca argintul trecut prin sita, ca Maica Domnului care m-a adus pe pamant"

In judetul Gorj, matraguna e culeasa cu scop magic de doua batrane care "se dezbraca, isi despletesc parul si descanta, facand fel de fel de miscari din cap, maini si picioare, si fugind intr-o parte ca un nebun”.

In judetul Neamt (comuna Garcina), pentru anumite boli grave, se da de baut pacientului infuzie de matraguna. Cel care e prins de delir si care trei zile dupa aceea nu si-a revenit, inseamna ca nu se va vindeca niciodata de boala de care sufera.

Unul din cei mai buni povestitori ai culesului matragunei (pentru a vindeca) e Simeon Mangiuca, fiu al Banatului, care a scris unul din cele mai vechi studii despre botanica populara romana. "La dansa, in padure, trebuie sa te duci cantand, mancand si band, adica bucurandu-te, si ajuns acolo, te asezi langa ea, tot petrecand de bucurie si nevorbind nimic cu dansa, pana nu socoti ca si ea va fi cu voie buna. Apoi, dupa un timp de petecere langa dansa, salutand-o (dand buna dimineata, ziua sau seara), incepi a vorbi cu ea, preamarind-o si impartasindu-i dorul pentru care ai venit. Cel bolnav de friguri ia cu sine o camasa noua de-ale sale, curat spalata, ia miere intr-un pahar neinceput, apa, arnici, un ban de argint si un colac curat. Luand toate acestea cu sine, descantatoarea pleaca cu dansul la padure de cu seara, ca sa ajunga acolo la matraguna la amurg, cand se desparte ziua de noapte. Acolo la matraguna se asterne camasa bolnavului sub dansa, si celelalte lucruri duse impreuna cu camasa se pun deasupra acesteia. Apoi, descantatoarea, facand cruce si inchinandu-se inaintea matragunei, incepe a descanta astfel: "buna seara matraguna, doamna si mama buna (ori “matraguna mare, doamna mare”), care umbli cu capetele tale pe ceruri, cu radacinile pe sub pamanturi, iar cu poalele (frunzele) pe vanatari si vanturi, tu, care esti doamna florilor, caci inaintea ta se inchina si pe tine te preamaresc toate florile, la tine ma rog si tie ma inchin cu coatele goale si cu genunchii goi, si cu fruntea plecata pana la pamant (aici decantatoarea face matanii, sarutand pamantul), ca tu sa binevoiesti sa aduci putere si sanatate, adica sa aduci leac pentru bolnavul ... etc". Facand aceasta, batrana se inchina si, dupa ce s-a prosternat pana la pamant inaintea matragunei si i-a urat sanatate si i-a urat sara buna pentru noapte, se retrage la vreo zece metri, face focul, se culca si doarme cu bolnavul intreaga noapte. Dimineata la rasarit, baba mestera si bolnavul se trezesc si baba se reintoarce la matraguna zicand: "buna ziua matraguna, maica noastra, doamna buna". Ea reincepe invocatia din ajun, schimband totusi cateva cuvinte, in loc de "du-te, mergi de cauta si adu descantecul vindecator", "dusu-te-ai, umblat-ai, cautat-ai si adus-ai leacul si pusu-l-ai in acest pahar spre a lecui acest bolnav". Acesta gusta mirea din pahar, in timp ce baba mestera ii varsa toata apa in cap; ea il unge apoi cu miere, leaga la gatul sau cu firul de bumbac rosu banul de argint, il imbraca cu camasa noua si se intoarce cu el acasa. Inainte de a pleca totusi, ea multumeste matragunei, ii ureaza sanatate si ii celebreaza puterea".

Se culege de asemenea matraguna pentru a vindeca anumite boli precise. in comuna Doftana (Targu-Ocna) se foloseste matraguna impotriva durerilor de picioare, de maini, impotriva febrei etc. Dar se culege pentru vindecare cu acelasi ritual cu care se culege si pentru scop vrajitoresc. Se pune la fiert apa intr-un vas nou. Inainte de a da de baut bolnavului, se agata langa patul sau, pentru ca inainte de a fi gustat din bautura sa delireze ca un nebun. Se spala intreg corpul bolnavului cu acest sul de matraguna si i se dau sa bea trei linguri din bautura. Aceasta de trei ori pe zi, trei zile la rand. Bolnavul nu trebuie totusi sa manance de trei zile ceapa cruda, nici sa bea rachiu de doua saptamani sau vin de sase. De lapte dulce si de alte mancaruri dulci el nu trebuie sa se atinga de cel putin patru saptamani. In tot acest timp, bolonavul trebuie tinut foarte curat.

In Moldova, matraguna si alte cateva plante servesc la descantece impotriva lipiturii; se vindeca tusea cu frunze de matraguna uscate si arse.

In alte locuri se folosesc frunzele de matraguna in cataplasme pentru abcese si impotriva hidrofobiei omului si a vitelor. Pentru cei care sunt atinsi de febra, se aplica pe frunte si foarte adesea se vindeca. "Atata e rau ca acest medicament cam innebuneste pe cei ce-l intrebuinteaza, dar trece destul de repede". Se recomanda de asemenea matraguna impotriva durerilor de dinti.

In Basarabia, frunzele sunt folosite si impotriva furunculilor. Dar e foarte probabil ca in Basarabia, ca si in alte provincii romanesti, folosirea medicala a matragunei (Atropa Belladonna) sa fie inlocuita de naparc (Bryonya dioica), planta foarte des folosita in medicina populara basarabeana. In reginea Nistrului de Jos, matraguna e eficace impotriva viermilor intestinali ai vitelor. Se pun frunze uscate si pisate pe rani.

Se pune de asemenea matraguna pe pietrele de moara, pentru a atrage clientela la moara. Crasmarii se folosesc de ea pentu a-si atrage clientele. "Se platesc atunci doua femei care stiu sa o culeaga. Acestea aduc tot felul de bauturi din carciuma, apoi maine, sare, un ban si praf, acesta de asemenea din carciuma, dupa ce l-au invartit de trei ori in jurul unui butoi, contrar mersului soarelui. Cu toate acestea se inconjoara matraguna, inchinand si dorindu-le celor ce intra in carciuma sa nu mai iasa cu punga plina de acolo. Astfel culeasa, ea se pune sub butoiul cu vin sau, puitna din ea, in bautura. Se si crede, despre unele carciumi, ca pentru aceea merge lumea la ele, pentruca o aduce matraguna". Aceeasi credinta apare si in Moldova. Carciumarii pun matraguna conjurata pe butoiul devin sau pe butoiul de rachiu: acesta se sfarseste in doua sau trei zile, "pentru ca oamenii beau pana isi pierd mintile".

Credinta ca cel care poseda matraguna ii poate cere orice si poate sa se imbogateasca imediat - credinta raspandita in Europa Centrala - se regaseste in Moldova (jud Vaslui). "Mergi intr-o duminica la ea, gaseste-o intr-un camp, da-i sa manance si sa bea - vin si paine - si adu-o la tine, inconjutara de lautari si de lume; daca ii faci apoi cinstea pe care o merita si daca ii faci fata bucuroasa, daca nu te certi si nu injuri, vei putea sa o trimiti oriunde, sa ceri orice, pe care ti-l va da. Dar ai grija “sa nu treaca duminica in care sa nu-i aduci lautari si romani din sat; si nici sa nu-ti lipseasca bucuria, mai ales in acea zi."

Taranul roman cunoaste si alte plante cu virtute magica pe care trebuie sa le culeaga asemenea matragunei. In Basarabia, toate plantele medicinale sau magice care se culeg inainte de Rusalii trebuie sa fie sapate dupa ce descantatoarea, fiind dusa la ele, pune un pic de paine langa tulpina si spune:
"eu va dau paine si sare
dar voi sa-mi dati sanatate"

In anumite locuri chiar, se prescrie sa se ia camasa curata cand se merge sa se culeaga plante magice. Planta numita in Basarabia "iarba lui Barboi" are "fata de drac", adica "radacina transformata in fata de diavol". Se pare ca aceasta planta e o varietate de matraguna: ea este de asemenea eficace pentru deselare si trebuie culeasa dupa un ritual identic. Se pleaca in cautarea ei marti seara; cel care merge nu trebuie sa priveasca inapoi nici la dus, nici la intors; trebuie sa aiba o camasa curata si sa nu spuna un cuvant de-a lungul drumului. Punand alaturi de camasa o bucata mica de paine si un capat de panza, el spune incantatia urmatoare:
"eu va dau paine si sare
dar voi sa-mi dati sanatate"

O alta iarba, "inalta, intr-un fir, cu frunzele ca matasea", se culege la fel, in zilele de mare sarbatoare, cea care o ia schimbandu-si lenjeria si spalandu-si corpul". Se pune painea si se spune:
"eu va dau paine si sare,
dar voi sa ma faceti folositoare"
Se da aceasta iarba tinerelor fete, pentru a o pune in apa in care se scalda, "apa luata din Nistru inainte de rasaritul soarelui". Nimeni atunci nu le uraste. La fel ca tinerele fete care aduc matraguna, ele au simpatia tuturor, sunt invitate la dans si au noroc in dragoste. E de altfel o regula generala ca femeile care merg sa ia ierburile sa fie curate pe corp si sa poarte haine proaspete; altminteri, planta nu are nici o eficacitate. Se pun painea si sarea si se spune:
"fac cruce si bat matanii
si pui painesi sare
sa-mi dai leac".

O alta planta, “iarba cu 5 degete” (Potentila rectra), un fel de panaceu, buna penrtu toate bolile, trebuie pusa la fiert intr-un vas nou, dupa ce ai pus-o in fata icoanei si te-ai inchinat de trei ori. In acelasi timp se invoca “iti dam paine si sare, sa ne aduci noroc".

Si in Basarabia (satul Nicsan) se culege scolopendra (Nephroditum filix mas) dupa ce s-au pus painea si sarea si s-au facut plecaciuni de trei ori. Invocatia e urmatoarea: "asa cum se lupta pentru paine, asa fac tinerele fete sa se lupte pentru mine". Alta informatoare (60 de ani, analfabeta) da urmatoarele indicatii: "Du-te la navalnic, inchina-te, pune painea, sarea si zaharul si fa plecaciuni de 9 ori: “pe dragoste ai crescut, pe dragoste te rup; tu, cinstit imparat navalnic, cum tu ai stiut creste si ai stiut a navali peste toate florile, asa sa navaleasca toata lumea la [cea] care te-a cumparat”. Apoi il pui in ceara, il porti, te speli cu el". La fel in Tara Oasului sunt alte plante decat matraguna care se sapa punand langa radacina oua, pasca, vin etc.

de Mircea Eliade

Ostara - Echinoctiul de primavara

2011-04-24T15:21:00.000+03:00

Ostara (Eostre, Easter) este zeita care se sărbătorea marcand începutul Primăverii, odată cu Echinocţiul care are loc în jurul datei de 20-21 martie. Deşi Ostara se celebra în martie, germanii numesc luna aprilie Ostara. De asemenea, unii spun că Ostara se celebra odată cu prima luna plină de după Echinocţiu, lucru care se poate întâmpla şi în aprilie. In această zi specială, ziua este perfect egală cu noaptea. Literal, Ostara sau Eostre înseamna Est – locul de unde răsare Soarele. Mai poate însemna, de asemenea, Zori sau lumina dimineţii - ceea ce este din nou legat de Est.

Oul este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale zeiţei Ostara. Ouăle au fost, în mod tradiţional, asociate cu fertilitatea, belşugul şi renaşterea. In alchimie oul simbolizează Cosmosul. Iepuraşii zeiţei Ostara aduc ouă ca un mesaj de fertilitate şi viaţă nouă.

Iepurasul, ca simbol al Echinoctiului de Primavara, îsi are originea în Antichitate, fiind mentionat în jurul anilor 3500 î.e.n. Iepurele este un animal extrem de prolific, mai ales în sezonul Primaverii, fiind un simbol pagân al vietii si al fecunditatii.

Blajinii si Pastele Blajinilor

2011-04-23T14:43:00.000+03:00

Prima luni din a doua saptamana dupa Pasti se mai numeste Lunea Mortilor, Pastele Mortilor, Pastile Mici, Pastele Rohmanilor, Pastele Blajinilor sau Matcalaul.
Blajinii sunt fiinte mitice, care traiesc pe Taramul Celalalt, dar pastreaza legaturi cu lumea noastra. Li se mai spune Rohmani, Rocamni, Rugmani, Urici si Oameni Rosii. Ei locuiesc in Ostroavele Albe ale Apei Sambetei. Unii dintre ei au apucaturi dusmanoase. Cele mai multe legende ii prezinta insa ca pe niste fiinte miloase, devotate lui Dumnezeu.
Se crede ca ei provin din copii nebotezati morti imediat dupa nastere. Altii spun ca Rohmanii sunt oameni vechi, care au o credinta mai curata decat a actualilor pamanteni. Ei duc cam aceeasi viata ca noi, avand orase si sate. La sfarsitul lumii ei vor lua locul oamenilor pe pamant.

Rohmanii seamana cu pamantenii, dar mananca foarte putin; un ou de gaina le ajunge la doisprezece insi. Ei sunt foarte buni la suflet, au sarbatori asemanatoare cu ale crestinilor si duc o viata de sfinti, postind pentru omenire. Dumnezeu ii iubeste atat de mult incat le-a dat darul de a putea trai usor, fara sa se inece. Blajinii se roaga permanent pentru mantuirea lumii noastre, fara a cere nimic pentru ei. Femeile lor sunt mult mai credincioase si mai frumoase decat pamantencele; in Bucovina i se mai spune si astazi unei fete foarte frumoase ca este o Rohmanita. Femeile Blajinilor traiesc separate de barbati si nu se intalnesc cu ei decat o data pe an, la Pastele lor, cand se pot casatori. Ei nu raman decat putin timp impreuna, cam pana la Inaltare, caci in restul anului postesc si duc o viata de pustnici.
Legatura dintre pamanteni si Blajini se face de obicei la Pastele Rohmanilor. Traind in semiintunericul de pe Taramul Celalalt si neiesind decat rareori pe pamant, Rohmanii nu pot sti cand vin sarbatorile de Pasti. Atunci oamenii, recunoscatori pentru rugaciunile si faptele bune ale Blajinilor, ii anunta prin cojile de oua rosii sau incondeiate pe care le arunca intr-un rau sau parau, de unde ele vor ajunge pe Apa Sambetei, in lumea unde locuiesc aceste fapturi minunate. Pana in Taramul Celalalt cojile de oua parcurg o saptamana, dupa care, printr-un miracol, ele redevin oua intregi, cu care se hranesc Rohmanii. Datina cere ca aceste coji de oua rosii sau incondeiate sa fie aruncate in ape curgatoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei foarte batrane.
De Pastele Blajinilor se crede ca sufletele mortilor sunt slobode; de aceea in aceasta zi se gatesc multe si alese bucate, impartindu-se pe la vecini, cu credinta ca mortii numai in aceasta zi sunt liberi si pot gusta din mancarurile pregatite. La cine nu serbeaza si nu da mortilor de pomana vin mortii noaptea si le cer. In unele tinuturi se impart doar oua si colaci saracilor si se face slujba la cimitir.
De Pastele Blajinilor au loc sarbatori campenesti, unde se mananca oua rosii si incondeiate. Se crede ca Blajinii se bucura tare mult vazandu-i pe oameni ca petrec la aceasta sarbatoare.
De ce li se spune Blajinilor si Rohmani? Acest nume le vine din graiul stramosilor nostri atestat intr-un epitet al Cavalerului Trac, Zeind-Roymenos, cu sensul de "Sfantul Luminos".

Adrian Bucurescu
* articol preluat de pe www.dacii.ro

Malus Dacus (Dacul Cel Rau) - Mihai Viteazul

2011-04-16T16:04:00.001+03:00

După mai bine de 41 de decenii de la Re-Unirea câtorva din provinciile vechii Dacii de către „Malus Dacus”, Mihai Viteazul, când Transilvania pământul nostru străbun s-a reunit cu Valahia şi Moldo-Valahia, dorim să ne exprimăm respectul pentru cel care a înfăptuit acest act pentru care, El, Mihai a plătit cu viaţa.
În documentele şi misivele care circulau între complotişti, Voievodul era numit Malus Dacus adică Dacul Cel Rău. De ce dac şi de ce rău ? Pentru că întreaga coaliţie era conştientă de puterea teritoriilor reunificate, pentru că la acea perioadă Dacia era încă vie în mărturii şi documente iar Mihai Viteazul era rău într-adevăr cu cei care doreau dezbinarea visului său, a pohtei ce-a pohtit, de a reuni cele trei ţări surori.
Nu pot să nu îl menţionez pe un profesor din Amberg, Ioannis Bisselius care spunea la cea vreme : provincialii (transilvăneni- n.n.) ţineau mai mult la unul de-al lor, un Dac ca Mihai, decât la un străin ca Basta. Căci oare ce-i este mai apropiat Transilvaniei decât valahul din vecinătate?” Şi „care alt popor, în afară de Valahi, poate fi într-atât de asemănător şi atât de plăcut transilvănenilor. Căci mai toţi sunt de acelaşi sânge, de aceeaşi origine, de acelaşi nume: Daci sunt şi unii şi ceilalţi”. (vezi „O istorie sinceră a poporului român”, Florin Constantiniu, Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.138).
Acelaşi iezuit, Ioannis Bisselius, contemporanul lui Mihai ne mai spune: ”Vlahul, prin numele său, deşteaptă în inimile muritorilor memoria arhanghelului Mihail, ducele oştilor cereştine,...“ (Nicolae Densuşianu, Istoria militară a poporului român, Ed.Vestala, Bucureşti, 2003, p.241).
La numai 45 de ani distanţă de la evenimentul menţionat, când în documentele vremii se vorbea despre Malus Dacus, (dacul cel rău), răzvrătitul şi revoluţionarul domnitor Mihai Viteazul, care visa re-unirea celor ce vorbeau aceiaşi limbă, în hotarele vechii Dacii, găsim la biserica reformată de la Deva o inscripţie funerară din anul 1554, ferită privirilor publicului larg, ignorată de istorici, dar care revine în actualitate.(Vezi Dacia Magazin # 26, oct. 2005, p.p.13-14).
Din ea aflăm cum se numeau locuitorii băştinaşi, neaoşi, ai Transilvaniei secolului XVI : „Dominic Dobo se înturna dacilor şi geţilor”.
Prin inscripţia, relativ bine păstrată de pe această placă funerală, „bănuita” prezenţă a dacilor şi geţilor din munţi în plin secol XVI devine o certitudine. O certitudine care cercetată îndeaproape, aduce noi şi puternice elemente în completarea istoriei noastre pe aceste meleaguri.
Acest act al lui Malus Dacus a ţinut vie conştiinţa populaţiilor despărţite doar geografic de Carpaţi, secole de-a randul şi mărturia cea mai elocventă stă în memorabila zi de 1 Decembrie 1918 când parte din teritoriile lui Burebista, Decebal şi Mihai Viteazul s-au reunit pentru totdeauna sub ceea ce noi astăzi numim România.

*articol preluat de pe www.dacia.org

Pelasgii – valahi înveşniciţi în mitul Blajinilor

2011-03-18T10:25:00.000+02:00

Studiul urmăreşte a evidenţia cercetarea mitului Blajinilor, ca unul dintre relicvele spirituale ancestrale transmise urmaşilor valahi, descendenţii direcţi ai pelasgilor.
Întreg demersul înscrie intenţia de continuitate şi permanenţă a pelasgilor protoantici, cu nucleul de formare în zona carpato-dunăreană, pornind de la afirmarea, prin demonstraţii ştiinţifice, a faptului că etimonul comun al valahilor, al belaginilor (Codul de legi al neamului pelasg) dar şi al Blajinilor mitici, este lexemul Pelasg.
Insistăm pe menţionarea faptului că în acest mit, asimilat unui rit funerar, personajele se deosebesc de celelalte legate de pomenirea morţilor sau de Moşii de Iarnă sau Moşii de Vară prin aceea că sunt sărbătoriţi o dată pe an şi că blajinii mitici sunt fiinţe vii iar prezentarea tradiţiilor legate de aceştia, a habitatului lor între două tărâmuri lângă apa Sâmbetei, a trăsăturilor lor de caracter indică timpuri ancestrale.
Chiar dacă există şi intruziuni creştine, Biserica nu a acceptat sărbătoarea Paştele Blajinilor, considerând-o păgână, dar nici nu a avut forţa să o asimileze cum s-a întâmplat în alte cazuri.
Ea rămâne însă foarte vie, practicată după ritualurile străvechi pe tot teritoriul României de azi ca şi în unele zone din apropierea graniţelor noastre, ceea ce arată imensul prestigiu al pelasgilor care au intrat în mitologie şi despre care vorbesc cele mai mari personalităţi antice.
Trecerea în revistă a cercetătorilor ce s-au ocupat de acest subiect, ţintind etimologia cuvântului Blajin, scoate în evidenţă un fapt neadevărat, ce s-a impus, şi anume acela că lexemul amintit ar fi de origine slavă, el fiind de fapt o formă fonetică foarte puţin schimbată a cuvântului pelasg cu care se şi identifică.
Denumiţi şi rohmani cu variantele rogmani, rucmani blajinii sunt văzuţi de cercetătorii mai vechi sau actuali având ca etimon sanscritul brahman.
Studiul nostru demonstrează că termenii blajini, rohmani ca şi români şi România sunt formaţi prin închidere, pe plan local şi că ariminii de care amintesc anticii, ca fiind „pelasgii cei mai războinici din Carpaţi” sunt în realitate românii, rohmanii şi că alături de termenul de România aceştia sunt foarte vechi; o dovadă este şi relicva vie, constituită de aromâii de la sudul Dunării.
Studiul are ca substanţă demonstrarea faptului că termenii blajinii, rohmanii, românii sunt legaţi de timpurile imemoriale şi că trebuie a fi luaţi în considerare ca atare, atunci când se vorbeşte de istoria naţională, dar şi de cea universală.
Studiind cu seriozitate ştiinţifică un mit, cel al blajinilor, se pot spulbera alte mituri ce lasă în necunoscut o perioadă foarte lungă din istoria poporului român anulând orice perspectivă spre deschideri în cunoaştere, prin negarea adevărurilor evidente de unii istorici consacraţi cantonaţi fie în rutină ori, şi mai periculos, în reaua credinţă.

Prof. Maria CIORNEI
*preluat din Dacia Magazin, iunie 2010

Epopeea primilor vlahi

2011-01-30T19:48:00.000+02:00

Auzim deseori dispute variate pe seama importantei unor date din istoria comuna a poporului nostru, insa o perspectiva generala asupra a ceea ce s-a intamplat in trecut ne-ar ajuta sa intelegem ca fiecare decizie pe care predecesorii nostri au luat-o intr-un moment sau altul, a facut ca noi sa fim ceea ce suntem astazi. Fiecare actiune intreprinsa de locuitorii stravechi ai Balcanilor, fiecare lupta, a constitut, in parte, cate un fir important din marea urzeala care s-a tesut, nimic altceva decat istoria pe care s-au ridicat civilizatiile moderne, asa cum le cunoastem noi in prezent.
Cu cat inaintam mai mult in lunga noastra calatorie pe firul trecutului, cu cat ne afundam mai mult in negura istoriei si in ceata vremurilor, cu atat documentele si sursele sunt mai neclare, mai evazive si mai ales, influentate de diverse dorinte meschine sau de incercari de mistificare a adevarului istoric. Un astfel de episod emblematic din istoria Balcanilor este rascoala vlahilor si a bulgarilor din anul 1185. Ironia face ca, in ciuda importantei pe care o poarta, controversele pe marginea subiectului sa intreaca chiar faima si importanta rolului pe care aceasta rascoala l-a jucat in contextul politic si social al vremii.

Totul a inceput in anul 1185, cand in fruntea Bizantului se afla imparatul Isaac Anghelos al II-lea. Acesta urma sa se insoare cu fiica regelui ungar Bela al III-lea si nu isi putea imagina o nunta in afara fastului cuvenit celebrarii unei astfel de uniuni imparatesti. Pentru ca visteria bizantina nu putea sustine cheltuielile enorme prevazute de catre imparat, acesta din urma gaseste solutia cea mai usoara pentru iesirea din criza: marirea birurilor pe care supusii sai erau datori sa le plateasca catre imparat. Noua dare prevazuta ii afecta in primul rand pe crescatorii de animale, iar printre acestia se numarau vlahii si bulgarii din zona Muntelui Haemus. Dintre toate sursele epocii, cronica bizantinului Nicetas Choniates Akominatos este cea care reda destul de exact desfasurarea evenimentelor din acea vreme.
Nicetas consemneaza ca noul bir, introdus abuziv, a adus multa nemultumire vlahilor si bulgarilor care locuiau pe muntele Haemus. Pentru a aduce la cunostinta imparatului nemultumirea lor, acestia trimit doi soli, alesi deloc intamplator. La drum pleaca fratii Petru si Ioan Asan, fruntasi printre semenii lor. Departe de a fi luati in seama, cei doi sunt palmuiti, umiliti in fata curtii imperiale si trimisi acasa. Intorsi cu apasarea esecului si cu pata rusinii pe obrazul lor, cei doi frati planuiesc o revolta a poporului din acea zona, formata in cea mai mare parte din vlahi si bulgari. La inceput, populatia mixta a intampinat cu scepticism si cu teama propunerea lor, o atitudine deloc exagerata in acele vremuri, cand contestarea unei astfel de puteri echivala cu un act de nebunie. Mai mult decat atat, localnicii purtau cu ei amintirea unei alte infrageri dureroase suferita de catre stramosii lor, nu cu mult timp in urma, in timpul miscarii de la Tesalia din 1066.
Nicetas povesteste cum, pentru a-i convinge de necesitatea acestei miscarii, fratii nu s-au dat inapoi de la folosirea unor trucuri menite, nu atat sa pacaleasca populatia, cat sa le inspire o farama de credinta in soarta glorioasa ce le era rezervata. In acest scop, se spune ca cei doi frati ar fi adunat mai multi oameni despre care se credea ca sunt indraciti si stapaniti de duhuri rele (foarte probabil epileptici, dupa cum ne-a revelat medicina moderna), si i-au invatat ca in timpul crizelor lor sa spuna: "Dumnezeul neamului bulgarilor si vlahilor a binevoit si a incuviintat scuturarea jugului celui de demult", si ca o urmare a acestui semn divin "sa puna mana pe arme si sa porneasca asupra romeilor si pe cei prinsi in razboi sa nu-i crute, ci sa-i injunghie si sa-i omoare fara mila". Ca acest episod este adevarat sau nu, cert este ca populatia de pe muntele Haemus avea destule motive pentru a porni aceasta rascoala, chiar si fara artificii. Momentul nici ca putea fi mai bine ales. Puternicul Imperiu Bizantin trecea printr-o perioada tulbure, in care siguranta sa era amenintata serios de hoardele de unguri care navalisera cu doi ani in urma dinspre nord-vest si care repurtase deja primele succese. Ungurii ocupasera Belgradul, Branicevo, Nisul, ajungand pana la Sofia.
In acelasi an in care vlahii si bulgarii isi pregateau rascoala, dinspre Sicilia se iveste o noua amenintare in prezenta normanzilor, care inregistreaza cateva victorii de scurta durata, prin cucerirea oraselor Durazzo, Serres, Amfipolis si chiar Salonic. Scurtul avant al acestora este potolit in toamna aceluiasi an de catre generalul bizantin Alexios Vranas. Misiunea lui era sa aplice ulterior aceeasi strategie si in cazul rasculatilor de la Muntele Haemus, insa mana destinului hotaraste ca lucrurile sa se aseze altfel. In loc sa porneasca impotriva vlahilor si bulgarilor, generalul bizantin intoarce armele impotriva imparatului Isaac Anghelos, isi aduna trupele la Adrianopol si se proclama pe sine imparat. Pe acest fond complicat, tesut din lupte interne si amenintari externe, isi pregatesc fratii Asanesti rascoala. Primele miscari ale acestora inregistreaza cateva victorii notabile. Ametit de succes, Petru chiar indrazneste sa poarte insemnele imparatesti, rezervate exclusiv conducatorului bizantin: coronita aurie si incaltarile rosii.

Isaac Anghelos refuza sa se lase intimidat de incercarile celor doi frati vlahi, prin urmare demareaza mai multe campanii impotriva acestora. In prima incercare, trece neobservat Balcanii si ataca din spate rasculatii. Armata vlaho-bulgara este infranta, insa cei doi frati reusesc sa fuga peste Dunare, refugiindu-se la vecinii cumani. Imbatat de victorie si crezand ca le-a dat o lectie binemeritata moesilor, imparatul bizantin neglijeaza sa isi ia masurile rudimentare de precautie si se multumeste sa dea foc granelor. Cum in plan politic, orice greseala se plateste, Isaac Anghelos avea sa simta cat de curand consecintele erorii sale. Departe de a-si invata lectia dorita de bizantini, cei doi frati, care acum se bucura de ajutorul cumanilor, incep o actiune larga de pradare a Traciei. O a doua incercare de oprire a campaniei de cucerire initiata de catre conducatorii vlahi si de catre aliatii cumani va demara in primavara anului 1187. Pentru ca rezultatele intarziau sa apara, bizantinii sunt de acord sa incheie un armistitiu. Trimisul Asanestilor la Constantinopol va fi Ionita, cel de-al treilea frate, care va da bir cu fugitii doi ani mai tarziu.
Ostilitatile reincep, iar lui Petru ii vine ideea de a se alia cu armata cruciatilor condusa de catre imparatul german Frederic Barbarossa, care tocmai traversa in acea perioada Peninsula Balcanica. Targul parea avantajos pentru ambele parti: Frederic Barbarossa primea un ajutor de 40.000 de soldati, iar Petru spera sa primeasca mai usor recunoasterea titulaturii de "tar". In cele din urma, propunerea a fost primita, insa Barbarossa nu a apucat sa se bucure de acest avantaj numeric, pentru ca ostilitatile cu bizantinii s-au aplanat. Cu toate acestea, Petru si Ioan si-au continuat planurile de invadare ale Traciei, fortandu-l pe Isaac Anghelos sa organizeze o alta campanie impotriva vlahilor dezlantuiti. Soarta nu s-a aratat prea favorabila bizantinilor, iar dupa ce armata lui Isaac a fost surprinsa intr-o trecatoare de catre rasculati, printre pierderile insemnate era cat pe ce sa se numere chiar si viata imparatului. Aceasta ultima victorie intari si mai mult pozitia Asanestilor, ramasi stapani peste tara dintre Dunare si Balcani.
Din nefericire pentru imparatul Isaac Anghelos, acesta este detronat chiar inainte de a incepe o noua campanie, in 1195. Locul sau este luat de catre Alexie al III-lea Anghelos, insa nici acesta nu are mai multe sanse de reusita in fata rasculatilor vlahi si bulgari, a caror putere in zona parea sa creasca de la o zi la alta.
Curand insa, Asanestii incep sa isi numere propriile pierderi insemnate. Dupa ce s-a opus bizantinilor timp indelungat pe campul de lupta, Ioan Asan este ucis de catre Ivanko/Iovanke, un nobil valah, dintr-o cauza care nu avea nimic de a face cu razboiul sau cu politica, ci cu… dragostea. Desi Petru razbuna moartea fratelui sau, doar un an mai tarziu il paste aceeasi soarta. In 1197 moare in urma unei conspiratii boieresti. A mai ramas in viata doar cel de-al treilea frate din dinastia Asanestilor, Ionita, pe care grecii il numisera Kaloioanes (Cel Frumos). Desi nu exista nicio indoiala ca tocmai calitatile extraordinare ale celor trei frati au fost cele care au ajutat la propulsarea lor in fruntea rascoalei impotriva Imperiului Bizantin, dintre toti, Ionita parea sa fie cel mai daruit cu remarcabile calitati militare si politice. In vremea lui Ionita, ceea ce a inceput ca o rascoala in semn de nemultumire pentru introducerea unui nou bir, s-a transformat in instaurarea si extinderea unui nou stat.
Datorita importantelor miscari de ordin politic si militar pe care le-a generat, Ionita a devenit una dintre cele mai insemnate personalitati valahe din Balcani. Acesta a intins granitele statului pe care il conducea, a obtinut recunoasterea oficiala atat a Bizantului, cat si pe cea a papei. De la acesta din urma, a obtinut recunoasterea titlului de rege pentru sine si cea de primat pentru arhiepiscopul bisericii noului stat. In acest sens, s-au pastrat documente care atesta corespondenta acestora, prin intermediului carora Ionita ii cerea papei Inocentiu al III-lea coroana de imparat si sceptrul si demnitatea de patriarh pentru arhiepiscopul bisericii bulgare si vlahe. Papa, in schimb, i-a cerut supunerea religioasa fata de Roma. Ambele parti reusesc sa ajunga la un consens si fiecare a obtinut, maimult sau mai putin, ceea ce si-a dorit. Pe 8 noiembrie 1204, Ionita este incoronat ca rege al bulgarilor si vlahilor, nu imparat asa cum a cerut initial. I se preda diadema, sceptrul si bula trimise de papa. Odata cu acestea a primit si dreptul de a bate moneda. Ionita a promis, in schimb, respectarea legilor bisericii romane.
Tot Asanestii sunt cei care transforma din temelii Tarevetul, ridicand in mijlocul Balcanilor o cetate demna de orice mare imperiu al vremii. O cetate ce avea sa ramana cunoscuta in istorie sub numele de Tarnovgrad - a treia Roma si al doilea Constantinopol. Asezata pe colinele Tarevet, Trapezita, Momina Krepost si Sveta Gora, pe ambele maluri ale raului Iantra, cetatea ocupa o suprafata de 110.000 de metri patrati, imensa fortificatie fiind intarita cu ziduri uriase cu o inaltime de peste 10 metri si o grosime de pana la 3,40 metri. Trei porti succesive si tot atatea randuri de turnuri si creneluri au stat mai bine de doua secole in calea navalirilor barbare. Nu mai putin de 21 de biserici ortodoxe se aflau in incinta cetatii, fiecare dintre ele reprezentand centrul unei mici comunitati. Alaturi de ele se regasea si palatul tarilor, iar deasupra tuturor, in punctul cel mai inalt al muntelui, fusese ridicata patriarhia, poate si ca un semn care sa aminteasca viitorilor monarhi ascendentul puterii religioase asupra celei civile. Construit pe ruinele unei basilici bizantine, complexul patriarhal ocupa 3.000 de metri patrati si a fost inconjurat, la randul lui, de ziduri cu creneluri. Timp de peste 200 de ani, aici s-a aflat unul dintre cele mai mari centre culturale ale Balcanilor, lacas de invatatura pentru multi dintre carturarii vremii. Atat patriarhia, cat si restul cetatii au fost incendiate de otomani in anul 1393, anul prabusirii Tarevetului si al Imperiului Vlaho-Bulgar. Printre cei cazuti in apararea cetatii s-a aflat si Eftimie din Tarnovo, ultimul patriarh din Tarnovgrad, cea mai distinsa personalitate a sfarsitului de secol XIV.
Desi noul stat, intemeiat de vlahi si de bulgari, a devenit in scurta vreme un stat totalmente bulgar din diverse considerente, aceasta miscare indrazneata a avut ca rezultat instaurarea puterii exemplului, avand in centrul ei trei emblematice figuri, a caror nationalitate reala a devenit ulterior un subiect aprins de discutie.

Descendenta Asanestilor

Chiar daca faptele si miscarile istorice care dateaza deja de 900 de ani au fost in mare parte reconstituite, nationalitatea rasculatilor care au instaurat "Cel de-al doilea tarat bulgar", asa cum a ramas in cartile de istorie, este inca controversata. In privinta acestui aspect, istoricii romani si cei bulgari inca nu au reusit sa ajunga la un consens. Cert este ca invatatii bulgari contesta originea romana a Asanestilor. In opinia lor, acestia ar fi fost bulgari sau chiar cumani, iar titlul pe care il purta Ionita de "Rege al bulgarilor si al vlahilor" nu ar fi decat varianta modificata de catre scribii cancelariei papale, care au inlocuit cuvantul "graecorum" din documentele slave de la Tarnovo, in "blachorum". Prin urmare, Ionita nu era "Rege al bulgarilor si al vlahilor", ci al "bulgarilor si grecilor". Pentru ca afirmatiile acestora nu sunt sustinute in ochii invatatilor romani, acestia din urma considera ca nationalitatea valaha a Asanestilor este mai presus de orice indoiala. Dovezile citate se bazeaza pe o serie de documente, provenind din surse si zone geografice diferite. Istoricul roman Constantin C. Giurescu face in a sa lucrare "Istoria Romanilor"o expunere detaliata a surselor pe care invatatii romani se bazeaza in sustinerea nationalitatii valahe a Asanestilor.
Cea mai importanta dintre acestea este cronica lui Nicetas Choniates Akominatos, care mentioneaza in repetate randuri ca Petru si Ioan erau vlahi si ca apartineau "acelui neam de oameni care locuiesc pe Muntele Haemus si care inainte se numeau Mysi (locuitori ai Moesiei) si care acum vlahi se cheama". Intr-o alta mentiune detaliaza cum intr-una din expeditiile bizantinilor, un preot a fost luat prizonier, iar acesta "s-a rugat lui Asan, graindu-i in limba lui, stiutor fiind de limba vlahilor, sa aiba mila de el si sa il sloboada". Mai departe, cronica lui Ansbertus, descrie trecerea cruciatilor prin Peninsula Balcanica si povesteste cum, la un moment dat, acestia au fost luati prin surprindere de acel valah Ionita (in textul original "Blachus ille Iohannitius"), care avea pe langa el "valahi si cumani si altii". Iata cum, un al doilea izvor, de origine germana de aceasta data, sustine nationalitatea valaha a Asanestilor. Mai departe, vine randul cronicarilor francezi sa "depuna marturie" in favoarea romanilor. Geoffroy de Villehardouin, Henri de Valenciennes si Robert de Clary il mentioneaza pe Ionita sub numele de "Jehan le Blac" sau "Johanice le Blac". In ultimul rand, dar nu in cele din urma, sunt documentele cancelariei papale, in care se consemneaza originea valaha a lui Ionita si chiar faptul ca acesta se trage din vechii romani.
Toate aceste cronici, mentiuni si documente, luate laolalta, reprezinta pentru istoricii romani o dovada de netagaduit a nationalitatii valahe a celor trei frati Asanesti care, prin perseverenta si darzenia lor, au scris episodul in care istoria romanilor s-a intalnit cu cea a bulgarilor pentru a crea una dintre cele mai surprinzatoare pagini din istoria Balcanilor. O istorie pe care ambele popoare ar trebui sa si-o recunoasca reciproc, in spiritul adevarului istoric.

* articol preluat de pe www.descopera.ro

Colinde păgâne (dacice)

2010-12-14T12:41:00.001+02:00

În toată perioada care precede Crăciunul şi se continuă cu Anul Nou şi Boboteaza, tradiţia populară a românilor este foarte bogată în datini şi obiceiuri perpetuate din vremea păgânismului.
Etnologul Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", ne lămureşte câteva dintre aspectele datinilor venite din vremurile precreştine ale poporului nostru, datini peste care Biserica a suprapus sărbătorile sale pentru a atenua efectul păgân al acestora. Unele s-au uitat, altele continuă şi astăzi să fie săvârşite, în ciuda faptului că în afară de etnologi puţină lume mai cunoaşte înţelesul profund al acestor vechi ritualuri.

DIVINITĂŢI SOLARE ŞI AGRARE
"În credinţele precreştine, Sărbătorile de iarnă sunt dedicate reînnoirii timpului şi vegetaţiei. Sărbătorile calendarului creştin se suprapun pe cele ale calendarului popular. Crăciunul, în calendarul popular şi în spaţiul sud-est european, este o divinitate solară care năştea împreună cu timpul la 25 decembrie, trăia 365 de zile, îmbătrânea şi murea, pentru a renaşte la începutul anului următor. Este un scenariu de reînnoire a timpului calendaristic în perioada solstiţiului de iarnă (20 decembrie şi 7 ianuarie). Scenariul cuprinde moartea anuală a Crăciunului, exemplificată şi prin obiceiul denumit Îngropatul Crăciunului, şi renaşterea lui anuală. Peste sărbătoarea Crăciunului în spaţiul sud-est european s-a suprapus sărbătoarea lui Saturn, zeul agrar celebrat între 17 şi 23 decembrie, şi sărbătoarea zeului Mithra, zeu solar căruia i se sărbătorea naşterea la 25 decembrie. Din ajunul Crăciunului până la 7 ianuarie au loc ospeţe şi petreceri rituale: jocuri cu măşti, colinde, dansuri. Aceasta este perioada fastă a sărbătorilor, când sunt celebrate timpul renăscut şi renovarea vegetaţiei şi a lumii înconjurătoare. Anul Nou (Revelionul) este un ceremonial nocturn de celebrare a morţii şi renaşterii simbolice a timpului la cumpăna dintre ani (31 decembrie/1 ianuarie)", arată Paula Popoiu, director al Muzeului Satului.

RECUZITA OBICEIURILOR
"Moartea şi renaşterea divinităţii are loc la miezul nopţii prin întreruperea simbolică a timpului - stingerea luminilor -, gest care recreează haosul primordial din care se naşte timpul şi împreună cu el lumea înconjurătoare. Aprinderea luminii şi explozia de bucurie şi zgomote semnifică depăşirea momentului critic de scufundare a lumii în haos şi indică momentul când soarele învinge şi ziua începe să crească. Omul ia parte activă la acest scenariu prin: alungarea forţelor malefice cu zgomot, stropitul ritual cu apă, consumul ritual de alimente, împăcarea şi săvârşirea actelor de toleranţă (să nu te cerţi sau să nu baţi copiii), practicarea urărilor şi dansurilor rituale (Sorcova, Pluguşorul, Semănatul, Vasilca).
Sărbătoarea Anului Nou era un prilej de determinare prin practici magice şi inovaţii cântate sau spuse a unui curs favorabil pentru ciclul agricol care abia începea. Pluguşorul şi tragerea brazdei simbolice reprezintă un obicei agrar întâlnit la popoarele vechi (daci). Clopoţeii şi instrumentele care fac zgomot folosite în recuzita obiceiurilor de Anul Nou existau şi în ritualurile agrare vechi, având rolul de purificare spirituală a lumii prin îndepărtarea forţelor malefice. Astfel, sistemul referenţial în colinde este unul mitologic, riturile sunt de mult dispărute, timpul fabulos. Astăzi, datina colindatului se prezintă sub două forme: profană şi religioasă. Această tipologie este desigur ipotetică", a explicat doamna Paula Popoiu.

FELURILE DE COLINDE
Etnologul ne-a dezvăluit şi felurile de colind moştenite din vremea premergătoare creştinismului: "În general, avem şase feluri de colindări: colindatul flăcăilor şi oamenilor în vârstă şi care are loc în noaptea de Crăciun; colindatul copiilor - sunt simple urări, scurte adresări deseori hazlii - în Ajunul Crăciunului, începând cu zorii zilei; colindatul cu caracter agrar legat exclusiv de sărbătorea înnoirii anului şi ilustrat de Pluguşor; colindatul (umblatul) măştilor, de obicei de Anul Nou - Capra, Turca, Brezaia, Travestiri de moşi, babe, evrei; Vasilca - în ajunul Anului Nou - care constă în umblarea pe la case cu o tavă pe care se află capul porcului împodobit cu frunze, flori, panglici şi oglinzi - se cântă sau se spun texte rituale în care se împletesc urări şi cereri de daruri; Sorcova, specifică copiilor mici, în dimineaţa Anului Nou, se colindă cu ramuri înflorite păstrare special în apă de la Sant-Andrei".

1 Decembrie 1918

2010-12-01T13:24:00.001+02:00

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare de la Alba Iulia a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român. Această decizie a fost făcută publică prin Declarația de la Alba Iulia.

Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 (fragmente):

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile MUREŞ, TISA și Dunăre.

...........................................................................

V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul Monarhiei austro-ungare și uniți cu țara mamă România.
VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.
VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.
VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunei române din Transilvania, Banat și Ţara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.

Aurul dacic a provocat prima criză mondială

2010-11-26T12:18:00.001+02:00

Aurul dacic furat de împăratul Traian după războaiele dacice a generat în Imperiul roman un mare dezechilibru financiar.
În urmă cu mai bine de 2.000 de ani, romanii se bucurau de o pradă de război impresionantă, 165,5 tone de aur şi 331 de argint, fără să ştie că fericirea avea să fie de scurtă durată. Cantitatea imensă de metal preţios avea să ducă la prăbuşirea preţului aurului.
Tema este descrisă pe larg în lucrarea “Geologia economică a aurului”, scoasă pe piaţă de un colectiv condus de prof. dr. Gheorghe C. Popescu.

Descoperirile arheologice au arătat că cele mai vechi bijuterii de aur descoperite până acum în lume provin din Balcani, în arealul fostelor neamuri tracice. În apropierea oraşului Varna, din Bulgaria, a fost descoperit un tezaur vechi de 6.500 de ani. La Moigrad, judeţul Sălaj, România, a fost descoperit un idol de aur vechi de 5.500 de ani.
Populaţiile balcanice, în general, şi cele de pe teritoriul ţării noastre, în special, au fost mai mereu menţionate în antichitate ca iubitoare de aur. Tracii, aliaţi ai troienilor, erau toţi îmbrăcaţi în aur, aveau chiar şi arme din aur, precum zeii, după cum pomeneşte Homer în Iliada. Aşa se obişnuia în acea perioadă. Acesta a fost şi motivul pentru care troienii au luat bătaie de la greci, care aveau arme din bronz, mult mai dure, mai rezistente decât cele din aur. Aşa a căzut Troia.
Despre neamul tracic al agatârşilor, din Transilvania secolului VI î.H., Herodot spune că erau fiii lui Heracles, mari iubitori de aur şi de muzică. Bogăţia în aur le-a mai jucat o festă tracilor, de data aceasta ramurii nordice, adică dacilor. În plină “foame de bani”, împăratul Traian atacă Dacia şi o cucereşte în 6 ani, pentru a o jefui de aur. Înfrângerea regelui Decebal şi cucerirea Daciei de către împăratul Traian, în anul 106, a însemnat aducerea la Roma a unei prăzi de război inimaginabile chiar şi pentru zilele noastre.
Conform istoricului Dio Cassius, dar şi medicului personal al împăratului, Criton, legiunile romane au adus din Dacia 165,5 tone de aur şi o cantitate dublă de argint, 331 de tone. Doar aurul găsit prin trădarea generalului dac Bicilis ar valora, în ziua de azi, peste 4,6 miliarde de euro. Afluxul de metal nobil a dus însă la prima prăbuşire a preţului aurului din istoria omenirii, cursul metalului preţios scăzând vertiginos, cu aproape o zecime, pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Astfel, Traian s-a văzut nevoit să facă, în 107, o reformă monetară, prin devalorizarea monedelor de aur şi de argint, iar prefectul Egiptului a modificat paritatea dintre cele două metale.

A fost vorba de prima inflaţie mondială, o formă de criză economică, ce a avut loc cu 2.000 de ani în urmă.

Bogăţia imensă căzută în mâinile sale i-a permis lui Traian să refacă vistieria imperiului condus de el. Mai mult decât atât, împăratul a luat măsuri nemaiîntâlnite până atunci: a organizat, timp de 123 de zile, adică aproape patru luni, jocuri şi lupte în care au fost angrenaţi 10.000 de gladiatori, a suprimat toate datoriile, a scutit toţi contribuabilii de impozitul pe un an întreg, a dăruit fiecărui cap de familie romană câte 650 de dinari (o sumă ce echivala cu preţul câtorva sclavi buni). În plus, a mutat un deal întreg, pe locul acestuia fiind ridicată faimoasa Columnă a lui Traian, a construit numeroase edificii şi monumente şi a secat mlaştinile din jurul capitalei imperiale.

Decalog - sinteza obiectivelor Frontului de eliberare a Daciei (Romania-Dacia Casa Noastra)

2010-11-19T11:05:00.000+02:00

1) Relansarea economiei româneşti prin transfomarea agriculturii, turismului şi infrastructurii în domenii prioritare. România poate să susţină prin suprafaţa agricolă pe care o are peste 80 de milioane de cetăţeni. Este strigător la cer că românii trebuie să plece afară pentru o pâine, iar cei rămaşi în ţară se hrănesc cu importuri.

2) Băncile transformă oamenii în sclavi pe viaţă. De aceea urmărim desfiinţarea sclaviei impuse de sistemul bancar, prin înfiinţarea unei bănci de stat care să acorde credite cu dobânzi mici. Tinerii vor beneficia de condiţii speciale de creditare pentru a cumpăra apartamente, case sau a construi imobile pe suprafeţe de teren primite în mediul rural. Măsură care, coroborată cu punctul unu, să ducă la reînvierea satului românesc.

3) Reducerea fiscalităţii şi birocraţiei şi crearea unor instituţii de control bine finanţate care să combată evaziunea şi contrabanda. Un cadru de afaceri funcţional, care să dea o şansă investitorilor, este cheia unei economii sănătoase.

4) Ţara nu e de vânzare. Se poate constata ce a ieşit din cedarea către străini a economiei, resurselor şi terenului, ne-am transformat într-o colonie de sclavi. Resursele naturale vor fi naţionalizate, iar doar cetăţenii români vor avea dreptul de a deţine teren. Se va urmări încurajarea împroprietăririi acestora, pamântul fiind adevărata avere, care poate duce la bunăstare şi la crearea unor cetăţeni independenţi de sistemul globalizant care provoacă crize la comandă şi lasă oamenii fără nimic.

5) Din teritoriul imens al vechii Dacii a mai rămas un nucleu numit România. Şi acela ameninţat de tendinţele expansioniste ale celor care, prin deznaţionalizare, ne iau ţara de sub noi. O ţară se întinde până unde se întinde poporul ei, deci românii care se vor muta în zonele unde populaţia de etnie română este minoritară, vor beneficia de locuinţe gratuite, de facilităţi la angajare şi de facilităţi pentru înfiinţarea de afaceri. Toate organizaţiile care militează împotriva României, ca stat unitar, vor fi scoase în afara legii, începând cu UDMR.

6) Vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia din statele vecine vor beneficia de sprijinul statului român pentru păstrarea identităţii lor etnice, putând primi cetăţenie română la cerere, în regim de urgenţă.

7) Unirea Moldovei cu ţara.

8) Este necesar un sistem legislativ puternic şi independent. Pedepsele vor fi pe măsura faptelor comise. Averile nejustificate vor fi confiscate. Protecţia copilului se va transforma dintr-un concept, în realitate. Creşterea unui copil va implica şi obligaţii din partea părinţilor, vremea în care procreerea este o afacere prin transformarea minorilor în cerşetori sau prostituate va deveni aminitire.

9) Redescoperirea trecutului ţării este o altă prioritate a noastră. Pentru aceasta sorgintea dacică a poporului nostru nu va mai fi ignorată, ci trecută în prim plan. Aspect care va fi strâns legat de turismul care, prin punerea în valoare a imensului patrimoniu dacic îngropat, va avea de beneficiat.

10) Toate cele de mai sus vor duce la crearea unui stat puternic pentru atingerea obiectivului principal pe care orice român ar trebui să-l dorească atins - traiul decent în propria ţară, ţară cu putere proprie de decizie în folosul cetăţenilor ei.

Octavian-Eugeniu MANU
pelasgic2009@yahoo.com

Codex Rohonczi (Rohonc)

2010-11-15T10:06:00.001+02:00

O carte veche de 1.000 de ani, scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris. Alfabet dacic cu 150 de caractere redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-româna), în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni. Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi.
Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare.
Caractere/simboluri similare (ca cele intalnite in Codex) se gasesc gravate in pesterile calugarilor, in Dobrogea.
Este numit după orăşelul Rohonc din estul Austriei.

*Membra UNESCO, Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică.

Programul Frontului de eliberare a Daciei

2010-11-02T10:27:00.001+02:00

Obiectivele frontului sunt următoarele: a) cercetarea şi promovarea adevăratei istorii şi culturi româneşti; b) respectarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului; c) promovarea valorilor individuale şi sprijinirea lor în vederea implicării şi afirmării lor în viaţa social politică; d) respectarea şi apărarea suveranitatii naţionale, a independenţei şi unităţii statului şi a integrităţii teritoriului; e) promovarea interesului naţional; f) încurajarea controlului de către societatea civilă a principalelor instituţii ale statului; g) renaşterea satului românesc; h) implicarea cu prioritate a tinerilor în procesul de restructurare a vieţii politice româneşti, în scopul formării unei noi elite politice; i) educarea cetăţenilor în spiritul democraţiei şi încurajarea acestora pentru a participa la viaţa publică, în toate structurile societăţii civile; j) promovarea măsurilor juridice, instituţionale şi materiale necesare consolidării statului de drept. Acum este momentul pentru activarea punctelor c, f, h şi i din statutul frontului, pentru că altfel celelalte obiective vor rămâne doar o frumoasă intenţie. Este momentul pentru activarea persoanelor care vor să se implice. Apatia este problema ţării noastre, ne spun străinii. Oamenii sunt sătui de clasa politică, dar nu fac nimic pentru a o înlocui cu ceva nou, spunea un studiu britanic. Oamenii sunt apatici pentru că-şi spun că nu au cum să schimbe ceva de unii singuri. Şi nici uniţi nu îşi dau prea multe şanse. Speranţa unei vieţi mai bune este aşteptată mereu de la alţii, care au înşelat aşteptările poporului până acum. Atât timp cât clasa politică este impusă de afară, pentru a stoarce ţara asta de toate resursele pe care le mai are şi a ne transforma în sclavii imperiului european, care se va transforma în unul global, România, vechea Dacie, nu are nicio şansă, iar voi, cei care citiţi aceste rânduri, nu aveţi niciun viitor. De pământul stropit cu sânge de strămoşii voştri vor profita foarte puţini, majoritatea străini de ţara asta şi de interesele ei. Pentru ţara asta trebuie să luptăm, iar momentul a venit, trebuie să luptăm pentru viitorul nostru.

Atât timp cât trăim avem datoria de a apăra ţara asta, indiferent de şansele pe care un astfel de efort le are. Lumea se împarte în două categorii, din punctul meu de vedere: actorii şi spectatorii. Invit prima categorie să vină alături de mine şi de Frontul de Eliberare al Daciei (RDCN) pentru a propaga platforma mişcării şi a aduna alături de noi cât mai mulţi concetăţeni.

RDCN invocă articolele 20 şi 21 din Declaraţia Drepturilor Omului - orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere paşnică; orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi, pentru a acţiona în scopul realizării următoarelor puncte din aceeaşi declaraţie: articolul 4 - nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute; sclavagismul şi comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor; 23,1 - orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului; 23,3 - orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială; 25,1 - orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurari independente de voinţa sa; 25, 2 - mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire deosebite. Toţi copiii, fie că sunt născuţi în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia, se bucură de aceeaşi protecţie socială; 26,1 - orice persoană are dreptul la învăţătură. Învăţământul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveşte învaţământul elementar şi general. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învăţământul superior trebuie să fie, de asemenea, egal, accesibil tuturor, pe bază de merit.

Drepturile care sunt garantate din Declaraţia Drepturilor Omului pot fi realizate într-o ţară a cărei economie funcţionează. Pentru aceasta, noi considerăm că agricultura românească trebuie să fie un domeniu prioritar. Aceasta va beneficia de subvenţii echivalente cu cele din alte state UE şi de protecţie în faţa concurenţei neloiale reprezentată de importurile extracomunitare şi de finaţarea de care beneficiază fermierii din UE. Va fi eliminat TVA-ul la produsele alimentare. Va fi încurajată eliminarea intermediarilor prin facilitarea creării de asociaţii care să aibă propriile puncte de desfacere, iar micii producători neasociaţi vor avea, de asemenea, posibilitatea de a vinde produsele în puncte de desfacere organizate. Statul va înfiinţa depozite care vor stoca gratuit recoltele. Statul va înfiinţa o bancă unde oamenii vor putea lua şi credite agricole, cu dobânzi mici, care să poată fi returnate, fără a transforma cetăţenii în sclavi. Politica de acordare gratuită de terenuri pentru tineri în sate va fi încurajată şi simplificată. Tineri care, de asemenea, vor beneficia de condiţii speciale de creditare pentru a-şi construi case sau a le achiziţiona. Realizarea unei infrastructuri care să asigure deplasarea către oraşele adiacente va stimula şi dezvoltarea turismului, care poate deveni o ramură importantă a economiei, pe lângă trezirea la viaţă a satului românesc. Turismul va fi stimulat şi prin punerea în valoare a obiectivelor istorice de importanţă naţională, având ca punct central capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia, care, împreună cu celelalte cetăţi dacice şi nu numai din ţară, va fi dezgropată integral, restaurată şi va beneficia de măsuri speciale de protecţie

Fiscalitatea şi birocraţia vor fi reduse. Firmele vor beneficia de taxe mai mici pentru primii trei ani de la înfiinţare. Evaziunea şi contrabanda vor fi combătute prin formarea de instituţii de control bine finanţate, care să supravegheze activitatea economică.

Resursele naturale vor fi naţionalizate, iar doar cetăţenii români vor avea dreptul de a deţine teren.

Aceste măsuri, împreună cu altele pe aceeaşi linie de sprijinire a economiei autothone, vor permite acordarea unor salarii decente în sistemul bugetar, sănătatea şi învăţământul fiind considerate domenii de interes naţional. De asemenea, tot ele ne vor scoate de sub jugul finanţării externe, care ne impune direcţia de guvernare a ţării.

Tot legat de interesul naţional, acţionând conform principiului "o ţară se întinde până unde se întinde poporul ei", cetăţenii de etnie română vor fi stimulaţi să se mute în Transilvania, mai ales în acele localităţi unde românii sunt minoritari. Ei vor beneficia de locuinţe gratuite, de facilităţi la angajare şi de facilităţi pentru înfiinţarea de afaceri în zonele respective. În plus, toate organizaţiile care militează împotriva României, ca stat unitar, vor fi scoase în afara legii, începând cu UDMR.

Vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia din statele vecine vor beneficia de sprijinul statului român pentru păstararea identităţii lor etnice. Minorităţile naţionale din România vor beneficia de aceleaşi drepturi pe care le au şi vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia în ţările vecine, Serbia, Ungaria, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Rusia. De asemenea, vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia din ţările menţionate mai sus vor primi cetăţenie română la cerere, în regim de urgenţă.

Statul român nu va mai recunoaşte independenţa Republicii Moldova, denunţând pactul criminal Ribbentrop-Molotov. Republica Moldova este parte a României.

Cei care vor împlinirea celor schiţate mai sus, parte a unui program mai complex, care va deveni mai bine conturat pe parcurs, membri ai frontului, dar şi cei care nu fac parte încă din el, sunt rugaţi să mă contacteze pe adresa de mail pelasgic2009@yahoo.com. Împreună vom creea o reţea de bloguri care să promoveze obiectivele mişcării noastre şi va acţiona ca o revistă online a organizaţiei, o publicaţie cu mai multe pagini. De asemenea, cei care vin acum lângă noi, vor face parte din conducerea RDCN. Dreptul la liberă asociere ne garantează crearea de filiale, la nivel neoficial, în judeţele ţării şi în afara ei. Modalităţile de dialog şi întâlnire le vom stabili de comun acord, împreună cu voi.

Octavian-Eugeniu Manu - http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/

Originea noastra

2010-10-29T18:09:00.002+03:00

In zona Carpato-Dunareana-Pontica si pana la Nistru a aparut in Europa primul nucleu uman: in aceea perioada a Erei Glaciare numai aceasta zona, protejata de arcul Muntilor Carpati si neacoperita de gheata, a putut genera OMUL EREI GLACIARE, om care se ocupa in exclusivitate cu vanatul, asa cum ne spune Nicolae Miulescu in “Dacia, Tara Zeilor“. Odata cu imbunatatirea conditiilor climaterice - incalzirea vremii si retragerea ghetarilor - apare o explozie a florei si faunei in aceasta regiune, fiind astfel propice inmultirii populatiei. Vanatul, pestele si fructele care se gaseau din belsug le asigura o viata relativ usoara; nici focul nu le era un secret. Apare limba ca mijloc de comunicare - oglinda a nivelului spiritual la care ajunge o societate in procesul dezvoltarii ei. Carpato-dunarenii vanau si animale mici, dar in special animale mari, la aceste vanatori participand toti membrii familiei – mamutii, zimbrii, ursii nu erau usor de vanat. In cautarea vanatului, acestia si-au inceput migrarea mai intai spre vest - in sudul Europei - ca, mai apoi, sa continue inaintarea pe masura retragerii ghetarilor catre nord. Acest lucru explica si bogatia termenilor sinonimi din limbile europene.
Acesti paleo-europeni, carpato-dunarenii, incep sa se ridice pe treptele spiritualitatii in aria lor de origine situandu-ne in prim-planul civilizatiilor europene. Incalzirea climei a favorizat insa si faramitarea carpato-dunarenilor care, pornind dupa hrana odata cu retragerea paturii glaciare, se departeaza din ce in ce mai mult, ajungand sa formeze centre de civilizatie de sine statatoare.
Cu incalzirea treptata a vremii si varfurile inzapezite ale muntilor isi vor schimba culoarea in verde - cine ar putea oare spune cate milenii au trecut pana cand dealurile s-au acoperit cu paduri?!
Oamenii pesterilor sunt si ei prinsi de schimbarile fantastice ale naturii, incep sa domesticeasca animale, se ocupa cu agricultura, devin sedentari.
Ramura migratoare nordica a carpato-dunarenilor desprinsa in faza timpurie a formarii acesteia, se va imparti la randul ei in doua brate: unul german si altul slav, fiecare cu caracteristicile lui distincte, dar si multe comune. Ramura sud-vestica europeana continua sa aiba relatii stranse cu carpato-dunarenii si vor avea mult mai multe lucruri in comun, in special LIMBA.
Spiritualitatea carpato-dunarenilor atinge apogeul dezvoltarii prin realizarea a ceea ce ei puteau VEDEA si intelege: VEDEAU zei si noi reguli de viata - iar cine le vedea cu adevarat, cine le intelegea si practica, era socotit a se fi nascut de doua ori – aparuse SPIRITUALITATEA VEDICA. Aici, pe cursul inferior al Dunarii, se naste spiritualitatea a ceea ce a dominat si inca mai domina lumea: de aici isi trage radacinile cultura VEDE, din care se vor inspira caldeenii si egiptenii, iar mai tarziu iudaismul si crestinismul.
Aici va apare societatea PASTORALA: carpato-dunarenii se vor deplasa de aceasta data cu cirezile lor inspre rasaritul Europei si Asia, din ce in ce mai departe de CASA, cautand pasuni bogate pentru cirezi, campuri cu fan, izvoare, cautand sa se intoarca, insa, in fiecare an, ACASA. Dar drumurile deveneau din ce in ce mai lungi, acumulau cantitati mari de bogatii alimentare, pe care vecinii mai putin harnici si le doreau fara munca - astfel a aparut prima clasa a luptatorilor care pazeau CASA si care mai tarziu vor deveni aparatorii tarii: KSHA-ATRI-YA.
Pentru cei care plecau primavara, pentru a se intoarce acasa toamna, spatiul carpatic a inceput sa aiba un caracter sacru - astfel au aparut serbarile (sarbatorile). Ei se intorceau acasa, la marea zeita DANU, mama ploilor si a pajistilor bogate, de unde vine si numele fluviului Dunarea - DANUBIU. Traditiile si denumirile locale vor fi luate cu ei de acesti carpato-dunareni-istrieni, arieni, pelasgi (sau cum vreti sa-i numiti) si purtate peste tot, reprezentand caracteristica lor principala.
Nicolae Miulescu, in lucrarea "Dacia-Tara Zeilor", face un calcul foarte simplu: considerand distanta parcursa zilnic in timpul pasunatului de aproximativ 15 km, pentru a se putea intoarce iarna acasa, pastorii puteau ajunge usor pana la nord de Muntii Caucaz. O dovada a expansiunii estice si a stabilizarii lor in perimetrul caucazian se regaseste si in binecunoscutul DRUM AL ZEILOR , marcat cu pietre uriase fixe si mentionat de KAUSHI-TAKI in UPANISHADA ce-i poarta numele (Cartea I, 3).
Despre acest drum al zeilor, cunoscut in antichitate ca fiind misterios, poetul PINDAR in ISTHIA v. 20 spunea: Nici daca vei calatori pe mare sau pe uscat nu vei afla calea cea demna de admiratie care duce la locul principal al hiperboreilor - cum ne denumea el.
Dupa Pindar, la nord de Dunare si Marea Neagra exista, inca dinaintea timpurilor sale, o cale monumentala si totodata miraculoasa prin multimea si marimea colosala a stalpilor sai interiori care, spunea el, erau inalti de peste 100 de picioare (peste 30 de metri).
Herodot vorbeste despre acesti stalpi ca despre Columnele lui SESOSTRIS (OSIRIS) care existau si in timpurile sale in tinuturile Scitiei.
Poetul Ovidiu in cartea a treia a FASTELOR sale aminteste de caile triumfale ale lui Bach sau Liber Pater prin Scitia.
In cantecele eroice populare mai gasim si azi amintiri despre Bacul Viteazul, Bacul Haiducul - care instituise un serviciu de straji pe drumul cel lung dintre ODRIU si DIU:

Imparatul imparat
Ca el mare, mi-a aflat
De numele Bacului,
Bacului, haiducului,
Bacului, viteazului,
Ce-a pus streaja drumului,
Din dealul Odriului,
Pana-n preajma Diului.
(Teodorescu, Poezii populare, p. 605.)

Herodot, in descrierea Scitiei, face referire la un tinut in nordul Marii Negre pe care scitii, pe limba lor, il numeau EXAMPAEOS, cuvant ce in traducere din greaca inseamna CAILE SACRE. Aceste locuri numite EXAMPEE erau, dupa Herodot, situate la o departare de patru zile de navigare in sus pe raul Hypanis (Bug); aceasta cale sfanta se afla asadar aproape pe aceeasi paralela cu Chisinaul de azi, avand directia de la apus la rasarit. Despre originea si destinatia acestei cai sfinte a scitilor, Herodot insa nu ne mai spune nimic, afirma cel mai mare cunoscator al preistoriei romanilor, N. Desusianu.
Sirul cel lung de lespezi enorme (implantate in pamant) ce se intindea din Basarabia spre Crimeea si Don, de la Prut la marea de Azov, reprezenta una din MINUNILE LUMII PREISTORICE, reprezenta calea sfanta a carpato-dunarenilor din Europa in Asia, reprezenta si reprezinta ISTORIA NOASTRA - neglijata, uitata, parasita si politic inconfortabila pentru vecinii nostri.
Apa Bacului pe langa care trecea, pana in secolul al XVIII-lea, aceasta faimoasa linie de monumente monolitice, se varsa in vechiul Tyros (NISTRU), in apropierea satului romanesc Gura-Bacului. Spre nord, la mica distanta de acest punct, se afla si astazi doua sate: unul pe malul drept si altul pe cel stang al Nistrului, purtand amandoua acelasi nume: SPEIA. Din punct de vedere filologic, SPEIA este identic cu termenul scit EXAMPE-OS, unde ultima silaba a fost probabil vulgarizata ori grecizata.
Incepem astfel sa gasim caile sacre ale arienilor, carpato-dunarenilor. Iar daca azi englezii se mandresc cu misterioasele lor pietre de la SALISBURY ori STONEHENGE, sau francezii cu CARNAC, noi romanii nici nu le mai pomenim in cartile noastre de istorie iar istoricii nostri par nu ca le-au uitat, dar nici macar n-au auzit de ele!
Citeam de curand Lost Civilizations - Early Europe: Mysteries in stone, Time-Life Books, si nu puteam in telege de ce Pindar, Herodot, Ovidiu vorbeau despre acest drum al megalitilor cu respect iar cei de mai sus nici nu-l amintesc!!! Tarile din jurul nostru se mandresc cu cate o buca tica de dinte sau de os - si isi scriu istorii frumoase...Noi avem de milenii drumuri construite in piatra si nici nu ne pasa!
In antichitatea preistorica columnele de piatra bruta au avut probabil si o utilitate publica, indicand calatorilor directiile drumurilor prin tinuturile pastorale acolo unde nu erau semne de orientare. Dar sa ridici lespezi, bolovani, stanci de circa 30 metri inaltime si sa marchezi cu ele asa o mare distanta - pare o munca ciclopica chiar si pentru un modern al vremurilor noastre. Cine au fost EI, STRABUNII NOSTRI, si cum de au fost capabili de o astfel de lucrare?!! Explicatii, in prezent, nu exista...ori nu vrem sa le auzim. Sa nu uitam ca in traditiile preistorice ale poporului român exista o brazda uriasa care taia campiile Romaniei si ale Ucrainei de azi, pana la Don, de la apus la rasarit - Brazda lui NOVAC. Dupa alte traditii, aceasta brazda este atribuita lui LER IMPARAT (Liber-Pater), figura razboinica ce cutreiera lumea, erou jefuitor - persoana cu caracter negativ si detestat in descantecele noastre populare:

Iar voi, Strigoaie,
Voi Moroaie,
Va duceti
La Ler Imparat,
La al vostru palat,
Acolo sa mergeti,
Acolo sa sedeti,
Acolo sa pieriti
(Marion, Descantece - p. 134)

De mentionat ca Ler Imparatul nu trebuie confundat cu Ler Domnul - fiul hiperboreanului Aplo (Apollo) - din colindele noastre pre-crestine, transformat la crestinizare in fiul Maicei Sfinte.
Dar sa revenim din preistorie la anul 1716 cand invatatul Domn al Moldovei Dimitrie Cantemir scria: nu departe de Chisinau, intr-un orasel langa raul Bac, se vad o serie de lespezi foarte mari dispuse in linie dreapta, in asa fel ca si cum ar fi fost asezate acolo prin activitatea omului. Insa ceea ce ne impiedica a crede aceasta este, pe de-o parte marimea lespezilor, iar pe de alta parte, distanta pe care se intind: trec peste Nistru pana in Crimeea. In limba poporului acest sir de pietroaie poarta numele de CHEILE BACULUI; taranii, in simplitatea lor spun ca aceasta constructie a fost facuta de zmei care se conjurasera sa inchida cursul raului Bacul. (Cantemirii – Descriptio Moldaviae, ed. 1872).
Pastorii carpato-dunareni, dupa o lunga sedere in zona Caucazului, isi vor continua drumul lor spre Est.

CUCERIREA NORD-VESTULUI EUROPEI DE CATRE CARPATO-DANUBIENI
Odata formati ca popor in spatiul carpato-dunarean, stramosii carpato-danubieni si-au inceput migratia in zonele propice vietii, care apareau peste tot in Europa, odata cu retragerea calotei glaciare si schimbarea climei. Cine ar putea spune cate ere, cate milenii au trecut pana ce dealurile mai joase s-au acoperit de paduri, padurile au prins viata, insectele, pasarile si in sfarsit animalele au inceput sa le populeze, ele fiind urmate in mod firesc de oameni in cautarea hranei, avand in ei si instinctul de explorare.
Daca ne uitam pe harta Europei putem vedea cum lantul Carpato-Hercinic se continua cu cel Turingian. De o parte si de alta a acestei linii pornesc rauri, unele spre Nord, altele spre Sud. Astfel, spre Nord avem Bazinul hidro-geografic care cuprinde Elba, Odra, Vistula si Neman, in timp ce in Sud avem cel al Dunarii (Danu: zeita vedica a ploii si a pajistilor bogate), numit si Danubiu ori Istru si care aduna aproape toate apele ce izvorasc pe versantul sudic al liniei sus-amintite.
Odata cu imblanzirea climei, pelasgii carpato-danubieni vor porni in cucerirea lumii pre-antice:
1. O ramura timpurie, nordica, baltico-mazuriana, se va separa mai tarziu in doua sub-diviziuni, dand nastere la doua popoare: germanice si slave.
2. O a doua ramura, cea sudica a carpato-danubienilor, va da nastere la 2 subdiviziuni:
a) Sud-estica: sumerienii, ramanii-troieni din Asia Mica, hititii, ga-ramonii (din nordul Africii).
b) Sud-vestica: ce va da nastere raselor asa-zise latine din Europa: geto-dacii - tracii, ilirii, latinii (romanii) - italienii, ibericii, spaniolii, portughezii, francezii etc.
3. Ramura estica, ce va da nastere la spiritualitatea vedica, care va cuceri Asia: sudul Chinei - zona Tarim Basin (Toch-arieni), India (vedicii arieni), Japonia (populatia Ainu) etc.
Tot ce s-a spus pana aici reprezinta mai degraba o reconstituire logica dupa cateva dovezi si referiri extrase din putinul pe care il stim astazi.
Ne ramane sa ilustram ce alte dovezi pot fi aduse la putinul pe care-l cunoastem deja.
De la Atlantic si pana la Marea de Azur a existat o impresionanta arie culturala, o manifestare culturala, de la dansul bizonilor, din sanctuarul-pestera de la Altamira (Spania) sau de la Font-de Gaume (Franta), Felina de Fildes de la Pavlov (Cehia) la Pantera, caii si cavalerul ucis, din sanctuarul-pestera de la Cuciulata (15.000-12.000 î.H. Romania), ori la Gaie-n atac , din sanctuarul pesterii Gaura Chindiei (10.000-8.000 î.H. Romania) si pana la figura stranie, cosmica, a basoreliefului din sanctuarul-pestera de la Sinca-Veche. Trebuie sa-l amintesc cu placere pe domul Ion Pachia Tatomirescu, care in caietele Daco-Romaniei vorbeste despre o unitate culturala-arhaic-europeana, pelasgica, aparuta in perioada anilor 30.000-8.175 î.H. si care a devenit o unitate stabila la orizontul anului 8.175 î.H. fragmentandu-se in trei unitati. Aceste unitati s-au dezvoltat in acel apogeu al neoliticului diferentiindu-se in: Pelasgia de Vest de la Atlantic si pana in Alpi, Pelasgia de Centru de la Alpii Rasariteni si Sardinia pana la Nipru si Marea Getica (Marea Neagra), de la Carpatii Nordici si Marea Baltica dintre Oder si Neamuna, pana in Sicilia, Creta (Marea Tracica aparand mult mai tarziu cand puntea de pamant ce lega Asia Mica de Peninsula Balcanica se va prabusi in Marea Mediterana, in urma cu 4.000 de ani, lasand o puzderie de noi insule si o noua mare: Marea Tracica, nume schimbat de greci mai tarziu in Marea Egee.
Si in sfarsit, avem Pelasgia de Est, de la Marea Tracica (Egee), Marea Getica (Neagra) si Nipru, pana la Don, Muntii Caucaz si de aici, peste Anatolia, pana in insula Cipru.
Andre Leroi-Gournan cercetand culturile, arta rupestra, euro-asiatica, religiile preistoriei, a fost unul dintre primii care au evidentiat extraordinara unitate a continutului figurativ, permanenta, persistenta, continuitatea reprezentarilor in spatiu si timp, din Asturia pana la Don: aceasta fiind unitatea culturala si demografica din care s-au ivit in zorii istoriei europenii, pelasgii arhaici, unitate ce a antrenat si o limba comuna, pelasga arhaica a oamenilor paleoliticului si mezoliticului, avand un lexic redus la strictul necesar, dar imbogatindu-se si diversificandu-se de la un mileniu la altul. E de ajuns sa ne gandim la schimbarile lingvistice din ultimii 2.000 de ani ca sa ne putem imagina ce s-a putut intampla atunci, de mult, in antichitatea preistoriei Europei, limba pelasgica-arhaica a carpato-danubienilor dand nastere acolo departe, in Asia, limbii sanscrite, in timp ce in Europa sudica va inflori limba latina vulgara, care va da nastere celei culte (disparuta dupa o perioada de mai putin de 2.000 de ani).
Ramura sud-vestica a carpato-danubienilor isi va purta limba peste tot, asa ca din limba centrala – pivot - vom avea dacoromâna (vlaha, româna), italiana, reto-româna, sarda.
Ramura estica carpato-dunareana va fi vorbita intre Nipru, Crimeea si Don-Caucaz de cei ce s-au constituit in primul si al doilea val-kurgan (4.400 si 3.400 î.H.), indeosebi de urmasii lor, ramasi pe loc, care surprind si azi prin asa-zisele insule de românitate, vorbitori ai unei limbi vlahice estice ori extrem estice, ca in regiunea Kerson ori in Peninsula Crimeea (Ucraina de azi), ori pe tarmul est nord-est al Marii Caspice, ca in Vachi, Khuchni, Kurakh (din Dagestan-Rusia) si Peninsula Buzachi ori in Kazahstan etc.
Altii vor ajunge in sudul Chinei, toch-arienii, ori in India arieni (limba sanscrita) ori chiar in Japonia populatia Ainu.
Ramura sud-vestica a carpato-danubienilor va constitui de fapt ceea ce numim Vechea civilizatie europeana avandu-si originea in spatiul sacru carpato-danubian. Conceptul de vechea Europa, a fost pus in circulatie de Marija Gimbutas profesoara de arheologie-lingvistica de la Universitatea din Los Angeles, California, care l-a prezentat in 1971 la al VIII-lea Congres international de stiinte preistorice si proto-istorice de la Singidunum - Belgrad. Acestei ramuri ii corespund tinuturi ce se gasesc azi pe harta Europei in: Ucraina, Republica Moldova, Romania, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Hertegovina, Bosnia, Croatia, Slovenia, Albania, Grecia, Turcia, Ungaria, Elve tia, Italia cu o extremitate nordica: Austria, Cehia, Slovenia, Polonia si Lituania si o extremitate sudica, marcata de insulele Sardinia, Sicilia, Creta, Cipru. Aceasta ramura sud-vestica carpato-danubiana a inregistrat o impresionanta dezvoltare neolitica, aducand pe lume cea mai veche scriere de pe planeta, cea de la Tartaria – Romania, si cea mai fascinanta arhitectura a templelor: Cascioarele - Romania, Cranon - Grecia, Porodin - Macedonia, Gradesnita - Bulgaria, Parta - Romania, Sarmi-Seget-Usa (Romania - Panteonul pelasgilor-arienii-carpato-danubieni), dominata de cultul Soarelui zeu, din muntii Suryanului (Surya: numele zeului Soarelui in lumea Vedica). In necropola de la Cernavoda - Romania s-au descoperit doua statuete din ceramica, din orizontul anului 4.530 î.H., reprezentand perechea primordiala: tatal-cer (Samasua) si muma pamant, (Dakia), numit si Ganditorul ponto-dunarean si sotia-i. Sa nu uitam ca conditiile geo-climatice si in special tectonice din anii 7.540 î.H. pana in 5.500 î.H. vor afecta raspandirea neamului nostru carpato-danubian. Astfel in perioada descrisa mai sus, in urma cataclismului tectonic, s-a ridicat placa tectonica a Marii Negre cu 40180 m, inundand zona campiei Dunarii de Jos, s-a rupt si s-a format trecatoarea Bosforului, s-a prabusit in Marea Mediterana puntea ce leaga Balcanii de Asia Mica, dand nastere la Peninsula Balcanica si Marea Tracica (Egee) cu insulele ei. Tot in aceasta perioada centrul sacru Koga-Ion se va muta din Muntii Bucegi (de la punctul seismic al Vrancei) in zona muntelui Surya, la Sarmi-Seget-Usa (in vechea sanscrita insemnand: eu ma grabesc sa curg).
Intre anii 4.400-4.200 î.H. soseste primul val rasaritean migrator in aceasta Pelasgia soseste populatia Kurgan in stepele Nord-Vest-Pontice si valea Dunarii, originari din aria Don-Volga. Acest prim val migrator de calareti razboinici se va opri la confluenta raurilor Sausa si Drava cu Dunarea. El va contribui la revigorarea migratiei pelasgice carpato-danubiene dincolo de Alpi si in special in Peninsula Italica.
Pelasgii-carpato-dunareni se vor organiza mai bine administrativ militar si religios spre a lupta impotriva populatiilor migratoare. In numele zeitatilor sacre ca cel al razboiului, Sol-ares (Soare-tanar, razboinic), ori in numele cultului sol-ares (fiul Tatalui-cer, SamaSua, Salmos-Zalmos-Zalmoxis) rolul credintei va fi revigorat.
In vederea apararii tarii, se va dezvolta o productie de arme din ce in ce mai perfectionate, Terra Aruteliensis, Ardeal, devenind in final prim centru metalurgic al Europei.
Astfel, primul val de populatie Kurgan a fost absorbit, asimilat de autohtonii, carpato-danubieni, care stimulati si agasati de migratori vor da nastere unui popor razboinic, razboinicii Soarelui la acel inceput al anilor 4.400 - 3.900 î.H. cunoscut si sub numele de popor dac (Dax-sfinti, cavaleri, razboinici), poporul cel mai viteaz, cel mai cinstit si drept din masa neamurilor pelasgice (Herodot, Istorii, IV, 93).
Carpato-dunarenii au descoperit:
1. Secera (vezi complexele culturale Gumelni ta-Karanoco si Cucuteni);
2. Cutitul curb, din silex, atingand pana la 30 cm lungime, devenind, in epoca metalelor, sabia dacica, incovoiata, folosita atat la seceratul graului cat si la seceratul dusmanilor;
3. Plugul cu brazdar din corn de cerb ori din silex, mai tarziu fiind facut din bronz ori fier;
4. Jugul – folosit la tractiunea carelor cu boi;
5. Toporul din silex, mai tarziu facut din bronz-fier, turnat intr-un tipar de lut ars, topor cu doua taisuri, tipic pentru poporul nostru carpato-dunarean;
6. Roata pentru olarit cat si roata pentru car, inventie atribuita dacilor cucuteni;
7. Cotiga, carul, caruta cu doua, trei sau patru roti.
Toate acestea au fost inventate de stramosii nostri. Oricare alt popor din lume s-ar mandri cu asa descoperiri, exceptand poporul nostru roman care din modestie, daca nu prost inteleasa lipsa de mandrie, continua sa-si asume o origine latino-romana, neglijandu-si adevarata istorie.
Valurile de migratori din Rasarit au continuat: astfel avem un al doilea val kurgan (3400-3200 î.H.) si chiar un al treilea (3.000-2.800 î.H.) care datorita numarului lor mic nu vor influenta elementul demografic local.
Atunci, la inceputul anilor 3.400 î.H., polul demografic al planetei se afla in aria carpato-dunareana-pontica, asa incat populatiile semi-nomade din stepele dintre Nipru si Ural, pastori de herghelii atrasi de prosperitatea si bogatiile vecinilor din dreapta Niprului, vor apare si dispare in marea masa a populatiei carpato-dunarene. Aceste mase migratoare Kurgan II, III s-au strecurat in grupuri mici pana departe, in vestul Europei, unele grupuri ajungand chiar pana in Peninsula Iberica (Spania de azi).
Dacii au protejat Europa de navala barbarilor, la fel cum urmasii lor o vor face mai tarziu. Lipsa de civilizatie, foamea, hotia si needucarea de secole in spiritul muncii a barbarilor din statele Rasaritului, i-a adus si continua sa-i aduca spre noi.
In Dacia intrata in perioada bronzului se constituie cultura Cotofeni, dominata de idei religioase, simboluri, motive sacre: gasim spirala dubla, gasim cultul bradului (vezi motivul ramurilor de brad). Gebeleizis balaurul norilor isi face aparitia ca Marele Zeu, avand-o alaturea pe Marea Zeita Bendis, zeita padurii, Lunii si farmecelor. Carpato-danubienii se vor raspandi in lume, o vor cuceri, dar vor fi si ei cuceriti partial, astfel civilizatiile create de ei, pelasgo-traco-miceniana, pelasgo-traco-minoica, pelasgo-traco troiana vor fi nimicite, cucerite de un grup barbar, sosit de undeva din estul Marii Caspice in anii 1.900- 1.400 î.H. in 4 valuri: ahei, ionieni, dorieni si eolieni, cunoscuti mai tarziu ca greci.
Ei vor ocupa treptat sudul Peninsultei Balcanice, Asia Mica, ne vor alunga din insulele Marii Tracice (vezi aheul Temistocle, conducatorul grupului de greci care vor cuceri insula Lemnos de la tracii Sinthioni (500 î.H.). Ei vor schimba si numele din Marea Tracica in Egee. Vor cuceri de la noi Troia pe care o vor distruge, dar din cuceritori vor deveni cuceriti de cultura carpato-dunarenilor. Ei ne vor imprumuta zeii si universul mitologic: Gebeleizis va deveni Zeus, zeita Bendis Venus, pe Orfeu si Bachus ii vor asimila fara multe schimbari, de multe ori recunoscandu-se originea traco-daca.
Nesiguranta drumurilor fierului, aurului, graului si vitelor in Dacia, tara mama, ii va determina pe acestia (pe daci) sa raspunda solicitarilor prin infiintarea unui ordin, eroic-religios, cavaleresc, care va promova idei in inaltul spirit justitiar, potrivit obiceiurilor dacilor, promovand celebrele legi pelasgice, pelagine, bellagine ori vlahice, punand astfel capat talhariilor si pirateriilor locale. Cavalerii acestui ordin, cavalerii Soarelui, inzestrati cu arme de fier, vor fi net superiori inamicilor lor.
Dupa cum am spus la inceput, pelasgii carpato-danubieni s-au despartit in doua ramuri: una sudica (spiritualitatea vedica) pe care am discutat-o partial, si alta timpurie, nordica. Cea nordica va da nastere la doua grupuri mari de popoare: slave si germanice.
Un document important pentru notiunea de Dacia cat si pentru originea si istoria descendentilor ei, este Chronicle Roll sau Moseley Roll, o cronica istorica al carei original s-a pierdut dar ale carei copii si manuscrise dupa aceste documente, facute in secolul XV, in timpul domniei lui Henry al VI-lea, se gasesc la: Univeristary College , din Londra, Corpus Christi College din Cambridge si Bibliotheque Nationale din Paris.
Acest document este o genealogie a popoarelor germane, o legenda a acestora. Astfel Steph, Steldius ori Boerinus este primul locuitor si initiator al popoarelor germane care are noua descendenti, cele noua popoare germanice vechi, initiatoare: Geate, Dacus, Suethedus, Fresus, Gethius, Wandalus, Iutus, Gothus, Cinrinicius.
Trebuie sa-i multumesc colegului din New Jersey, dr. Alexandru Badin, care in lucrarea “Dacia din Vestul Europei” publicata la New York 1998, Ed. The Geryon Press, descrie in amanunt si cu lux de informatii aceasta legatura dintre Dacia de Est si Vest, dezlegand o istorie pana acuma nedezlegata, o istorie legendara, reabilitand pe baze istorice si documentare, originea Daciei din vestul Europei. Chiar daca opiniile noastre nu sunt intotdeauna aceleasi, continuu sa-i pastrez aceeasi deosebita stima.
Revenind la cei 9 descendenti ai lui Boerinus (Boier - n.a.) este clar ca ei nu reprezentau persoane ci popoare iar preistoria devine dintr-odata un roman fascinant politist: cum de ei, germanii, pot accepta ca doua dintre ramurile lor sa poarte nume ca geate si dacus! Sa fie oare o simpla coincidenta, ori sosirea pe teritoriul Germaniei, atunci, a unui trib carpato-danubian, dupa retragerea calotei glaciare si incalzirii climei, sa fi generat aceasta legenda!
Exista un erou scandinav, Beowulf, conducator al unui popor numit geate, geatas, guata sau guatar.
Friedrich Heer in cartea sa The Medieval Word New York, New American Library, 1961, descrie trei profesori ilustri de la Universitatea din Paris, secolul XIII, toti originari din nordul Europei: unul din ei fiind Boetius din Dacia. Acesta era reprezentantul tezei mult-dezbatute a dublei realitati si care descria cunoasterea si religia ca doua principii diferite, fiecare avand validitatea ei proprie. Ideile lui eretice au fost aduse la tacere, in anul 1277, printr-un decret papal.
Localizarea geografica a Daciei, tara lui Boeticus, este controversata. Dupa profesorul Jensen S. Skovgaard, termenul de Dacia avea doua seminficatii: - prima se referea la un membru al ordinului dominican sau franciscan, insemnand ca persoana apartinea Provinciei Dacia, in care erau cuprinse teritoriile mai multor tari: Danemarca, Norvegia, Suedia si Finlanda. A doua semnificatie ar insemna ca persoana apartinea tarii Dacia din vechile texte latine ale Evului Mediu, numita, de asemenea, Dania sau Danemarca. Asadar, gasim doua grupuri de populatii, in doua regiuni geografice diferite din Europa, care poarta aceleasi nume de daci si Dacia. Un grup este situat in estul Europei (in vatra vechii Europe) si celalalt in partea de nord-vest a continentului, unde gasim ca stat Danemarca, numita si Dacia, in vechile texte latine, sau o gasim ca provincie, regiune, numita tot Dacia, incluzand de data aceasta Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda.
Ce este interesant, ca datare istorica, Dacia din estul Europei a fost mentionata in istoria scrisa din secolul II d.H. in timp ce cea din Vest, mult mai tarziu, in jurul secolului IV d.H. Personal, nu cred ca problema originii nationale a lui Boeticus din Dacia trebuie sa fie dezbatuta intre suedezi si danezi, ei trebuind sa se adreseze Daciei de Est, acolo fiind cheia care le poate deschide usa preistoriei originii lor.
Este oare posibil ca pe o arie geografica determinata undeva la vest de raul Rin si la est de Muntii Carpati sa existe doua regiuni si doua popoare cu nume identice, cu traditii culturale, religioase si lingvistice foarte asemanatoare, care sa nu aiba o legatura istorica intre ele, care sa nu aiba o istorie, un trecut si o origine comuna?
Ei pelasgii-carpato-danubieni si-au purtat simbolurile peste toate zonele cucerite; astfel gasim crucea pelasgica nu numai pe un varf de lance la Torocello, langa Vene tia, dar si la Muncheberg (Germania), din Balcani si pana in Asia Mica si de acolo pana in India, Coreea si Indonesia (insula Bali); cea mai veche din lume gasindu-se la sudul Dunarii, pe teritoriul Bulgariei de azi, vechimea ei fiind de peste 7.000 de ani. Pasarea heraldica a Tarii Romanesti, Corbul Pelasgic, pasarea sfanta a zeului Mitra (zeul Soarelui, apar tinand populatiei celei mai vechi din panteonul vedic), adorat asa de mult in regiunile Daciei (vezi N. Densusianu, Dacia preistorica, p. 426, Ed.Meridiane, 1986), are in plisc o cruce pelasgica simpla, alteori dubla; in Octoihul slavonesc tiparit la 1575, aceasta cruce are in partea superioara forma unei zvastici vechi pelasgice, simbol al soarelui renascut sau al soarelui de primavara. Tot astfel o gasim si in Psaltirea slavo-romana de la 1577 (Bianu si Hodos, Bibliografia rom. Tom.I. 61-1575,67-1577). La 31 iulie 1920 la biserica Domneasca din Curtea de Arges a fost descoperit mormantul lui Negru-Voda; in momentul in care a fost ridicata piatra de pe sarcofag, a aparut imaginea nealterata a Marelui Domn si Preot din veacul al XIII-lea, giulgiul voievodului fiind acoperit cu semnul sacru pelasgic, crucea pelasgica.
Daca ne uitam in Mica cronica a regilor din Leire scrisa in sec. XII d.H. gasim: Erat Ergo Dan Rex in Dacia Per Triennium - Dan a fost deci rege in Dacia, timp de trei ani. In partea de jos a aceleiasi pagini R.W. Chambers aduce o nota informativa deosebita: Dacia=Den-Mark. Dupa o reexaminare a documentului Moseley Roll se poate observa ca atat numele regelui Dan cat si al poporului Dani sunt absente din acest document, aparitia lor istorica fiind mult mai tarzie. Dani, Dania, Danemarca sunt nume mai recente ce au inlocuit numele traditional de Dacia.
Venirea danilor din nordul Scandinaviei a deplasat o parte a populatiei de daci pe teritoriul Olandei de azi, unde locuitorii ei sunt cunoscuti si azi sub numele de Dutch, care se pronunta daci.
Avem Royal Dutch Oil Company, ori Dutch East India Company, Dutch Refromed Church etc.
Din nefericire in Romania de azi avem un popor preocupat in primul rand de supravietuirea fizica si mai putin de origini, de identitatea lui reala.
In plus evenimente nefiresti si dramatice l-au facut sa-si uite adevarata origine.
Incercarile repetate de a-l face pe poporul dac sa-si uite identitatea nationala si istorica se pare ca au reusit. Sa nu uitam ca o minciuna repetata devine un adevar de valoare, in timp ce un adevar neglijat trece in spatiul ocult.
Oare aceasta hipnoza de secole la care este supus poporul dac sa nu aiba un sfarsit? Dacii sa nu-si poata descoperi adevarata origine, istorie? Adevarului ii trebuie doua lucruri: cineva sa-l rosteasca si cineva sa-l auda! Deci primul pas a fost facut!

Napoleon Savescu – Noi nu suntem urmasii Romei

Tablitele de la Sinaia (T58 - T74)

2010-10-23T11:05:00.005+03:00

T 58. Turnată în vara anului 30: ZONIE OI MEI(a merge) GEOBEL(giubea mai mică) ZERIE(a se zări, a se vedea) OSOE(osoi: os mare, foarte tare) ATIGEO(a atinge) DOTO(pe dată, de îndată) OI SOE(soi: a dormi, neam) MOIE(a înmuia) BEMO(a bea). A(a: creator, a zbura, străbun) ZOE ANGEO(înger) ILO I(i: a merge) NEO ZI MARO(mare) STEU(a sta). OI SERTO(serti: a sili) GOIE SOE(soi: neam, a murdări) GLOTE(gloate) LO DESI(des, a îndesa) NODOI(nod mare) AFIN(rudă, neam) DORT(dert: jale, mîhnire) LATOE(lat, întins). TIGEO(tigi: a coase capătul unei ţesături) IE(a lua) GEOSO(jos) FOC TIGE(ti-gi: harpă, tobă, a cînta la aceste instrumente) SE IO DESI(a îndesa, a înghesui) NO SAGEA(săgeac: pirostrii pentru foc). ON(on: neam, rude, a aduna, a însoţi) POR(por: grămadă de fîn, claie, stog) TOIE(toi: a certa, a calma) OSENOI(oşeni: a alina o durere, a se stinge) KLOE(claie, a face clăi). NOI(noi: cenuşă, cărbuni, frunze pentru descîntece şi leacuri, aghiasmă) E BEMO(a bea) LO IESE(a ieşi) ROLOI(rîlăi: a face un şanţ mic, rouă, zori, a se înnoi). SO ONSO(unsă, vestită). GEMOI(a geme) A ZOLOE(zolie: spălare, zbucium) SOTERA(sotir: a mîntui) AGA(a-ga: cinste, cunună, învechit) GEOI(gioi: vioi) EDOE(ede: a ieşi, a muri, a se ridica, a judeca) SETE RA(rea). SEDOI(sedea: imn religios cîntat în biserică în timpul căruia participanţii stăteau jos) SOE(soi: murdărie, urmă) MIG(mic) CO SARGE(sarghie: pînză rară de sac folosită la împachetat) ROSO(roşă: roşie) TI(ti: veselie, a păstra viu) BOGATA LUEO(a lua). GOI TEGE(tăgi: a nega) BOROTO(borît: vomă, urît, dezgustător) PANO(păna: a schimba butucii de la vie, a înlocui) SESO(seşă: adunare a sătenilor) DO(a da) SARGE(sarghie) ROSO(roşie,). E COTIZE GIEO(giu: viu). PALOE(pălie: sărbătoare din preajma zilei de Sf. Ilie) STO(a sta) ONSEO(unşii, vestiţii, aleşii) NOBALI(nobili) SA SETE DOGE(dogi: a sparge, răguşit) SOTRI(şatre: neamuri, familii) BOCIT. ZOI(zoi: apa murdară de la spălatul vaselor) RASIEO (răzie: a se învecina) SO DEO(a da) LO SCITO OI POURGEZO(a purcede) OI DENO(denie: slujbă religioasă de seară dinaintea Paştelui) PATRI(patrie) DO(a da). LO ROI((roi: a pleca) DICOE(dichiu: administratorul unei mănăstiri) + + SCITO SARMATO ON(on: neam, a se aduna) SOTI(soţi, a însoţi) GIEO(gioi: vioi, repede). EDO(ede: a ieşi, a se ridica, a pune jos) CECILI (cicili: a se găti) ARGIO(argea: construcţie în pământ ca un bordei deschis, grinzile de lemn fixate pe laturile unei plute pentru a ţine fixate lemnele ce o compun) LORO(leroi: dorinţă, plac) ON(on: neam, a se strînge, a se însoţi) GRABEO(grabă) BO(bu: a plînge) OI SO OSOI(osoi: os mare, tare ca osul). (stînga vertical jos) DAPISIEO DABO(cetate) ROI(roi: a pleca din loc) SENIC(senic: ţesătură de cînepă pentru rufe de corp, prosoape, feţe de masă, bucată de pînză în care se pune cenuşa pentru leşie) ILO + + + Jos stînga scris mare LO GOI LOUE(a lua) E.(ede: preot judecător) M.(mato: conducător) DAPIESE OI DO(a duce) G.(geto) D.(dabo) SETOZO(principală). Chenar jos centru TALI(tali: plecăciune) PIKO(pică: stropi, mulţime de stropi) SENO(sena: arbust din Orient folosit pentru purgativ) I(a merge, a goni) KLOE(a clădi în clăi; claie). TRASO(trasă: a repeta, a turna, a face) DOI ARISTORESI MACIDONE SO. Dreapta jos CIL(cil: sur) IAR(iar: braţ sec al unei ape curgătoare) GIOS(jos) CITO(cită: adevăr) SARMATO ROPOG(rapăg: alunecare, a împinge din spate) AT(at: cal) SO.
Zonie, să mergi pe dată pînă ce oasele se vor zări prin giubelă, să te odihneşti şi să bei numai atunci cînd te vei înmuia(vei fi obosit frînt). Îngerul lui Ilo a mers să stea la creatorul Zoe într-o zi mare şi curată. Să sileşti neamul murdar al lui Goe, să se îndese în grămadă mare, alături de noi la necuprinsa jale care ne-a lovit. Să luaţi pînză, să o tigiţi şi să o aşezaţi pe pirostrii(platformă din metal-instalaţie pentru incinerat) în cîntecele harpelor şi tobelor înainte ca eu să înteţesc focul. Pentru a alina durerea, rudele să adune o grămadă de fîn şi să o clădească în mijloc. După ce el va ieşi(pleca la cele veşnice) în zori se va aduna cenuşa bună pentru descîntece şi leacuri şi se va bea în cinstea lui. Gemetele şi puternicele zbuciume îl vor mîntui (ridica la ceruri) cu mistuitoare sete la divina(străbuna) şi înălţătoarea judecată. După slujba religioasă se va strînge într-o sarghie roşie puţina murdărie(cenuşă rămasă) din neuitata şi bogata viaţă care ne-a fost luată. Borîtul de Goie a tăgăduit în adunarea sătenilor că a înlocuit sarghia roşie pe care a dat-o prima dată. Dar Cotize este viu. De Pălie, aleşii nobili împreună cu rudele lor, au stat palizi şi au bocit cu sete pînă li s-au dogit glasurile. Cu zoile de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. În patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece însoţite repede de dicoe, credinciosul în sfînta cruce. După dorinţă, în grabă s-a pregătit argeaua iar neamul gătit de sărbătoare a plîns ori s-a ţinut tare ca osul.
Stînga vertical jos: Sfînta cenuşă a lui Ilo a fost pusă în senic şi dusă cu alai în cetate de către Dapisieo.
Jos stînga, scris mare Goi a fost luat de către preotul judecător şi conducătorul Dapisieo şi dus în cetatea principală a geţilor.
Dreapta jos, scris mare: Neamul sarmaţilor a aflat adevărul(a sacrificat) împingînd de la spate caii lor suri, jos într-un iar (ripă).
Chenar jos, centru: Cu mici şi multe plecăciuni, pic cu pic se clădesc marile prietenii. Astfel este trasă(scrisă) de două ori de macedoneanul Aristoresi.

T 59. Turnată în anul 30: TEGE(tăgi: negare contestare) REPOSIEO(repezie: avînt, pantă înclinată, alergătură) E IDA(ida: rîu, apa creaţiei) TEO(ţiu: vîrf ascuţit de stîncă). CEI(cei: a ţine calea dreaptă, a cere) TALI(tali: plecăciune) FIO(a fi) ASO(az: primul, eu) ON(on: neam, popor) TOR(tor: tizic, ocolul unde se închid vitele şi se formează tizicul) ESIA(a ieşi) A SILE(sila: fericire, cale, miel). PAE(pa-e: cinste, titlu onorific, a măguli) OPRE TOERI(toiri: a bate cu toiagul, a porni la drum) SIR(sira: urmaşii cuiva, şir) OMA(oamă: mamă) LIO(lie: minune, legătură) GETO TRAKIO. GOGI(gogi: a curăţa) PIO(pio: preot, credincios) ASTAGIO DENIA(denie: slujbă de seară în săptămîna dinaintea învierii) ROSO(rază: a revărsa raze, a străluci) RETI(redi: pădure tînără şi mică) SEIN(sein: cîntec ce se cîntă la culesul strugurilor). DIEO(sfînt) PAGE(pace) IOSIUS I(i: a merge) FI SIO(sii: a se sfii) AE(a-e: a se înălţa) BIO(bîie: pericol, necaz, atenţie). A SIO(sîi: a se sfii) RESI (rază: a străluci, a revărsa raze) FIRO(fir) TELU(tel: fir de metal auriu din care se face beteala) PELIU(peleş: ciucure, şnur care se petrece pe la mijlocul cămăşii naţionale) ON(on: neam, a însoţi) RITO(rit: credinţă, religie) GETO TRAKIO. SO PIE(pio: credinţă) DI(di: a spune) CEI(cei: a ţine la dreapta) ANU IO BIO(bîie: atenţie, necaz) TINI(a ţine) RIPO(rîpi: a săpa adînc, a umili) E TARE(tare: greutăţi, poveri) TOS(tos: mărunt, cu granulaţie fină). Medalion stînga: MAGL(mîgle: sfeşnic de lemn); Centru M(părinte, conducător) E(ede: a se ridica la ceruri) S(sent: sfînt) I(ig: uşă, a judeca) A(amin: bunăstare, fericire, necaz) G(geto). Rugăciunea(crezul) geţilor. Dreapta vertical: PTR(patri: ţară); orizontal: LTU (latu). Între medalioane există cîte o cruce iar deasupra lor este capul de bour!!!
Apa care curge cu repeziciune din vîrf de munte nu poate fi tăgăduită. Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie şi să aducă laude prin miel, să se închine şi să ţină calea cea dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor. Cucernicul preot Astagio, într-o mică pădure a făcut o denie care revărsa raze de lumină şi a fost însoţită de cîntece. Sfîntul Iosius a mers şi s-a suit smerit la ceruri să ne scape de necazuri şi să ne aducă pacea. Credinţa geţilor şi tracilor este ca un fir strălucitor făcut cu mare sfială şi care revarsă raze şi încinge pe mijloc cămaşa(sufletul) neamului. Spun că dreapta credinţă este tot anul, eu atenţionez să fie ţinută cu mare dăruire pentru că este o povară mică. Medalioane: Sfeşnicul(lumina sfintei cruci) purtat de Mesia (rugăciunea geţilor) peste toată ţara.

T 60. Turnată pe la anul 35: ZURASIEO ON(on: neam, rude, a aduna, a însoţi) TUN(tuna: a urla, a batjocori) PIE(piu: credincios, preot) NO(uite! nu) POE(poi: pleavă de cînepă) ROGUE(a ruga) GOLO(a goli) ARGIU(argea: construcţie simplă ca un bordei, unde se punea vara războiul de ţesut, bolta unei pivniţe) SCITO LONGIE(lung, îndelungat) MOLIO(molîu: bleg, molatic, liniştit) DABO(cetate). ON(on: neam, a aduna) SO (aşa, astfel, a îndemna un cîine să atace) AT(at: cal tînăr, armăsar) TEGE(tăgi: negări) RO(rău) MONGOE(mangă: om încăpăţinat, ambiţios) AO(minune, uimire) I(i: a merge) ++++ . M(mato: conducător, părinte) ++ -C(cris: judecată)-X(geto)-X(gio: vioi)- I(i: a merge) NO(uite!) DABO(cetate) SCITO RAG(a rage, a răcni) NAOKI(năuci: a înnebuni, a ului, a prosti) BEZOE(bîzoi: muscă mare, viespe) OM COA(coa: cată să, trebuie să) RAE(răi: a se înrăi, a duşmăni, a tînji) BOE(boi: a murdări, a păcăli) IERO(iereu: preot) SO(aşa, astfel, a ataca). IPEN(ipen: sănătos, tocmai) GOPOE(copoi: cîine de vînătoare) RIUMIONO I(i: a merge) GEO(giu: vioi, repede) POR(por: stog, căpiţă, şiră) GENA(gina: vină, răspundere) PATRIA E DABO RAZI(răzi: a se învecina). ANO(anul trecut) RUP(a rupe) ON(neam, clan, a se aduna) DIEO(sfînt) KUE(cui: beat mort, ţeapăn) DUSU(a duce) RAGIO (rage: a plînge, a urla) SOE(soi: neam, a murdări) ANGE(angel: înger). SOE(soi: jeg, murdărie) ZOISTE(zoişte: zoi multe) RO(rău) ISTRIO ON(on: neam, rude) TRAKIO SOE(soi: neam, a murdări). I(i: a merge) NAI(năi: corabie, naos) NOTA (nota: a înnopta, a naviga, a pluti) SOE(soi: neam, a dormi) PIE(piu: preot, credincios) RUMIONU(român) NILOE(nilă: milă, a milui). PAR(par: a apăra) GIO(giu: viu, energic) POGON(pogoni: a alunga) DOE(a da) SCITO BOI(boi: chip, înşelăciune). ESO(a ieşi) GINOE(gini: a pîndi, a observa) PAZOE(păzie: piatră preţioasă) LOE(a lua) LINU(încet, pe îndelete). TRACO( traci) EDO(ede: a judeca, a şterge) AKNO(agnă: bucată de prescură din care se taie nafura pentru împărtăşanie) ON(on: rude, popor) NOLIO(nălăi: a năvăli) DABO GRONO SO. lll(Mîntuitorul) I(a merge) DUBLOZA (dublă: unitate de măsură de 10 litri, baniţă) MOLEIU(molîiu: bleg, liniştit). KOTO(a căuta) POLO(polei: îngeri, zîne, fiinţe supranaturale din basme) ADA(a aduce) NOUSE(nosa: haide! Hai!) M.(mato: conducător) E.(ede: preot judecător) DAPISEU. ZURASIEO DO(a da) GROSI(groşi: monedă de aramă care a circulat în Ţările Române, Ungaria şi Polonia) AN(anul acesta) OC(oca: pricină, datorie; oga: a achita restul dintr-o datorie) KITO(chit: achitarea unei datorii) ARMOSO SKITO.
Zurasieo, rogu-te să te însoţeşti(să pleci) şi să tuni împotriva preotului necredincios care este o pleavă de cînepă ce a golit(distrus) îndelungata linişte a argelei (comunitatea religioasă) din cetatea sciţilor. Astfel neamul, ca nişte cai nărăvaşi s-a întărit(adunat) în jurul acestui om rău şi încăpăţinat mergînd să nege minunea crucii. Aşa, după vioaia judecată a credincioşilor geţi şi a conducătorului, uite trebuie să mergi în cetatea sciţilor şi să răcneşti împotriva bîzoaielor nebune care au fost înşelate de preot şi tînjesc să devină OM. Ca un cîine de vînătoare românesc, vei merge repede şi cu folos pentru că patria are mare răspundere faţă de cetatea vecină. Anul trecut, după ce s-au îmbătat cumplit, s-au rupt de neamul sfînt şi s-au dus să urle şi să-i murdărească pe îngeri. Jegul şi zoiştea au trecut Istru şi la neamul din Tracia care s-a murdărit rău. Să pluteşti cu corabia, să mergi la aceste neamuri şi să-i miluieşti cu preoţi români. Să aperi cu energie şi să alungi înşelăciunea de la sciţi. Ieşirea(plecarea) să fie văzută ca o piatră preţioasă luată şi cercetată cu grijă. Astfel să năvăleşti în cetatea Grono la neamul tracilor şi să-i judeci(ierţi) dîndu-le nafură. Înzecita linişte a Mîntuitorului mearge peste tot. Haide, caută făpturile de pe cer(zînele) şi adu-le! Dapiseu, conducător şi preot judecător. Dă groşii armatei scite să fim chit pentru datoria din anul acesta, Zurasieo!

T 61. Turnată pe la anul 38: DITE(dite: zisa, judecata) GEMO(geme: a răsufla din greu, a fi plin de ură sau de tristeţe) TOE(toi: a certa) PETO(pită: slujbă, funcţie) SOCOTE POLCO (polcu: unitate militară în Tările Române la sfîrşitul evului mediu) DABO(cetate) GETO. CEODO(ciudă, ură) A ZERFI(a jertfi) OGO(oco: neam, popor) IGE(ige: a înfrunta, a avea grijă) O APLO(apla: simplu, fără meşteşug) KAPO LO DIEO(sfînt) ZOE. OSOE(osoi: tare ca osul, a se osifica) ON(on: neam, familie, a locui) DO IREZO(irează: stîrpitură, aducător de rele) POPOE(popoi: mălai subţire copt în spuză, pîine mică de forma unei turtiţe) STO DABO(cetate) GETO TRASO(trasă: încă odată, lovitură) I(i: a goni, a merge) SOI(soi: murdărie). PENTO(penţi: pinteni) DE(a da) NOEO(înnoi) OI ON(on: a strînge) KAPO NODO(nodă: a înnoda) I(i: a merge, a goni) ZABELO. ON(on: neam, a aduna) KARLOTO(carliţă: covată, albie) ON(on: neam, popor) MONGA(mangă: om încăpăţinat) TO GETO SO INTEO(întîia: a da întîietate). – M(mato: conducător). E(ede: preot judecător). DAPISIO I(i: a merge) M(mato: conducător). E(ede: preot judecător). ZOIRASIEO – KOTO(cotă: a căuta, a cerceta) POLEO(Pălie: sărbătoare din preajma zilei de Sf. Ilie, polei: îngeri) ADA(a aduce) NEO(nouă) IT(iţi: a privi ceva) GII(vii) IR(ire: alifie, unsoare) +. TIPA(ţipa: a arunca, a fluiera) ROSEO(a se roade, a se uza) I(i: a alerga) GONI PE GISEO(gisa: a visa) OI GENO(gena: mic, slab). PILO(pilu: bici din piele, văcar, murdar). NITOE(nită: uite! iată!) ZOE OI CACO OI NATI(nat: ins; nate: femeie, raţă, naţi: bărbaţi).
Zisa (judecata) cetăţii geţilor este plină de durere şi te ceartă pe tine în slujbă să dai socoteală pentru polc. După capul(înţelepciunea) sincer al sfîntului Zoe ai jertfit oastea neamului cu o ciudă nemăsurată pentru care trebuie să răspunzi(să fii pedepsit). Cît timp vei sta în cetatea getă vei fi tras (lovit, tîrît) şi vei fi gonit cu murdărie şi îi vom da acestui aducător de rele, pîine subţire şi mică, tare ca osul. Zabelo, vei da pintenii cu care te-am înnoit(numit comandant) pe care ţi-i vom lega de cap să fii alergat. La sărbătorile neamului toţi geţii să aibă întîietate în faţa acestui om încăpăţinat. Conducători şi preoţi judecători Dapisio împreună cu Zoirasieo. Adusă nouă şi privită cu atenţie vie, a fost cercetată de sărbătoarea Pălii şi unsă cu semnul crucii(judecata sfîntă). Acest înfumurat a fost trintit şi tîrît apoi alergat şi gonit cu biciul pentru că este un nimic. Iată Zoe! acest nimic este ori caca ori maca (raţă).

T 62. Turnată pe la anul 40: MATO BOERO BILTEO NI(priveşte!) OAK(oacă: spirit necurat care sperie copii) SOTIE(soţie) FO(fu) PERDUO(a pierde) TUE(tui: nebun, patimă). UNO (una) AO(durere, suferinţă) EDEO(ede: a ieşi, a muri, a se ridica) KUO OMO (oama: mamă, femeie) I(i: a merge, a goni) INDO(inde: unde. cînd) DU(a duce) REBEIO(rebela: a se răscula). NUA(no: ia!, iacă!) LO PUE(a pune) SO AGEIO(agie: conducerea unui ţinut sau oraş) ON(neam, a însoţi) SONTIO(şonta: a schilodi, a tăia în bucăţi) UNI OCINO(ocină: a stăpînă; pământ moştenit, moşie părintească). RODINO(rodină: neam, familie) AE CILEAR(chelar: pivniţă, beci; chiler: cameră mică folosită drept cămară sau locuinţă) KILO(chilă: unitate de măsură pentru cereale de 430 sau 680 litri, impozit pe cereale, surpătură, om de nimica, prăpădit, sărman) RO(rău) DABIO(cetate). SOIE(soi: neam, caracter, jeg, a murdări, a dormi) E GIEO(giu: viu, vioi) PRINO(prenoi: a înnoi, a relua, a face să fie astfel cum a fost) LUE(a lua) BETOE(beţie) MURSA(mursă: băutură fermentată din apă cu miere) BOIE(chip, înfăţişare) SATRE(şatră: neam, clan) IO POE(pleavă de cînepă). STOE(a sta) DABO(cetate) GETO RE(rea) KAONE(caune: ocne, temniţe) MANDUA(manduc: a orienta, a conduce) SIE(sii: a fi, a se sfii) SOARI DO(a da) COSOE(cosoi: parte a carului, şiret). ON(neam, a aduna, a locui, a însoţi) SONTE(şonta: a schilodi) RO(rău) SOE(soi: neam, fel, jeg, a murdări, a dormi) PLENOE(plenui: a jefui, a prăda) EDO(ede: a ieşi, a provoca, a da o lovitură) EGE(eg: a stăvili, a strînge într-o legătură, a cerceta). STO(a sta) IO AUROA (aorea: uneori, cîteodată; auros: auriu, luminos) ON!(on: neam, a aduna, a locui, a însoţi) UE(uliu) RE(rău) BATOE(a bate) POE(poi: pleavă de cînepă) GENEO (gena: mic, slab). GAREO(gară: clevetire, calomnie, mulţime zgomotoasă) [UN! !IU SOA IPUN(ipui: a se înfrăţi , a înnoi) SO ESE(a ieşi) IO NOE(nume, noi: a înnoi, apă neîncepută pentru descîntece, a tăcea chitic, a se îmbolnăvi) AKUE! (acuşi: imediat) !OTE STOE(a sta) PIEO(preot, credincios) DUR(tare) GIEO(giu: viu, vioi) AGI (N)KUE(acina: a-şi găsi refugiul, a se adăposti) UNO! !POE(poi: pleavă de cînepă) STOE(a sta) A LOIU(a lua) E ARMO(armă, încheietura braţului, coapsă) I? ON(neam, a aduna, a locui, a însoţi sau ION) MO! !NOI(noi: a înnoi, apă neîncepută pentru descîntece, a tăcea chitic, a se îmbolnăvi), noi) TRASO(trasă: încă odată, a lovi, a obliga) MAIRO(maier: mic agricultor din jurul oraşelor) BIRO(bir: impozit, taxe, nenorocire) N! !S?RUNIN(nin: ia!, uite!; nina: nani) ON(neam, a aduna, a însoţi) IO SOLIE! !UTE SONIO(a se sminti) SOI(soi: neam, fel, jeg, a murdări, a dormi sau OSOI: tare ca osul, puternic) OA(uimire) N! !ISIO(a ieşi?) SILUIE(silui: a obliga, a dispreţui) DAPIESO] Textul din paranteza dreaptă nu a fost desluşit pentru că imaginea are lipsă pe laterale cîte o literă la ultimele 6 rînduri de jos. Textul cu alfabet religios nu a fost desluşit.
Priveşte cum o nălucă a speriat soţia conducătorului boero Bilteo fiind cuprinsă de nebunie şi pierdută. Cînd eu am gonit împotriva răsculaţilor, o suferinţă a dus-o la moarte ca pe orice femeie. Astfel conducerea m-a însoţit la război pentru că răsculaţii au pus stăpînire pe moşia strămoşească. Acest neam de oameni de nimic ce locuieşte în căsuţe mici, a făcut rău mare cetăţii. Murdari şi vioi(gălăgioşi) şi-au reluat năravul beţiei cu mursă. Chipul neamului meu era murdărit de această pleavă de cînepă. Cetatea geţilor a cerut să fie conduşi şi să stea la ocnă rea(grea) iar soare să le fie dat cît un şnur. M-am războit cu acest neam rău şi murdar care prăda dar i-am dat o lovitură şi l-am stăvilit. Eu stau acum fericit. Ne-am adunat ca nişte uli şi am bătut rău mica şi gălăgioasa pleavă de cînepă. […]

T 63. Turnată pe la anii 55-70: N.(nobalo: conducătorul neamului, primul nobil) M.(mato: ocrotitor) DAGE (dage: adunare) BALO(bală: neam străbun) DU(a duce) AN LARMA (larmă, zgomot) OLORI(olore: a adia uşor, neregulat, vînt uşor) GEIO(cei: a ţine la dreapta) EMA(ima: a murdări) NOBALI BOENGEIO(boiangii, vopsitori). DAGIE(dage: adunare ) OSIE(osi: a se întări ca osul, cu putere) ON(on: neam, a strînge, a însoţi) SOTI(soţi, însoţitori) GEIO(cei: a ţine dreaptă) STI(a şti) DO(a da) ARSE – M(mato: conducător) – BOIRE(vopsire) RODU(rod: rezultat, muncă, folos) AE ZAIO(zai: apă cu gheaţă care se scurge primăvara pe rîurile de munte revărsate) GEOSO(jos) SE SOEZ(soiuz: bucăţică de piele cu care se repară încălţămintea, adăugire) FEM(a face). SURLA(instrument de suflat, rîtul porcului) RILO(rîlă: minciună) ROGEA(a ruga) GIGE (gigea: frumos) TUNDO(a alunga, a pleca) DU(a duce) IGE(ige: ochi, a privi, a înfrunta, a judeca) IO RIOMUNO (românul) ENIO CAMO(caime: notă, scrisoare oficială) SOPIO. SAR(vas de bucătărie) SEGO(sigă: substanţă minerală roşie folosită pentru vopsit) OPRO(a opri, a pune la popreală) – M(mato: conducător) - DAGE(dage: adunare) BALO (bală: fiară, strămoş totemic) POR(por: grămadă de fîn, stog) GEZUN DO(a da, a duce). KIEDER(cheder: pagubă) MEGAO(megal: foarte mare) SEGELO(sigila: a închide, a pune sigiliu pe ceva pentru atestare) LOE GUNI(gunni: cuptor). DO(a da) O PARGEO(părgan: pînză subţire şi fină) EN(in) SINO(sini: a vopsi în albastru) ARMOSOA. AGEO(agie: conducerea unei unităţi administrative, poliţie) SOI(soi: a murdări, jeg) ZOME(zamă: suc pentru vopsea) OPOZI(opozi: a opune). ESO(a ieşi) STRAGOE(a striga, strigătură) LOSEO(a lăsa) PURGENDU(a purcede) SARMISETUZO. AMIG(amic: prieten) LOTE(lude: nebun, zălud) LO DAGE IO GIILI(ghili: a înălbi o pînză prin înmuiere în apă şi expunere repetată la soare) ARGI(argea: război de ţesut) INA(ină: fibră) UM(um: femeie pricepută, plină de dibăcie) FOFEAZOE(fofează: tălpile războiului de ţesut) ++ TALI(tali: plecăciune, închinări) PIKONI (picni: a atinge, a urmări) SIBIO ONSO(uns, ales) BABE LO IEO(a lua). GEZINO, GAIESIO TALI(plecăciune) SARMISETUZO. M – U – E – G – M(mue: gură; G(Gezuno): M(mato: conducător) DOSE(a ascunde) ROK(roc: palton scurt care se purta la ţară) – BOI(a vopsi) GEROMEO(geremea: amendă, lucru de proas- tă calitate) DAGE(adunare) BALO(neam străbun).
Nobilul conducător al adunării neamului a dus la lucru anul trecut cu multă larmă(zgomot) nobililor boiangii dar ei au feştelit-o peste tot. Conducătorul puternicei adunări i-a strîns pe toţi soţii care ştiau că rodul vopsirii(pînza) a fost dată cu arsuri iar de sus pînă jos erau făcute numai pete. Pentru că minciuna a fost cîntată frumos şi cu rugăminţi, eu românul Enio, la scrisoarea oficială a Sopiei, am pornit să o duc pentru verificare(înfruntare). Vasul cu sigă(vopsea roşie) oprit(pus la adăpost) sub un stog de fîn, mi-a fost dat mie de către Gezino, conducătorul adunării neamului. Pentru marea pierdere pricinuită, eu le-am închis cuptorul. Le-am cerut să dea înapoi pînza fină şi subţire din in vopsită în albastru pentru armată. Poliţia a fost murdărită cu vopsea de cei ce s-au opus şi au ieşit strigînd să fie lăsaţi să meargă la Sarmisetuzo. Pe aceşti prieteni nebuni eu i-am adunat şi i-am pus să albească pînza de in vopsită cu pete şi făcută de femeile pricepute la războiul de ţesut. După sfinte închinări, babele au ales să ia şi să urmărească lucrarea la Sibio. Gezino şi Gaiseio plecăciuni din Sarmisetuzo. Judecată cu gura conducătorului Gezino: Pentru că au dosit haine vopsite să fie amendaţi de adunarea neamului.

T 64. Turnată pe la anul 70: SARGEDAB (porunca nobilei cetăţi - chemare la oaste) DITE(zisa) GE(ge: nobil) NOSTEO DAGEO(dage: adunare). SOTO(soţii) BALO(bală: fiară, strămoş totemic, steagul geţilor) DIEGEO PRINDE(a lua la armată) ROTO(unitate militară roată, adunare) GEO(giu: viu, energic) ONSO(unse, fericite, binecuvîntate) LETOLE(leţele: lemne subţiri cioplite şi folosite la construirea caselor din lemn sau a gardurilor, aşezare) RUMUNO( române). SOT(soţ, tovarăş) DO-MI(dă-mi) GIO(giu: vioi, energic) COSE(case) DOSOS(dusăşi) ARMOSA(armata) STO(a sta) PI TODI(tăţi: toate, toţi) ON(on: popor, familie, a strînge). CERE SODE(şade) SINOTU(sinetu, sinodu: adunare bisericească) GEO(giu: vioi, ardoare) PRIGI(priveghi) LONO (lună). EA SON(son: modestie, simplitate) DIO(sfînt) SOPIO SIE(sii: a se sfii) SERO(seară, pe înserat) TATO(taţii, părinţii) PIO(credincios, pios, preot) A GENO(gini: a urmări) POSER(pozor: atenţie, respect) A NOSTIO(noastră) DAGEO(adunare). TRASO(turnată) + PETOSIO.
Porunca nobilei cetăţi – chemarea la oaste. Zisa (judecata) nobilei noastre adunări. Diegeo şi însoţitorii steagurilor de luptă să meargă în binecuvîntatele aşezări ale românilor şi să facă o vie adunare a locuitorilor pentru a lua(prinde) la oaste. Fiecare casă şi familie să dea un soţ(luptător) vrednic şi să se ducă la armata care are nevoie de toţi luptătorii. Să cerem ca la ivirea lunii, sinodul să se aşeze repede pentru priveghi. Seara, armata va fi dusă cu simplitate şi sfială pentru închinare sfîntului Sopio şi marilor preoţi care urmăresc cu atenţie adunarea noastră. Trasă (turnată) de credinciosul Petosio.

T 65. Turnată pe la anii 75: DACO ARMOSA SONTA(şonta: a schilodi, a tăia în bucăţi) ROMUNO(români) DUSA GEOSIO(jos, sud) SIO(sii: a fi) ROTOI(rotoi: roată mare, a se aduna) PANO(păna: a înlocui) FACIO(a face). AUDEO I(i: a merge) KOSO(coş: tabără militară) A BIR (bir, obligaţie) SA. SOIMOI(şoime: şoimane, iele, şoimăriţe) IR(ire: alifie) TASO(tasă: cană) GILA (gilăi:a urmări, a rîvni) AKO SAGEO(şagă: glumă) BORISA(borese: neveste) E AGERA CASE ROCO(roc: haină scurtă ce se poartă la ţară) DACO ARMOSA(armata). LU DEO(a da) IU(iu: chiuitură) APARO SE KAPO DAGE(dage: adunare) BIALO(bală: fiară, neam, străbun totemic) SO SINTO(sîntă: sfîntă, a sfinţi, Dumnezeu) NOBALO(nobili).
Românii să se ducă jos(sud) şi să se adune pentru a înlocui armata adunării(dacă) care face război. Să audă şi să meargă în tabăra militară fiecare cu obligaţiile sale. Doftoroaiele să pregătească multe căni cu alifie iar în case, glumeţele şi agerele neveste să urmărească cu rîvnă acul prin hainele ce le coase pentru armata dacă. Înainte de a pleca la război, capul adunării neamului împreună cu nobilii s-au închinat în faţa Creatorului(lui Dumnezeu) din veneraţie şi au dat o chiuitură.

T 66. Turnată în anul 89: DAGI(dage: adunare), BALO (bală: fiară, strămoş totemic, steagul geţilor) DII(dii: a se sfătui, a socoti) GEREN(geremea: amendă, lucru de clacă) GEA CE FUSKO GERUTO(cerute). DAGI BALO SIO(sîi: a se sfii) ROME TOSO(tosăni: a înghesui, a apăsa) DIE(die: întîmplare) SOAGE(soage: a rupe dintr-o bucată de aluat şi a da forma pîinii, a frămînta) AOSO(a auzi) PAGEO. DIE(die: a sfătui, întîmpalre, a conduce la judecată) SIGE(sigă: vopsea roşie obţinută din minerale) GOI CAPO RUMU(N) AOSO(a auzi) KANO(căni: a boi vitele în frunte pentru a fi deosebite de cele străine) SKARO(scări: a vopsi în degradeu) TUTA(tută: prost, rău, a alunga) SO DAGEO(dage: adunare) TRESET(treclet: blestemat).
Adunarea neamului a judecat(socotit) poverile ceea ce Fusco a cerut. Adunarea neamului se teme de apăsarea Romei şi frămîntă întîmplarea cum să se auză pacea. Dacă judecata nu este bună, atunci românii cu capetele goale(descoperite; poporul) să audă(auză), să ne cănească cu boia roşie scărindu-ne şi astfel să ne alunge ca pe o adunare blestemată.

T 67. Turnată în anul 89: DITE(zisa, judecata) GE(ge: nobil) NOSTEO DAGEO(dage: adunare). TOGEO(tocăi: a vorbi vrute şi nevrute) RUMUNU(români) SO STOP(a opri). TO AGIE(agie: conducerea unui ţinut, putere) ON(on: familie, neam) POSERE(pozor: atenţie, respect) A NOSTEO DAGEO(dage: adunare) SO(so: a trimite repede, a satisface) ROME SO AOSO(a se auzi) SARMISETUZO. SOCOTO(a socoti, a aprecia) POLO(polei: îngeri, fiinţe supranaturale din basme) BOI(chip, făptură) CIRO(ceru) SOLI SI TODE(toţi) FIO(a fi) PAGIE(pace). ODIU(odie: ura, scîrba) FISE UN BISICO ADES DIIO(sfînt) ZABELO. TRASO DIE(sfînt) GITII ILIAR (illar: aruncarea suliţei, a străpunge) CUI GETI IA(uite! atenţie!) ZUROBADO.
Zisa(judecata) nobilei noastre adunări. Neîncrederea românilor să se oprească. Fiecare familie are datoria de a avea încredere în adunarea noastră care vrea să trimită la Roma o delegaţie să se audă şi glasul Sarmisetuzei. Să cerceteze solii, chipul îngerilor de pe cer astfel ca pentru toţi să fie pace. Ura este ca o pisică cum spune adesea sfîntul Zabelo. Trasă(turnată) în sfînta Geţie(Gitii) şi gravată cu cui(dalta) cu atenţie de getul Zurobado.

T 68. Turnată în anul 89: DAGI(dage: adunare) BALO(neam străbun) ON(on: neam, a locui) SOTI(soţi; a se însoţi) GEO(giu: viu, vioi) DUMAE(dumăi: a discuta) ROBIRO(captivitate, robie) DAGIO(dage: adunare) AI ROZA(trandafir, roşu deschis) NIO POE(poi: pleavă de cînepă) NOBALIEO(nobilii) ZEBE(zeberi: a sechestra, a confisca). LATO(lată: mare, întins) REIU(rău) DAGIEO(adunare) KUE(cui: ţeapăn, nemişcat) KORO(coroi: a bolborosi) LEO SAMITOE(samite: pesemne). AZO(az: eu) LUE(a lua) DEO(sfînt) ZABELO PU(pu: a striga, a chema) DO(a da, a duce) ON(on: neam, rude, a locui) SENT(sînt: sfînt, Dumnezeu) BEI(a bea) RODIE (rodie: creaţie, întemeiere, neam, familie) LO SAR(sar: vas de bucătărie) SEGE(săget: sărman, sărac, copil fără părinţi). IO – G(Gezino) DIE(die: a spune) SIO(sii: a fi) BIE(bîie: pericol, nenorocire) SINO(sinie: tavă mare de metal folosită pentru copt plăcinte, masă joasă rotundă cu trei picioare) ARE(ar-e: a lăuda) SANDO PANTELO RUMUNO(românul). SOLIE (sol, mesager). MATO (conducător) DAGIO(adunare) A LOE(a lua) ED(ed: a declara, a judeca) SOALGE(soage: a se frămînta) RO(ra, re: rău) ROTO(răţoi: a certa, a batjocori) PANO(păna: a schimba, a înlocui) FUSCO. KOTO(cotă: a cerceta) POLO(polei: îngeri, fiinţe supranaturale din basme) BOI(chip, imagine, statură) CERO(ceru) KOA(coa: trebuie să, caută să). ION SO ENEO RISE(rîsui: a viola o femeie) RIO(rîu) - + - SENIC(senic: ţesătură de cînepă pentru rufe de corp, basma de culoare închisă) LOE(a lua). E(e-de: sanctuarul unde se judecă). M(mato: conducător). D(dabo: cetate). E(ede: a judeca, a declara) KIRI(cheri: a pieri). TALI(plecăciuni) PICO(pică: stropi, a se nimeri) SARMISETUZO E(ede: preotul judecător). M(mato: conducător).
Adunarea neamului a strîns locuitorii să se însoţească la discuţii vii despre robia florii nobilimii noastre care acum este ţinută închisă ca o pleavă de cînepă. Marea durere a înţepenit adunarea şi pesemne abia bolboroseau între ei. Eu îl chem pe sfîntul Zabelo să mă ia pentru că a dat neamului zamislit(sfînt) de Dumnezeu să-şi bea existenţa viitoare cu vasul sărăciei(copilului fără părinţi). Eu Gezino spun că nenorocirea ne-a fost adusă pe tavă de lăudărosul român Sando Pantelo. După o frămînatare grea, conducătorul adunării a luat decizia să înlocuiască solia trimisă care a fost batjocorită de Fusco(Fuscus). Trebuie să cercetăm chipul îngerilor care aleargă pe cer. Ion şi Eneo au siluit(violat) o călugăriţă la rîu şi i-au luat hainele. Preotul judecător şi conducătorul cetăţii i-au judecat şi condamnat la moarte. Multe plecăciuni din Sarmisetuzo. Preot judecător, Conducător.

T 69. Turnată în anul 89: MATO(conducătorul) DAGE(dage: adunare) BALO(bală: neam străbun) SO ON(on: a lega, rude, a locui, a strînge) TURNO(a întoarce, a înturna) DESI(des, mereu, mult) NO(nu) PANTELO RUOMUNO(românul) SO MIZERA(mizera: a trăi în mizerie) TO ONANG(onanie: om slut, rău, pocitanie) BOLO(boli: a zăcea bolnav timp îndelungat) KOPO(copă: cană de l litru, ulcior, toc înalt de cizmă, fund de pălărie) NOA(noi) IO. DIBO(diba: butuc, obezi, instrument de ţinut prins de gît, mîini sau picioare un vinovat) ALO PAITE(paiţe: haină cu care se îmbracă minerii) DA TAO(tău: iezer, baltă, prăpastie) NA(a da, a privi) SOGI(sogi: a rupe aluatul în bucăţi pentru pregătirea pîinii) A TOI(toi: ceartă, luptă, a mustra, a calma) SE. IO ON(on: a strînge, rude) TI(ti: a înfrunta, a lega braţele) AG(ag: loc, parte, a aranja) FOMA(a răbda foamea) TRUP FIO(fie) MUTRA(mutră: cap, supărare, obrăznicie, aroganţă) LO ZODI(zodie). ON(on: rude, a strînge) KOSO(cosoi: cureluşe din nuiele de salcie cu care se leagă cercurele pentru buţi, şiret, curele) MERO(mere: a merge) ON(on: a locui, rude, a se însoţi) APO(apă) FIEROM(fieros: sălbatic, cumplit) ZAMOLXIU. AG(ag: a pune la punct, a face) SIME(simie: maimuţă) SOMA(sama: socoteală, bir în bani) REGO(regea: rugăminte, sprijin) ZABELO OG(og: ochi, a vedea) PATO(pată) MALO(mălos: mîndru; mala: a netezi) ARMOSO + D(dage). + DUE(a duce). ZI(a spune) OMO(oamă: mamă, femeie) SARMISETUZO NOBALO ATO(aţi: cai buni de călărit) MATO(conducător) DAGEO(adunare) BALO(neam străbun) TRASO(trasă: a repeta, a se întoarce la început). KOTO(cotă: a cerceta) POLO(polei: îngeri, fiinţe imaginare din basme) BOI(imagine, chip, înfăţişare) CERO(ceru). G(geto) B(balo) M(mato) D(dabo). ON(on: a strînge) MAU(gură, a închide gura cuiva) AMEN(amin: nenorocire) EGA(e-gi-a: mireasă) A FOC RO(rău) TALPIKO(tălpigi: şosete scurte pentru femei care acoperă numai laba piciorului, tălpi de lemn prinse cu cureluşe de picioare).
După întoarcerea românului Pantelo, nu a trecut mult şi eu, conducătorul adunării neamului l-am legat şi am trimis această pocitanie să zacă în mizerie fără băutură, haine şi încălţăminte noi. L-am pus în obezi şi i-am dat haina de condamnat, l-am pus să privească prăpastia în care se va rostogoli ca un şuvoi. Eu i-am legat rudele pe loc, astfel ca trupul să le fie chinuit de foame iar obrăznicia lor să fie lăsată în voia sorţii. I-am adunat grămadă şi i-am pus să se însoţească cu apa fioroasă a lui Zamolxiu. Această maimuţă şi-a făcut socotelile şi a cerut iertarea lui Zabelo pentru ca pata ce se vede pe frumoasa armată a sfintei adunări, să fie ştearsă. Zi! sfîntă mamă Sarmisetuzo, conducătorul adunării neamului împreună cu nobilii se pot întoarce călare la tine? Încă odată să fie cercetate chipurile îngerilor de pe cer. Conducătorul adunării neamului strămoşesc şi a cetăţii geţilor spune să strîngem din dinţi pentru mireasa nenorocită altfel va fi foc mare (rău) la tălpici.

T 70. Turnată în anul 89: SOBIO – DU(a duce) – PAGIO(pacea) – A(amen: linişte, bunăstare, necaz) ON(on: neam, a însoţi) PERO(peri: a muri, a dispărea) SIEA(sia: comandă care se dă unei bărci pentru a merge înapoi) RIOMUON(românesc) ODIU(odiu: scîrbă, ură) MATEO. DAGIO(dage: adunare) EGE(ege: a spune, a cerceta) STOE(a sta) ATE(aţe: fire, legături) RO(rău) DU(a duce) A BENDOSE(bindisi: a-i păsa, a se sinchisi) DOE(a da) SUNO(sună: murmur, răsunet, vîlvă) ON(on: neam, a locui) SOI(soi: a dormi, a murdări) IBO(iboste: iubire; iub: iubire). FAPTO(loc, fapte) EDIE(ede: a judeca, a provoca) SO APLO(aplă: simplu, fără meşteşug) DE(a da) ROGIA(a ruga) GOE SAR(salt, alergătură) FITE(fiţe: nazuri, mofturi, şmecherii) ZEO(a zice). ZABELIO DEO(sfînt) ESEA(a ieşi) SOKUE(socuti: a pica în socuti: a se sminti, socie: teren acoperit cu soc) STOI(a sta) I(i: a merge, a alerga) AGE (agie: conducere, putere) OSIE(puternică) LESO(a lăsa) DOMUI(dumăi: a discuta). GEOKUE(giuca: a juca ) IGE(ige: ochi, a înţelege, a avea grijă) GOMU (gomon: adunare, sfat). TOE(toi: încăierare, luptă) IOB(iub: dragoste, iubire) FUSKO DESI(a înghesui, a îndesa) NO(nu, uite!) LO GERIN(girin: a tîrî pe pământ, credincios) GOLU(sărac, dezmoştenit) DIEGIO – I(i: a merge) ON(on: neam, rude, a aduna) PERO(peri: a muri, a dispărea). SIA (sia: comandă care se bărcii pentru a merge înapoi) ORI OMU. NO(nu, priveşte!) SOSE(a sosi) TO ISOB(isop: plantă folosită ca medicament sau la spălarea petelor) DO(a da) SO ASUDO(a asuda, a transpira). II+++++(Mîntuitorul în adevărata credinţă): I(i: a merge) OBOL(contribuţie modestă) IO POE(poi: pleavă de cînepă) GRONI(gromi: slujbaş tînăr). I(i: a merge) II(Mîntuitorul) SEO(sii: a se sfii) ON(on: neam, a însoţi, a locui) TURNI(a înturna, a reveni) SO ARMOSO(armata) SEDU(şedă: în subordine). LO TALI(tali: plecăciune) PIKO(pica: a se aşeza, a veni) RIOMUNO DES(îndesat, adesea) DEO(a da) TEROS(teros: burtos, umflat) SIND(sindie: ispravnic) PRIO(prii: a-i fi cuiva binevoitor, binefacere) PARGIO(parcea: bucată mică din ceva, legătură) PROE(prie: ajutor, bunăvoinţă) NOBALIO DAGIO(dage: adunare). TRASO(încă odată, lovitură) ON(on: neam, a însoţi, a locui) ANGEO (angel: înger) MAERO(maier: mică gospodărie la margine de oraş, fermier) BIRO (bir: impozit, nenorocire) DU(a duce) SARMISETUZO. IO.G. + - II – M- + ..R+O ..G.G.I.R.L.O.P.G.M. Textul de jos(trei rînduri stînga şi dreapta imagine) scris cu litere mici nu a fost desluşit.
Sobio du pacea. Amin. Neamul românilor a căzut în luptă iar cei ce s-au întors sînt plini de ură împotriva lui Matei. Adunarea a stat şi a cercetat unde duc legăturile rele, i-a păsat pentru că a dat vîlvă în neam (locuitori) şi le-a murdărit iubirea(încrederea). Faptele date spre judecare sînt aşa de simple încît Goe trebuie să alerge să-şi zică rugăciunea(iertarea). Sfîntul Zabelio a spus: să iasă din sminteală, să alerge la conducere şi să stea cu putere pentru a fi lăsat să-şi spună păsul. Adunarea va înţelege situaţia. În lupta cu Fusco, cînd săracul Diegeo a fost înghesuit(încercuit), credinciosul lui nu se mai vedea. Neamul a mers la moarte. Ori te întorci înapoi(părăseşti lupta) ori eşti Om. Cît despre isop, nimeni nu a sosit să le dea cînd erau atît de obosiţi. Sfîntul Mîntuitor în adevărata credinţă m-a pus pe mine umilul să alerg împreună cu tinerii slujbaşi pentru a aduna obolul de răscumpărare. Cu sfială neamul a mers la Mîntuitor(s-a rugat) pentru a reveni astfel în corpul armatei. Pentru salvarea lor, un ispravnic burtos şi îndesat a dat spre priinţă, o legătură(parte din bani) pentru ajutorul nobililor adunării. Încă odată îngerii i-au călăuzit pe micii gospodari să adune birul şi să-l ducă la Sarmisetuzo. Eu credinciosul G. în Mîntuitor împreună cu credinciosul M(mato: conducător?)…

Stînga: M(mato) D(dage: adunare) B(balo: neam străbun) S(Sarmisetuzo) G(geto); Dreapta TAPO(tapă: tăietură, crestătură pentru a îmbina două lemne) PANTELO + ST(Sarmisetuzo) DABO(cetate) GET(geto).
Stînga: Conducătorul adunării neamului get din Sarmisetuzo.
Dreapta: Incizată/rizuită de Pantelo în Sarmisetuzo, sfînta cetate a geţilor.

T 71. Turnată în anii 89 sau 90: DAGI(dage: adunare) BALO(bală: fiară, strămoş totemic) GE(ge: nobil, cinstit) IO ON(on: neam, a strînge, a aduna) TUR(cerc, raită) NIO DU(a duce) CAE(căi: a se plînge, a necăji) TOBE DOE(a da) ZABIELIEO. EDO(ede: a spune, a provoca) DAS(tas: tipsie, taler de cîntar) ZOOE(zoaie: spălătură de vase, apă murdară) SAGA(şagă: glumă, poveste). NO SARGE(sarghie: pînză rară de sac folosită la împachetat sau ca ştergar de picioare) GIOSO(jos) TIGIO(tigi: a coase marginile unei ţesături care se destramă) DOE(a da) PANTELO GOIE RUMUNO(românul). SO PRISO(a prinde) EI(a lua) SESIA(sesie: parte de teren dintr-o moşie pe care o putea transmite ţăranul; moşie) OLOE(ulei, a unge cu ulei, a străluci ca uleiul) GETO SARMISETUZO. SOE(soi: jeg, murdărie, a dormi) TESO(teşe: vite cu coarnele îndoite înapoi) MITO(miţe: lînă scurtă tunsă întîia oară de pe miel) KAPEO(cap) POE(poi: pleavă de cînepă) STO(a sta) DAGE(dage: adunare) IO. GOE CHIERI(a pieri, a agoniza) GOE(goi: săraci) TE ZOE(zoi: spălătură de vase, apă murdară) GIO(giu: viu) FOSE(fu-se) LOE(a lua) I(i: a goni) TRASO(trasă: încă odată) NOEU. KOTO(cotă: a căuta) POLO(polei: îngeri) BOIGIE(buicie: a fi arogant) ROG DIEGIO. BISI(a bîzîi: a plînge, a sîcîi) NO (sfînt) DAGI.
Eu am strîns în jurul nostru nobila adunare a neamului străbun ca să ducă cu tobe plîngerea şi să o dea lui Zabelio. El va cîntări şi va judeca murdara poveste. Pînza netigită(gogomănia) pentru şters picioarele ne-a dat-o românului Pantelo Goie. Să fie prins la moşia lui să-l luaţi şi să-l aduceţi la strălucita Sarmisetuzo a geţilor. Vita murdară din el, cu coarnele îndoite înapoi să-şi pună pe cap miţe de oaie cît eu voi sta în fruntea adunării. După noua trasă(judecată) vei fi luat şi gonit Goe şi vei pieri sărac pentru că eşti un gunoi viu. Cercetează îngerii, renunţă la jumătate din îngînfarea ta şi roagă-l(cere-i îndurare lui) pe Diegio. Să nu-i mai bîzîi(sîcîi) pe dreptcredincioşii adunării(preoţii judecători)!

T 72. Turnată pe la anii 104 sau 105: DURO ADE(haide! să mergem) USORA(uşura; a scăpa, a elibera) SILEO(silă: supărare, constrîngere) DABO(cetate) GETO ERI(ieri) GERIEO(geri: a adulmeca, a înţelege) DU(a duce) MATO(conducător). I(i: a goni) RUPEIO (rupe: a împrăştia, a frînge) ON(on: neam, locuitori) SARMISETUZO. SIA(sia: comandă care se dă ambarcaţiunilor pentru a merge înapoi) UDITO(hudiţă: drum în sat, fundătură, impas) NUBI(cavaleria romană era formată din nubieni şi după primul război, au rămas să supravegheze Sarmisetuza) DAEO(a da) ON(on: neam, a strînge) TALUE(tîlui: a se întîlni) FI(a fi) GEIO(giu: vioi, plin de energie). MEGAE(mega: foarte mare) SO DURO UNSEI(unsuri: a unge, a umple) FO(a fi) TRUPEU(trupa: a se uni, oaste) DAEO(a da) ON(on: neam, a aduna) SOLORIO(soldă). GEIO(giu: vioi, plin de energie) E LIEO(lie: minune, încîntare) MARO(mare) FERO(feri: a păzi) ARMOSO(armata) E PRINOE(prenoi: a înnoi, a face din nou să fie cum a fost). UIE(uie: uliu) GEO(giu: viu, vioi) DU(a duce) DIEGEO PARORE(părere, gînd) KAUE(căui: strigăt de nebun) GEO(giu: viu, vioi) SOE(soi: neam, fel) PRENO(prenoi: a înnoi, a face din nou să fie cum a fost) TURIMIEO(turme) LUE(a lua). BENI(bine) DO(a da) MAERO(maier: mic agricultor de la marginea oraşului) BIRO(bir: împozit, taxe). DUE( a duce) KOTO(cotă: a căuta, a cerceta) POLO(polei: înger) EG(eg: a îngrămădi laolaltă) I(i: a merge, a goni) GERI (geri: a închide gura cuiva) LO ROE(roi: pui de căprioară, a pleca) DABO(cetate) GETO. TRASO(trasă: încă odată, lovitură) ON(on: neam, locuitori) SARMISETUZO. BASELEO ADE(haide!) USO(uşui: a ieşi) DURO TRASOE(trasă: a scrie, a obliga) DUE(a duce). LO KOTO(cotă: a căuta, a cerceta) POLO(polei: îngeri, fiinţe supranaturale din basme) BOI(boiu: chip) CERO(ceru) LO PANTE(panţe: haine uzate cu care se îmbracă minerii) DA(a da) TOLOE(ţoli: a se îmbrăca deosebit). BIRI(bir: impozit, nenorocire) KOGI(gogi: a curăţa, a boli) LEO(leu) DU(a duce) ED(ed: a da o lovitură, a cobori) MATIO.
Ieri conducătorul şi clerul(preoţii judecători) i-au cerut lui Duro să iasă din cetatea încercuită a geţilor şi să se ducă pentru a o elibera. Să alerge cu mare grabă altfel neamul Sarmisetuzei va fi împrăştiat(distrus). La întoarcerea din acest drum, să dea pe la neamul nubienilor să se întîlnească dar să fie plin de vioiciune(putere de convingere). Astfel Duro să ungă cu soldă foarte mare trupa care este adunată. Ar fi o mare minune vie ce ar păzi armata care trebuie să se refacă aşa cum a fost. Gîndul lui Diegeo să zboare ca uliu, să fie dus repede ca un strigăt de disperare la cei cu suflet(caracter) viu să refacă turmele luate(jefuite). Micii agricultori să-şi dea cinstit impozitele. Du-te şi cercetează îngerii(zînele) îngrămădiţi laolaltă dacă vor goni şi vor închide gura puiului lor de căprioară din cetatea geţilor. Locuitorii Sarmisetuzei au fost iarăşi loviţi. Basileul Duro să iasă şi să ducă această scriere. Să cerceteze chipurile îngerilor din ceruri dacă sînt îmbrăcate cu haine uzate sau haine de sărbătoare. Să ne curăţăm de nenorociri ca nişte lei şi să ne ducem cu Matei pentru a da încă o lovitură.

T 73. Turnată în primăvara anului 106: DUCE TERO(tira: a trage cu săgeţi) ON(on: neam) MEZIO ENEIO. AIO NOSTRI DABI(cetate) AT(at: a se opune, cai buni de călărit) NILO(milă) ONSO(unse: neam liber, ales de Dumnezeu) LETOLE(leţele: şipci de lemn folosite la construirea caselor de lemn şi a gardurilor) RUMUN(român) SORA(sora) DA. I(i: a merge) COSEN DONE ON(on: neam, a însoţi) CERI SO SEFON(sefer: expediţie militară) TIO(cuvînt cu care se alungă animalele) DIA(die: cuvînt folosit pentru a îndemna caii la mers) GRPU NOBALI SA NOSTIO DABI IASO DEO(a da) SONTIO(şonta: a schilodi) SE ROTA(a aduna, unitate militară) GORIO (gurea: a se căţăra) ON(on: neam, a însoţi) A SOTO(soţi) ZIO(zi) ENIO. LAM(lam: îngerul păzitor) FALOSOTI IO ENO SENIC(senic: ţesătură de cînepă pentru lenjerie de corp sau feţe de masă) LO. TRASO(turnată) BASILIEU DURO ESE(a ieşi) RIO(rîu) DABO(cetate) SETUSO (principală). ROME TEMO(teamă) LUEIO(a lua, a cuceri) MAIRE(mare) BIRIO(nenorocire) CAPO(capu) ON(on: popor, a locui, neam) SARMISETUZO.
Du-te ca o săgeată la neamul lui Eneia din Mezia. Ai noştri apărători ai cetăţii şi locuitorii liberi din aşezările române cer să-i daţi sprijinul şi mila neamurilor dace surori, lui Cosen, să se însoţească cu cei strînşi şi astfel să facă expediţie militară. Ca nişte cai alergaţi, grupul de nobili din cetatea noastră se adună, coboară să îi hărţuiască şi să lupte în fiecare zi Eneo! Eu cer îngerului păzitor să te călăuzească cu chibzuinţă cu pînza lui albă, Eno! Povestită de basileul Duro care a ieşit pe rîu din cetatea principală. Ne temem că Roma va lua(cuceri) Sarmisetuzo şi atunci mari nenorociri vor veni pe capul locuitorilor ei!

T 74. Turnată în iunie sau iulie 106: DETI(dite: judecata) +(cler) M(conducător). DURO COZEN DOSO(dosi: a ascunde, a o lua la fugă) KATUN(cătun) ATO(aţi: cai buni de călărit) DES(îndesat) RUMUNU(române) SORECA(sorică: zgîrcită, bogat) ON(on: neam, a aduna) IZIBE(izbi: a ataca, a trînti la pămînt) ON(on: soţ, a însoţi) MESIO. DURO FAC SUCIEO(suci: a învîrti, a schimba direcţia) OI SIR(şir) ENTIA(înîia: a avea întîietate faţă de ceva) DECIO(a decide) TOROSIO(torosie: flecăreală, discuţii îndelungate) GINI(gini: a observa, a spiona) LO REI(rege) BILO SARMATO. DIE (die: a spune) EAZIGIO RAGE(ragea: rugăminte, cerere) NAI(năi: corabie) LO UMO ON(on: neam) PERIO(peri: a muri) SO BIS(bizui: a se sprijini, a avea încredere) PA SOSE(şoşea: înşelătorie) IO. GATI(a găti, a isprăvi) STE(a sta) REPO(repi: a duce cu sila, a încînta) SONTA(şonta: a schilodi) NOS TERO(arcaşi) SARMATO. EAZIGIO DU(a duce) PIO(piu: credincios) GERENTEA ADES. IO DURO RADU TRI GAIU(gai: pădure la şes) SARMATO EAZIGIO SE ON(on: a strînge, neam) PERGILA(perghela: cerc, zidărie făcută în arcadă) RUMUNU SO DURO KOZEN. DOE(a da) SORA(sor: soare; sora: a sta sub căldura puternică a soarelui) SI TOPIO(a topi) SECI(seci: parapet, întăritură din copaci tăiaţi) NILO(nili: prăştii) RE(răi) BILO A ESIE(ieşi). DIE(die: a spune) SO(aşa) NIKO(nica: biruinţă) SAU PO(po: a striga) SOSI ONKA(onca: neam, popor) SERA(seară, a se întuneca) TO RUMUNU(români). SO DIOGIO PURCEDEMU(a purcede) I(i: a merge) SONTO(şonta: a schilodi, a tăia în bucăţi) LO PIO(piu: credincios) LO. TRASO ST(Sarmisetuzo) P(pio: credincios).
Hotărîrea clerului şi a conducătorului. Duro Cozen du-te fuga în cătunele dese (pline) de români avuţi, adună-i cu cai buni de călărit, însoţeşte-te cu ei şi izbeşte (fă război) în Mesio. După ce vei face această întîietate, în şir (următoarea) vei schimba direcţia şi vei decide să observi şi să discuţi îndelung cu regele Bilo al sarmaţilor. Cu o corabie să fii cu rugămintea noastră la iazigul Umo să ne sprijine fără înşelătorie, altfel neamul meu va peri. După terminarea şederii, să aduci pentru războiul nostru pe faimoşii arcaşi sarmaţi. La fel să aduci pe credinciosul iazig Gerentea. Eu Duro Radu împreună cu sarmaţii şi iazigii ne-am strîns şi am trecut prin trei păduri pînă am format un cerc(corp) împreună cu românii lui Duro Cozen. Înrăiţii prăştieri ai lui Bilo au ieşit din întăritura lor pe un soare care dădea să te topească. Aşa am spus: împreună biruinţă sau va sosi strigătul de sfîrşit (întunericul) pentru toţi românii. În frunte cu Diogio am purces fiecare şi am mers la războiul lui(locul lui de luptă) şi cu credinţa lui. Trasă(turnată) în sfînta Sarmisetuzo.

*articol preluat de pe www.ariminia.ro

Tablitele de la Sinaia (T43 - T57)

2010-10-18T13:38:00.000+03:00

T 43 Turnată de boero Bisto. Semicerc sus: COO (coa: trebuie să) IRIM (irimă: inimă) GETO MECO(meci: a lovi, a izbi) ON(on: neam, a aduna, a însoţi) MEGAL(megal: funcţie mare) CENEO(ceme: creştetul capului) GINOE(gini: a observa, a cunoaşte) ZOALO(zoală: chin, zbucium). ON(on: neam, rude, a adună, a însoţi) RENIA(renie: plajă, mal nisipos) SOIE(soi: a dormi) DOIE(a da) ZABELO OI GIES(gies: a învia, a reveni la viaţă după o grea suferinţă) OMOROTO(a omorî) NO AN ON(on: neam, a aduna, a însoţi) OCO(ocă: cauză, pricină) ROTOSO(reteze: ceafă). OS ZIEO OA(mirare) TRUDO(trudă, chin, muncă) DABO(cetate) GETO.
Semicerc jos: KOTO(cotă: a căuta) DAM(dam: şură mică, bordei) OCI(oci: întin-dere mare de apă) LUTU DU MUSTOI(a musti) SO. Interior cerc de la stînga la dreapta: ON(on: soţi) CENEO(ceme: creştetul capului) DIEO(sfînt) ZABELIO OSOI(osi: a se întări ca osul) GEOS(jos) POR (por: grămadă de fîn, stog) LOA(a lua) TRI DUS(a duce) GIG(gig: tînăr, frumos) MATO(conducător) SO.
Semicerc sus: Poporul trebuie să ştie că inima marelui conducător get a fost lovită de un chin cunoscut. Anul trecut cînd dormea pe un mal nisipos(plajă) a fost lovit vai! fără pricină(pe la spate) după ceafă, dar Zabelo l-a înviat şi nu l-a lăsat omorît. Pentru cetatea getă au urmat zile chinuite şi fără strălucire(putere). Semicerc jos Astfel, pe malul mării a fost căutat un bordei cu pământ umed pe jos unde a fost dus el.
Interior cerc de la stînga la dreapta: Trei dintre soţi l-au luat şi l-au dus pe frumosul lor conducător, aşezîndu-l jos pe o grămadă de fîn unde sfîntul Zabelio l-a vindecat (întărit ca osul).

T 44 Turnată în anul 44 î.e.n. de către marele preot Ilo, fratele lui boero Bsito şi văduva Zoe. DIAKO(diac: copist de cancelarie, învăţat) MATO(părinte) ERI(ieri) GERO(giri: a închide gura cuiva, a săpa groapa pentru cineva; cîrîi: a fi grav bolnav, pe patul morţii) DABO(cetate) GETO A ITROS(itros: slujbă religioasă oficiată dimineaţa devreme) IOI(Sarmis, Mîntuitorul) DO(a da) TOTO. AZIO(azi) ZOE A TEMIO(teamă) TAZ(tas: cutia milelor, taler pentru cîntărit) DI(a zice) POETO ERI GERIE(giri: a închide gura cuiva, a săpa groapa pentru cineva; cîrîi: a fi grav bolnav, pe patul morţii). TOTO SERA(seară) TERO(ter: catran) DIE(die: a zice) ASIO(azi) ZISI CAER(caier: lîna prinsă pe furcă din care se toarce firul) TAICO(taica: tată, părinte) RAPOE(răpuie: ucidă) CAPEO. MESTI(mestii: încălţăminte uşoară şi fără toc din piele subţire purtată de bărbaţi) ZOE PEO(piu: credincios) IGI(igi: ochi, a spune, a avea grijă) PIO(piu: preot) ILO I(i: a merge) BADI(frate mai mare) SO. BOERI BISTO MATO(conducător) ERI GERIO(giri: a închide gu-ra cuiva, a săpa groapa pentru cineva; cîrîi: a fi grav bolnav, pe patul morţii) DABO(cetate) GETI COR(cor: ceată, adunare). Ieri, în cetatea getă s-a făcut itros şi s-a cerut de la Sarmis/Mîntuitorul să dea totul pentru părintele(conducătorul) bolnav cum este scris de către diac. Zoe se teme că azi a venit ziua judecăţii cum spune poetul pentru cel care ieri era grav bolnav. Toată seara trecută a aiurit iar azi au zis că s-a terminat caierul iar capul părintelui a fost răpus. Astfel Zoe i-a spus preotului Ilo să-l încalţe cu mişti pentru ultimul drum şi să aibă grijă de fratele său mai mare. Moartea conducătorului boeri Bisto a fost anunţată de adunarea cetăţii geţilor.

T 45 Turnată după moartea lui boero Bisto de către mato Bezina care dorea să oprească tendinţele de separare a unor conducători locali. MATO BESINE ROI(roi: ciucure, garnitură de şnur) LEO(leu) MATO (conducător) EDIA(ede: a spune, a declara) SO GISO(gisa: a visa) TO ON(on: neam, a se aduna) ZABELO(+) GE(ge: nobil) OI(strigăt de uimire) GETO SOI (soi: neam) SIE LO PESE STA LO DABO(cetate) GETO BOERO BISTO. ON (on: neam) BERI(bere) SE TOEGI(a bate cu toiagul) TISEO(tisău: chimir) DOELIE(a se duela) FIU LUE KOE SOBO. IO EDONIE(idenie: încercare) LIAU (a lua) ILO FIE SO ROME SO EDEO(ede: a spune) DO(a da) NE TETOE(tetea: tată, bunic, om în vîrstă). LO ATENA NOE DOSIE(a dosi) LO SIFO GESO(ghes: a îndemna) ON(on: a strînge) ARME TIRIE(ţîrîi: a curge foarte puţin; cu ţîrîita: a aduna foarte greu ceva) BOERO BISTO LOSE ODOT(odată: cîndva). TIO(tio: cuvînt cu care se aluingă animalele) IDEO(gând) ZAMOLSEI AGO(agă: comandant militar) ONERO E SOTO(soţi) GERO(geri: a se uni) GETO DABIO(cetate). DIO(sfîntul) DIONISE TO OSIE(bucată de lemn sau metal pe care se fixează roata) PATRIT(pătrat) SOSELI(şoseli: a pietrui un drum) DOD(dodi: a nimeri) MITODI(mijloace). Conducătorul Bezina, uns ca leu ocrotitor, a spus că a visat cum neamul nobil al geţilor trebuie să se adune în jurul sfîntului Zabelo, să-i pese de sine pentru că stă în cetatea getă a lui boeri Bisto. Neamul se îmbată cu bere şi se bate rău iar cei cu stare se duelează ca fiul lui Coe Sobo. Eu am încercat să-l iau pe Ilo să mergem la Roma şi să cerem să dea drumul părinţilor(solilor) noştri captivi. La Atena, am dosit la Sifo arme strînse cu ţîrîita la îndemnul nostru, pe care boeri Bisto le-a lăsat odată(cîndva). Cu acest gând strigat de Zamolsei, comandantul militar Onero şi soţii săi s-au unit în jurul cetăţii geţilor. Sfîntul Dionise a spus că pentru a merge pe drum cu o osie pătrată, trebuie încercată orice metodă.

T 46 Turnată pe la anul 25 î.e.n. LASA RONI GIGO(gige: frumos, tînăr, scump) MAMA CO NOI IG(ig: a ieşi, a opri) ZIMZO(zumzăi: a cînta la un instrument cu coarde prin ciupire sau lovire) CAMAREN(camarad: om de încredere, însoţitor) LOI NIEG(nig: a preţui, a fi important) COZON ON(on: neam) SCITO OI(oi: păşune, ţinut) GRAMIO DABI(cetate) MIC SOL GETO. AI OI STRIEO(a striga) AG(ag: a face, parte; agie: conducere) PICIE(picie: micime) OI(oi: ţinut, teritoriu) SATRIEO(şatră: neam, familie) LENO(leni: a se codi, codoş) IG(ig: uşă, a lega, a cerceta, la, spre) TAMA(tama: important, credincios) ROBI SOSIM. POI EGNEO(ignee: făcut de foc, arzător) NIC(mic) CAIE(căi: a se văieta, a se plînge) MASORA(a măsura) TORNO(a turna). IG(ig: intrare ,a cerceta) SENO(sine: a iscodi, a tălmăci) DEO(a da) OPOI CAME(came: uşa sanctuarului, a ruga) STAI MO. IG(ig: a spune) SONOS(sona: a fi fioros, a căuta ceartă) OM DIE(a zice) CAPI(cap, conducător) SENTA(Creatorul, Dumnezeu). LIMA(o mie) GOSO(gasa: a găsi) IG(ig: intrare) GALO MONSIRO DIMPO IG(ig: şanţ, obstacol) O DABE(cetate) AG(ag: loc, a aranja) ZIDO I(a maege, a goni). NI GATEO(găta: a termina) AS(as: parapet, a închide) SONI(sona: a se sminti, a se certa) GOTO(gotă: dihanie de speriat copii, zi de post) AN(anul trecut) DOGA(dogăi: a ciopli la doage) SIE(sii: a se sfii). IG(ig: ţintă, a lega împreună) O CROIM DETI(deţ: măsură pentru băutură). IG(ig: uşă, ieşire) O(odihnă, a se culca, strigăt) ON(on: neam, familie, a se strînge) IESE EMA(ima: a murdări cu noroi, a înjura). IN SORZIE(surzie: linişte absolută) OI SOI(soi: a dormi) SOM(som: a se linişti) LONU(luna). AM (am: hotar, oprire bruscă) ON(on: clan, a se aduna) NIGEOI(a ninge). SEO GONI (a alunga) RATO(răţoi: a certa) TAGO(tagă: a nega, a jigni) LONEO(luna). Vertical stînga: COTO(cotă: a căuta) PE TEGOTEI RAGO(ragea: rugăminte) GETO SAFEO(safi: curat) EG(ege: a strînge împreună) COSI(a coase) TOG(togi).
Vertical dreapta: MOIEO(moină: a se dezgheţa) AZGA(aziga: creşterea apelor) OSAN(osana: cuvinte de laudă, slavă lui Dumnezeu) AG(ag: a face, loc) DIEM(a da) SEIC(şeic: barcă mică).
Casetă stînga: POR(por: claie, stog) SENO(sina: a înţelege) I(i: a merge) CAP (cap, conducere) SOTI(soţi, însoţitori) GILOZIMO GETO OT.
Casetă dreapta: ZIC DO(a da) ON(on: neam) POGASIM(pogăzui: a se minuna) ORI(orie: plasă de pescuit) LIEO(a lua) CORZ(a ţine în corzi: a controla soarta cuiva). Imagine vertical stînga: IO MATO; vertical dreapta ORILIEO.
Dragă mamă, lasă pe Roni, să meargă cu noi şi să ne însoţească cu deosebitele lui cîntece într-o mică solie getă a scumpului Cozon la cetatea scită Gramio. Cînd vom intra în micul teritoriu al acestui neam leneş(viclean), le vom striga acestor supuşi ai locului, că noi puternicii sosim! Apoi cu mici înflăcărări, vor spune cu măsură durerea lor. Să cerceteze bătrînii şi apoi eu voi sta să dau judecata sfîntă. Dumnezeu a spus fiorosului conducator să va cerceteze pentru a deveni Om (sa cunoasteti Legea Adevarului si Dreptatii). Am trecut şanţul o mie şi am găsit locul în zid pentru a intra în cetatea galului Monsiro Dimpo şi a-l goni. Nici terminarea fioroasei palisade cioplită, nu m-a înduplecat şi nu m-a înfricoşat anul trecut. După ce am luat-o, am croit o beţie. Toată ceata murdară de noroi a ieşit afară să se culce. Ne-am ogoit şi ne-am culcat într-o linişte de mormînt sub cerul liber. Ne-am trezit brusc toată ceata pentru că ningea. Am fost goniţi dar nu puteam certa sau jigni luna!
Vertical stînga: Caută pe Tegotei să ceară geţilor să coase şi să strîngă togi noi. Vertical dreapta: După dezgheţ, apele au crescut şi am dat bărci oamenilor să treacă înapoi, aducînd laudă lui Dumnezeu.
Casetă stînga: Înţeleptul Gilozimo al geţilor care merge în fruntea oastei(soţilor). Casetă dreapta: Zic! Soarta a dat neamului această minune, care ne ţine adunaţi pentru a ne îndruma. Eu, conducătorul Orilieo.
MATO(conducătorul) ORILOE TIMO(teamă) IA(a lua) EI TO(tu) FORI(forăi: a pufăi) D(dabo) S(Sarmisetuzo). Dreapta PUA(a putea) IO AT(at: armăsar) LEU LUE SAMUE(samă) LO ON(on: neam) SONTO(şonta: a schilodi) RIOMUNO (români) SO(astfel) NOBALI(nobilul) ENO EDO(ede: a judeca) LO PATRA(pătra: a înfăptui).Stînga: Cel care a băgat frica în toţi umflînu-şi pieptul este Oriloe conducătorul cetăţii Sarmisetuzo.
Dreapta: Eu leul tînăr am luat seamă la cel care s-a luptat cu neamul românilor şi astfel nobilul Eno să fie judecat pentru cele săvîrşite.

T 47 Turnată în anul 17 sau 16 î.e.n. de către mato Cotizo la moartea mişelească a fiului său, pusă la cale de romani. Suetoniu scrie în Vieţile Cezarilor despre Octavianus Augustus că a dorit să-şi căsătorească fiica Iulia cu Cotiso, regele geţilor dar tăbliţa ne spune că este vorba de fiul acestuia. Ca răspuns la ticăloşia romanilor, Cotiso organizează în anul 16 î.e.n. o mare campanie militară în vest devastînd provinciile Illyricum şi Dalmaţia. GOTE(gotă: nălucă, dihanie de speriat copii) GONIO(a alerga) SO ON(on: a strînge, soţi, mulţime) TUR(tur: raită, alergătură în jurul) NIO IGE(igi: a ochi, a înfrunta) O PRADE(a prăda) OSE(osi: a se întări ca osul, puternic) LOPOE(lupoi: lup mare). STO ASAGE(aşaşi: chiar aşa, imediat, întocmai) IO RIOMUNO (românul) ILO IDEO(idee, gînd) A GINO(gini: a observa) RE(rău) RETOI(răţoi: a se înfuria, a cere socoteală cuiva) STRIO(a striga) ON(on: neam, a însoţi, mulţime) NAPOE(înapoi, a înapoia) ODE(odie: ură) OCIO(oci: ochi, a privi; ocei: a se descuraja). ON(on: neam, a strînge, a însoţi) NOE(noi: a tăcea chitic) PANO(păna: a schimba) NIO A GINO(gini: a pîndi) AE(ei) ONO(unu, primul) CETRO(cetera: a certa pe cineva, a se lupta) =D(dio)-S(Zabelo). SOAT(soat: însoţitor, pereche, soţ) LEIO(leu, viteaz) ON(on: a aduna, a însoţi) SONTEO(şonta: a schilodi, a tăia în bucăţi) RIOMUN(român) OSI(osi: a se întări ca osul, puternic) ERI SERIO DO(a da) NI (noi, nouă) GEM(a geme) SO ROPU(răpui: a doborî, a învinge). SO SOE(soi: neam, a dormi, murdărie) KOTIZO NIO SO FILO(fiu) RANIO(rănit, a răni) EDOE(edi: a ţîşni, a da o lovitură) SAGEO (săgeta: a trage cu arcul) LO PEPTOE (piept). EA(el) EOI(ioi!: strigăt de durere, sperietură) GEOSO(jos) ROMEO LO SARMISETUZO. DE(a da) INDOI(îndoi: a se îndurera, fără credinţă) FOE(foi: stomac, boală, burtă umflată) CATIA(caţă; femeie rea de gură, căţea: femeie stricată) TODI(toate, toţi) TOE(toi: luptă, ceartă). DO(a duce) KALISTE(calistire: săpăligă mică) IO KOTIZO NIO ONO(una, prima) APO(apă) +(sfînt) ZOEO ESO(a ieşi) ROPU(răpui: a răpune) SOSI EA. SON(sîn: fiu) DUE(a duce) TOLO(ţolu: ţesătură din in sau cînepă folosită pentru a face cort sau pentru a transporta ceva voluminos şi fragil) BISE(bîzîi: a plînge) CO CORIOSO PO(po: a striga) DABO(cetate). TRASO ON(on: a aduna, neam, a locui) SAE(saia: ţesătură subţire de lînă sau de bumbac cu cusături ornamentale) TO PEIO(a pieri) DABO(cetate) ERI SERO(seară) MA RIZO(a rizui: a face un şanţ mic în lemn sau metal). Jos cu alfabet religios: OTI(otie: răsărit de soare) ED(ede: a judeca, a se ridica) TI(ti: viaţă, a locui) DOSE(du-se) STOI(a sta) TAOI(tăoi: apos, umed). Medalion stînga COTISO(se citeşte de la stînga pe sub imagine) RIZI(rizui: a săpa un şănţuleţ; se citeşte de la stînga pe deasupra imaginii) ROOS(plin de rouă); centru DIO(sfînt); dreapta DIO MI ZOE…Nu este desluşit textul de jos. Noi ne-am pomenit înconjuraţi de o mulţime de oameni care se învîrteau în jurul nostru, ne goneau ca nişte năluci, ne atacau cu putere să ne prade ca o haită de lupi. Ne-am oprit imediat iar eu Ilo Românul am avut gîndul de a-i pîndi pe aceşti răi, m-am răţoit şi am strigat la ei, iar mulţimea s-a dat înapoi descurajată dar plină de ură. Ne-am adunat şi pe tăcute cu credinţa în sfîntul Zabelo, toţi ca unul i-am pîndit şi ne-am luptat cu ei. Soţii viteazului leu român s-au strîns şi s-au luptat cu putere ieri seară pînă a dat în noi oboseala dar i-am învins. Neamul lui Cotizo s-a culcat dar fiul său a fost rănit în piept de o săgeată. El striga de durere şi a fost adus de la Roma la Sarmisetuzo pe jos(pe corcie). După lupta cu aceste căţele(femei rele de gură şi) fricoase(beşinoase), pe noi toţi ne-a cuprins durerea. Cînd el a sosit, eu Cotizo am ieşit doborît şi am adus pentru noi prima apă sfinţită(agheasmă) a lui Zoe şi săpăligă. Fiul a fost dus pe ţol prin toată cetatea şi a fost plîns cu strigăte de curioşi. Ieri seară tu ai murit iar cetatea şi-a pus haine de sărbătoare şi mi-a cerut mie să rizuiesc(scriu) în placă şi s-o trag(torn). La răsăritul soarelui se va ridica precum roua şi se va duce să fie judecat şi să stea în cealaltă viaţă. Medalion stînga: Cotizo săpat(chinuit) de lacrimi; centrul: Sfîntul; dreapta: Zoe sfîntul meu.

T 48 Turnată între 20 î.e.n. şi 17 e.n. SOE(soi: neam, fel, murdărie) STO(a sta) DABO(cetate) GETIO SATRI(şatră: neam, a locui) DUO(a duce) IME(ima: a murdări) IO OSEND(osîndi: a critica, a sili) OS(puternic) MOGE(a mugi) RA(rău). SANA(sana: a însănătoşi) IGE(ige: a privi, legătură) OSIE(osi: a se întări ca osul) AGIO(agie: supraveghere, conducere) NIRI(minune, a se mira) DIN(din: viaţă, a vindeca) SBATEO(zbatere). DIUDIU(didi: tînăr) EBERIEA IGE(ige: a spune, a avea grijă) AI EGEOA(egia: noră, mireasă) SOPEIO TENIO(a ţine) REZ(reză: zăvor la uşă) UBIO(iub: iubire) OI OI(vai!) MUE(muie: gură, a amăgi) ZI. TEMO DIU(di: a vorbi) RE(rău) GITE(gite: vite). FIO(a fi) RITUI(rîtui: a batjocori) USE(uşe: uşă, a ieşi, a intra) IO SATRI(şatră: neam, a locui) DIO(sfînt) SOSI AE(aia: aceea) BOSTO(basta: ajunge) SOE(soi: murdărie). NO GOE ON(on: neam, rude, familie) RE(răi) TRE (trei). NIO TURE(tura: legătură, efigie, semnătură; tură: încă odată; turui: a se obosi rău, a flecări) OL(ol: vas mic de lut folosit pentru băutură) SOE(soi: linguroi mare pentru urdă) NEO I(i: a merge). MUE(muie: gură, a duce cu vorba) GOE BA RADOE SATRI(şatră: neam, clan) DUO(a duce) TEI(a îndepărta coaja de pe tei) SOE(soi: murdărie). STO ON(on: neam, a locui) ONE(una) REU(rea) UTELI(utălui: a urî) E SOSO(şoşoi: a şopti). OTIZO(oteşi: a trece o boală sau necaz, a isprăvi) NIO TI(ti: trai, a locui, veselie) DOE(a da sau a duce) TATO(toţi) DABO(cetate) GETIO GRAZO ON(on: neam) ODO(odăi: case) TO(toţi). Imagine jos mijloc: GIRINO (gîrînă: locul unde s-a tăiat pădurea) DOMN COTIZO NIEO.
Pentru a-i alina bocetul puternic eu am adus-o de la neamul acela murdar din cetatea geţilor să stea la neamul ei. Supravegheată de cei dragi ea s-a însănătoşit zdravăn şi ca o minune a revenit la viaţa veselă. Cînd Sopeio a fost cerută de mireasă de tînărul Eberiea, i-a spus că va avea grijă de ea dar a amăgit-o cu vorba în fiecare zi a ţinut-o sub zăvor iar iubirea - vai! vai! Mi-e teamă să vorbesc despre aceste vite rele. A fost destulă batjocură de cînd eu am dus-o, acum aceasta este sosită cu ajutorul celui sfînt la neamul ei şi nedreptatea s-a terminat. Nu neamul lui Goe este rău de trei ori. Noi am mers şi am flecărit cum un linguroi mare şi nou poate sta într-o oală mică. Nu Goe duce cu vorba, şatra lui Rădoi care a dus batjocura pînă la capăt. Neamul acesta este cel mai rău, stă, şuşoteşte şi urăşte. Dar necazul nostru a trecut, toţi sîntem veseli în cetatea geţilor Grazo(în judeţul Vrancea există localitatea Greşu) unde locuieşte tot neamul. Imagine mijloc jos: Domnul nostru Cotizo în poiană.

T 49 Turnată pe la anul 20 al erei noastre. TUI(tui: ceartă, supărare) STA BISI(bîzîi: a fi nemulţumit, a se plînge) IL DARE GROASE(mare) IE(a lua) DABI(cetate) SO IO ITI(iţi: a se aprinde, a se zgîi). AN APLI(apla: simplu, fără meşteşug) SIU(să fiu) TIO(tio: cuvînt cucare se alungă animalele) SOIE(soi: a dormi, a fi liniştit) SONO(sona: a se sminti, a căuta ceartă) IG(ig: a spune) TO IG(ig: a cerceta) OI SE TIMO(teamă) UN DABI(cetate) RETIU(a reţine) SIRMIU. DAGIO(dage: adunare) IT(iţ: copil neastîmpărat) SASI (şasi) OI GIRA(încredere) I(i: a merge) SATO(satu) RUS SOTI(a însoţi, împreună cu) SAU ARGES ADET(adet: datină).
El s-a aprins cu ceartă asupra cetăţii pentru că era nemulţumit de darea mare pe care i-o luăm. Anul trecut ţi-a fost liniştea netulburată şi fără ceartă, tu ai spus şi noi am cercetat cu teamă(grijă) astfel ca cetatea Sirmiu să reţină cît trebuie. Cu şase copii neastîmpăraţi, adunarea îţi dă încuviinţarea să mergi în satul Rus să locuieşti sau Argeş după datină.

T 50 Turnată pe la anul 25 e.n. BOIRE BISETO DIOGIO USI(uşui: a ieşi) A(atenţie, grijă) BASTARNO(bastarni) PAZI(a păzi) GEO(giu: viu, energic) SOTIA(soţia) SE FISTA(fiştă: femeie tînără şi focoasă, fată de măritat care vrea să atragă atenţia) DUO(a duce) SOTRA(şatră: clan) RUOMUON(român) USO(uşui: a pleca) DIO(sfînta) GETA. GIRA(gira: frumoasă, strălucitoare) BISICA SO ROGI AO(uimire, durere).
Diogio a fost trimis de boierul Biseto la bastarni pentru fişta care-i va fi soţie sa, să o păzească cu putere, să plece cu ea în sfînta Geţia şi să o ducă în şatra Ruomuon. Astfel pe frumoasa Bisica să o rogi cu mare smerenie. (Textul din jurul imaginii nu este desluşit).

T 51 Turnată în anii 28 sau 29 e.n. SIO(sii: a se sfii, a se teme) A ZOE(zoi: spălătura de la vasele de mîncare) SOAE(soaie: murdărie de grăsime) UDTRUOE POETO. SEO(sîi: a fi) SOES (sieş: vînt aspru de iarnă) KOE(coi: a se mocoşi, a lucra încet) DUEO(a duce) BOERO BISETO AG(agă: conducător militar) I(i: a merge) MATO(conducător). E POE(poi: pleavă de cînepă) INDOE(îndoi: a aduce la ascultare) DESI NO(nu) GILEAR(jeler: om aşezat pe pămîntul altuia, lipitură) KILO(chilă: măsură pentru cereale, impozit în cereale, om de nimic). ESIEO(a ieşi) + EO UMANO(uman) DES PROPTEO(propti: a sprijini, a proteja) RADEO(rade: sfat, adunare) ANO E POKO(poacă: lovitură dată cu pumnul, ceartă) ESO(ieşi) SO ROME SOE(soi: murdărie, jeg) DAPISEO. ZORA(zori: a grăbi) SOSOI(şoşoi: a şopti, a vorbi încet) FO ILO LOE SENIK(senic: ţesătură de cînepă albă, prosop, ştergar) LO DONE(a da) TEPE(ţepui: a înconjura cu un cordon de soldaţi) IO SOE(soi: a dormi) BIO (bîe: atenţie) ON(on: a aduna, a însoţi, soţ) DOI ZATORE(zătărî: a prăpădi, a potopi) LUE LO BOERO BISETO. OROLIO ONSO(unsă: a unge) TIC(tic: oală pentru lapte, putină pentru brînză) SOE(soi: a murdări) DIO.G. ZA PIO (credincios) BERISO KARPO(carpul) DO(du: a duce) MONGA(mangă: om încăpăţinat) IO PORCEDO(a purcede) ON(on: neam, a strînge) SONTO(sonţa: a schilodi, a tăia în bucăţi) LUE BOERO BISETO DEUGEO ON(on: neam, a aduna) ISI(ieşi) A DOSERE(dosire: scăpare, ascunzătoare) SIO(sii: a se teme, a se sfii) TALIPIKO (talpă, tălpică, temelie, partea de jos a zidului unei construcţii) SARMISETUZO. PO SERO(seară) LUE(a lua) BOERO BISETO SOE(soi: a dormi) OI TO SOE(soi: a dormi) KUE(cui: ţeapăn, beat mort). ERI(ieri) SER (seară) IO LUE OSE(osi: tare ca osul, puternic) OSTE(oşti: a face război) SO SILI(sili: a hărţui, a urmări, a pedepsi) MIC NINO(nani: a adormi) EO.
Poetul Udruoe spune să nu te temi de zoile grase. Du-te ca un conducător de oaste şi ocrotitor dar să fii aspru ca vîntul de iarnă boero Biseto şi să nu arăţi milă. Este o pleavă deasă aceşti jeleri care nu-şi plătesc dările în cereale şi trebuie adusă la ascultare. Anul trecut a fost ceartă şi a ieşit cu lovituri între murdara Romă şi Dapisiu dar eu am mers cu omenie şi credinţă în sfînta cruce pentru a-l sprijini. Cînd ei dormeau i-am înconjurat în linişte cu oaste(pe jeleri) şi i-am zdrobit pînă ce doi soţi prăpădiţi, au vorbit în şoaptă şi împreună cu Ilo au luat un ştergar şi s-au lăsat prinşi de boero Biseto. Orolio iar a uns cu murdărie oala pentru mîncare cum spune sfîntul G. Împreună cu credinciosul Beriso carpul, eu boierul Biseto am purces să-l strîng cu război, să-l iau şi să-l duc pe acest om încăpăţînat Deugeo şi neamul lui care au ieşit plini de teamă căutîndu-şi scăparea la temelia cetăţii Sarmisetuzo. Pe întunecat cînd toată lumea dormea cui, boero Biseto nu a fost luat de somn. Ieri seară i-am luat cu luptă tare şi i-am hărţuit fără odihnă pe ei.

T 52 Turnată pe la anul 34. TIORNA(a turna) TO(tu) DIO(sfînt) OROELIU DA(a da) SOBA (căldură multă, cameră) CUREN(cure: a se grăbi, a curge) BISICA A IO IEO(a lua; ieie) I(i: a alerga) PORTO( a se purta) DESIO(des, repetat) PATELA(patelă: tigaie, tingire) PAITE(paită: covată de frămîntat pentru pîine, scîndura pe care se taie aluatul pentru copt) DATO(a da) SONTA(şonta: a schilodi, a tăia în bucăţi) DAPISIU MATO(conducător) DABU(cetate) SOPA(sopă: bîtă scurtă şi groasă ghintuită la un capăt cu fier, ghioagă) DABIE(cetate). Vertical(stînga): DIE(di: a spune) TESI(teşi: a netezi) (dreapta): SATIG(sătic: sătuc) SO PIO(piu: credincios, pios). Sub călăreţ: STI I(i: a merge) ONOR. Soclu dreapta: AGII(agie: conducere, putere) IL(ili: Mîntuitorul, a străluci, a salva).
Toarnă tu sfinte Oroeliu şi dă căldura să curgă peste Bisica mea pentru a o grăbi să ia, să alerge şi să poarte mai des tigaia şi covata de frămîntat aluat pe care i le-am dat tot aşa cum conducătorul cetăţii, Dapisiu mînuieşte ghioaga pentru apărarea ei. Îi spun cu blîndeţe altfel va ajunge în sătucul credinţei(la mănăstire). Sub călăreţ: Să ştii că voi merge să-mi apăr onoarea. Reşedinţa Mîntuitorului(Strălucitoarea conducere).

T 53 Turnată în anul 26 sau 27. Cu ea începe povestirea marii nenorociri pe care au pus-o la cale mozaicii împotriva marelui preot al geţilor şi a poporului get. SAR(sar: lume, a scrie, călătorie) GETO MOLE (molie: nemernic, leneş, om de nimic; mola: demon, vechil, scandal, vierme) DABIO(cetate) SAKOTO(sacadă: vorbire sacadată, mişcare bruscă şi violentă, lovitură, rană).
Stînga: OBADA (bucată de lemn încovoiată alcătuind în serie partea circulară a roţii, a se îndoi ca o obadă) BA(nu) SOTI(soţi, a se însoţi) DOBISCA(dobişcă: burtă mare, persoană mică şi bondoacă) SEI(sîi: a fi, a veni). TO NAG(na-gi: a semăna în strat, a aranja unul după altul) LOE(a lua) ILO(Ilie) DIO(sfînt) FALANGEO(corp de infanterie) GEOSA(ghioşa: a scoate miezul din coaja de nucă) PIA(pio: credincioasă). IO SNEGO(snagă: nădejde, dorinţă) DA BIKO(bîca: atenţie!, ai grijă!, mamă) KOTO(cotă: a căuta) POLO(polei: îngeri) GENIO (gena: mic, slab).
Dreapta DOSEO(dosi: a ascunde vederii, a proteja, a fura) GABEN(gabion: coş de nuiele umplut cu pământ sau pietriş care serveşte la apărarea malurilor de valuri sau la construirea barajelor) KASA(casa, comunitate religioasă, credinţă) TO ZOI (zoi: spălătură de la vasele pentru mîncare, apă murdară). ARAMIKO(limba aramaică) ZAMO (zamă: supă, borş, aliment fără consistenţă şi gust,) AG(ag: a săvîrşi, cinste, cunună, creştet) IOI(Salvatorul/Mîntuitorul) KOPO(capu: gîndul, mintea) DI(di: a spune) GETEO(geţi) IO BOIO(boi: a vopsi, a înşela) CA POS(pos: altoi, răsad) SIE(sîi: a fi, a veni) APOLO SOT(soţ: pereche, tovarăş).
Călătoria geţilor în cetatea oamenilor nemernici(leneşi, răi) cu vorbire sacadată.
Stînga: A fi lîngă cineva gras nu înseamnă că eşti perechea marii lui burţi. Ili să iei şi să semeni în strat(cu mare grijă) aşa cum sfînta falangă(oastea de îngeri) scoate la lumină adevărata credinţă din întuneric iar miezul de nucă este scos din coajă. Eu trag nădejde că micile făpturi din ceruri vor arăta grija lor de mamă.
Dreapta: Să-ţi întăreşti casa (comunitate religioasă) ta cu gabenul împotriva celor care vor să ţi-o fure şi să o distrugă aruncînd cu valuri de zoi. Eu, Luminatul Mîntuitor, cu gîndul am spus geţilor: zeama aramaică este o înşelătorie pentru că au sădit pe Apolo să vă fie însoţitor.

T 54 Turnată în vara anului 30 după uciderea lui Ili la Ierusalim de către rabinii iudei. NOE SO COASEM (a coase) DESOGE (desagi: saci legaţi unul de altul care se poartă pe umeri sau pe şa) IS(ist: aceşti) DOE(doi) GUR(gură) SO BI(bîi: atenţie, necaz) OP(op: registru, listă de acte) NAIE(corabie) O NOBALI OMO(oama: mamă) AE(ai lui, din neamul lui) BIZINO. AGEO(agie: conducere, administraţie) MERI(a merge) SAMO(samă: dare în bani, bir) DO(a duce) LO PATRI(patrie, ţară). DOE(a da) SIPE(sipe: ladă mică, cufăr) LOSE(a lăsa) LO GIL(ghil: pînză albită prin ghilire) DUE(a duce) LO ESI(a ieşi) DO(a da) DABO (cetate). NO(uite!) POI(poi: pleavă de cînepă) LO TAPIO(tapie: crestătură, tăietură; tape: tăietură la capăt de copac pentru îmbinarea cu altul) ILO TOTI(toţi) SEO(săi: a sări, a veni) IGE(igi: înfăţişare, a judeca, a scînteia) DU(a duce) PERI (a muri). SIE(sîi: a fi) O POEDE(poiede: mulţime, năvală) SINOE(Sinai) A TOE(toi: încăierare, ceartă) SOE(soi: jeg, a murdări) DO(a da) KOPO(capu). NO(priveşte!) DIEO(sfînt) ZABELO SEO(sîi: a fi, a veni) FOFEAZ(fofează: bucată de pînză făcută sul) DU(a duce) NE(nouă) DABO(cetate) SIERI(Siria) GEOS(geos: jos, sud) DE(a da) NOE COPII(mulţime, grămadă) ON(on: neam, a aduna, a însoţi) CO PIO(piu: credincios) BOFIO. BINE(bină: scenă, estradă) ERI(ieri) GEOS(jos) OA(a se mira, a uimi) E BOSOE(bosoi: copil mic şi dolofan). DERIG(dirig: a fi absolut, superior: dirigui: a conduce) RUI(rui: roşcat, cu barbă roşie, ciocîrlie) TRASO(trasă: a trage, a repeta o acţiune) DI(di: a spune) NOE ON(on: neam, a aduna, a însoţi). TALI(tali: plecăciuni) PIKO(pica: stropi, mulţi) SARMISETUZO. ONSE(unse, alese; anzi: nemuritori) IOI, SUPTE (slabe, uscate) OS DU(a duce) I(i: a merge). M.(mato: conducător) DAGI (dage: adunare) BALO(bală: neam străbun) I(i: a merge) IMA(îma: mamă) E ROBI(a distruge, a nimici). KOTO(cotă: a căuta) POL (pol: jumătate dintr-un întreg; polei: îngeri, fiinţe supranaturale din basme, a străluci) BOI (chip, imagine) CERO(ceru) ROI(roi: pui de căprioară, a pleca) DAKOE(daci).
Noe, să coasem desagii aceştia doi la gură, să fim atenţi cu actele pentru corabia nobilei mame din neamul lui Bizino. Am mers la conducere şi am plătit birul să ne dea voie să-l ducem în patria lui. Ne-a dat o ladă mică şi ne-a lăsat să-l înfăşurăm în pînza lui albă, şi să-l ducem la ieşire în afara cetăţii. Uite! această pleavă de cînepă l-a umilit(rănit) pe Ili şi toţi au venit să-l judece şi să-l ducă la pieire(să-l răstignească). Mulţimea sinainta(ivritii) din cetate, plină de ură l-a certat şi l-a bătut, murdărindu-l(batjocorindu-l) şi cerînd să le dea capul lui. Priveşte sfinte Zabelio, pînza făcută sul am dat-o lui Noe şi ne-am dus în cetatea de jos(sud) a Siriei unde a venit poporul grămadă şi ne-a însoţit în frunte cu credinciosul Bofio. Ieri a fost pus jos pe o scenă iar lumea se minuna că este ca un bosoi(copil mic şi dolofan). Ciocîrlia neîntrecută trăgea la ea neamurile cum spune Noe. Multe şi repetate plecăciuni din Sarmisetuzo. Cu sfintele oase cu carnea uscată(moaşte) am alergat şi le-am dus Mîntuitorului unde au fost unse(miruite). Conducătorul neamului străbun a mers cu ele la mama lui Ili care era distrusă. Cercetează dacă jumătate din strălucitoarele făpturi cereşti nu au plecat de la daci.
Ili – învăţătorul iubirii - conducătorul cetei de geţi care au mers să înfrunte preoţimea iudaică pentru hoţia ce o puneau la cale privind distrugerea sau convertirea credincioşilor în sfînta cruce la iudaism. Dogma creştină l-a botezat Iisus (II: Mîntuitor, Salvator, Învăţat, sus: deasupra, din înaltul cerului).

T 55 Turnată în vara anului 30. DURO BASILEO(conducătorul armatei) DABO(cetate) GETO UI(uie: uliu) SO LUE(a lua) MULTEO (multe) ADE (haide!), ISO(isa: a îndemna un cîine să adulmece sau să atace) PATO(paţă: păţanie, întîmplare) RO(rău). LOE(a lua) DURO DENIA(denie: slujbă religioasă de seară înaintea Paştelui) AE GAE(gai: pădure mică la şes) OT(de, din, de la) DUNG(dungă: linie, direcţie) BIO(bîia: atenţie!, pericol) ON(on: neam, rude) TRAKIO(traci). ELIE SOE(soi: neam, jeg) AE GITO(gită: vită) E LOA(a lua) SKONUIE(sconie: îngînfare) POE(poi: pleavă de cînepă) LOA(a lua) ZANIO + (credincios în sfînta cruce) - lll –(Mîntuitorul) DUE(a duce) ZAMOLSCIO. ON(on: neam, a însoţi) ZOI(zoi: apă murdară) NE(ni: priveşte! minune) GIEO(giu: viu) SOI(soi: a dormi). DU(a duce) IO FUMIEO(fumios, fumuros: înfumurat, încrezut) ONE IU(iu: chiuitură) ADE(haide) RA(rea) RETE(rîţe: buche, învăţătură) FOE(foi: a se mişca mereu, a se hîrjoni, a se umfla în pene) MEZIA. TO REPOE(răpi: a fermeca, a înfrumuseţa) STA(a sta) TOE(toi: centru, mijloc) NOBALO(nobili) MEGA(mare) I(i: a merge) SO GILI(gili: cununa miresei, a se pleca; ghili: a albi pînza prin spălare repetată şi expunere la soare sau ger, ghil: pînză albită, giulgiu: pînză subţire) ARGIO(argea: bordei deschis în pământ cu scînduri pe jos în care se aşază vara războiul de ţesut, boltă sau acoperişul unei pivniţe) SIE(sîi: a se sfii). TOE(toi: a se linişti) TO EDO(ede: a se ridica, a pune jos) URO(ura!) NOBIOS(nobios: din nobili) CETE A TORO(tor: tizic, ocol pentru animale, gospodărie) GEODE(giude: suliţă). NO(uite!, haide) PROE(prui: om prost) TOES(toieş: gălăgie, ceartă) FIE AIGE(aicea). LOES(lăieş: ţigani nomazi) FUE EDO(ede: a pune jos, a aduce) EFESO LUI GRAOKOE(grecoi) LOIA(laie: negru, cenuşiu) DELFO(Delphi) SOI(soi: jeg, a murdări) LUE(a lua) ILO. NO(uite! priveşte!) PEZI(pieze: semn prevestitor, augur, fiinţă care aduce noroc) NOGEO(nojie: ceartă, a insulta) FACTO(facţie: grup de indivizi uniţi pentru o acţiune violentă) SOE(soi: neam, jeg, a murdări). TROSC(a pîrîi ca vreascurile călcate, a rupe, a lovi) RIP(rîp: jeg, murdărie) TOE(toi: mijloc, ceartă) ON(on: neam, a aduna) SONTO(şonta: a schilodi). LUE(a lua) ANTONIO GILI(gili: cununa miresei, a culca; ghili: a albi pînza prin spălare repetată şi expunere la soare sau ger, ghil: pînză albită; giulgiu: pînză subţire) ARGIO(argea: bordei deschis în pământ cu scînduri pe jos în care se aşază vara războiul de ţesut, boltă sau acoperişul unei pivniţe) RUMUNUE(români) EDE(ede: a ţîşni, a ajunge) OPRE(opri) SO ON(on: neam, rude, a însoţi, a locui). KATE(a căuta) NOE SOL(solie) GEZO MIIO (mia: miel mic, ied) E(este) LO. TALE(tali: plecăciune, închinare) PICO(pica: a curge în stropi, numeroase) RUMIEORA(rumioară: rumenă, roşiatică, aprins la faţă) DUE(a duce) LO IGE(ige: ochi, a scînteia, a avea grijă). Jos stînga BEZINO; dreapta BASILEO DURO NI(uite!, haide!, minune) DAGE(dage: adunare) BALO (bală: neam străbun) între imagini AMMA(mama) sau MAMA KATA(cată: a cerceta) RODIO(rodie: întemeiere, neam) BOI(boi: înfăţişare) GE(ge: nobil).
Astfel Duro conducătorul armatei, uliul cetăţii geţilor, a luat însoţitori şi au plecat să adulmece (cerceteze) păţania rea. După denia făcută într-o pădurice mică, Duro a luat cu mare atenţie direcţia către neamul tracilor. Neamul(jegoşii) lui Elie, ca nişte vite s-au înfoiat precum pleava de cînepă dorind să-l ia pe III(Mîntuitor) dar Zanio, credinciosul în sfînta cruce l-a luat să-l ducă în ţinutul lui Zamolxe. Cei adunaţi au început să arunce cu zoi(vorbe urîte) peste minunea vie care dormea. Înfuriat, eu m-am dus şi le-am strigat o chiuitură: haideţi că în Mezia învăţătura rea a fost totdeauna o hîrjoană(fudulie). Cît despre frumuseţea care stătea în mijlocul argelei, marii nobili au mers plini de sfială şi s-au închinat. Astfel liniştea celui pus jos era spartă de strigătele de ura ale cetelor de nobili din gospodăriile cu suliţe. Uite pe aceşti oameni proşti care au vrut să fie gălăgie aici! După ce a fost transportat de la Efes., grecoii negri din Delfi, strînşi în cete de nomazi(ţigani) l-au luat pe Ili şi l-au murdărit(batjocorit). Priveşte la fiinţa care aduce salvarea şi a fost insultată de o facţie de jegoşi. În toiul certei, această adunătură de răpănoşi ne-au lovit şi ne-au schilodit. Antonio a luat giulgiul şi fiinţa care aduce salvarea(strălucitoarea făptură) şi a ţîşnit cu ele la neamul românilor unde astfel s-a oprit. Noe a trimis solie pe Gezo să cerceteze dacă mielul este cu ei. Multe plecăciuni să fie duse ca să aprindă ochii şi faţa lor. Jos stînga: Bezino; dreapta: Conducătorul armatei, Duro arată minunea adunării neamului. Cercetează chipurile de pe cer care au născut nobilul neam; între imagini: mama.

T 56 Turnată în vara anului anul 30. Stînga sus: ROTO(roti: a da tîrcoale) I(i: a merge, a alerga) IRMEO (irmos: melodie bisericească) M(mato: părinte, ocrotitor) TII(ţîi: a ţine).
Dreapta sus: SAR(sar: a scrie, a trimite) GIRIO(giri: luminos, strălucitor).
1. POIDEO(poiede: mulţime) ON(on: neam, a aduna, a însoţi) TOIR(toir: toiag) NIE(nii: minune, admiraţie) NE(nouă) DOE(a da) ZABELIO. LO DOE(a da) GIL (ghil: ţesătură de in sau cînepă albită prin ghilire) E ARGI(argea: construcţie simplă în pământ ca un bordei deschis cu scînduri pe jos în care se aşează vara războiul de ţesut, bolta sau acoperişul unei pivniţe). LO ROGEO(a ruga) SOGEO(sogi: a împărţi aluatul pentru pîine, a împărţi un întreg) ARMOSO(armata, oaste) SOSEO(a sosi) AGESO(aghios: cîntare religioasă, a dormi). ONSO(vestită) LETOLE (leţele: şipci din care se construiesc casele de lemn) ON(on: neam, a locui, a însoţi) TALI(tali: închinare) PICE(pice: a se pleca, a sosi, a se ivi) LOE(lui). DABO(cetate) IE(a da) TO FAE(fai: stofă de mătase neagră cu fir gros) TO ON(on: neam, a aduna, a însoţi) ANGEO(angel: înger) ZAGE(a zace, a fi nemişcat). TROSI(troşi: încălţăminte uşoară) I(i: a merge) BOERO BISETO ON(on: neam, locuitori, a însoţi) SARMISETOUZO KOI(căi: a plînge, a se văieta, a regreta) E ARMOSO (armata). GIE(vie) RUE(rui: ciocîrlie) SER(seir: privelişte, zări) DAPISIUO LOSE(a lăsa) IORG(iorga: fără răbdare, fără astîmpăr, mereu) LO. G. E. OROLIEO POE(apoi) LUO KOR(cor: dans în formă de cerc, adunare) SEDI(sedea: imn religios cîntat în biserică în timpul căruia cei prezenţi stăteau jos) .
2. G – E(ede: preot judecător, mare preot, judecată din ceruri) ZORASEO ILO MOLEO(molîu: fără vlagă, încet, greoi) DABO(cetate) OOOO(exclamaţie de durere). EEEE(e: a judeca, a se înălţa la ceruri, cea mai înaltă judecată) .G. GOGE(gogi: a curăţa, a suferi) RO(rău) LO DU(a duce) NO(priveşte!, atenţie!) GETO. G. ZALIE(jale: nenorocire, a plînge) OLO(ol: vas pentru băutură) ZOI(zoi: apă murdară, a murdări cu zoi) RO(rău) DABO(cetate). G. GORMIO KO NOBI(nobet: schimbare, obicei, rînduială) DOINI(a cînta doine). G. SEI(sii: a fi) ZOLO(zoli: a se zbuciuma, a se frămînta) SISI(nebun) DO(a da, a duce) NOE. G. MILI(mili: a se îndura, a se înduioşa) ISOLO(isala: bun este Dumnezeu) ZIDO(zidi: credinţă, religie, adevăr) DABO. G- BERISO SA IG(ig: poartă, a ieşi) DABO(cetate) PANANEO. G- DO(a duce)TE GOE POLTO(pultă: tejghea, sertar) DABO(cetate) SARMATIO. G- KARPIO DO(a duce) LO SARTA PIEO(credincios). II – .G. PARI DUO(a duce) LO – ERMI DABO. II G- MONGA(mangă: om încăpăţinat) IO LO KATA(cata: a cerceta, a privi, a lua aminte) GOE. II -G- GOI ROE(roi: a pleca repede) LO GOMIEO DABO. G. PALOE LO SAR (salt, alergătură) DABO SEGETIO. II stînga jos: KOTO(cotă: a căuta) POLEO(polei: îngeri) IGE(ige: ochi, a scînteia, a avea grijă, a consulta) IO GETE ON(on: neam, popor). Dreapta jos: IA(uite!) E ROBI(robi: a chinui, a nenoroci) REO(rea) DAGI.
Stînga sus Daţi tîrcoale şi alergaţi cu irmos pentru ocrotitorul care ne ţine.
Dreapta sus: Sfînta şi strălucitoarea poruncă (scrisoare).
1. Mulţimea a însoţit toiagul (a călătorit) să vadă minunea ce ne-a dat-o nouă Zabelio. Am dat ghilul lui (Zabelio) şi este pus la o argea. Grupuri de armată au sosit în cîntece religioase să se roage la el. Locuitorii vestitelor sate au venit aplecaţi(trişti) să se închine lui. Cetatea a dat tuturor celor adunaţi stofă neagră de mătase pentru că îngerul zace(este mort). Boero Biseto şi-a pus încălţările şi a mers împreună cu locuitorii Sarmisetuzei şi armata să se căiască. Veşnic sfînta şi nemuritoarea ciocîrlie a lui Dapisiu a fost lăsată să se înalţe în cele mai înalte zări(la ceruri). Pentru sfîntul geţilor, preotul judecător Orolieo a strîns adunarea şi apoi au cîntat sfinte cîntece religioase.
2. Zoraseo, preotul judecător al geţilor l-a dus pe Ili fără vlagă(viaţă) în cetatea plină de durere. Priviţi geţilor cum s-a dus, a suferit rău, s-a curăţat şi s-a înălţat la ceruri pentru dreapta şi sfînta judecată. Să-l jelim pe sfîntul get iar în cetate, oalele pentru băutură să fie cu zoi. Pentru sfîntul get, Gormio a cîntat doine după rînduială. Noe care l-a adus pe sfîntul get a fost lovit de un zbucium nebun. Bunul Dumnezeu s-a îndurat şi l-a luat pe sfîntul get în cetatea credinţei. Boriso a plecat spre cetatea Pananeo pentru a spune despre sfîntul get. Goe, du-te la arătoasa cetate a sarmaţilor să ştie despre sfîntul get. Să se ducă la carpi, la credinciosul Sarta pentru a se afla despre sfîntul get. Pari să se ducă la cetatea Ermi pentru a vesti pe sfîntul Mîntuitor al geţilor. Eu i-am adus aminte acestui om încăpăţinat Goe, să spună despre sfîntul Mîntuitor al geţilor. Goe a plecat repede către cetatea Gomieo să vestească despre sfîntul Mîntuitor al geţilor. Paloe a alergat la cetatea Segetio să vestească despre sfîntul geţilor, Mîntuitorul în credinţa crucii.
Stînga jos: Să se cerceteze făpturile (oastea de îngeri) strălucitoare din ceruri dacă mai au grijă de neamul geţilor. Dreapta jos. Uite, este (a venit) chin rău peste daci!

T 57 Turnată în vara anului 30. Stînga sus: ZABELO ILO TEO (ţîu: ied sălbatic) TAPIEO(tapă: a cresta un copac înainte de tăiere, tăietură).
Dreapta sus: O(vai!) IRAMO(iremă: inimă) DABOE(cetate) SAR(sar: a sări, a alerga peste) MINGA(mîngă: iertare, milă, mîngîiere) TO – D(dabo: cetate) – S(Sarmisetuzo) – G(geto). DA(a da) IOI(vai! minune, Mîntuitorul) ANTONIEO I(i: a merge, a alerga) GILI (ghili: a albi o pînză prin spălare şi întindere la soare sau ger, a se înfrumuseţa: ghil: pînză spălată prin ghilire) ARGIO(argea: construcţie simplă în pământ ca un bordei deschis în care se aşază vara războiul de ţesut, boltă sau acoperişul unei pivniţe) IL(il: a salva, a străluci). RIOMIONO(români) ON(on: neam, a însoţi, a aduna) SOTISO(sotişă: dans popular, melodia după care se execută acest dans) DESEO(deseori, îndesat, grămadă). BASTARNIO RETERO(retira: a se retrage) DOINI(a cînta doine). DABO(cetate) GEO(giu: viu) ON(on: neam, a însoţi, a locui) CEI(cei: a ţine dreapta) TINEA(a ţine). SOI(soi: neam, jeg, a murdări) LOO(a lua) IRAMO(iremă: inimă) DABO(cetate) SION. NITRO(nitră: azotat de potasiu care se foloseşte la conservarea legumelor şi preparatelor din carne, împiedică fermentaţia) TAPIEO(tapă: a cresta un copac înainte de tăiere, tăietură la capăt de lemn pentru îmbinare cu altul, crestătură, tăietură) RAMO(ram, neam) SAR(a sări, a alerga peste) MONGA(mangă: surpătură de mal) TOE(toi: mijloc, a bate, ceartă). – D(dabo: cetate) – S(Sarmisetuzo) – G(geto) RIOMIONO(românii) ON(on: neam, a strînge, a însoţi) FERI(ferii: sărbători) SOE(soi: a dormi, somn) TAPIEO(tapă: a cresta un copac înainte de tăiere, tăietură la capăt de lemn pentru îmbinare cu altul, crestătură, tăietură) – BOERO BISETO ATIGE(a atinge, a mîngîia) A TOCEO(toci: a se uza, a se şterge) SIE(sii: a se sfii) OM(înţelept, învăţat, generos) ON(on: neam, a însoţi) TOE(toi: mijloc, a calma, a linişti). SCOSE TEO(tio!: strigăt cu care se alungă animalele) FACTOE(factie: grup de indivizi uniţi pentru o acţiune publică violentă) AT(at: cal bun de călărie, armăsar) LAI(lai: negru). TO ON(on: neam, a locui, a strînge) KOMPEO(compete: a se cuveni) ISE(a ieşi) SAI(saia: cusătură ornamentală) SIGE(sigă: vopsea minerală roşie) TOLOGO (tologi: a culca la pământ o cultură, a se rostogoli) POI(poi: pleavă de cînepă) RIO (rîu). I(i: a merge) ARMOSO(armata) RIOMIONO(română) SIE(sii: a se sfii) OA (uimire, minunea) E BOCIO(boci: a plînge, a jeli) SAR(şar: linie, hotar) GERI(giri: grăsuţ, strălucitor, luminos) SO DESEIO (deseori, repetat) BOER BISETO AG(ag: loc, parte, a face, cinste) BOGEO(boci: a plînge, a jeli) ARMOSO. GOTO(gotă: nălucă, godi: a cînta miresei cîntece de rămas bun) PERI(a muri). LARG(întins, mare) SIRE(Sirie). SAR(şar: linie, hotar) GERI(giri: grăsuţ, strălucitor, luminos) GALI(gali) SIGO(sigă: vopsea minerală roşie). LOR I(i: a alerga) RETERI(retire: retragere) RIOMIONO (românesc) ASO(aşa) ON(on: neam, a însoţi) GOI(trist, sărac, îndurerat) TOGEO(toge: loc neted, luminiş în pădure) RINDE(rîndei: ladă mare cu speteze pentru veşminte) ROI(roi: pui de căprioară). MOE(moi: ud, leoarcă) AO(uimire, durere) TOCEO((toci: a se şterge, a se uza) FOFEZELE (fofezele: braţele sfeşnicului, fluieraş de salcie, pînză răsucită sul) TIGEO(ticăi: a se chinui) OS(osi: tare ca osul, puternic). SIDO(şedă: subordine, şede) IE(a lua) NOBALI (nobili) TICO(tic: partea de dinainte încovoiată în sus a tălpilor saniei, lădiţă) MATO(conducătorul) BOERO BISETO SO GIOLO(gioale: picioare) SISTAS(şiştav: bolnav de picioare, slăbănog) OGOE(ogoi: tihnă, a cruţa) TRSO(tîrsă: roabă mare) IESE(a ieşi) LO. ON(on: neam, popor) OIR(oier) FU(a fi) LOSOTA (lăsată) AM(a avea) LIO(lie: minune, încîntare). KOTO(cotă: a cerceta) ONDA(ondoi: a ondula, a se mişca uşor) POLE(polei: îngeri, fiinţe supranaturale din basme) OMA(mama) E ED(ede: a judeca) ROBE(robi: a suferi). RO(rău) A TEMO(teamă) NI (priveşte! minune) SOE(soi: neam, a dormi) BOIO(boi: chip) I(i: a alerga) ON(on: a se însoţi, a se aduna) SO PIO(piu: credincios). LOIE(a lua) – G(geto) – GENEO(gena: mic) I(i: a merge) ON(on: a locui) SAMIE (samă: a ţine mintea trează) SETOUZO (principală, unică) – ZABELO. – RIOM – BAS – DABO(cetate) GETO.
Stînga sus: Zabelio l-a sacrificat pe Ili iedul (mielul) său.
Dreapta sus: Cît despre cetatea geţilor Sarmisetuzo, vai! inima cetăţii a fost sărită(uitată) de mîngîiere.
Da, Antonieo a alergat cu ghilul (giulgiul) la argea să fie pus minunii strălucitoare. Neamul românilor s-a prins deseori în sotişă. Bastarnii s-au retras în cîntece doinite. Cel care a ţinut calea dreaptă s-a dus să locuiască în cetatea vieţii(luminii). Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a tăiat(pus pe două lemne îmbinate) aruncîndu-l într-o surpătură de mal cu nitră. Românii din Sarmisetuzo, cetatea geţilor, s-au strîns să sărbătorească (venereze) somnul copacului tăiat înainte vreme. Boero Biseto a mîngîiat plin de sfială, de nenumărate ori pe învăţătorul iubirii astfel ca cei adunaţi să se liniştească. O ceată de locuitori au scos armăsarii negri pentru a fi pregătiţi de drum (înhămaţi la sanie şi mînaţi). Cît despre neam, toţi au ieşit cu veşminte cusute cu saia roşie şi s-au tologit(rostogolit) pe jos ca pleava de cînepă pe rîu. Armata românilor, plină de sfială a mers unde este minunea şi a jelit lumina sfintei cruci care strălucea. Adesea boero Biseto a cinstit sfînta cruce jelind alături de armată. Sfînta cruce va însoţi năluca ce a murit. Sfînta cruce se va întinde peste Siria. Sfînta cruce va străluci peste galii roşcovani. La ei românii au alergat şi s-au refugiat, aşa i-au însoţit îndureraţi într-un loc neted(luminiş de pădure) unde au pus puiul de căprioară pe o ladă mare cu speteze. Ştergîndu-şi transpiraţia, priveau la minunea înfăşurată în sulul de pînză ce a suferit(s-a chinuit) puternic. Nobilii au luat ordine în faţa saniei lîngă lădiţă iar conducătorul boero Biseto era atît de bolnav de picioare încît, pentru a-l cruţa a fost dus într-o roabă mare. Neamul oierilor a fost lăsat să aibă această minune. Să se cerceteze mişcarea lină a fiinţelor din ceruri dacă sfînta mamă va fi judecată pentru marea suferinţă. Am mare teamă că chipul minunii adormite va alerga să se însoţească(adune) în credinţă. Să luăm aminte că micul get va merge să locuiască la unicul Zabelio din cetatea geţilor români şi bastarnilor.

*articol preluat de pe www.ariminia.ro

Tablitele de la Sinaia (T1 - T25)

2010-10-15T20:16:00.006+03:00

Tăbliţa 1. Tăbliţă necitită, turnată pe la 1600-1550 î.e.n. după întoarcerea geţilor din Misia, teritoriu vecin în partea de vest cu Troia. ,,Vizita” lor pe aceste meleaguri s-a datorat exploziei de la Santorini din anul 1645 î.e.n. care a produs timp de peste 10 ani o răcire catastrofală a Europei. Pentru ei singura salvare a fost migrarea către sud iar acest popas a durat cam 50 de ani. O parte dintre ei au rămas în continuare formînd regatul Mesia sau Masa amintit în documentele hitite din secolele XVl-Xlll.

T 2 Turnată pe la 550 î.e.n. ZAMOLSXOI DEGE(dece: zece) OAMO (mamă, a îngriji ca o mamă) I (i: a merge) NEO(nouă) SCUTE (scuti: a proteja) ODIE (odie: duşmănie) LIO FUO (a fi) A OI (oi) SI OGAREI (ogari: cîini de vînătoare) MAS (mas: adăpost) ODIE (odie: scîrbă) DOI SAI(săi: cai sperioşi). MOI(obosiţi) ATINDI(întinde) OERIO(oieri) DEGE(zece) DODEO(a se porni, a dădea) GATO(gata) SO IASO(a ieşi). NIO(ne, noi) SOIE(soi: a dormi) FIO(a fi) A REIPI(răpi: a fura). SO DEGERA(digera: a înghiţi) TUPI(tupi: a ascunde) IDIE(gând) SOI(soi: a dormi) DOA(două) OI. SIO(sii: a fi) EGEIPTIO(Egipt) NO(nu) EDO(ede: a răspîndi, a cunoaşte) OI ILOZEI(ilizie: ruşine, bătaie de joc) BOINDOL(bolînd: smintit) LOUA(a lua) MI (mie) PIETAGORIO A TEGIO(tigi: a ascunde, a tivi) ZAMOLXOI OSIA(osi: a se întări ca osul, puternic). GENIE(gena: răutate) BEZIKIOI(bezevenchi: pungaş) ASO(asa: ocolo) LOSEI(a lăsa) FOGIO(a fugi) GE(ge: sacru) KEPRITILE (căpriţele) NO(nu) SOI(soi: a dormi) TO(tu) SOI(soi: a dormi) LO OI ESO(a ieşi) ON(on: a strînge) TAGOI(tagă: a nu recunoaşte) PIETAGORIO. OI LO NOI PIO(piu: credincios, preot) TRABELI(trebălui: a face treabă) TEASIO(teşi: a uniformiza). ON(on: rude, însoţitori) TOIRNA(a întoarce) SOE(soi: a dormi) ON (on: neam, a însoţi) TOI(toi: ceartă) PA MOI(mie) LOA(a lua) SOT(soţ, însoţitor) A LOI ILO SCIITEO(scitul) I(i: a alerga) OKOIRA(ocăra: a certa) FIO(a fi). ORI NO(no: uite!) RIPI (rîpi: a a fura) NO(nu). NO(nu) FE(a face) TIO(cuvînt cu care se alungă animalele) KRIS(cris: critică, judecată) ADIE(adie: bătaie uşoară a vîntului). DOSESI(dusăşi) ROPO(răpăi: a bate toba) ON(on: rude) IO DOI(a da) LO RODIEO(rodie: sărbătoarea zilei de naştere) ZIO(zi). IOI(Mîntuitorul) = M (mato: ocrotitor) = P(piu: credincios) = SB(Sabelio). Pe soclu ABA(aba: bătrîn) RISO(rizui: a face un şanţ mic în lemn sau metal) ZAM-XOI.
Zamolxei avea zece oi pe care le-a dat nouă să le păzim de duşmani ca o mamă, ogari răi precum şi doi cai sperioşi pe care îi ţinea într-un adăpost simplu. Oierii s-au întins pentru odihnă iar zece oi dădeau gata să iasă. Noi dormeam cînd s-a făcut hoţia. Cînd somnul ne-a înghiţit mintea, două oi au dispărut.
Cînd am fost în Egipt, aminteşte cu sfială Zamolxei nu am distrus turma de oi ca un nebun aşa cum m-a luat cu neruşinare puternică Pitagora, ascunzîndu-şi faptele. Din răutate acest pungaş a lăsat ocolul deschis să fugă căpriţele sacre cînd el dormea. Nu eu dormeam! Oile lui au ieşit fără a fi însoţite dar Pitagora nu recunoaşte. Dar la noi preoţii trebăluiesc împreună. Cînd ne-am trezit din somn cu însoţitorii, eram în mijlocul unui scandal cu bătaie iar soţul meu Ili Scitul a fost gonit şi certat pentru că a făcut fapta. Dar uite, nu el a furat. Nu fă critică cu adieri de vînt. (Nu judeca după bătaia vîntului!). Darul făcut pentru rodie nu trebuie însoţit de bătăile tobei. Sabelio este ocrotitorul credincios al Mîntuitorului. Rizuită (dăltuită, scrisă) de bătrînul Zamolxei.

T 3 Turnată pe la 560 î.e.n. Stînga IP(ipui: a face puieţi, a se înfrăţi din aceeaşi tulpină) PETOS(pietos: evlavios, cucernic) + IM(im: pământ) SIO(sii: a fi). TECAO(ticăi: a se frămînta, a trudi) SICI(seci: loc defrişat într-o pădure folosit ca păşune sau ogor) I(i: a merge) IO GIE(vie) ROP(răpi: a fermeca, a minuna) +. MUSTEO(musti: a fi îmbibat cu un lichid sau cu sevă) I(i: a alerga) IG(ig: a cerceta, a boteza cu vin) IM(im: măsură) POI(poi: pleavă de cînepă, mulţime) IP(ipui: a face puieţi, a se înfrăţi) PEO(piu: credincios, evlavios). SAI(săi: cai sperioşi, a sări) ZAGI(a zace) + ILI(ili: a fi în frunte, a străluci, a salva) STIO(a şti) EI ER(er: a convinge, rugăciune, a da rod). ESI(a ieşi) EG(eg: a strînge la grămadă, a boteza cu vin) PORTIO(porţie: parte) ILEO(Mîntuitorul) IG(ig: a spune, a cerceta) KABIRI (cabiri: cei mari; grup de 4 divinităţi pelasge preluate în religia grecilor avînd un cult în insulele Imbros, Lemnos şi Samotraches, descoperitorii metalurgiei, populaţie getică din Asia Mică) LO ++
Dreapta LOSI(lozi: a glumi, a spune snoave) ROI(roi: pui de căprioară) IGI(igi: ochi, faţă, a privi, a scînteia) MINO (mînie: supărare) SOG(sogi: a subţia, a rupe dintr-un întreg). + ISC(isca: a apărea, a porni) TIU(ţiu: vîrf ascuţit de munte sau stîncă) GODI(godie: mireasă în ziua întîi) OI(uimire) ZOIN. ZAMOLXIO UE(uie: ulie) I(i: a alerga) GAI(gai: pădure de şes) TOG(tog: luminiş, adăpost în cîmp) SIG(sîc: a face în ciudă, înfruntare) GIGOTIE(jigodie) SOI(soi: a murdări, jeg) EP (ipui: a face puieţi, a se înfrăţi) TICO(tic: rîtul porcului, partea de dinainte încovoiată în sus, a tălpilor saniei; ticăi: a se frămînta, a pune la cale o mişelie) PITAGO- RA. SOEME(şoime: şoimane, frumoasele) POPI (popi: a călugări, a păstori, a sprijini) I(i: a merge) IZI(izi: a se aprinde, strălucire) SAMOES(insula Samos unde s-a născut Pitagora şi unde locuiau o parte dintre cabiri) GI(gi: nobil, credincios) MERMODAME (mirmidoni: pitici).
Stînga. Pămîntul care este pătruns de veneraţie pentru puterea sfintei cruci a dat pui (s-a înmulţit). Eu am mers plin de nelinişte la neamul care trăieşte într-o mare poiană din pădure să văd aievea minunile crucii. Am alergat, am cercetat cu măsură şi am botezat cu vin mulţimea înfrăţită ce mustea de evlavie. Am făcut cu folos rugăciuni cu sfînta cruce a Salvatorului/Mîntuitorului pentru cei speriaţi (chinuiţi de duhuri) care zăceau. Toţi cabirii cînd au ieşit în poiană, au fost cercetaţi şi botezaţi cu vin în credinţa sfintei cruci a Mîntuitorului, ca un singur trup.
Dreapta. Jignirea devine scandal cînd se fac glume pe seama strălucitorului pui de căprioară. Cînd sfînta cruce a apărut în vîrf de munte, Zoin ne-a dat minunata cunună a miresei. Ca un uliu, Zamolxe a alergat într-un luminiş de pădure şi i-a făcut în ciudă acestei jigodii jegoase de Pitagora care era înfrăţit cu rîtul porcului(stătea numai cu nasul pe sus). Micile şi credincioasele zîne au mers pline de strălucire şi au păstorit (au ajutat credinţa) în insula Samos.

T 4 Turnată pe la anul 560 î.e.n. Stînga IG(ig: a judeca, a privi, a străluci) SIO(a fi) ZOIN(divinitate) Dreapta AG(ag: cinste, loc, a face) FE(a face) AZ(az: eu, primul) D(dio: sfînt). Aceasta este judecata lui Zoin. Cinstea te face în primul rînd sfînt. [Călăreţul get aduce cinstire îngerului păzitor.]

T 5 Turnată pe la 550 î.e.n. pentru că apar imaginile lui Zamolxe şi Pitagora de pe T 2. AG(ag: loc, a săvîrsi) SLII(slei: obosire, vlăguire) E SAGEO(săgeac: pirostrii pentru foc) DAB + FI(fu) DUE(a duce) E ADETE(adet: datină, obicei) OSI (osi: tare ca osul, puternic) FI(a fi) EDO(ede: a se înălţa, a judeca) SO IP(ipen: întreg, sănătos). SEI(sîi: a fi) IO GEOI(gioi: vioi, plin de viaţă) I(i: a merge, a alerga) DUO(a duce) EDOC(edec: lucru necesar într-o gospodărie) SOI(soi: neam, a dormi) AG(ag: cinste, respect) SO. ISI(a ieşi) GAIS(gaiţă: lampă simplă) SEI(sîi: a se sfii) IOI(Mîntuitorul) ARS. DAGIE(dage: adunare) GATE(găti: a se îmbrăca frumos, a se pregăti) SOTISZ(sotişă: dans popular, melodie după care se execută acest dans) SEL(sel: torent, şanţ prin care se scurge apa unui şuvoi). TITI(titii: a şopti) PIO(preot, credincios) TEI(tei: a curăţa teiul de coajă) I(i: a merge, a alerga) DUGI(a duce) IO SALOT(salut: salvare, bunăstare). LUO(a lua) TROPEU(tropez: a suferi o înfrîngere, a da greş) SOE(soi: murdărie, a dormi) DUO(a duce) EDI (ede: a se înălţa, a judeca). OSO(osi: a se întări ca osul, puternic) NOBALO SIA (sia: comandă ce se dă unei ambarcaţiuni pentru a merge înapoi) LOSIEO(lozi: a glumi) PIE(piu: credincios) LIE(lie: minune) DIO(sfînt) ZOEI ILO(ila: a înălţa, a salva) DABO(cetate) GETO SOE(soi: neam, a dormi) LO SARMISETUZO. Alfabet religios: COA(coa: trebuie să) I(i: a merge) DIO(sfînt) BAICO MOI(moi: căldare, gaură mare) EDI(ede: a aduce mormanul) MITOC(mitoc: mănăstire mică, loc de găzduire la o mănăstire) I(i: a goni) DAB(cetate). Primele trei rînduri nu au fost desluşite. În colţul stînga jos sînt reluate imaginile lui Zamolxe şi Pitagora.
După săvîrşirea chinului (morţii), au fost duse sfintele pirostrii ale cetăţii cum este datina străbună pentru a fi înălţat întreg la ceruri. Eu am fost vioi şi am alergat să-i duc cele necesare cinstitului somn de veci. Am ieşit şi plin de sfială am aprins candela Mîntuitorului (IOI). Mulţimea adunată s-a îmbrăcat frumos şi a dansat cîntînd ca un şuvoi. Preoţii şoptind(spunînd rugăciuni) au curăţat pirostriile(de cenuşă) iar eu am alergat să-i duc salvarea. Suferinţa şi murdăria au fost luate şi duse la dreapta judecată. Puternicii nobili glumind, au dat comanda să se înalţe la credinciosul şi minunatul sfînt Zoei să-şi doarmă somnul de veci în Sarmisetuzo, cetatea geţilor. Baico trebuie să mergi fuga la sfîntul Zoei pentru un adăpost a cenuşii tale în mitocul cetăţii. Primele trei rînduri de deasupra nu au fost desluşite.

T 6 Turnată pe la 450 î.e.n. Primele 3 rînduri de pe această tăbliţă nu au fost desluşite. IE(ie: da) ZAMOLXSIO DE(a da) SOLI(soli) SCADE(a scade) UNO CATI REAGE(ragea: rugăminte, cerere, petiţie) SATO(satu). AMO(amu) ASA AGETORA(a ajutora) SCUTO(a scuti) DABIU(dabo: cetate). SIO(a fi) SA(sa: judecată, a satisface) SENIOC(sinec: bătrîneţe) LO COPO(capul) BISICA DIOGIOS.
Da! Zamolxsio dă solilor satului scăderea (acceptarea) cîte unei cereri. Amu aşa i-a ajutat cetatea, scutindu-i. A fost judecată după capul bătrînului Bisica Diogios.

T 7 Turnată pe la 450 î.e.n. Stînga. SERA(seara) TAMO(tam: deodată) ON(on: a se
strînge) GEAMO(a geme) SO ETE(este) RE(rău) IO OPAC(opăci: a împiedica, a istovi) SI ODIE (odie: durere) NOE O SUMGUM PATRI DO MOESIO. IM(im: murdărie) KESO(cheşă: pestriţ, bălţat) A ESO(a ieşi) SO DIGEO(dichiu: intendent, casier la mănăstire) CAPO PESE GEMIA(a geme) EM(im: măsură) SONOE(sona: a se sminti) I(i: a merge) TOCO(tocăi: a vorbi fără rost) POLO(polei: îngeri, fiinţe imaginare din basme) BOXOGE(bocciu: curăţitor de latrine, urît) IMA(ima: a înjura). INCI(inci: capricii) FI SIM(simi: maimuţe) LO MITROXE MOLOFA(molfă: gîlcă, cusur, lipsă) MIC OMIGO(prietenie) MEROE(măroi: mare). Centru. TRAM(tream: şopron, a duce, a adăposti) SIE(a fi) ON(on: a locui) AGIMA(acina: a se adăposti, a-şi găsi refugiul) SARMISETUZO: K(cosa: casă) + (sfînt) BOI(boi: chip, figură, imagine) GEO(giu: viu) IRINO FETIU(feta: fată) SOCRISA(socriţă) NOE PEO(piu: credincuios) NIBE(nipe: mulţimi) MO AM DOSIE(a dosi) DIEO(a da) TOMSA RO(ră: rea) DAGEO (dage: adunare).
Dreapta. KAPO SESO(seşă: adunare sătească, şezătoare) MAI(pisălog, ciocan) TER(ter: catran) IMA(ima: a batjocori) IO NO(nu) ETE(este) MESO(mese) NO SETIE(sete) O ENIO SO CABETE(a capăta) LO FIE OSENI(oşeni: a alina o durere) GES(ghes: a îndemna, a se îmbulzi). AM SO ONXA SENTOE(sînţie: cali-tatea unui om de a fi sfînt, termen de reverenţă faţă de clerici sau Sento) CILIO(cili: a se vesteji) ANIMUS(suflet, gînd, minte, judecată) ROGI MANEO(manea: melodie duioasă şi tărăgănată) GOMTARO AGEM(oriental, persan, din răsărit) DUSIE OM MOBI(mabein: camera personală a domnului) GATO NOSUM(nosa: hai! haidem!) SESE(sesie: parte de pământ dintr-un domeniu) RATI(rătui: a salva) IBO(iub: dragoste sau ibo: dragoste, iubire) ZAMOLXIU.
Stînga Seara, deodată s-a ghemuit şi a început să geamă, fiindu-i rău iar eu l-am împiedicat cu durere să plece de la noi în patria lui Sumgum din Moesio. Murdăria ieşită din trup(bubele bălţate) l-au făcut să nu-i mai pese de capul lui de casier la mănăstire, să geamă înfundat ca un smintit, să alerge şi să vorbească fără rost despre fiinţe din basme, înjurînd şi purtîndu-se urît. Toanele şi micul cusur a lui Mitroxe(Mitrache) de a se maimuţări nu-l poate lipsi de o mare prietenie.
Centru L-am dus la casa sfintei cruci a făpturilor (zînelor) vii din Sarmisetuzo la locuinţa sa unde a fost adăpostit. În faţa mulţimii de credincioşi adunate, Irina fata soacrei lui Noe a spus cu răutate că eu l-am dosit pe Tomşa şi nu am vrut să-l dau.
Dreapta Capul adunării locuitorilor m-a cătrănit şi întinat cu vorbe grele, eu nu am fost pus la masă şi nici setea stinsă, nu am căpătat alinarea durerii şi nu s-au îmbulzit să fie lîngă mine, o Enio! Cînd sufletul şi mintea se vor veşteji am să-l rog pe sfinţia Onxa, ca împreună cu persanul Gomtaro să-mi cînte tărăgănat şi duios, să fiu gata pregătit în camera mea ca OM şi să fiu salvat pe tărîmul iubirii lui Zamolxiu.

T 8 Tăbliţă necitită.

T 9 Tăbliţă necitită.

T 10 Tăbliţă necitită, este un tablou cu 13 mato care au condus neamul geţilor înainte de 350 î.e.n. şi basileii Sarmis împreună cu Molsei, puternicul din Sirmio.

T 11 Tăbliţă necitită, prezintă trecerea galilor la credinţa geţilor şi unitatea dintre preoţii geţi şi druizii gali(imagine stînga jos), turnată înainte de 330 î.e.n..

T 12 Turnată pe la 380 î.e.n. sau mai înainte, după ce galii au trecut la religia crucii practicată de către geţi. RE(răi) GETO ILO(Mîntuitorul) EDE(ede: a declara, a provoca) ROSMI (răzni: a se despărţi, a se înstrăina) PE IGIE(igi: faţă, a înfrunta) DABIO(cetate) ARE ME ORIO(orie: plasa mare de pescuit, a lega, a strînge) RADA(loc întărit, intrare în port) PIO(piu: preot, credincios) DE GIOS(jos, sud) SEZ(şez: reşedinţă, sediu). IG(ig: a merge, a boteza cu vin) COCO(cocă, aluat, strămoş) BULCO (bulcă) DID(didi: tînăr) SEI(sii: a se sfii) SON(son: timid, smerit). EU O MILOGO (milogul) ROAGO(a ruga) MATO(conducător, părinte, rege) GALO A EPITET DOMOZ(domo-zi: fiul luminii) TOMO(tomo: cruce strălucitoare). AUSIO SAS (sasa: roşu, rumen) GIOS(gios: jos) POEOTO EDIMO A EREBIRIO (elibera) LO TROPEU(trofeu) I(i: a merge, a alerga) DABO(cetate) GETIO OZ(oz: mîndră) SARMISETUSO.
Geţii răi s-au despărţit pe faţă de Mîntuitor jignind cetatea şi vor să ţină cu strînsoare(să interzică) intrarea în portul reşedinţei religioase de jos(sud). În tinereţe am fost eu, o milogul(umilul) la regele galilor, m-am rugat smerit şi sfios pentru el, l-am botezat cu vin şi pîine strămoşească şi l-am numit cu epitetul de fiu al luminii crucii (strălucitoarei cruci). Auzind poetul Edimo a roşit pînă la călcîie, s-a eliberat de trofeul lui pe care l-am adus în mîndra cetatea getă Sarmisetuso.

T 13 Turnată pe la 380 î.e.n. MAICO GETO ENISOLA(Enisala: localitate în judeţul Tulcea) ITO(iţi: a arunca o privire curioasă) DA(a da) I(i: a alerga) TRAGIO ENO TELAGEO COE ILIRIO RODNI(rodini: neam, sărbătoare). STOE(a sta , a se aşeza) ENO NOGTI (noapte, petrecere lungă) OL(ol: vas de lut pentru lichide) SE AMINTE OMA (oma: mamă) TICO(ţică: neam, viţă, clan) MACIDONIO DAT ROGE(a ruga) SNTIEO(sînţie: calitatea unui om de a fi sfînt, termen de reverenţă faţă de clerici) ORESE LOA(a lua) ESIO(a ieşi) ENO. A ZET(zet: ginere) INAG(inaghie: ambiţie) DODOEL(dodoleţ: rotund, sferic) SEDE(şedă: în subordine, reşedinţă). TAE GAE(gai: pădure la şes) SO DENSE SETE NODE(nodeu: încheietura mîinii) GENO(ginu: vin) GIO(giu: viu). TREIGO(a striga) I(i: a merge) TOMA ET(ed: a fi) SNIO(sîni: a vopsi în albastru) SEI(sîi: a se sfii) ENO SERGANO(şergană: păr galben-cafeniu) SOE(soi: neam) SIO(sii: a se sfii) AT(at: cal tînăr, armăsar) GIEOC(joc) SE AMINTO SESOE(sesie: suprafaţă mică de teren dintr-un domeniu mare, pe care o deţinea un ţăran în schimbul unei rente, moşie). ELIE REG(regiu: regesc) SINET(sinet: act, hrisov) ARDE. IO DIE(a zice) ROLOREO DE NOAT(noaten: tînăr, flăcău) SREIN(străin) SECO(seci: parapet, şopron) SOE(soi: a dormi). SETI(a înseta) SEO(seu) ENO ZERA(zeri: a se înăcri) IS COSOE(cosoi: cuiul care prinde scaunul de osia carului, şiret, curea de gheată) ESO(a ieşi) SALOE(salut) ENO DACIO. În sigiliu: Enisala G(geto) D(dabo) MATO (conducătorul) MAICO.
Getul Maico din Enisala a trimis pe Eno să cerceteze şi să dea chemare pentru sărbătoarea neamului la traci, telagi şi ilirii lui Coe. Să chemi şi pe macedoneni, să-l rogi pe sfinţia sa Orese să-l iei la întoarcere Eno, să se aşeze la petrecere mare (fără noapte) şi să bea din ol să se ia aminte că toate aceste neamuri au o singură mamă. Pentru reşedinţa mea am mare ambiţie să-mi găseşti un ginere. Voi tăia desimea pădurii din şes iar setea va fi potolită cu vin viu fără apă pînă ce încheietura mîinii va obosi. Mergi şi la Toma, Eno şi strigă pînă te înălbăstreşti, nu te sfii să chemi şi pe cei cu păr galben-castaniu. Să aminteşti că giocul pentru tineri va fi la moşie. Regescul hrisov a fost ars (turnat) de Elie. Eu i-am zis lui Roloreo să dea tinerilor străini adăpost în cetate să-şi potolească setea şi să doarmă Eno. După ce se vor sătura de băutură, să le ungi cu seu cosoiul să plece cu bucurie Eno dacul! În sigiliu Enisala, cetatea geţilor; conducătorul Maico.

T 14 Turnată pe la 340 î.e.n. KANI(căni: a vopsi în negru, a murdări cu cărbune) ARATI(a arăta) GILI(ghili: a înălbi o pînză prin înmuiere în apă şi întindere repetată la soare sau ger, a spăla, a se înfrumuseţa) AMO(ama: mamă, femei) GONO(a goni) ISOPO(isope: plantă folosită la spălarea şi curăţarea petelor). DODI(dodii: a vorbi aiurea) RAI (răi, duşmănoşi) OSO(osi: a se întări ca osul, puternic) DO(a da) IM(im: murdărie, jeg) KOB(cobe: piază rea) GIGA(giga: tînăr). ANO(anul prezent) IG(ig: a spune, a cerceta) POLO(polei: îngeri, fiinţe supranaturale din basme) AN(anul trecut) KOB(cobe: prezicere) RAO(rău) OSO(osi: a se întări ca osul, puternic). MALO(mal) NO (priveşte!) SELO(sel: torent, şanţul prin care curge un şuvoi) IG(ig: ieşire, a stăvili, a uda). NO(nu) ZENO(zăni: a sosi) KOLO(acolo) MINO(a mîna) AG(ag: a face, a aranja, loc) SIM(sim: un soi de peşte, a se zvîrcoli ca un peşte) SOR(sor: par de care este prins coşul de pescuit pentru a sta în apă). OMA(oama: femeie) O BAM(ban: funcţie) FI IGI(igi: privire) POI(poi: pleavă de la sămînţa de cînepa) SOGA(sogi: a rupe aluatul dospit în bucăţi şi transformarea lui în pîine) MAREN (măran: mare) PASIEO(a păşi) SONO(sona: a se sminti). KAM FI SIGORE (siguri) TOTO(toţi, toate) MICO(mică: repede, imediat) COS(coş: tabără militară) ON(on: neam, rude, a însoţi) IG(ig:a spune, a cerceta). AM DIO(sfînt) SOMOIN(somon: turtă mică, colac) MICI(mici: a se micşora) SOI(soi: a murdărie) NO(nu) CAI(căi: a se plînge, a cere iertare) GAMAN(găman: om lacom, secătură). FO TAOI(tăoi: mocirlos) ERA RIC(rîcă: groapă mică) CIL(cil: cal cu părul sur) OSO(osi: a fi tare ca osul, puternic) TO MOE(moi: ud, muiat) LO PICIOR(picior). ONSO(unsă) STO(a sta) RAE(răi: a se înrăi) TON(tană: pîclă) NOI(noi: apă neîncepută folosită pentru descîntece) GIEO(giu: viu, vioi) SAT(saţ: săturare, silă) TIE(ţîe: a ţine). OI STREO(a striga) MACIE(mace: măciuci) NO(priveşte!) RAG(a rage, a urla) SIO(sîi: a se sfii) SOI(soi: a murdări). SO GETO GIG(gig: tînăr) AM PICEO(pică: a fi numai zdrenţe) DABO(cetate). AIO DIO(sfînt) SO MANO(mană: boală a plantelor) MACI(mace: măciuci) DO(a da) NE(nouă). IO TAMA(tamă: întîmplare) RO(ră: rea) KO NO(priveşte!) MICE(mici: a se micşora) ROSO(roşu, roziu) NO(nu) OCI(oci: ochi) SO GAGIC(iubit, amorez). AM DO(a da) MIC SO SARMIO(sîrmea: preparat din antimoniu şi gogoşi de ristic folosit la vopsit) SI SOM(şom: blană de samur) SI GIG(gig: sul de pînză, frumos) TEL(tel: fir de metal auriu din care se face beteala) LONE(lome: boarfe, haine) OS(puternic, deosebit). SEI(sii: a fi) ANO OMAG(omah: baltă, a inunda) SA TEL(ţeli: a lovi) KO MOI (moi: ud, înmuiat, căldare) INO(ină: fibră, in) OS(tare, puternic) KORATO (curată). NO(priveşte!) ESIE(a ieşi) MIGA( migăi: a lucra încet şi fără spor) MENO(meni: a se cuveni) APO(apă). IS(îs: a fi) NAM(nam: lucru voluminos, grămadă) GIG(gig: val de pînză) AM DO(a da) IG(ig: a cerceta, a spune) AMO KARO TESOE(teaşă: întors înapoi) SIG(sigă: substanţă minerală roşie folosită la vopsit). TO SABIO ON(on: popor, a aduna) NIG(nic: nimic) SOE(soi: a murdări) IG(ig: a cerceta). ISE(a ieşi) IO MONOI(a mînui) GELI(ghili: a înălbi o pînză prin muiere în apă şi întindere repetată la soare sau ger) IG(ig: legătură, a spune, a cer-ceta) SIO(sîii: a fi) AGA(agă: conducere) MIRATO. Medalion stînga. BASELEOS SARLIEO dreapta. M(mato: conducătorul). SIKTO SABIO(sabie) GET(geţilor) OS(puternici).
Femeile au alergat să adune isope pentru că ghilul arăta murdărit cu noroi. Tineri răi şi puternici l-au dat cu murdărie (glod) vorbind aiurea ca o piază rea. Anul trecut s-au cercetat făpturile de pe cer şi s-a prevestit pentru anul acesta un rău puternic. Priveşte malul (digul) datorită căruia torentul s-a revărsat. Nu a sosit acolo zvîrcolindu-se ca un peşte în plasă. Femeia care păzea pînza a văzut cum această pleavă de cînepă (ceată de răi) alerga cu paşi mari peste ghil purtîndu-se ca nişte smintiţi. Ca să fim toţi siguri, repede au venit ostaşii adunaţi în tabără să cerceteze. Cum aceste secături nu-şi cereau iertare, le-am dat bucăţele de pîine sfinţită. Era o groapă mică, unde ca nişte cai puternici, cu picioarele au făcut mocirlă şi au udat (murdărit) cu ea pînza. Pe aceşti răi cu mintea în pîclă i-am descîntat cu apă neîncepută şi i-am uns să stea vioi şi sila să nu-i mai ţină. Voi striga: priveşte aceste măciuci care s-au murdărit iar acum se sfiiesc (ruşinează) şi rag (plîng în hohote). Aceşti tineri geţi, prin cetate vor umbla numai în zdrenţe. Sfîntul a spus că aceste măciuci ne-au dat numai boală (pagubă). Eu privesc la aceşti iubiţi şi văd dacă întîmplarea rea nu le-a micşorat roşul (aroganţa) din ochi. Am dat puţină vopsea şi samur precum şi un val de pînză şi fir de aur pentru a face haine deosebite. Anul a fost cu apă multă, să înmuiem pînza de in şi să o lovim cu putere pînă se curăţă. Uite! să ieşiţi şi să lucraţi(spălaţi) cu atenţia cuvenită în apă. Grămada de pînză pe care am dat-o este acum vopsită în roşu, cercetată şi adusă înapoi. Toate săbiile neamului (oastea) au cercetat şi nu au găsit nimic rău. Eu am ieşit şi am mînuit ghilul cercetîndu-l iar conducerea a fost foarte mulţumită. Medalion stînga: Basileos Sarlieo; dreapta Conducătorul Sicto sabia puternicilor geţi.

T 15 Turnată pe la 340 î.e.n. TORNIO(a înturna) LOR ZISI DABO(cetate) ATI(aţi: cai buni de călărit, armăsari) GOTO(gotă: dihanie cu care se sperie copii) NIO SOES(soios: plin de grăsime, strălucitor datorită grăsimii ieşită pe păr) GITO(gîţă: panglică împletită la capătul cosiţelor pentru a le putea înnoda în jurul capului) SOI(soi: neam). FO GOTO(gata) SOR(soare) LO NUR(nur: calitatea unei femei de a plăcea) DOI(doi) LO CORCI(corcie: căruţă pe două roţi) EASI(a ieşi) I(i: a merge) ATI(aţi: cai buni) GONO(a goni) RIR(rar) GINI(gini: a observa, a cerceta) EO(ea) RA(rea) SORTI(sorţi: destin; sorti: a fi predestinat). TINDIO(a tinde, a îndrăzni, a întinde) A SORA(sora) ROI(roi: pui de căprioară) OI NITIL(niţel: puţin) FOLOS RIS(ris: legătură) TIN(a ţine) TAIR(taier: blid, farfurie) GII(vii) INO(ină: fibră) A ORIO (orie: plasă mare mînuită de doi pescari pe rîurile adînci). SOI(soi: a dormi) GETIO(geţi) OGI(oci: ochi) SO AKANI(acana: mai departe, mai încolo) SOLIE LO ROATE OGI(oci: ochi, a vedea) TOR(torişte: loc unde stau sau dorm animalele) DIE(die: a spune) SCITO. LO IDIE(idee, gînd) LUA(a lua) TIGO(tigi: a coase marginea unei ţesături) DAI(a da) COSOI(cosoi: şiret) SOR(soare) DII(die: a spune) AN. RISE(riz: şanţ mic făcut în lemn sau metal) MATIGO GETO MATO.
De la noi să luaţi focoşii şi strălucitorii cai, să-i împodobiţi cu panglici, să ieşiţi din cetate şi să-i duceţi lor să se ştie ce neam sîntem. Pentru frumoasă să fie gata totul cu soare (pînă la asfinţit) pus în două corcii, să iasă şi să meargă cu grijă arareori gonind caii pentru că ea a avut o soartă rea. Pentru a ţine vii legăturile de familie, pui de căprioară să treci(întinzi drumul) puţin pe la sora ta să mîncaţi din acelaşi blid (să vă amintiţi de copilărie) să fie cu folos. Să dormiţi la geţi şi să mergeţi în ceată astfel ca la toriştea sciţilor să se spună de departe şi să se vadă o mare (rotundă) solie. Să luaţi şireturile de anul trecut şi să spuneţi că aveţi de gînd să coaseţi pînza la capăt. Rizuită de getul Matigo. Sub imagine: Conducătorul. Textul de pe marginea tăbliţei sus şi jos nu este desluşit.

T 16 Turnată pe la 335 î.e.n. ERI GIRIE(giri: a închide gura cuiva, a băga în pămînt) O RAERO SABIO ICU(ic: vîrf ascuţit) E TRAGIO(a lovi, a trage) I(i: a merge) RENIU(răni) NIO PORGIND(a porni) ANIO(anul trecut) SONTIO(şonta: a tăia în bucăţi, a schilodi) MACIDONIO(macedoneni) ESSIO(a ieşi) NIP(nip: lume, mulţime) SE REGIO(rege) FILIPOI ENIO NI(ni: a refuza, veneraţie) BADI(frate mai mare, nene) I(i: a merge) KONOSTE(cunoaşte) IO. IEO(ieu: a lua) EDIE(edie: a provoca, a duce) KARI(carele) LOLE(lole: lele, ţaţă) RIO(rîu) LO RAGETE (răgete, vaiete) RON (rin: a opri, a înceta). TARO PALIE(a păli, pală: sabie) LESA LUEO(a lua) CELIO(celi: a se veşteji, a putrezi) ICO(icu: suprafaţă de pămînt ) GETO TISEI GRUPEO GORIN. SO GETO LIO AS(as: a încătuşa) OMISO PO TIBISO DA(a da) MARIO(mare) FILIPOI ADE(a aduce) LO PACIE. TZIEOI(să ţie) SO MECE(a merge) GOMETE(gomon: sfat; gomeţi: sfetnici) OSIO(osie: mijloc) SI ERATI FIOE(a fi) GIORO(giura: a jura) TOBIO SO OTE(oţoi: a se fuduli) GELERI(jeleri: ţărani) TORO(tor: tizic, torişte, ocol). Medalion: MATO(conducătorul) CHESOSAI PIEO(piu: credincios) LUNO, interior: ELIM(ilam: sentinţă judecătorească scrisă prin care se dădea cuiva cîştig de cauză) SRMTS (Sarmisetuzo).
Ieri am înmormîntat pe Raero care a fost lovit (tras) şi rănit de vîrful unei săbii anul trecut cînd am pornit război cu mulţimea de macedoneni ce au ieşit în frunte cu regele lor Filipoi Enia pentru că eu am refuzat să merg, să-l respectăm şi să-l (re)cunoaştem ca badi (frate mai mare). Am luat care şi am dus femeile de lîngă rîu pentru a înceta răgetele (vaietele). Geţii de pe Tisa din grupa (neamul) Gorin tare au pălit (tăiat) cu săbiile şi i-au lăsat să-i ia putrezeala pe cîmp. Aceşti geţi l-au încătuşat pe Tibiso şi au omis să-l dea marelui Filipoi cu care s-a ajuns la pace. Ca să ţie pacea au mers în mijlocul adunării întregite să jure Tobio împreună cu fudulii ţărani proprietari de vite. Medalion: Judecată la Sarmisetuzo în luna sfîntă de conducătorul Chesosai.

T 17 Turnată pe şa 330 î.e.n. MATIGO LOI(lai: negru, cenuşiu închis) GAMO(găman: mîncău, flămînd) MAICO GETO ESO(a ieşi) RE GENI(gena: mic, slab, lipsit de tărie) SODINO(sudină: fecior hărăzit unei fete pentru căsătorie). ALOEANO(aleanu: durere, tristeţe) ESO(a ieşi) KOKAOE( cocaie: lemn strîmb pe care ciobanii atîrnă căldarea cu mămăligă; cocă: copil mic, diaree) ENO SOI(soi: a murdări, neam, fel) DAGIO (dage: adunare) RE(rea) GITO(giţă: rădăcină, neam, gită: vită) ILO GETO DE(a da) NO(noi) FEA(fie: fiică) ZOI. TAN(tană: negură; ceaţă; tanăi: oameni proşti) TI(ti: a trăi, a locui) GIEO(giu: viu) E LIC(lic: ceată, gloată) RA(rău) DOI. PONOI (păna: a schimba, a înlocui) EMIE OI(vai!) OI(vai!) LOUO(a lua) MAICO E LIASO(a lăsa) SOGE(soage: a frămînta, a subţia). TOKOE(tocăi: a ciocăni la uşă) I(i: a merge) LERI(leri: gust, plac, farmec) LOEO(a lua) AE PIO(pio: credincios) MACIDONIEO. ESIO(a ieşi) LOA(a lua, a se căsători) COP(cop: cizmă cu toc înalt, pălărie) ATEO(atei: a se îmbrăca de sărbătoare) SEDE(şede: suprafaţa plană a cuptorului pe care se poate şedea sau dormi; şedă: în subordine, reşedinţă) OI ISTRIEO ONSO(unsă: aleasă). GITO(gită: vită) DUE(a duce) SARMIZO DE TROGE(a trage) ENO DAGIO(dage: adunare) DE(a da) NO(noi, nu) FIA(fie: fiica) ZOI(zoi: apă murdară, spălătură de vase) SARMIEGETOSO IZO(izi: a mînca). SI(sii: a fi) M(mato: conducător) CIZ(scatiu) MIDAI GLMO E(e: preot judecător) MAIZO. Medalion: IO LIA(lie: minune) SARMIEGETOIOUZO.
Getul Maico a ieşit rău cu neputincioasa sudină a lacomului Matigo cel negru. Pentru a alina durerea pricinuită, strîmbul şi murdarul Eno şi adunarea răului lui neam, s-au dus la Ilo getul să le-o dea pe Zoi, fiica lui. A-ţi duce viaţa într-o gloată de oameni proşti este rău de două ori. A o lua (a căsători) şi apoi a o lăsa (desface logodna) a fost pentru Emie şi Maico, o mare frămîntare şi supărare. Pentru că i-a mers vestea de frumoasă, la uşă au bătut pentru căsătorie acei credincioşi macedoneni. Cererea a fost acceptată şi a ieşit din Istria, reşedinţa neamului ei ales, îmbrăcată cu haine de sărbătoare şi încălţată cu cizme cu tocuri înalte şi pălărie. Această vită de Eno s-a dus la Sarmizo să ne tragă în faţa adunării că nu i-am dat fiica să ajungă zoaie la masa lor din Sarmiegetoso. Este frumosul conducător împăunat Midai Glmo. Preotul judecător Maizo. Medalion: Eu minunata Sarmiegetoiouzo.

T 18 Turnată pe la 330 î.e.n. SI(sîi: a fi) GOBI(gobi: a lua, a şterpeli) SOE(soi: a dormi, neam) NO (uite!, priveşte!) GATOE(găta: a termina, a se pregăti pentru o acţiune, a nimici) GETI BOIO(boi: talie, chip, mîndrie). SO ROT(rot: roată, ceată, a se învîrti). NI(uite!, a chema) STOE(a sta) ENO NOCTIO(noapte) TRAGIO(a trage, a lovi, a cuceri) IESE(a ieşi) TABOE(tabie: redută, parapet de pământ la un loc întărit, şanţ pentru delimitarea proprietăţii). SIO(sîi: a fi) AZE(az: eu, primul) TINA(tină: noroi, pămînt) INO(ină: fibră, in) TOE(toi: ceartă, a se linişti) BICA (bîca: atenţie, ai grijă!) NOE(noi: cenuşă, cărbuni, apă descîntată) CA OERI(oieri, ciobani, păstori) SOE(soi: a dormi, neam). TAGE(tage: negări) ROTIO(a roti) DUE(a duce) BOEI(boi: a vopsi, a înşela) IA(atenţie!) GETO EDI(ede: a ieşi, a declara, a judeca) I(i: a goni, a alunga) TORO(tor: tizic, ocol pentru animale unde se formează tizicul, gospodărie, ţară). TINE(a ţine) STOE(a sta) ENI I(i: a merge, a goni) NOCTIO(în timpul nopţii) MACIDONI SOE(soi: neam, a dormi) DENIE (denie: rugăciune de seară). IA(atenţie!) OE STIO(a şti) OI ON(on: neam, a aduna, a locui) ISTORIEO TOTOE(totoi: toate, mămăligă înaltă) ISTREO DEI(a da) NOE(noi: cenuşă, cărbuni, apă descîntată) SOE(soi: a dormi, neam) OSAZO(osînză: avere, bunăstare). TAG(tagă: negare, minciună) SITIO(a siti: a se rări o ţesătură, a cerne) EDIA(edia: a declara, a judeca) TRETE(treti: al treilea în rang) TOT SOE (soi: jeg) MIA NOSI(nosa: haide!) GOBIO(gobi: a lua, a şterpeli) MAICO. GETIO GOE CRICIO(crici: a trimite vorbă, a însărcina, a stărui) AIE(acele) OZATE(hozate: calabalîc, bagaj) SI(sîi: a fi) IE(a lua) ENO TERIC(teriac: drog din opiu) CITO(cită: adevărat, întreg, semn făcut de oameni la măsurarea unui loc). DE(a da) IO AI(usturoi) NIO(ni: cuvînt cu care se gonesc cîinii) GETO BOEO(boi: chip, falnic, imagine). Medalion: G(geto) MAI(Maico).
Priviţi mîndri geţi cum am fost furaţi şi nimiciţi, cînd neamul dormea. În timpul nopţii Eno şi-a adunat ceata, au ieşit şi au pîndit să tragă (cucerească) un alt şanţ (întăritură) ca hotar între noi. Neamul meu de oieri a fost prima rădăcină pe acest pământ şi sîntem atenţi ca cenuşa lor să aibă linişte în somnul de veci. Cu minciuni meşteşugite s-au dus să înşele atenţia geţilor care judecau şi să ne gonească din toriştea (ţara) noastră. După rugăciunea de seară cînd macedonenii s-au culcat, Eno în timpul nopţii i-a gonit şi acum stă şi ţine tabia. Atenţie! că ştiu şi alte neamuri toată istoria Istriei pentru care neamul meu a dat cenuşă (trupul incinerat al morţilor) şi avere. Este pentru a treia oară cînd toţi jegoşii mă cheamă pe mine Maico la judecată să mă şterpelească cu o minciună însăilată(prin care se vede). Getul Goe a fost însărcinat să ia acel calabalîc al lui Eno cel nebun şi să-l ducă la hotarul adevărat. Eu voi da usturoi acestui cîine gonit de falnicii geţi. Medalion: getul Maico.

T 19 Turnată pe la 330 î.e.n. DAGE(dage: adunare) BALO(bală: fiară, urmaşii strămoşului totemic, steagul dac cu cap de lup şi trup de balaur) ON(on: neam, a strînge) ANGEA(angel: înger) DU(a duce) ARMOSA(armata) DACO(nobililor) GEO(viu: plin de energie) ADESO SONTA(şonta: a schilodi, a tăia în bucăţi) DO(a da) MINO(mînă) ILA(ilău: ciocan mare). DU PORIRE(pornire) SO SARMISE TAUSA(tăuşa: a ascunde) A GINOI(gini: a zări) LA DUPI(după) ZERI(zări) STA PE STEAR(ster: lemn tăiat, finisat şi aranjat în grămezi mari de formă dreptunghiulară sau pătrată şi de diferite înălţimi, pisc) MOŞ(strămoşul ancestral) ARIMIN OS(puternic).
Armata nobililor este trimisă adesea din Sarmise de către adunarea neamului străbun să facă război şi să lovească de aproape cu putere ca un ciocan, fiind însoţită de ceata de îngeri. Astfel după pornire, ascuns privirilor o urmăreşte din înaltul zărilor stînd pe un ster puternicul Moş Arimin (Puternicul strămoş Arimin).

T 20 Turnată pe la 320 î.e.n. după moartea lui Alexandru Macedon. OROLO SIOE(sîi: a fi) GERO (giri: a închide gura cuiva, a se mînia; cîrîi: a critica, a fi bolnav grav) SIO(sîi: a fi) SIL(silă: obligaţie, dispreţ; sili: a prăda, a alunga) GETO DU(a duce) NE SABIO(sabie). DI(di: a spune) SILE(silă: obligaţie, dispreţ; sili: a prăda, a despărţi) LOI(lui) BESE ROI(roi: a pleca, a dispărea) KO BASTARNO(bastarnii) I(i: a merge, a goni) FO(a fi) SOLI(solie, înţelegere) STO(a sta) AGEO(agie: conducere, organ de administrare şi conducere în Moldova şi Muntenia în feudalism). NALI(nălăi: a năvăli, a ataca) TAURO(puternic, violent) MATO(conducătorul) PERSO MACIDONIO REKAI (rîcăi: a răcni, a urla, a se opinti) KO MATO(conducător) RARE(rare: încet, pe îndelete, în linişte) KO ESE(a ieşi, a pleca). A OFO(of: amărăciune, disperare). NI(uite!, priveşte!, atenţie) DO(a duce, a porni) PETRA MEZIO. OROLO SOI(soi: murdar, josnic) KO MATO(conducător) RAGE(a striga, a plînge, a ruga) TO MERSEO(a merge, a pleca) NOI(noi: apă neîncepută, a tăcea chitic, a muri) FAE(fae: plantă erbacee foarte toxică, laur; fai: stofă de mătase neagră cu fir gros). IO EDE(e-de: a se ridica, a spune, a judeca) CASO(casa) TO BASTARNO AGEO(agie: conducere) SENI(sinii: tavă mare şi rotundă pentru copt plăcinte; sîni: a înălbăstri, a se însenina) OP(op: listă de acte, registru, inventar) MITA (miţă: lînă scurtă tunsă de pe miel, fire lungi de lînă care atîrnă în smocuri) MATO(conducător) RAGE(a striga, a plînge, a ruga) TO. Medalion: DELIGO S(Sarmisetuzo) MT(mato: conducătorul).
Orolo este mîniat pentru că a fost silit să-şi ducă săbiile (luptătorii) sub comanda geţilor. În dispreţul lui, spune că besii împreună cu bastarnii au mers să facă solie şi să stea(să slujească) la agie(conducerea Macedoniei). Puternicul conducător (Lisimah) al armatelor perso-macedonene i-a pîndit şi atacat pe îndelete (peste tot) şi cu răcnete l-a făcut pe conducătorul Petra din Mesio să plece plin de necaz. Ca un conducător nevrednic, Orolo plînge că toţi au mers către moarte sigură(să se îmbrace în mătase neagră şi să fie stropiţi cu agheasmă). Eu am spus conducerii caselor tuturor bastarnilor că nu poţi umbla cu părul în ochi să vezi numai tava cu plăcinte din tot ce este pe masă aşa cum te plîngi tu, conducătorule! [Eu am spus conducerii caselor tuturor bastarnilor că nu poţi vedea numai cer senin dacă ai părul în ochi aşa cum te plîngi tu conducătorule!] Conducătorul Deligo din luminata Sarmisetuzo.

T 21 Turnată pe la 320 î.e.n. OROLO SO(astfel) MADA(madea: pricină, om neserios)
TOE(toi: ceartă, luptă) DOSE(dosi: a ascunde, a fugi) RIKO(rîcă: groapă mică). DORINDO(a dori) SOI(soi: neam, fel) KOTI(cote: ie femeiască) LITO(liţă: epitet pentru fete, femei tinere, faţă) ESI(ieşi) RIKA(rîcă: ceartă, bătaie) AU FO ZAGIO(zace: a fi bolnav, a fi rănit) RO(rău). NON GETI RANO(rană, a răni) SETO(seta: a înseta) TOR(tor: tizic, ocol pentru animale, adăpost) SOI(soi: neam, jeg) LAKOM. PONO(păna: a schimba, a înlocui) E LIA I(i: a merge, a alerga) PRITI(priti: a avertiza, a sfătui) MIE ISKIITO(ischiti: a iscodi, a cerceta) RILO(rîlă: minciună) GETO EP(ipen: întreg, sănătos). NATA(nată: femeie) LEA TI(ti: a trăi, viaţă) MARA(mare, cinste) MACIDONIO GETO IKEA(icia: aici). NON(nu) TALI(tali: plecăciune) PIKA(pică: ciudă ascunsă, duşmănie) E LIA IAI(iai: chiuitură) SATA(şatia: satisfacţie răutăcioasă). BRI(bre) ASTA IN(fibră textilă) RUBUO(rubă: cîrpă, bucată de pînză) ESE(a ieşi) ILA(ilău: dans ţărănesc) TIL(tel: sîrmă aurită din care se face beteala) BIA(bîia: necaz) KO BASTARNIO. Stînga jos: SEL(sel: şanţ prin care se scurge apa unui şuvoi) TITIO(titii: a şopti) DEIE(a da) SOTE(sotea: diavol) TIL(tel: sîrmă aurită din care se face beteala). Dreapta jos. DIO(sfîntul) ZABELO GETO DAGIEO(dage: adunare). Jos TALO (tală: adunare gălăgioasă, taifas) MINIE(mînie: supărare) SO UN SOTO(soţi, a însoţi, camarazi). Medalion: MT (mato: conducător), interior: GUTO S(Sarmisetuzo) ON(on: popor, adunare).
Astfel neseriosul Orolo s-a bătut şi a căzut într-o groapă. Dorind o ie pentru femei tinere, a ieşit cu luptă iar el a fost rănit rău. Nu geţii l-au rănit ci setea de avere a acestui neam lacom. Eu am cercetat această minciună şi ca orice get sănătos la cap, l-am sfătuit să meargă la Lia pentru a face schimbul dorit. Femeia Lia a trăit în cinste cu macedonenii şi aici cu geţii. Nu este pentru Lia plecăciunea plină de duşmănie şi chiuitura răutăcioasă. Bre! cu această bucată de pînză de in cusută cu beteală se iese la ilău iar pericolul sînt bastarnii. Sfîntul Zabelo şi geţii adunaţi au spus: cearta şi mînia se însoţesc una pe alta. Se şopteşte pe marginea şanţului să daţi dracului beteala. Medalion: Conducătorul Guto al adunării Sarmisetuzei.

T 22 Turnată pe la 290 î.e.n. DOPA(după) CAPO(cap, judecată) DIO (sfînt) ZABELIO AIU(aiu: usturoi, arzător) SOR(soare) SE ZERI(a zări) NA(na: a da, a doborî) GLOTO(gloată) ARMOSO(armată) DAB(cetate, întăritură) SIRMIO DROMIGTO KRO(croi: tăietură, lovitură) MOS(moşi: a lucra ceva încet şi pe ascuns) POL(pol: jumătate dintr-un întreg). TABIO(tabie: cetate) LINA(lina: a potoli, a se adăposti) TO ISO (izi: a mînca) RAGA(rage: a plînge) SIO(sîi: a se teme, a se sfii) O RUSI(roşi) SEGETA(săgeată: copil sărman). BRE! NODE(nodă: genunchi) NOS(nosa: hai! haide!) GEO(giu: vioi) TOE(toi: mulţime, a calma) OSTI(răsărit). SAR MOGA (mogă: om simplu, nepriceput) TO DAB(cetate) SCUT(scuti: a apăra, a ierta) GET. KOS(coş: tabără militară) RASAR(răzare: sclipirea razelor soarelui) M.(mato: conducător) GITIO SATO(saţu: săturare) PO(po: a striga pe cineva). Interior: SLIDO(sladu: produs din care se face berea, gălăgie).
Sfîntul Zabelio a judecat şi a dat armatei populare a cetăţii Sirmio condusă de Dromixto, acel soare arzător care i-a culcat la pământ şi i-a lovit pe furiş pe jumătate dintre ei. Locuitorii cetăţii s-au ascuns să nu fie mîncaţi, au plîns pînă s-au înroşit şi se temeau ca nişte copii sărmani. Bre! Haide să îngenunchem repede către răsărit pentru rugăciune şi să ne liniştim. Toţi locuitorii simpli ai cetăţii geţilor au sărit să primească iertare (apărare). Pînă la răsăritul soarelui conducătorul geţilor s-a săturat de strigătele din tabăra militară. Interior: gălăgie.

T 23 Turnată pe la 317 î.e.n. LISIMAKIO NIB(nip: mulţime, lume) ODE(odie: scîrbă, ură) I(i: a merge) SOSIE TRAGI(a lovi, a înşfăca) RO(ră: rea) FALANGEO SATRIO(şatră: clan, neam). TI(ti: a ataca, a se lupta) RO(ră: rea) REN(reni: plajă, mal nisipos şi rîpos) PO(pu: a striga) IMA(îma: maică, mamă) IO. II ++ ZERINDO(zărind) DE(a da) CAPEO(cap) PURGEDE(a pleca) SATRIO(şatră: clan, a locui) ZUNA(a suna, a chema) RUDA(neam) OA(cuvînt care exprimă uimire) GINO(gini: a vedea) A NOSTREO TAM(tam: întîmplare). ARO(ar-e: a lăuda) ON(on: neam) UM(om: înţelept, generos) ARO(ar-e: a străluci, a lăuda). NOE(noi: cenuşă, cărbune, apă neîncepută pentru descîntece, a se înnoi) DEO(sfînt) III(Mîntuitorul) I(i: a merge) GETI ON(on: neam, a însoţi) LURE(lu-ru: recalcitrant, rău) SO ROPOSI(răposa: a se odihni, a deceda, a se opri) KADO(a cade, a lăsa) PRINSO(a prinde). DE(a da) O GEOLO(gioale: picioare) GIU(viu) EDO(ede: a trimite, a judeca) LO DROMIOXTO. DOGIO(dogi: a vorbi cu voce răguşită) ODIE(odie: scîrbă, ură) SOBORIO(sobori: a se strînge pentru sfat) COLOTE(coloti: a fugări, a speria) IT(iţ: copil neastîmpărat) NO(uite!) RIPOI (rîpi: a batjocori, a dispreţui) SO.
Lisimakio cu mulţimea lui duşmănoasă, a alergat şi a sosit să ne lovească rău cu falanga neamului său. Eu i-am atacat cu putere la un mal nisipos şi rîpos şi i-am făcut să-şi strige mama. Zărind pe cer (deasupra capului) că Mîntuitorul ne-a dat două cruci, am plecat la neamul meu şi am chemat toate rudele noastre să vadă minunea întîmplată. Cei adunaţi au lăudat cu înţelepciune minunea ce strălucea. Cenuşa (moaştele) sfîntului Salvator/Mîntuitor al geţilor ne-a însoţit şi ne-a ajutat să-i oprim pe aceşti răi, să cadă prinşi. Le-am dat la gioale şi i-am trimis spre judecare lui Dromioxto. Cu voce răguşită şi plină de dispreţ a chemat soborul să privească aceşti copii neastîmpăraţi şi speriaţi, vrednici de batjocura lor.

T 24 Turnată pe la 317 î.e.n. DROIO(droaie: mulţime) M(mato: părinte) G(geto) TOGIE(togi: locuri netede, luminiş în pădure, adăposturi în cîmpie) BIZO(bîzoi: viespe) GETO TORSO(întoarce) SAPO(sapie: măcelar) SONTA(şonta: a schilodi, a tăia în bucăţi) LISIMAXO. BRE BURO(bură: dans popular, a bucura) KOPO(cop: măsură de capacitate de un litru, urcior, cofă) NOE LIG(leg: legămînt, testament) LAKIMA(leghin: flăcău, june) EI DE(a da) UNI(a uni) OSIO(osi: tare ca osul, a se osifica) IT(iţ: copil neastîmpărat) LA EO. ITERO(itros: slujbă religioasă făcută dimineaţa) POIT(poitră: zi care urmează sau precede o sărbătoare) KEDO(cedvă: jumătate dintr-un trunchi de copac pentru covată) ANO IZI(izi: a mînca) MOR(a muri) OPTO(opt). EA O IN(in: plantă textilă; ine: fibră) OBOSI RE(rău) IT(iţi: a se uita pe furiş la cineva, a arunca o privire curioasă) ALTO ASEO(aşău: hîrleţ, a săpa) REPO(răpi: a fura, a fermeca, a încînta) BISA(bîză: albină). Medalion ELIE (ilie: a fi mare, a străluci, a fi bogat) S(Sarmisetuso). MT(mato: conducător).
Droaia de geţi în frunte cu conducătorul lor au ieşit din ascunzătorile cîmpiei şi pădurii şi s-au întors ca viespile asupra lui Lisimaxo să-l taie în bucăţi şi să-l măcelărească. Bre! Hai să dansăm cu cofele în mînă că noi vrem să facem acum legămînt trainic şi să dai în unire (căsătorie) pe flăcăul tău cu neastîmpărata mea copilă. După slujba religioasă, a doua zi a început sărbătoarea(petrecerea) ce a durat jumătate de an iar opt meseni s-au îmbuibat pînă i-a mîncat moartea. Ea este o fire delicată şi a obosit rău să fie privită pe furiş de alţii care vor să o smulgă din casa părintească şi să o ia pentru farmecul ei de albinuţă. Medalion: Strălucitoarea şi puternica Sarmisetuso, Conducătorul.

T 25 Turnată pe la 300 î.e.n. FATO(fata) ZESA(zisa) MARICO(Marica) COCOM(cocon: copil) PO(cîte) SOFII ESE(a ieşi) PO(strigăt la distanţă) AZI SONTIO(şonţi: a se îmbrăca cu haine de tîrgoveţ) TEASO(tasă: tipsie) CRESTERE DOTO(zestre) FILO(fiu) MIO SATO(satu) CAP(cap, şef) DIOGISO DABICO FI OS(osi: a fi tare ca osul) CO. GIP(gib: cununa miresei, întunecat) GILI (cili: suri).
Pentru fata zisă Marica copila Sofiei, a ieşit de azi strigarea că se îmbrăcată cu haine de tîrgoveţ, va mînca din tipsia primită de zestre şi va creşte alături de fiul meu Diogiso, tare ca osul (voinic) care este capul (conducătorul) satului Dăbîca. Femeia măritată poartă straie sure (întunecate).

*articol preluat de pe www.ariminia.ro

Sarmizegetusa (Sarmisetuzo) peste Stonehenge

2010-09-12T06:31:00.001+03:00

Nepromovata locaţie românească ascunde la propriu şi la figurat tainele ei, fiind paradoxal că un complex precum Stonehenge a ajuns arhicunoscut, deşi cel situat la Sarmisegetuza Regia este considerat de astronomi cel mai senzaţional monument arheoastronomic din câte există.
Întâlnim aici un cerc foarte mare, de fapt un calculator megalitic. Acesta are 104 părţi egale, delimitate cu lespezi dispuse vertical. Zona din interiorul cercului de piatră se împarte cu ajutorul unor stâlpi de lemn în 210 proporţii. În afara acestui cerc de mari dimensiuni, se află unul mai mic, divizat tot în părţi egale, cu circumferinţa împărţită proporţional în două zone de 34 de pietre fiecare, prima formată din de două ori câte 17, iar cea de-a doua, în 18 plus 16, ceea ce aşa cum spune Chatelain ajuta la efectuarea calculelor astronomice.

Chatelain susţine “Cele 104 lespezi exterioare corespund, bineînţeles, unui ciclu de 104 ani, ceea ce este acelaşi lucru cu 37960 de zile, dată care era şi ea cunoscută, în mod uimitor, atât de cultura maya, cât şi de egipteni. Această particularitate ciclică face ca anii solari de 365 de zile să coincidă cu cei venusieni de 584 de zile, în timp ce trei dintre respectivele cicluri coincid şi cu 146 de ani pe Marte, iar 14, cu 73 de conjuncţii ale lui Jupiter şi Saturn; ceea ce este acelaşi lucru, 1640 de ani lunari”.
Chatelain, Maurice – Le temps et l’espace, Paris, Laffont, 1979

Cercul format din 210 pietre: unul dintre multiplii acestui număr, 18270, reprezintă timpul necesar de rotaţie al unei stele invizibile ce se învârte în jurul lui Sirius. Al doilea multiplu este 90720, numărul de zile ale revoluţiei siderale a planetei Pluton. Se ştie însă ca aceste corpuri cereşti au fost văzute abia la începutul secolului XX.

Sursa: Tomas Martinez Rodriguez – Mari mistere ale trecutului, Madrid, 2007

Tablitele de la Sinaia (T20 - T42)

2010-09-08T19:29:00.001+03:00

T 20 Turnată pe la 320 î.e.n. după moartea lui Alexandru Macedon.:
OROLO SIOE (sîi: a fi) GERO (giri: a închide gura cuiva, a se mînia; cîrîi: a critica, a fi bolnav grav) SIO(sîi: a fi) SIL(silă: obligaţie, dispreţ; sili: a prăda, a alunga) GETO DU(a duce) NE SABIO(sabie). DI(di: a spune) SILE(silă: obligaţie, dispreţ; sili: a prăda, a despărţi) LOI(lui) BESE ROI(roi: a pleca, a dispărea) KO BASTARNO(bastarnii) I(i: a merge, a goni) FO(a fi) SOLI(solie, înţelegere) STO(a sta) AGEO(agie: conducere, organ de administrare şi conducere în Moldova şi Muntenia în feudalism). NALI(nălăi: a năvăli, a ataca) TAURO(puternic, violent) MATO(conducătorul) PERSO MACIDONIO REKAI (rîcăi: a răcni, a urla, a se opinti) KO MATO(conducător) RARE(rare: încet, pe îndelete, în linişte) KO ESE(a ieşi, a pleca). A OFO(of: amărăciune, disperare). NI(uite!, priveşte!, atenţie) DO(a duce, a porni) PETRA MEZIO. OROLO SOI(soi: murdar, josnic) KO MATO(conducător) RAGE(a striga, a plînge, a ruga) TO MERSEO(a merge, a pleca) NOI(noi: apă neîncepută, a tăcea chitic, a muri) FAE(fae: plantă erbacee foarte toxică, laur; fai: stofă de mătase neagră cu fir gros). IO EDE(e-de: a se ridica, a spune, a judeca) CASO(casa) TO BASTARNO AGEO(agie: conducere) SENI(sinii: tavă mare şi rotundă pentru copt plăcinte; sîni: a înălbăstri, a se însenina) OP(op: listă de acte, registru, inventar) MITA (miţă: lînă scurtă tunsă de pe miel, fire lungi de lînă care atîrnă în smocuri) MATO(conducător) RAGE(a striga, a plînge, a ruga) TO. Medalion: DELIGO S(Sarmisetuzo) MT(mato: conducătorul).
Orolo este mîniat pentru că a fost silit să-şi ducă săbiile(luptătorii) sub comanda geţilor. În dispreţul lui, spune că besii împreună cu bastarnii au mers să facă solie şi să stea(să slujească) la agie(conducerea Macedoniei). Puternicul conducător (Lisimah) al armatelor perso-macedonene i-a pîndit şi atacat pe îndelete(peste tot) şi cu răcnete l-a făcut pe conducătorul Petra din Mesio să plece plin de necaz. Ca un conducător nevrednic, Orolo plînge că toţi au mers către moarte sigură(să se îmbrace în mătase neagră şi să fie stropiţi cu agheasmă). Eu am spus conducerii caselor tuturor bastarnilor că nu poţi umbla cu părul în ochi să vezi numai tava cu plăcinte din tot ce este pe masă aşa cum te plîngi tu, conducătorule! [Eu am spus conducerii caselor tuturor bastarnilor că nu poţi vedea numai cer senin dacă ai părul în ochi aşa cum te plîngi tu conducătorule!] Conducătorul Deligo din luminata Sarmisetuzo.

T 21 Turnată pe la 320 î.e.n.:
OROLO SO(astfel) MADA(madea: pricină, om neserios) TOE(toi: ceartă, luptă) DOSE(dosi: a ascunde, a fugi) RIKO(rîcă: groapă mică). DORINDO(a dori) SOI(soi: neam, fel) KOTI(cote: ie femeiască) LITO(liţă: epitet pentru fete, femei tinere, faţă) ESI(ieşi) RIKA(rîcă: ceartă, bătaie) AU FO ZAGIO(zace: a fi bolnav, a fi rănit) RO(rău). NON GETI RANO(rană, a răni) SETO(seta: a înseta) TOR(tor: tizic, ocol pentru animale, adăpost) SOI(soi: neam, jeg) LAKOM. PONO(păna: a schimba, a înlocui) E LIA I(i: a merge, a alerga) PRITI(priti: a avertiza, a sfătui) MIE ISKIITO(ischiti: a iscodi, a cerceta) RILO(rîlă: minciună) GETO EP(ipen: întreg, sănătos). NATA(nată: femeie) LEA TI(ti: a trăi, viaţă) MARA(mare, cinste) MACIDONIO GETO IKEA(icia: aici). NON(nu) TALI(tali: plecăciune) PIKA(pică: ciudă ascunsă, duşmănie) E LIA IAI(iai: chiuitură) SATA(şatia: satisfacţie răutăcioasă). BRI(bre) ASTA IN(fibră textilă) RUBUO(rubă: cîrpă, bucată de pînză) ESE(a ieşi) ILA(ilău: dans ţărănesc) TIL(tel: sîrmă aurită din care se face beteala) BIA(bîia: necaz) KO BASTARNIO. Stînga jos: SEL(sel: şanţ prin care se scurge apa unui şuvoi) TITIO(titii: a şopti) DEIE(a da) SOTE(sotea: diavol) TIL(tel: sîrmă aurită din care se face beteala). Dreapta jos. DIO(sfîntul) ZABELO GETO DAGIEO(dage: adunare). Jos TALO (tală: adunare gălăgioasă, taifas) MINIE(mînie: supărare) SO UN SOTO(soţi, a însoţi, camarazi). Medalion: MT (mato: conducător), interior: GUTO S(Sarmisetuzo) ON(on: popor, adunare).
Astfel neseriosul Orolo s-a bătut şi a căzut într-o groapă. Dorind o ie pentru femei tinere, a ieşit cu luptă iar el a fost rănit rău. Nu geţii l-au rănit ci setea de avere a acestui neam lacom. Eu am cercetat această minciună şi ca orice get sănătos la cap, l-am sfătuit să meargă la Lia pentru a face schimbul dorit. Femeia Lia a trăit în cinste cu macedonenii şi aici cu geţii. Nu este pentru Lia plecăciunea plină de duşmănie şi chiuitura răutăcioasă. Bre! cu această bucată de pînză de in cusută cu beteală se iese la ilău iar pericolul sînt bastarnii. Sfîntul Zabelo şi geţii adunaţi au spus: cearta şi mînia se însoţesc una pe alta. Se şopteşte pe marginea şanţului să daţi dracului beteala. Medalion: Conducătorul Guto al adunării Sarmisetuzei.

T 22 Turnată pe la 290 î.e.n.:
DOPA(după) CAPO(cap, judecată) DIO(sfînt) ZABELIO AIU(aiu: usturoi, arzător) SOR(soare) SE ZERI(a zări) NA(na: a da, a doborî) GLOTO(gloată) ARMOSO(armată) DAB(cetate, întăritură) SIRMIO DROMIGTO KRO(croi: tăietură, lovitură) MOS(moşi: a lucra ceva încet şi pe ascuns) POL(pol: jumătate dintr-un întreg). TABIO(tabie: cetate) LINA(lina: a potoli, a se adăposti) TO ISO (izi: a mînca) RAGA(rage: a plînge) SIO(sîi: a se teme, a se sfii) O RUSI(roşi) SEGETA(săgeată: copil sărman). BRE! NODE(nodă: genunchi) NOS(nosa: hai! haide!) GEO(giu: vioi) TOE(toi: mulţime, a calma) OSTI(răsărit). SAR MOGA (mogă: om simplu, nepriceput) TO DAB(cetate) SCUT(scuti: a apăra, a ierta) GET. KOS(coş: tabără militară) RASAR(răzare: sclipirea razelor soarelui) M.(mato: conducător) GITIO SATO(saţu: săturare) PO(po: a striga pe cineva). Interior: SLIDO(sladu: produs din care se face berea, gălăgie).
Sfîntul Zabelio a judecat şi a dat armatei populare a cetăţii Sirmio condusă de Dromixto, acel soare arzător care i-a culcat la pământ şi i-a lovit pe furiş pe jumătate dintre ei. Locuitorii cetăţii s-au ascuns să nu fie mîncaţi, au plîns pînă s-au înroşit şi se temeau ca nişte copii sărmani. Bre! Haide să îngenunchem repede către răsărit pentru rugăciune şi să ne liniştim. Toţi locuitorii simpli ai cetăţii geţilor au sărit să primească iertare(apărare). Pînă la răsăritul soarelui conducătorul geţilor s-a săturat de strigătele din tabăra militară. Interior: gălăgie.

T 23 Turnată pe la 317 î.e.n.:
LISIMAKIO NIB(nip: mulţime, lume) ODE(odie: scîrbă, ură) I(i: a merge) SOSIE TRAGI(a lovi, a înşfăca) RO(ră: rea) FALANGEO SATRIO(şatră: clan, neam). TI(ti: a ataca, a se lupta) RO(ră: rea) REN(reni: plajă, mal nisipos şi rîpos) PO(pu: a striga) IMA(îma: maică, mamă) IO. II ++ ZERINDO(zărind) DE(a da) CAPEO(cap) PURGEDE(a pleca) SATRIO(şatră: clan, a locui) ZUNA(a suna, a chema) RUDA(neam) OA(cuvînt care exprimă uimire) GINO(gini: a vedea) A NOSTREO TAM(tam: întîmplare). ARO(ar-e: a lăuda) ON(on: neam) UM(om: înţelept, generos) ARO(ar-e: a străluci, a lăuda). NOE(noi: cenuşă, cărbune, apă neîncepută pentru descîntece, a se înnoi) DEO(sfînt) III(Mîntuitorul) I(i: a merge) GETI ON(on: neam, a însoţi) LURE(lu-ru: recalcitrant, rău) SO ROPOSI(răposa: a se odihni, a deceda, a se opri) KADO(a cade, a lăsa) PRINSO(a prinde). DE(a da) O GEOLO(gioale: picioare) GIU(viu) EDO(ede: a trimite, a judeca) LO DROMIOXTO. DOGIO(dogi: a vorbi cu voce răguşită) ODIE(odie: scîrbă, ură) SOBORIO(sobori: a se strînge pentru sfat) COLOTE(coloti: a fugări, a speria) IT(iţ: copil neastîmpărat) NO(uite!) RIPOI (rîpi: a batjocori, a dispreţui) SO. Lisimakio cu mulţimea lui duşmănoasă, a alergat şi a sosit să ne lovească rău cu falanga neamului său. Eu i-am atacat cu putere la un mal nisipos şi rîpos şi i-am făcut să-şi strige mama. Zărind pe cer(deasupra capului) că Mîntuitorul ne-a dat două cruci, am plecat la neamul meu şi am chemat toate rudele noastre să vadă minunea întîmplată. Cei adunaţi au lăudat cu înţelepciune minunea ce strălucea. Cenuşa(moaştele) sfîntului Salvator/Mîntuitor al geţilor ne-a însoţit şi ne-a ajutat să-i oprim pe aceşti răi, să cadă prinşi. Le-am dat la gioale şi i-am trimis spre judecare lui Dromioxto. Cu voce răguşită şi plină de dispreţ a chemat soborul să privească aceşti copii neastîmpăraţi şi speriaţi, vrednici de batjocura lor.

T 24 Turnată pe la 317 î.e.n.:
DROIO (droaie: mulţime) M(mato: părinte) G(geto) TOGIE(togi: locuri netede, luminiş în pădure, adăposturi în cîmpie) BIZO(bîzoi: viespe) GETO TORSO(întoarce) SAPO(sapie: măcelar) SONTA(şonta: a schilodi, a tăia în bucăţi) LISIMAXO. BRE BURO(bură: dans popular, a bucura) KOPO(cop: măsură de capacitate de un litru, urcior, cofă) NOE LIG(leg: legămînt, testament) LAKIMA(leghin: flăcău, june) EI DE(a da) UNI(a uni) OSIO(osi: tare ca osul, a se osifica) IT(iţ: copil neastîmpărat) LA EO. ITERO(itros: slujbă religioasă făcută dimineaţa) POIT(poitră: zi care urmează sau precede o sărbătoare) KEDO(cedvă: jumătate dintr-un trunchi de copac pentru covată) ANO IZI(izi: a mînca) MOR(a muri) OPTO(opt). EA O IN(in: plantă textilă; ine: fibră) OBOSI RE(rău) IT(iţi: a se uita pe furiş la cineva, a arunca o privire curioasă) ALTO ASEO(aşău: hîrleţ, a săpa) REPO(răpi: a fura, a fermeca, a încînta) BISA(bîză: albină). Medalion ELIE (ilie: a fi mare, a străluci, a fi bogat) S(Sarmisetuso). MT(mato: conducător).
Droaia de geţi în frunte cu conducătorul lor au ieşit din ascunzătorile cîmpiei şi pădurii şi s-au întors ca viespile asupra lui Lisimaxo să-l taie în bucăţi şi să-l măcelărească. Bre! Hai să dansăm cu cofele în mînă că noi vrem să facem acum legămînt trainic şi să dai în unire(căsătorie) pe flăcăul tău cu neastîmpărata mea copilă. După slujba religioasă, a doua zi a început sărbătoarea(petrecerea) ce a durat jumătate de an iar opt meseni s-au îmbuibat pînă i-a mîncat moartea. Ea este o fire delicată şi a obosit rău să fie privită pe furiş de alţii care vor să o smulgă din casa părintească şi să o ia pentru farmecul ei de albinuţă. Medalion: Strălucitoarea şi puternica Sarmisetuso, Conducătorul.

T 25 Turnată pe la 300 î.e.n.:
FATO(fata) ZESA(zisa) MARICO(Marica) COCOM(cocon: copil) PO(cîte) SOFII ESE(a ieşi) PO(strigăt la distanţă) AZI SONTIO(şonţi: a se îmbrăca cu haine de tîrgoveţ) TEASO(tasă: tipsie) CRESTERE DOTO(zestre) FILO(fiu) MIO SATO(satu) CAP(cap, şef) DIOGISO DABICO FI OS(osi: a fi tare ca osul) CO. GIP(gib: cununa miresei, întunecat) GILI(cili: suri).
Pentru fata zisă Marica copila Sofiei, a ieşit de azi strigarea că se îmbrăcată cu haine de tîrgoveţ, va mînca din tipsia primită de zestre şi va creşte alături de fiul meu Diogiso, tare ca osul(voinic) care este capul(conducătorul) satului Dăbîca. Femeie măritată poartă straie sure(întunecate).

T 26 Turnată în anul 275 î.e.n.:
BOERO BISETO ON(on: neam) SOTI(soţi, luptători) RIODOI (rătui: a salva) LOI(lu: conducător) RA(rău, duşman) BIDO MATO(conducător, părinte) SARMATO. PURGEDIEO(a purcede) ON(on: a aduna) SONTIEO(şonta: a schilodi). ATOCO(a ataca) IE BISO(bîză: viespe) GALO GEONASTIO ON(on: a aduna) MESIO BOERO BISETO RETERODUI(retiradui: a se retragere din faţa duşmanului) DABOE(cetate) SO POIR(poiva: contra) REDOIE(rătui: a salva). LO RETIE(răţoi: a hărţui, a înfrunta) TAOI(tăoi: mocirlos, apos) RIPO(rîpă) EASU(iazu: eleşteu) NOZOS(nazar: spaima, groază) TOPITO(a dispărea). ON(on: neam) ZARO(zara: a lega, a răsuci) TOTO (toţi) ROBIO(robi) GETO GALOE. IE(a lua) A SOME(somi: blănuri de samur) DO(a da) DOPA TOBERIE(tăbărî: a năvăli) LAPISE RIOG(a ruga). BIRSE(bîrsane: oi cu lîna lungă) RIO(rîu) BA(nu) ROI(roi: a pleca) SEI(săi: cai speriaţi) ZABELIEO SATO(satu: înălţime) +++++ I(i: a alerga) SARMATO NI(ni: uite!) DABO GETO +++ .
Boiero Biseto împreună cu luptătorii clanului său, l-au salvat de la strînsoare pe bărbatul Bido, căpetenia sarmaţilor. Boiero Biseto şi soţii săi au purces şi au atacat ca viespile pe galii din Geonastio, adunaţi în Mesia obligîndu-i să se retragă în cetate unde s-au salvat. În timpul înfruntării galii au fost împinşi într-un loc mocirlos cu o rîpă înspăimîntătoare şi un iaz mare unde mulţi s-au înecat. Toţi galii care au scăpat de la înec au fost legaţi şi duşi în robie de către geţi. Lapise, te rog să iei aceste blănuri de samur şi să le dai după ce vei ajunge. Din înălţimea binecuvîntată cu puterea crucii a lui Zabelieo să goneşti şi să pleci cu bîrsanele chiar peste rîuri către sarmaţi spunînd: priveşte sfînta cetate a geţilor! Lapise.

T 27 Turnată pe la 280 î.e.n.:
IBERO A EDIA(ede: a trimite, a provoca) EGI(igi: a spune, a cerceta) I(i: a merge) SEOLIE(solie) BOERO BISETO MARO FEREO(a feri, a apăra) A ARMOSE IO. GENEO(gena: regulat, slab, mic) SOEA(soi: a dormi) ON(on: a aduna) LOSI(a lăsa) FOCE(a face) ROPOE(a răpăi: a bate toba) POE(poi: pleavă de cînepă) STRIEO(a striga) AGE(agie: conducerea unui ţinut) INDIU(inde: unde, cînd) LOCA(loc) SETO(sete) GRONDE(grund: pietriş mărunt) SIDE(şede) OM. ELE EDIO(ede: a provoca, a transporta) EG(eg: a cerceta)) ZABOLIEO ASEN(asen: vindecător, preot-filozof/teurg, erou al Ţării Sfinte Getia) DIGI(digi: a fi slăbit datorită obligaţiilor către stat) SONO(sana: a vindeca) RIPOE(rîp: murdărie, rîpi: a săpa adînc). O EDIO(ede: a trimite, a provoca) EG(eg: a spune, a cerceta) ANE TOTIO OA(uimire) IEO(a lua) ON(on: neam, a însoţi) ROPOI(răpăi: a bate toba) ERO(era) ON(on: neam. a însoţi) ARMOSEO. ELI EUDIAS SIO(sii: a fi) SO BAIO(bai: supărare) MATEO SO ON (on: neam, a însoţi) SATRIO(şatră: neam, clan) ON(on: neam, a strînge, însoţitor) ARE ICOERU (ichiuri: sforţări, a se încăiera) MOESO PETREO(piatră) APO(ape) SEMENIO(a semăna) OSIE(osi: a fi tare ca osul) TINIE(a ţine). TRAMATI(a trimite) IO ANO EDI(ede: a ieşi, a provoca) EG(eg: a cerceta)) GIROE(gira: a garanta) ESIO(a ieşi) ALOE (al-lu: a necăji, a păcăli) SODE(şede: în subordine) NOE MACEDONIO. KOT(băţ gradat pentru măsurat lichide; a coţi: a măsura) POC(pac: ghem) GETEO MATO (conducător) BOERO SO.
Eu, boiero Biseto, mare comandant al armatei l-am trimis în solie pe Ibero care a mers să-şi spună mesajul şi să iscodească. Gonind repede dintr-un loc în altul ca pleava de cînepă pentru a-şi striga mesajul agiei, fără locuri unde să-şi potolească setea şi odihnindu-se pe grund(pământ), acest om a dormit foarte puţin. Datorită obligaţiilor pe care le-a avut de îndeplinit, el s-a îmbolnăvit şi a fost dus la asenul Zabolieo care l-a cercetat cu grijă, s-a socotit şi a reuşit să-l vindece de murdăria trupului. În toţi anii spre mirarea tuturor, el a fost luat la armată şi era trimis ca ştafetă a oştirii pentru a iscodi. Eli Eudias este supărat pe atacurile lui Mateo, care cu mulţimea clanului său se însoţesc pentru a se încăiera în Moesia atunci cînd apa se face piatră(îngheaţă), se întăreşte ca osul şi ţine. Eu anul trecut am ieşit cu iscodire şi am trimis vorbă că garantez ieşirea din subordinea noii Macedonii care i-a păcălit. Măsurată şi păstrată astfel de boierii conducătorului geţilor.

T 28: Tabloul de ,,familie” al conducătorilor geţi între 350 î.e.n. – 260 î.e.n. turnată pe la anul 260 î.e.n de către boero Biseto l.

T 29: Turnată pe la 260 î.e.n. de către boero Biseto l şi prezintă un plan al cetăţii Sarmisetuzo.
Stînga sus STRATO(stratu: structura de rezistenţă a unui acoperiş formată din colţari căpriori, popi, leaţuri sau scînduri; patul germinativ al legumelor; conducerea militară a unui stat) I(i: a alerga) AT(at: cal tînăr, armăsar) MOLIO(molîu: bleg, liniştit, molatic) DABO(cetate);
stînga mijloc STRATO(stratu: conducerea militară a unui stat)) ILO(ili: a sparge, a dărîma, a apăra) ZIDO(zid) DABO(cetate);
centru sus SAR(şar: hotar, limită) DABO; centru mijloc: TALI(tali: plecăciune) PICO(pică: multe, a veni) SARMISETOUZO E(e: lăcaş de cult, judecată, adăpost) IOI. ON(on: neam, rude, a însoţi) TOTI GIOI (vioi) STRATO (stratu: conducerea militară a unui stat)) I(i: a merge, a alerga); centru jos: MATO(conducătorul) BOERO BISETO LO SAR(sar: a sări, a bate) MONGA(mangă: om încăpăţinat, ambiţios) TODO(todo: gălăgie, a bate) I(i: a merge, a alerga) ESTE. NO(nu) LOSO(a lăsa) URLO(a urla) ROA(rău) LO ON(on: neam, a strînge) TO(la, către) GROMADA(popor) SARMISETOUZO;
dreapta sus: STRATO (stratu: conducerea militară a unui stat)) IG(ig: a cerceta, ochi) SOE(soi: neam, fel, jeg) BORA(borît: urît, scîrbos) PONOI(ponîie: potecă) IG(ig: a cerceta, ochi, a privi) SOE(soi: neam, jeg);
dreapta mijloc: STRATO(stratu: conducerea militară a unui stat) I(i: a alerga) IG(ig: a cerceta) SOE(soi: neam, jeg) LO SAR(şar: hotar, şanţ, limită)) GETO; dreapta jos: STRATO(stratu: conducerea militară a unui stat) I(i: a merge, a alerga) IG(ig: a cerceta, ochi, a privi) SOE(soi: neam, a dormi) POR(por: claie, stog) GERU(frig) LO PERIEO(a pieri) DABO(cetate).
Conducerea militară aleargă călare pentru liniştea cetăţii. Conducerea militară apără zidurile cetăţii. Hotarul cetăţii. Vin(trimit) plecăciuni din Sarmisetouzo, casa Mîntuitorului. Tot neamul se adună repede şi aleargă alături de conducerea militară Conducătorul boero Biseto l sare cu ai lui la luptă şi aleargă unde este gălăgie(tumult). Mulţimea Sarmesetuzei nu lasă nici un neam s-o urle de rău. Conducerea militară cercetează orice neam borît care intră pe poteci murdare(ascunse). Conducerea armatei aleargă şi cercetează orice neam care trece hotarul geţilor. Cînd gerul este năprasnic şi te ucide, conducerea militară aleargă şi veghează ca cetatea să poată dormi.

T 30: Turnată pe la 285 î.e.n. numele Bazorio ca mato apare în T 28;
BAZORIO REGE LENTO(lentă: panglică lată, cordon purtat ca decoraţie pe umăr) MATO(conducător) SO GETO ON(on: neam, a aduna, a însoţi, a locui) IUO(iuă: unde) OSE(osi: a fi tare ca osul) TOCO(tocăi: a bate, a lovi) TRAKIO. ON(on: neam, a strînge, a însoţi) TELAGIE(telagii) OGUE(ogoi: a potoli, a linişti, a cruţa) SIE(sii: a fi, a se sfii) ADO(a aduce) MATO(conducător) SO DABO (cetate). DE TROGE(a trece) ISTREO GOE PRIDU(a prinde) MESIO ENIA SETIN(setim: salcîm, mălin) AUZE(a auzi) PROPIEO EDO(ede: a cerceta, a judeca) SINGI(sînge: neam, rude) DU(a duce). NIKO(biruinţă) SOE(soi: jeg, murdărie) SI ON(on: neam, a strînge, a însoţi ) NU(nu) ERIE(e-ri-a: district, întindere mare) POE(poi; pleavă de cînepă) I(i: a alerga) KO MATO (conducător) SO(astfel) DABO(cetate). IGI(igi: ochi, a privi, a avea grijă) I(i: a merge, a alerga) ERIE(e-ri-a: district, întindere mare) AGIA(agie: conducere) TO SOE(soi: neam, jeg, a murdări) RE(rău) GETO ENI DO(a da) TANA(tană: pîclă, ceaţă). TIO(strigăt cu care se goneşte un animal) ON(on: neam, a aduna) BONO NIO BAZORIO SOE(soi: neam, jeg, a murdări) NAPOIO(a înapoia) REP(rip: jeg, murdărie) SOPA(sopă: ghioagă ghintuită). GIEO(giu: viu, ager) AKUZO(a acuza) ESI(a ieşi) ANEU(anul trecut) SIE(sii: a fi) OGOI(a linişti, a potoli) DARDANIEO A RUDO(rudă) AKINO(acina: a-şi găsi refugiul, a se adăposti). KUA(coa: trebuie să) LIE(minunat) AI(acesta) ON(on: neam, a aduna) FUGIE(a fugi) OPRITO(oprit) IPO(rîpă) SOR (soare) OGIUTA(a ajuta) SAREO(a sări, a trece, a lăuda).
Bazorio, făcut rege şi astfel conducător, s-a însoţit cu geţii săi unde au bătut cu putere pe traci. Neamul telagilor a fost cruţat pentru că, conducătorul lor a fost adus la cetate(închinare) plin de umilinţă. După ce Goe a trecut Istru în Mesia, l-a prins pe Enia şi l-a dus sub un salcîm să-şi audă judecata propriului sînge(neam). După ce am învins acest jeg, ne-am împrăştiat ca pleava de cînepă peste ţinut şi am mers astfel ca un conducător de cetate(neam). Am alergat prin tot ţinutul şi am privit cu grijă la conducere(administrare) pentru că Enia şi neamul lui s-au murdărit (depravat) rău şi a dat peste ei ceaţa. Bunul nostru Bazorio a adunat acest neam sălbatic şi jegos şi le-a înapoiat murdara ghioagă ghintuită(sceptrul). A fost acuzat că anul trecut a ieşit(s-a răzvrătit) repede şi a fost liniştit de Dardaneo, ruda sa unde şi-a găsit refugiu. Neamul acesta a fugit şi s-a oprit într-o rîpă, trebuie să fie o minune şi Soarele(Creatorul) să îi ajute să revină la veşnica credinţă a crucii.

T 31 Turnată de Bazorio pe la 285 î.e.n.:
LUKO DE(a da) NOGTO(noapte) EDE(e-de: a ieşi, a da o lovitură) RUMUANO(românii) I(i: a merge) IDEA(idee: gînd) IGI(igi: ochi, a înţelege, a avea grijă). TURCE(turci: stafii, năluci, masca unui cap de cerb) DOE(a da) ON (on: neam, rude, a aduna) NU RETE(rîţe: buche, învăţătură) FOI(a se mişca repetat, boală). ON(on: neam, rude, a aduna) COPO(capul) NOI(noi: leacuri băbeşti, apă neîncepută pentru descîntece) ELI AUDE(a auzi) INDO(inde: cînd) MATEO. SO BAZORIO ISIE(a ieşi) MATEO SOSIE(a sosi) ADO(a aduce) DABO(cetate) FECOIO E NALI(nălăi: a ataca). TOE(toi: ceartă, luptă) POETO(poet) RUBIE TO AGINO(acina: a se adăposti). ESIO(a ieşi) ION NU BOI(chip, înfăţişare) SOTA(sotea: drac) MARIO(mare) E(este) TRAKO(traci). DABO(cetate) GETO DE(a da) NOE RE(rea) POPA(preot creştin) DUE(a duce) AE TATO(tată) LIO(lie: minunat, încîntător) IN(fibră textilă). GIO(giu: energic) SO DE(a da) NOI(noi: apă neîncepută pentru descîntece, agheasmă) SIMO(simie: maimuţă) A LOE(lui) OROTO(a arăta) BISOE(bîzoi: viespe, bondar mare). IGI(igi: ochi, a privi, înfăţişare) ROE (roi: a pleca, a fugi) AOI(aoli: a se plînge, a se văita) AGIO(agie: conducerea unui ţinut sau oraş) TAMA(tamă: întîmplare) RO(rea). MATO (conducător) SIEA(sia: comandă care se dă ambarcaţiunilor pentru a merge înapoi) DO(a da) DABO(cetate) GETO ON(on: neam) MESIO.
Românii au mers cu gîndul să înţeleagă cum să dea o lovitură lui Luca în miez de noapte. În neamul lor au dat stafiile şi refuză învăţătura ca nişte bolnavi. Cînd Mateo a adunat neamul să-l asculte, i-a dat lui Eli capul clanului, apă neîncepută pentru descîntece. Astfel cînd Bazorio a ieşit(pornit în campanie militară), Mateo a sosit şi a adus cetatea Fecoio care a fost cucerită. În timpul luptei poetul Rubie şi-a găsit refugiul la noi. A ieşit şi Ion, care după înfăţişare nu este marele drac al tracilor. Noe a dat cetăţii geţilor un preot rău care i-a păcălit pe toţi taţii cu veşmintele lui minunate. Astfel, plin de energie a dat noi(apă sfinţită) pînă ce toţi se maimuţărea lui şi arătau ca nişte viespi. Cu privirile rătăcite s-au plîns agiei pentru întîmplarea rea. Conducătorul a dat comanda de întoarcere înapoi în cetate a geţilor care l-au însoţit în Mesia.

T 32 Turnată pe la 280 î.e.n.:
BAZORIO MATO(conducător) SO GETOI ON(on: neam, a aduna) SETU (setui: a înseta) BOLE (boli: a zăcea bolnav) STO. CO FORIEO(furie) REGETO(răgete) RUMON MACELO(măcelul) SII(sii: a fi) FUGO TO. SOI(soi: a murdări) CEO(ceu: oală de fier pentru mîncare) NON(nun: naş, conducătorul nunţii) TIL(tel: fir de aur cu care se coase broderia) NEOS(neaoş: adevărat). GUE(vrei) MUGI(a rage, a striga puternic) TOPOI(ţopăi: a sări fără pauză, a se mişca mereu) IMIA(ima: a murdări, a mînji) NOT(înot) GETO DU(a duce) NIZA(nizam: ordin, ţinut) BESO O APROPEO. SO FEIO API(ape) GATIU(gat: zăgaz făcut de-a curmezişul apei pentru prins peşte) EDE(ede: a ţîşni, rece, a se retrage) LO SPATOE(spatos: voinic) SO REGETE(răgete, mugete, strigăte) RORE(rare: agale, încet, pe îndelete) TAGIO(tăgi: negări) ISTRIO. KIDIN(chidinc: tocmeală, înţelegere) DU(a duce) IA(a lua) ENI SO AE MUTO(muti: a contribui la o cheltuială) MULTUE(mult, cantitate mare). PRISEO(presi: a rezista) SUE A TOTA I(i: a merge) FIE MACELO EDU(edu: casă de conspiraţie) MINERA(mîniere: pedeapsă). INTI(întîi, primul, înaintea) CUE CORGIA(corcie: sac prins de oişte de unde caii mănîncă) SON(sîn: fiu, nepot) GENAO(gena: mic, slab) SORU AE MATO(conducător) SO BAZORIU. MONDAO(mondăni: a se mişca încet) REGETE(răgete, strigăte) RIA(rea) ISTRIU ON(on: neam, a însoţi) SARO(sări: a trece peste) GETO. Medalion stînga: MATO GALOTIO ILEO; Medalion dreapta: MATO SITADOI SABO. (Textele de pe medalioane se citesc de la dreapta la stînga).
Conducătorul Bazorio împreună cu geţii săi stăteau adunaţi şi zăceau bolnavi şi însetaţi. Cu răgete furioase, românii au făcut măcel şi i-au fugărit pe toţi. Oala pentru mîncare a fost murdărită chiar de conducătorul adevărat al balului. Cu strigăte puternice, murdari şi ţopăind de nerăbdare, geţii au trecut înot şi sau dus în ţinutul besilor din apropiere. Cînd s-a rupt gheaţa şi apele s-au revărsat, voinicii, cu strigăte încete şi gînduri ascunse au trecut Istru. S-au dus la Eni şi ai lui să ia contribuţia în cantităţi mari după înţelegere. Pentru a rezista toţi s-au suit(încălecat) şi au mers să-i taie rău ca pedeapsă pe această casă de vînduţi. Mai întîi veţi pune în cui corcia cu fiul cel mic al surorii conducătorului Bazoriu. Cu chiote rele geţii s-a adunat şi s-au mişcat încet să treacă peste Istru. Conducătorul Galatio Ileo; conducătorul Sitadoi Sabo.

T 33 Turnată pe la 210 î.e.n.:
DAGI(dage: adunarea) BALO(bală: fiară, neamul străbun) ON(on: neam, soţ, a însoţi) TURNO(a înturna, a întoarce) SE DUSE ON(on: popor, a locui) OLU(ol: vas mic pentru băutură, veselie, bucurie) BESE ROPOE(răpue: a răpune, a doborî) STA(a sta) DACO PANT(panţă: veston de cînepă; pantin: figurină reprezentînd o figură comică) GEIO(giu: viu). MISAGE(misie, mesaje) GITA(giţă: neam, rădăcină) SARMISETUZO SEO PONTA(ponta: a socoti; pontua: a scoate în evidenţă) SOLO(soli) RA(ră: rău) AG(ag: loc, a pune la punct, a face). NO(uite!) ON(on: a locui, însoţitor) ANGA(anga: hotar, limită, a măsura afară) DIEO ZABELO SE SOCO(socoa: socoteală, bătaie) IO LUO(a lua).
Adunarea neamului a pus un soţ să se ducă la neamul vesel(beţiv) al besilor iar la întoarcere acesta a fost răpus şi stătea dacul(reprezentantul adunării neamului străbun) ca o haină de cînepă ce se mişcă. Mesajele neamurilor din Sarmisetuzo au fost scoase în evidenţă rău de către sol în acel loc(la besi). Uite, sfîntul Zabelo a făcut această judecată pe care eu am luat-o iar solul a fost măsurat (bătut) afară.

T 34 Turnată pe la anul 200 î.e.n.:
KOTO(cotă: caută, cercetează) POLI (polei: îngeri, fiinţe supranaturale din basme) BOI(boi: înfăţişare, chip) CIRO(ceru) SARME(Sarmisetuzo) TOGEO(togii: loc neted, luminiş în pădure) TUTO(toate) SO(aşa, atît de) MAIRE(mare, a se mări) BIRUI(a învinge). KOPO(cop: cană de 1 litru, toc înalt de cizmă) DU(a duce) DABI(cetate) GETO SISTA(sista: a opri, a pune deoparte, a întrerupe). SIRO(sira: succesiune) SARBA(sarba: a sărbători, a se odihni) GERO(geru) POE(poi: pleavă de cînepă) STA(a sta) DAB(cetate) A OSO(osi: a se întări ca osul, puternic) A ESO(ieşi) DUK(a duce). PO(po: a striga, a chema) DAGIO(dage: adunarea) BALO(neamului străbun) SO POSERE(pozore: siguranţă, atenţie) PO(po: a striga, a chema) DIGEABA KITO(chită: grijă, dorinţă mare) ON(on: neam, a locui, a aduna, a însoţi) SARMISETUZO. TOG(tog: proprietate prin comasarea unor terenuri) IMITO(a imita, a repeta după, a face ca) KAPI(căpii: poartă cu boltă). SE UDO(a uda) TO(cît, despre) OLO(ol: vas de lut pentru lichide, oală) TO DA(a da) DAB(cetate) SETO(sete) SIO(sîi: a fi, a veni) POR(por: grămadă de fîn sau paie, căpiţă). TO(tu) NUMIA(a numi, a desemna) DEO(sfînt) SEA(sia: strigăt cu care se dă unei ambarcaţiuni comanda de mers înapoi) DAE(a da) TO(pentru, cu, la).
Cercetează înfăţişarea făpturilor(îngerilor păzitori) de pe cerul Sarmisetuzei şi descoperă toate locurile unde lumina a biruit şi este cu atît mai mare. În cetatea geţilor au fost duse şi puse deoparte cănile pentru vin şi hainele de sărbătoare(s-a postit). Pleava de cînepă(perioada de post) a stat destul în cetate şi s-a întărit ca osul dar trebuie să iasă şi să fie dusă astfel ca să înceapă şirul sărbătorilor de iarnă. Cu atenţia cuvenită să fie chemată adunarea neamului străbun şi să se strige că degeaba mai au griji locuitorii Sarmisetuzei. Ţinuturile locuite de români vor imita poarta cu boltă(cetatea principală - Sarmisetuzo). Cît despre oalele de lut, se vor uda pentru că în cetate este o sete cît stogul de fîn. Sfîntul te-a numit pe tine(adunarea neamului) să dai sia(terminarea postului şi întoarcerea la viaţa obişnuită cu băutură şi mîncare de dulce).

T 35: Tăbliţă necitită datorită imaginii proaste a literelor, este turnată înainte de anul 100 î.e.n. de către mato Bigero?

T 36: Turnată de mato boero Bisto ce a condus neamul nostru strămoşesc 82-44 î.e.n., tăbliţele pînă la nr. 44 sînt turnate de acest mato.
BOERO BISTO PURCEDO(purcede: a pleca la drum, a porni o acţiune) ON(on: neam, a însoţi) SONTO(şonta: a tăia în bucăţi, a schilodi) RIOMIONU (românii). SO EGIE(ege: a stăvili, a strînge laolaltă, a cerceta) NIBIO(nip: lume, mulţime) SO ON(on: neam, a aduna, a însoţi, a locui) MESIO. SUPTOE(supţi, prădaţi) MAIERO(maier: fermier, mic agricultor) LO KOLO(colo: acolo) RE(răi, a se înrăi) GETO ISTRIO SOGI(sogi: a subţia, a rupe în bucăţi aluatul) RAPTO (rapt: a smulge, a lua cu forţa, a cuceri un teritoriu) ON(on: neam, rude) DEO(a da) TRIPA(tripăi: a umbla repede, a alerga la trap) LELE(femeie cu purtări rele). LO MOROE(moroi: strigoi) SO AGINO(acina: a-şi găsi refugiu, a se adăposti) AIO NOSETRI(noştri) NOBALEO(nobili) DABO(cetate) GETO TOEG(toiag; toiegi: a bate rău, a călători pe jos cu toiagul) TRIPA(tripăi: a umbla repede, a merge la trap) LELE(femeie cu purtări rele) RIOMIONU(românesc). SOSOI (şoşoi: a şopti, a vorbi încet la sfat de taină) PATO(paţă: întîmplare, păţanie) TRASO(scrisă) MATO(conducătorul) BOERO BISTEO. G(get). DAPIESO, G. OROLIO, G. ZURASO, G. GUERO, G. ZAMIO, G. GORMIO +++ G. SEIZO, G. MANISO, G. BERISOE, G. DOGIE, G. KARPODO, G. PARIOSO, G. MONTUEO, G. GURO ESO, G. PELUET. Alfabet religios TROPEI(tropăi: a călca apăsat cu picioarele) TO TOSE(tosăni: a apăsa) RO(rău) OT(din, de la) TAR(tar: povară, sarcină). MIST(mişti: încălţăminte subţire fără toc purtată de bărbaţi, cu ei se încălţau morţii) MATO(conducător) STIGO(a striga) IM(im: jeg) GIE (vie) IEO(a lua).
Boero Bisto împreună cu însoţitorii săi români au pornit la drum să facă război. Astfel, a strîns spre cercetare întocmai mulţimea neamurilor din Mesia. Jefuiţi, micii fermieri de acolo s-au înrăit(răsculat) împotriva geţilor de la Istru care au rupt în bucăţi şi au luat cu forţa glia străbună a neamului pe care au dat-o unor lichele(tripă lele). Astfel strigoii s-au adăposti la ei iar ai noştri nobili români din cetatea geţilor i-au toiegit pe aceste lichele. Păţania a fost şoptită la sfat de taină de getul Dapiso, getul Orolio, getul Zuraso, getul Guero, getul Zamio, getul Gormio, getul dreptcredincios(mare preot) Seizo, getul Maniso, getul Berisoe, getul Dogie, getul Carpodo, getul Parioso, getul Montueo, getul Guroeso, getul Peluet şi scrisă (turnată) de conducătorul boero Bisto. Cu alfabet religios. Cît despre cei care vor călca în picioare această poruncă vor fi rău apăsaţi(pedepsiţi cu moartea). Conducătorul le va da mişti şi le va striga: jeg viu ia-i!

T 37: Turnată de boero Bisto
NOBALO BOERO BISTO TEI(ţeli: a ţinti, a lovi) DIO(die: a îndemna caii la drum lung) NOBALI(nobili) EA(ia: atenţie!) ON(on: neam, a aduna, a însoţi) SONTIO(şonta: a tăia în bucăţi, a schilodi) TRAKO(traci) SIE(sii: a se sfii). SO ON(on: neam, a însoţi, a locui) TURNIO(a întoarce, a înturna) ON(on: neam, a aduna, a însoţi) SONTOKA(şontâcăi: a şchiopăta) REGE SIO(sii: a fi) DU(a duce) FIORO(fior, durere) TO BOIO(imagine, înfăţişare, chip). + OA (strigăt de uimire) GINO(gini: a observa, a bănui) AORE(aorea: cîteodată) MIO SARBA(a sărbători). PONESI(ponevi: ţesătură groasă din lînă, bumbac sau cînepă din care se fac covoare sau alte sau alte aşternuturi ţărăneşti) SIO(sii: a fi, a se sfii) RADEO(rade: adunări, sfaturi) KEUTURO(cheotoare: muşcătură, cazan mare, colţurile gurii) SOA(şoa: expresie cu care se asmuţă cîinii) LUE(a lua) LO DEO(sfîntul) ZABELO. TECIO(teci: caiet) RENTE(rente: veniturile pe un imobil pe un an de zile) LO BOI(figură, chip) LO RUSO(ruşală: bir plătit de curteni în Ţara Românească) PO(po: a striga) PUSO(a pune, a aşeza) + PRINSO(a prinde) SIO(sii: a fi, a se sfii) DIE(die: a spune) OLO(ol: vas mic pentru lichide). POUNA(păuna: a se îngînfa, a se ridica într-o funcţie nemeritată) SATO(sat) ZIEO(a zice) AMO(ama: mamă, femeie) NUZI(nuzi: a ieşi în faţă, a instiga) SON(son: fiu) SENIK(senic: ţesătură de in sau cînepă pentru rufe, ştergar). LO AGI(agie: conducere) NO(priveşte!) POE (poi: pleavă de cînepă) STA(a sta) DABO(cetate). LO GEZO MITO(mită, venit fraudulos) KUEO(cui: ţeapăn de băutură) PE OMO(oamă: mamă, femeie) PE LOSO(a lăsa) LO ROIN(roinic: a umbla fără rost) SESI(sesie: lor de pământ agricol deţinut de un ţăran ce face parte dintr-un domeniu feudal mai mare). GEOLO(gioale: picioare) CAPO(cap) NO(nu) LUI LO DIEO(sfîntul) …A GINO(gină: vină; gini: a pîndi, a observa) FER(a feri) SE SKOBO(scoabe: adîncitură, loc păduros) IO PRINSO(a prinde) TRASO(trasă: încă odată, lovitură). KOTO(cotă: a cerceta) POLOGENIO (polojenie: poveste, snoavă) + E.
Nobilul boero Bisto şi-a adunat cu grijă nobilii să-şi îndemne caii pentru a lovi şi a tăia în bucăţi pe fricoşii traci. Astfel la întoarcerea însoţitorilor(oastei), locuitorii s-au strîns pentru că regele şchiopăta(era rănit) şi a fost adus iar pe faţa falnicului său chip se vedea durerea. Sfînta minune se observă cîteodată la sărbătoarea mea. La locul adunării am pus covoare pe jos în jurul cazanului mare şi i-am îndemnat să ia (din el) pentru că le-a dat-o sfîntul Zabelio. S-au trecut la catastif veniturile curtenilor pentru plata birului cuvenit dar chipurile lor s-au aprins şi au început să strige însă i-a prins sfînta ruşine cînd le-am spus de oluri. Se zice că mama îşi scoate în faţa satului totdeauna fiul îmbrăcat în senic pentru a se fuduli. Priveşte la felul cum a condus această pleavă de cînepă care a stat în fruntea cetăţii. Cît despre Gezo, mita îi ajunge să fie ţeapăn de băutură iar pe mama lui o lasă să umble fără rost în sesie. Sfîntul le-a spus lor: unde nu este cap, vai de picioare! I-am pîndit pentru că s-au ascuns într-o văgăună unde i-am gonit, i-am prins şi i-am lovit. Cercetată şi povestită(trasă, scrisă) de preotul judecător credincios în cruce.

T 38: Turnată de boero Bisto
BASTARNIO ENI NI(uite!) DU(a duce) BIO(bîia: atenţie!) A SITI (siti: a cerne cu sita) SEO(seu: grăsime de oaie) TEPUE (ţepui: a încercui cu un cordon de soldaţi, a trage pe sfoară pe cineva) SOE(soi: neam, a murdări, jeg) KIO(cîi: ciung, schilod) DABO(cetate) MAGEA. NO(uite!) POE(poi: pleavă de cînepă) KAI(căi: a jeli, a plînge, a necăji) OSO(osi: a fi tare ca osul, puternic) MAI(mai: ficat) REBE(rebe: cîştiguri, afaceri) RO(rea) RIOMIONU(românii). SO ON(on: neam, a aduna, a însoţi) SONTIO(şonta: a schilodi) DABO(cetate) GETO DAKI DE(a da) ROA(rea) ZABELO. LOE(a lua) BOERI BESTO BASTARN(bastarni) RIOMION(români) OPRIO(a opri) NIPE(nip: lume, mulţime) OSO(tare ca osul) ON(on: neam, a strînge, a locui) TESIEO(teaşă: semn de hotar dintr-un copac tăiat). LO SENIC(senic: ţesătură de cînepă pentru rufe de corp, ştergare, feţe de masă) LO BOERO BISTO TRIPA(tripăi: a alerga, a merge la trap) LETO(lete: linişte, tihnă) ARMOSO(armata) ON(on: neam, însoţi) DOE(a da) TO PERGILO(perghel: cerc, zidărie în arcadă sau în cerc) DISIE(desie: grămadă, des). PURGEDOE(purcede: a pleca) SONTO(şonta: a tăia în bucăţi, a schilodi) LO RUSO(ruşală: roşeaţă; rusav: roşcat, blond) AGINO(acina: a-şi găsi refugiu) AIO NO SETRI(şetri: şatre, neamuri, clanuri). ON(on: neam, a locui) OBALIO(obielos: sărac, zdrenţăros). DABO(cetate) GETO ON(on: neam, a locui, a aduna) GERI(geri: a închide gura cuiva, a spăla şi întide pînza la ger pentru albire) SIO(sii: a fi) DESI(des, mult) NO (hai!, haide) TUE(tui: ţîcnit, nebun) TIE(ţie: a ţine) PIRGILO(perghel: cerc, zidărie în arcadă sau în cerc). NOE(noi: a se îmbolnăvi) A SON(sîn: fiu) DIMO SOPTOSIE(şoptos: rostit în şoaptă) AGIEO(agie: conducere unui oraş sau ţinut) ON(on: neam, rude) TOS(tos: măcinat mărunt) IREA(irî: alifie folosită la ţară pentru diferite boli) ON(on: a locui, a însoţi) O SETRIO(şetri: şatre, neam, clan). TRASO(turnată, scrisă) MATO(conducător) BOERO BISTO OT SESIA(sesie: lot de pământ dintr-un domeniu mai mare, moşie) G(get). Medalion stînga: ++++++++ D(dabo: cetate) S(Sarmisetuzo) dreapta: +++M(mato: conducător) B(Boero Bisto).
Priveşte Eni bastarnule, şi du-ţi în Macea, cetatea neamului tău murdar şi schilod, seul sitit şi cîştigat prin vicleşug. Uite această pleavă de cînepă care se căieşte cu putere din toţi ficaţii că au făcut o afacere proastă cu românii. Astfel sfîntul Zabelo a spus locuitorilor cetăţii geto-dacilor să se adune pentru luptă şi să dea răutatea înapoi. Boero Bisto i-a luat pe români şi a oprit astfel mulţimea puternică a bastarnilor la marginea hotarului unde locuiesc. Cu steagul lui boero Bisto în frunte, oastea s-a adunat în linişte şi a alergat pentru a se da(încercui) cu mare desime în jurul zidurilor cetăţii. Au purces să taie rău pe roşcovanii care şi-au găsit adăpost printre şatrele(neamurile) noastre. Neamul cetăţii geţilor a închis gura(i-a înţepenit) pentru totdeauna multora din neamul zdrenţăroşilor care alergau ca nişte nebuni şi se ţineau în cerc. Se şopteşte prin agie că Dima, fiul lui boero Bisto s-a îmbolnăvit şi este uns cu ire iar rudele îl însoţesc să ajungă la şatra sa. Turnată(scrisă) pe moşia geţilor de către conducătorul boero Bista. Medalion stînga: Sfînta cetate Sarmisetuzo; dreapta: Credinciosul în sfînta cruce, conducătorul boero Bisto.

T 39: Turnată de boero Bisto
BERESIO LOE(a lua) BOERO BISTO LO ARMOSO(armata) DIS(devreme) KATE(caţe: gură-rea, cicală) LE IO(ia: a lua) DABO(cetate) GETO. NEI(nei: zăpezi, promoroacă) ISELE(isolă: insulă, ostrov) AT(at: cal) RESO(reză: zăvor, rize: şănţuleţe) MOZILEO(mozoli: a murdări, mozol: umflătură) RO(rău). SOTRI(şatre: clan, neam) BOAI(boi: a înşela, a păcăli) OSI(osi: tare ca osul, puternic) TORIO(tor, torişte: tizic, ocol unde stau animalele şi se adună gunoiul, gospodărie) DIME EDIO(edie: a ridica, rece, a judeca, a scoate). TULI(a pleca pe furiş) MIORIEO(mior: berbec de un an) TUPO(tupi: a se ascunde, a netezi) MULOE (mulă: om lipsit de energie) GAIO(gai: pădure la şes) RIEO(rîu) DOE(a da) SOE(soi: neam, caracter, jeg) LU BIO(bîia: atenţie!, pericol). MUE(muie: a duce cu vorba) ZIGEO(a zice) NU E OZIMA(azimă: pîine sfinţită) ROSTE(rosti: a spune, a mărturisi) PUSE(a pune) RETO(rîţe: buche, învăţătură, carte) GIO(giu: viu) RIOMIONU(românesc). SO ON(on: rude, a aduna) ADO(a aduce) BEREO(bere) DES(mult, repetat) SIEN DIO(sfînt). SO NOBALO(nobili) SIRO(sira: succesiune, urmaşii cuiva) SOTRI(şatre: neam, clan, rude) BOSOF TAU(tău: iaz, baltă, prăpastie). ON(on: neam, rude, a însoţi) O PO(po: a striga) AESTO(aista: acesta) SIEO(sîi: a fi) INIE(inie: apă amestecată cu sloiuri de gheaţă ce plutesc primăvara pe rîuri). PATIEU(păţău: păţanie) LAGI(lagi: a se strînge la masă, liturghie pentru meditaţie) FATISO(făţişa: a înfăţişa, a prezenta) A(a: strămoş, creator) ++ RUDIO (rude, neamuri) KUE(cui: ascuţit, ţeapăn, nemişcat). NI(priveşte!, haide! atenţie) ETE(este) TUP(tupi: a se ascunde, a netezi) GIOGEA(ghioci: car sau căruţă ce se poate scurta sau lungi după voie cu ajutorul unui cui ce se fixează în inimă) FETO (feţe) UIO(uie: uliu, şorecar) PASO(păsa: a merge). MATO Jos pe chenar: OZOR (ozor: desen, model de ţesătură) MI BETIGO(betegi: a se îmbolnăvi, a răni, a strica).
Boero Bisto i-a luat comanda armatei cetăţii geţilor lui Beresio pe care i-a dat-o el mai devreme pentru că este gură-rea. Iarna, cînd treceau printr-un ostrov, calul l-a aruncat într-un şanţ(pe Dima) unde s-a murdărit(schilodit) rău. Neamul lui adunat la torişte, a înşelat cu putere spunînd că el l-a scos pe Dima din apă. Acest om lipsit de tărie a plecat ca un mior şi s-a ascuns într-o pădurice pe malul rîului dîndu-şi arama pe faţă şi aducînd nenorocirea peste el. Ne-a dus cu vorba zicînd că învăţătura vie românească nu pune să iei azimă pentru a mărturisi. Astfel rudele au adus de mai multe ori bere ca jertfă sfîntului Sien. Aşa, succesiunea nobilei şatre (spiţe) Bosof s-a dus în prăpastie. Însoţitorii au strigat de ce acesta(Dima) a ajuns în apa plină cu sloiuri de gheaţă. Păţania a fost înfăţişată rudelor credincioase trecute la cele veşnice printr-o liturghie pentru meditaţie. Priveşte cum este faţa acestui uliu care merge întins pe ghioci. Deasupra călăreţului: Conducătorul. Jos pe chenar: Ţesătura(viitorul) mea a fost stricată(distrus).

T 40: Turnată de boero Bisto
NOBALO(nobil, conducătorul neamului) BOERI BISTO MATO (ocrotitor, părinte) DABO(cetate) GETIO ON(on: a aduna, a însoţi) TUTUA(a călări) TO DUSE SIBIO TURA(tură: a da o raită) PRIZI(prinzi) DIE(di-e: a conduce la judecată) MAZISA(mazetă: ageamiu) REBODENO. TEROSEIO(arcaşii) ONTI(undi: a cerceta cu grijă, a prinde) KIODE(chiote) NORODO(popor) SA(sa: atac) ON(on: neam, a aduna) SONTIO(şonta: a tăia). SOA ANGI(înger) NO(uite!) BOERI BISTO PI DIO(sfînt) TIAZ FALIO(fală) ILEO(ili: a conduce) GENIO (gena: mic) RIC(rîcă: zîzanie). ALORIAO(oloreală: adiere) ON(on: a strînge) CAPIO LUTA(lupta) SI LOU(lua) DABO GETO SIEREMA. ROFI (răfui: a face ordine) SATE SII(sii: a se sfii) KINO(închina) SAELO(saiele: adăpost pentru vite) BOERI BISTO ILEO(ili: a elibera) DETIO(daţi-o) SETI(siti: a cerne) REIO(răi) NOBIILEIO. TRASO(scrisă) SARMIS TIO(strigăt) GE(ge: nobil) ZIO(zi) IO.
Nobilul boeri Bisto, conducătorul cetăţii geţilor a adunat călărimea şi s-au dus toţi către Sibiu, să-l atace şi să-l prindă pentru judecare pe vicleanul Rebodeno. Arcaşii au cercetat cu grijă şi cu chiote, norodul a atacat clanul duşman pe care l-a tăiat rău. Avînd alături îngerul său păzitor şi pe sfîntul Tiaz, cu fală conducătorul boeri Bisto a învins cu mică zîzanie(luptă). Cu mică trudă a strîns cu luptă pe capul (şeful) duşman şi a luat cetatea getă Sierema. Gospodarii satelor eliberate s-au închinat în faţa lui boeri Bisto şi au primit drept de a se aşeza în locul nobililor răi. Eu am scris-o şi am strigat-o în cinstea lui Sarmis pentru ziua sfîntă. [Tăbliţa se referă la acţiunea de unificare a lui boero Bisto pentru că expresia dabo geto are sensul de cetatea geţilor sau centul lor politic, deci exista o structura statală şi la Sierema]

T 41: Turnată de boero Bisto
OI GELO RUO(rui: roşcat, cu barbă roşie) SOP(sopă: bîtă scurtă şi groasă ghintuită la un capăt cu fier, ghioagă) TURNO(a înturna, a întoarce) NATA(nată: femeie, soţie) LIO(Lia) E LOE(a lua) ZOE. REU(rău) FALANGEOI(falangă: lemn gros de care se legau picioarele celor care erau bătuţi la tălpi, bătaie la tălpi, degete) SECI(seci: parapet, întăritură din copaci tăiaţi) MELOE(milie: îndurare) DUEO(a duce) ZABELOE. SOE(soi: a dormi, a murdări) SARBA(sărbătoare) GERO(ger; gerar: ianuarie) ED(ed: a se ridica, a judeca) ON(on: neam, rude, a aduna, a însoţi) LOSO(a lăsa) FOGE(a fugi) SO DOE(a da) LO ARMOSOE(armată). RE (rea) KAOE(căoi: a bolborosi) BAGO(a băga) TEO(tio: cuvînt cu care se alungă animalele, ură) ARMOSOE DABO(cetate) GETO TAROSE(tărosi: a împuternici, a însărcina) OI ENO ON(on: neam, a strînge, a însoţi) NI(a privi) SABOE(săbui: a face cu socoteală) OI DOE(a da) CESO(ches: ordin dat pentru tăierea capului osînditului) LUE(a lua) LO GENEO(gena: mic, slab, tînăr). E LUO(a lua) AZE(azi) SO PORTUE(a purta) SENIC(senic: ţesătură de cînepă, ştergar făcut din ţesătură de cînepă) LOE(lai: negru, cenuşiu). LO AGIETO(a ajuta) DOE(a da) TOGO(tog: fînaţ, proprietate prin comasarea unor terenuri, loc neted, adăpost) AREDEO(arete: berbec pentru dărîmarea zidurilor cetăţilor) ARICEO(aricit: zbîrcit, ascuns, ghemuit, strîns) LO GASI(a găsi) TORE(tor: ocol pentru animale, tizic) OI DUE(a duce) DABO(cetate) GETO. NOEI(noi: cenusă) FOE(foi: a se umfla, a se mişca continuu) LIO GENEO(gena: mic) DIO(sfînt) DONIZETO LO PATRI(ţară) DEO (sfînt). Alfabet religios (vertical stînga): OT(din, aparţinînd de) SEI(săi: a sări, cai speriaţi) GOI ADOM(adumi: a se îmbăta) PUTORI. PII(piu: preot, credincios) I(i: a merge) TOR(tor: adăpost pentru vite, acaret) IO OTIS STROGO(a striga, a certa) I(a alerga). Orizontal sub imagine: KOTO(cotă: a cerceta) POCO(pac: ghem) GETEO. Dreapta preot orizontal MATO BOERO BISTO + LINESZTI(linişte); jos pe chemar: TOEGO(toiag) +++ I(i: a merge) – G(get) -- G +++TIL(tel: fir de metal aurit din care se face beteala) EDO(ede: a judeca, a se ridica la cer) IG(ig: poartă).
Acest Gelu cel roşcat cu ghioagă (buzdugan ca semn al funcţiei de conducător în armată) s-a întors(părăsit) de la soţia Lia şi este luat(căsătorit) cu Zoe. În întăritura sa a fost bătut rău la tălpi ca să primească îndurarea lui Zabeloe(să moară). A zăcut pînă la sărbătorile de iarnă cînd s-a ridicat împreună cu rudele şi a fost lăsat să fugă să se întîlnească(dea) cu armata lui. Pentru a opri zîzania rea care o băga în armata cetăţii geţilor, a fost împuternicit Eno să-l strîngă(prindă) cu atenţie şi cu socoteală pe acest nimic, să-l scurteze de cap şi să-l ia. Este luat şi azi a fost purtat într-un senic negru prin cetate. Cei care l-au ajutat au fost găsiţi ascunşi în ocolul vitelor, aduşi în cetatea geţilor iar adăposturile lor au fost dărîmate cu berbecul. Puţina cenuşă a fost împrăştiată peste ţara sfîntă şi dăruită sfîntului Donizeto. Cei din neamul lui Goi s-au speriat şi s-au îmbătat ca nişte putori! Eu Otis împreună cu preoţii am mers la ei şi i-am gonit strigînd: linişte! Scrisă şi păstrată de boero Bisto credinciosul în sfînta cruce şi conducătorul geţilor. Sfîntul toiag al geţilor care merge şi bate în sfintele porţi ferecate ale judecăţii cereşti!

T 42: Turnată de boero Bisto
NIP(nip: mulţime) RO(ră: rea) GIOU(gioi: vioi, aprig, neliniştit) IO LAZE(laze: terenuri curăţate de curînd pentru a-l face arabil sau fîneaţă) KOR(cor: ceată, adunare). IO DU(a duce) DABO(cetate) GET RIEP(rîp: jeg; rîpi: a batjocori) ENTRIGA(ceartă, a nemulţumi) NIO(noastră, noi) GE(ge: nobil) RIOMION(român). SOI(soi: neam, a murdări) IO FACTIOZE (facţiose: grupuri de indivizi care lucrează împotriva guvernului, în folosul unei facţiuni) UNI(a fi împreună) DO(a da) ON(on: neam, a însoţi) INTRIKIE(intriga: a instiga, a pune la cale o intrigă, a complota) BOERI BISTO. REUNE(reuni: a aduna, a chema) RO(răi) DU(a duce) ANTONEI POE(poi: pleavă de cînepă) STA(a sta) DABO(cetate) GET ZI(a zice) I(i: a merge) LO RERIO(a rări) ON(on: neam, a aduna, a însoţi) SONTA(şonta: a schilodi, a tăia în bucăţi) LUE(a lua) LO BOERI BISTO. SORENI(sorine: locuri însorite) SO GENIO(gena: mic, slab) SES (şez: reşedinţă, centrul administrativ) TASE(tase: vas plat şi rotund, ceaşcă) SENI (sinii: tavă pentru copt plăcinte, masă ţărănească joasă cu trei picioare, fund de lemn rotund) SA NOBALIO BOERI BISTO. SO SORE(sorei: regină) MESO(mesi: a sta la masă) ON(on: rude, a aduna, a însoţi) KOPO(cop: măsură de capacitate de 1 litru, ulcior) NO. SAR(a sări) MONGA(mangă: om încăpăţinat şi ascuns) TO. LITI(liţe: epitet pentru femei sau fete tinere, chip) MOTI(moţi: a se îmbrăca de sărbătoare) PO(po: a striga) GENIO(gena: mic, slab) RI(ri: a trage, a lovi) OM. TOLE(ţoale: haine) SEI(sîi: a fi, a veni) NOBALIE DA(a da) BIKO(bîca: atenţie!, ai grijă).
Mulţimea rea şi aprigă împotriva mea s-a adunat pe laze. Eu m-am dus în cetate batjocorit şi certat de nobilii noştri români. Am dat de aceste facţiose murdare care s-au unit şi s-au însoţit în intriga lor împotriva lui boeri Bisto. Aceşti răi au fost chemaţi unde, s-a dus la această pleavă de cînepă şi Antonei care a spus să meargă împreună în grupuri mici pentru a-l lua şi tăia pe boeri Bisto. Într-un loc cu soare puţin boeri Bisto împreună cu nobilii săi stăteau la masă. Regina sa a stat la masă cu cei adunaţi dar nu a băut. Acest om încăpăţinat şi ascuns a sărit pe tine. Fetele tinere şi femeile îmbrăcate de sărbătoare strigau că acest om slab te-a lovit(rănit). A fi îmbrăcat cu haine de nobil nu dă de grijă(bănuială).

*articol preluat de pe www.ariminia.ro

Dacii liberi împotriva Imperiului Roman

2010-08-23T10:27:00.002+03:00

Cucerirea unei pãrti a Daciei de cãtre romani nu a însemnat disparitia dacilor, un popor cu rãdãcini strãvechi în spatiul strãbãtut de Carpati si Dunãre si mãrginit de Marea Neagrã. Dorinta lor de a fi liberi a rãmas la fel de puternicã si dupã înfrângerea dramaticã din anul 106, în aceasta dorintã aflându-se în bunã parte secretul dãinuirii noastre în timp de atâtea mii de ani. Atunci dacii au pierdut doar o treime din tara lor - Banatul, Crisana, Maramuresul, Moldova de nord si centrala rãmânând în afara noii provincii romane. De fapt pânã în anul 275 a existat o Dacia liberã mereu în rãzboi cu cea romanã. Prin atacurile lor succesive, declansate la scurt timp dupã moartea împãratului Traian, dacii au continuat rãzboiul început în vremea lui Decebal, scopul fiind acum alungarea stãpânirii romane din provincia Dacia.

Deseori dacii s-au coalizat împotriva romanilor cu populatiile barbare asezate în vecinãtatea lor, precum sarmatii iazygi si roxolani si mai târziu vandalii, gepizii. Putem considera cã astfel ei au participat la o actiune mai largã prin care popoarele aflate la granitele imperiului urmãreau distrugerea puterii romane. Spre sfârsitul secolului al III-lea aceste lovituri au culminat cu retragerea stãpâniri romane din provincia întemeiatã de Traian la nord de Dunãre.

Informatiile scriitorilor antici în legãturã cu prezenta dacilor în aceste evenimente sunt destul de putine, iar atunci când ele existã sunt insuficient de clare. De aceea, de nenumãrate ori putem doar bãnui participarea dacilor la aceste atacuri. O cauzã importanta a acestei situatii este aceea ca majoritatea scrierilor istorice privitoare la primele trei secole ale erei crestine, au fost redactate mult mai târziu, pe baza unor lucrãri mai vechi care nu s-au mai pãstrat. În prezent, lipsa de precizie a acestor izvoare este tot mai mult completatã cu informatiile furnizate de descoperirile arheologice, epigrafice si numismatice.

La scurt timp dupã moartea împãratului Traian (88-117) situatia de la granitele Daciei a devenit deosebit de gravã ca urmare a atacurilor sarmatitilor iazygi si roxolani, însotite de o rãscoalã a dacilor din provincie. Confruntat cu aceste evenimente, noul împãrat Hadrian (117-138) ia mãsuri pentru apãrarea Daciei, prezenta sa aici în anul 118 fiind atestatã printr-o inscriptie descoperitã la Sarmizegetusa. Informatiile oferite de Istoria augusta în legãturã cu cele relatate mai sus nu îi amintesc si pe daci. Participarea lor poate fi înteleasã din afirmatia cã la începutul domniei lui Hadrian “s-au revoltat neamurile pe care le-a supus Traian”.

Exista însã o mentiune despre un rãzboi dacic într-un papirus descoperit în Egipt. În mod sigur este vorba de atacurile dacilor liberi care alãturi de iazygi au continuat lupta si dupã ce roxolanii încheiaserã pace cu romanii. O eventualã rãscoalã a populatiei dacice din provincie este dedusã din epitaful de la Pergam al guvernatorului C. Iulius Quadratus Bassus, care a murit la începutul domniei lui Hadrian, “luptând în Dacia”. De asemenea, adãugarea de cãtre acest împãrat la numele Ulpiei Traiane si pe acela de Sarmizegetusa este pusã în legãtura cu o rãscoalã a dacilor împotriva stãpânirii romane. Momentul greu prin care trece imperiul este dovedit si de decizia lui Hadrian de a-l numi ca guvernator al Daciei pe Q. Marciu Turbo, un general experimentat în reprimarea unor revolte ale populatiilor supuse. Împãratul intentiona chiar sa abandoneze aceastã provincie, dar sfãtuit de prieteni a renuntat “pentru a nu lãsa pe mâinile barbarilor o multime de cetãteni romani”, dupa cum scrie istoricul Eutropius. Tot acum Hadrian a luat hotãrârea distrugerii suprastructurii podului de peste Dunãre, fãcându-l impracticabil de teama pericolului trecerii fluviului si invadãrii Moesiei de cãtre barbari.

Muntenia si sudul Moldovei, care apartineau Moesiei Inferior sunt lãsate în afara imperiului, asupra lor mentinându-se numai un control militar al acestuia. Evacuarea acestor teritorii nu poate fi pusã doar pe seama rãzboiului cu roxolanii care au fost repede împãcati prin acceptarea mãriri subsidiilor acordate de cãtre romani. O asemenea hotãrâre a fost determinata în mai mare mãsurã de o rãscoalã a populatiei dacice din Muntenia, conjugatã cu atacurile sarmatilor.

Confruntãrile, de mai mica amploare însã, au continuat în timpul lui Antoninus Pius (138-161), care potrivit Istoriei augusta, “prin guvernatorii si generalii sãi a supus pe germani, pe daci si multe alte neamuri”.

Primele lupte cu dacii s-au purtau în anul 143. La aceste rãzboaie “pricinuite de nebunia getilor” se referã retorul grec Aeluis Aristide în cuvântarea sa “Laudã Romei”, scrisa în 144. Încercând sã desluseasca aceastã expresie, istoricul Dumitru Tudor considera cã ea se referã mai degrabã la dacii liberi din nord-vest si nu la eventualele rãscoale ale bãstinasilor din provincie. De altfel, Oracolele Sibylline amintesc pentru acesti ani de luptele cu “dacii mari”.

Mult mai grele au fost luptele duse împotriva dacilor liberi, cunoscuti sub numele de costoboci, prin anii 156-157. Pentru a face fatã pericolului au fost aduse în Dacia trupe din alte provincii. Luptele au fost conduse de M. Statius Priscus si cu aceastã ocazie probabil Legiunea a XIII a Gemina a fost distinsã cu epitetul de “pia fidelis”.

O serie de inscriptii acorda împãratului Antoninus Pius titlul de Dacicus, iar guvernatorul M. Statius Priscus închina un altar Victoriei Augusta, în apropierea ruinelor fostei resedinte a lui Decebal. Participarea dacilor din provincia romanã la aceste evenimente este foarte probabilã în conditiile în care atacatorii erau de acelasi neam cu populatia bãstinasã.

Deosebit de semnificative pentru marele pericol prin care trecuse Dacia, sunt evenimentele înscrise pe un altar închinat la Apulum (în 158) în numele Legiunii a XIII Gemina lui Jupiter Optimus Maximus si adunãrii zeilor si zeitelor pentru “salvarea Imperiului roman”.

Domnia împãratului Marcus Aurelius (161-180) a fost puternic tulburatã de asa-numitul rãzboi marcomanic la care au participat numeroase populatii barbare. Printre cei care “nutriserã împreuna sentimente dusmãnoase poporului roman” sunt amintiti în Istoria augusta si peucinii (locuitori ai insulei Peuce) si costobocii, triburi dacice din nordul Moldovei.

Provincia Dacia este atacatã în anii 167-170 atât dinspre vest, nord-vest de cãtre iazygi si triburile germanice-vandalii, cât si dinspre est, nord-est de cãtre costoboci, bastarni si roxolani. Pentru întãrirea apãrãrii sale este adusã Legiunea a V a Macedoniei la Potaissa, în Dacia Porolissensis, cu tintã principalã regiunea auriferã din Muntii Apuseni. La Apulum, barbarii au pãtruns pânã sub zidurile lagãrului Legiunii a XIII Gemina. O inscriptie închinatã de colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa împãratului Marcus Aurelius drept multumire cã a fost scãpatã de un “dublu pericol” indicã fie un atac venit din douã directii diferit, (vest - iazygi, est - dacii liberi), fie un atac din afarã, concomitent cu unul din interior, din partea populatiei autohtone.

Împrejurãrile grele fac necesarã o conducere unicã a celor trei provincii dacice al cãror prim guvernator de rang consular devine M. Claudius Fronto. Faptul cã acesta conduce atât cele trei Dacii, cât si Moesia Superior aratã situatia extrem de criticã prin care trece imperiul. Dar nu numai Dacia romanã a fost atacatã. În anul 170 costobocii au întreprins o puternicã invazie în teritoriile Moesiei Inferior, ajungând pânã în Grecia.

Prin anii 171-172 o parte a tinutului locuit de costoboci este atacat si cucerit de vandalii astingi, la îndemnul si cu sprijinul guvernatorului Daciei, Cornelius Clemens, ca represalii pentru invazia din 170. Aceastã actiune a avut drept consecinte nimicirea puterii politice si militare a costobocilor, autorii antici nemaifãcând referire de acum înainte la ei. Poate în urma acestor evenimente au ajuns la Roma în situatia de captivi sau ostatici sotia regelui costobocilor Pieporus si nepotii sãi.

Dupã mai bine de un deceniu de lupte, fiul lui Marcus Aurelius Commodus (180-192) reuseste sa încheie pace cu semintiile barbare. Linistea nu s-a restabilit deplin. Dio Cassius relateazã cã acest împãrat a avut de purtat câteva rãzboaie împotriva barbarilor de dincolo de Dacia, referindu-se probabil la teritoriul dacilor liberi si al altor neamuri de la granita de nord-est a Daciei.

Biograful împãratului din Istoria augusta îi aminteste si el pe daci, învinsi ca si maurii prin legatii sãi. Se pare cã au existat probleme si în interiorul Daciei romane, unde puterea cezarului a fost impusã provincialilor care nu voiau sã-i recunoascã domnia.

Linistea la hotarele imperiului este restabilitã în timpul dinastiei Severinilor (193-235). Apãrarea granitelor statelor statului a fost principala preocupare a împãratilor Septimiu Sever (193-211) si Caracalla (211-217) si a descurajat mult timp atacurile barbare. Aflat pe teritoriul Daciei, la Porolissum, Caracalla duce tratative cu populatiile din vecinãtatea provinciei în vederea reglementãrii relatiilor lor cu statul roman. Dio Cassius ne informeazã ca împãratul a luat ostatici de la dacii liberi, i-a învrãjbit pe vandali si marcomani, iar pe regele cvazilor - Gabrionarus, l-a ucis.

Simtind momentul de cumpãnã al puterii imperiale odatã cu asasinarea lui Caracalla, dacii au pustiit provincia traianã în timpul lui Macrinus (217-218). Informatia oferitã de Dio Cassius ne aratã cã este vorba despre aceiasi daci liberi cu care încheiase Caracalla o aliantã si care dorea acum sã îsi ia înapoi ostaticii. Alte atacuri nu au mai avut loc pânã la sfârsitul dinastiei Severilor.

Situatia s-a schimbat radical odata cu izbucnirea anarhiei militare, în 235. Profitând de criza politico-militara provocatã de luptele neîncetate pentru tron, ai cãror protagonisti sunt comandantii legiunilor, neamurile barbare atacã tot mai insistent granitele statului roman.

Desi în biografia împãratului Maximin Tracul (235-238) din Istoria augusta nu este scris cã a dus lupte cu dacii, titlul de “Dacicus Maximus” pe care si-l ia poate sã însemne fie ca a purtat rãzboaie cu dacii, fie cã a apãrat Dacia de barbarii care o amenintau. Epitafurile datând din perioada domniei lui si apartinând unor soldati din Noricum si Pannonia arata cã ei si-au pierdut viata într-un rãzboi împotriva dacilor. Acum încep sã se afirme cu vigoare, prin puternice atacuri, carpii, un neam de oameni foarte potriviti pentru rãzboaie, care adesea au produs pagube romanilor, dupã cum ii caracterizeazã Iordanes.

Atacurile lor sunt îndreptate mai ales spre provinciile de la sudul Dunãrii de Jos, Moesia Inferior, Thracia, Macedonia, Grecia, dar nici Dacia nu este scutita de incursiuni. În anul 238, carpii invadeazã Moesia Inferior, Histria suferind mari distrugeri. Despre acest atac se aminteste si în Istoria augusta un termen folosit pentru a-i desemna pe carpi fiind si acela de “sciti”. Guvernatorul Tullius Menophilus încheie pace cu gotii/getii în schimbul unei sume de bani. Carpii sunt nemultumiti si pretind si ei subsidii. Guvernatorul roman îi refuzã însã. Acest refuz îi determinã pe carpi sa reia atacurile odatã cu anul 242, când ei invadeazã din nou Moesia si Thracia.

Împãratul Gordian al III-lea (238-244) este nevoit sã amâne rãzboiul împotriva partilor pânã la alungarea dusmanilor din aceste provincii.
Cel mai puternic atac al carpilor împotriva imperiului are loc în anul 245, în vremea împãratului Filip Arabul (244-249).
Legenda “Victoria Carpica” de pe monedele emise acum si titlul de “Carpicus Maximus” acordat împãratului, consacrã biruinta obtinutã de romani.

Atacurile carpilor s-au prelungit pânã în anul 249, când noul împãrat Traianus Decius îi învinge în mod decisiv. Titlul de “Dacicus Maximus” si “restitutor Daciarum” îi sunt acordate acestuia în urma apãrãrii Daciei de invaziile numeroaselor semintii barbare, printre care erau si carpii.

Victoriile obtinute împotriva gotilor/getilor de Claudius al II-lea Goticul (268-270), la Naissus (270) si de Aurelian (270-275) în anul 271 au salvat imperiul de la o eventualã dezagregare.
Pentru anul 272, Istoria augusta aminteste de o incursiune a carpilor în Balcani, fiind însã învinsi de Aurelian în Dobrogea.

Se credea cã sub acest împãrat atât de capabil unitatea imperiului era refãcutã. Dupã victoriile obtinute la toate granitele, Aurelian dorea sa reorganizeze apãrarea frontierelor. Pentru întãrirea limes-ului danubian a hotãrât pãrãsirea Daciei romane. Retragerea armatei si a administratiei romane din Dacia, a cãrei datã nu poate fi stabilitã cu precizie, s-a fãcut într-un moment când inamicii imperiului, printre care si dacii fuseserã învinsi, dar asa cum se întâmplase de atâtea ori, înfrângerea lor nu dura prea mult. Renuntarea la cea mai glorioasã cucerire a lui Traian, desi dureroasã, a fost acceptatã de contemporani, care au recunoscut meritul lui Aurelian de a fi înteles noile realitãti de la Dunãre. În loc sã mai fie un bastion al imperiului printre neamurile barbare, Dacia romana împiedicã acum apãrarea eficientã a teritoriilor de la sud de Dunãre.

Consecinta fireascã a disparitiei stãpânirii romane în Dacia a fost refacerea în scurt timp a unitãtii lumii dacice din interiorul si din afara Carpatilor.

Pierderea Daciei a fost preludiu al cãderii întregului Imperiu Roman, iar dacii contribuiserã din plin la aceasta.

Prof. Vlad COSMESCU
*articol preluat din Dacia magazin nr. 23, iunie 2007

SANCTUARELE - CALENDARE

2010-08-19T16:26:00.001+03:00

Prezentarea sanctuarelor de la Sarmizegetusa şi funcţionalitatea lor ca şi calendare se bazează pe cartea "Calendarul de la Sarmizegetusa Regia" scrisă de Ştefan Bobancu, Cornel Samoilă şi Emil Poenaru. Deşi majoritatea observatiilor se bazează pe această carte, s-au adus câteva mici modificări cu argumente de bun-simţ logic. Oricare opinie ar fi adevarată, câteva calcule pe baza sanctuarelor vor indica funcţionalităţi exacte şi originale ale acestor calendare. Pe lângă faptul că dacii au realizat unul din cele mai exacte calendare ale antichităţii, acesta are o proprietate mai rar întâlnită: anul începe cu prima zi a primei săptămâni din an şi se termină în ultima zi a ultimei săptămâni din an.
În continuare se vor folosi următorii termeni: zi (24h), săptămână (o grupare de 6,7,8 zile), an (un ciclu variabil de aproximativ 360 de zile), sensul de parcurgere al calendarelor este ales cel trigonometric (antiorar), lespede (paralelipiped), stâlp (paralelipiped cu latura bazei tangentă la cerc mai mică decât a lespedei sau un cilindru acoperit cu teracotă), calendar solar (calendarul urmăreşte evoluţia soarelui pe cer), anul tropic (365.242198).

SANCTUARUL MIC ROTUND - Micul sanctuar rotund este alcătuit din 114 piese dintre care 13 sunt lespezi, iar 101 sunt stâlpi. Cei 101 stâlpi sunt împărţiţi de cele 13 lespezi în 13 grupări cu următoarea ordine: 8 grupe de 8 stâlpi, 1 de 7 stâlpi, 3 de 8 stâlpi şi una de 6 stâlpi. Micul sanctuar rotund întruchipează un calendar solar:
-1 stâlp = 1 zi;
-1 lespede = 1 marcaj pentru o săptămână şi pentru un an;
-numărătoarea poate începe de lângă oricare lespede;
-un an se atinge prin 3 rotaţii complete + 8 săptămâni;
-se marchează anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns;
-se începe noul an de la stâlpul următor;
-se efectuează un ciclu de 13 ani (până se marchează toate lespezile);
-în acest interval anul dacic rămâne în urmă cu 1 zi faţă de anul tropic şi se aplică corecţia de o zi;
-din cauza celor 2 săptămâni de 6 şi 7 zile durata anilor fluctuează dând următoarea succesiune: 364-366-365-366-365-364-366-365-364-367;
-singurul deficit al acestui sanctuar este nevoia de a ţine minte săptămânile impediment ce poate fi uşor înlăturat prin calcularea punctului unde se termină anul nou şi marcarea lui;
-structura simplă a calendarului îl indică ca fiind unul civil.

SANCTUARUL MARE ROTUND - Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri concentrice plus o absidă în interiorul lor.
Cercul exterior (A) este alcătuit din 104 lespezi (de 45 de cm înălţime) lipite una de alta şi care formează un cerc perfect închis. Lipit de primul, al doilea cerc (B) este format din 210 piese: 180 de stâlpi (cu înălţimi între 120-135cm) despărţiţi în 30 de grupuri de câte 6 de 30 de lespezi (cu înălţimi între 55-65 cm). Al treilea cerc (C) la o distanţă considerabilă de primele două este format din 68 de stâlpi (cu înălţimea de 3m, acoperiţi cu teracotă şi dotati cu piroane ce aveau în capăt inele) aranjaţi în 4 grupuri despărţiţi de lespezi în urmatoarea ordine: 17 stâlpi - 4 lespezi - 18 stâlpi - 3 lespezi - 16 stâlpi - 4 lespezi - 17 stâlpi - 4 lespezi. Absida conţine 72 de blocuri: 68 de stâlpi (de diferite înălţimi a căror umbră proiectată pe sol se pare că ar forma o figură geometrică cu o anumită semnificaţie, concepţie care depinde de corectitudinea aprecierii înălţimii stâlpilor de către arheologi) împărţiţi în 2 grupe despărţiţi de câte 2 lespezi astfel: 13 stâlpi - 2 lespezi - 21 stâlpi - 2 lespezi. Lespezile din cercul C şi din absidă formează 2 axe perpendiculare. Pe direcţia celei orizontale în afara sanctuarului se afla pragul de acces un dreptunghi de 4x5 lepezi. Sanctuarul mare întruchipează de asemenea un calendar solar:
-1 stâlp din B şi C reprezintă o zi;
-numărătoarea poate începe de oriunde la B şi C dar puţin probabil (posibil să înceapă de la pragul-intrare);
-un an se atinge prin două rotatii ale cercului B;
-concomitent se parcurge şi cercul C la a cărui fiecare parcurgere se adaugă o zi la cercul B (se mută marcajul pe stâlpul dinainte) rezultând ani fluctuanţi de 365-366 de zile;
-corecţia este foarte bună pentru un ciclu de 13 ani;
-1 stâlp din absidă reprezintă un an, parcurgerea ei (21+13+13=47 ani) implicând corecţia de 7 zile eşalonat sau deodată;
-1 stâlp din cercul A = 1 an, parcurgerea lui (104 ani) implicând corecţia de 2 zile deodată;
Funcţionarea de mai sus este uşor modificată faţă de cartea menţionată, în continuare se va încerca combaterea câtorva ipoteze ale autorilor de mai sus:
-1 stâlp de pe absidă = 1 săptămână din calendarul mic;
-calendarul mare se corecta anual;
Aceste ipoteze implică o folosire mult prea complicată prin corecţii în grup de 5-6 zile pe an, o parcurgere ciudată pe sectoare a cercului C, se impune legătura dintre sanctuare care este improbabilă sau măcar mult mai complicată.
-împărtirea calendarului în 3 segmente: vara (21 de săptămâni), toamna (13 săptămâni), iarna (13 săptămâni)
Să fi ignorat dacii anotimpul reînvierii naturii si a unui nou început pentru agricultură? Puţin probabil.
Construcţie mai complexă cu o destinaţie mai complexă probabil. Aceasta ar putea însemna că era un calendar religios. Folosirea ceva mai complicată decât cel mic are avantajul unei corecţii mai bune pe termen mai lung, poate era folosit la anticiparea mai uşoară a anumitor evenimente probabil a sărbătorilor religioase (care ar fi putut fi însemnate pe cercul C) oricum destinaţia era cert diferită faţă de cel mic, datorită săptămânilor.
Diferenţa de opinii, oricare ar fi ele, se referă doar la modul de folosire a sanctuarelor căci algebric calculele se leagă de anul tropic, arătând originalitatea calendarului dacic şi exactitatea lui surprinzătoare.

SANCTUARELE DREPTUNGHIULARE - Unul pe terasa mai înaltă de 6x10 tamburi, pe terasa de jos unul de 5x3, unul de 5x3 şi unul de 4x13+7.
Ipoteza că şi acestea erau folosite la măsurarea timpului este puţin probabilă, deşi ultimul ar oferi calendarului dacic, în opinia autorilor de mai sus, la un interval de 2275 de ani dacici o diferenţă, practic nulă, faţă de anul tropic.
În combaterea teoriei de mai sus pot fi aduse următoarele argumente:
-sanctuarul mare dreptunghiular s-ar baza pe corectarea ciclurilor de 13 ani, metodă de care sanctuarul mare rotund ar avea nevoie;
-parcurgerea lui nu ar fi naturală;
-cât depre "reforma calendarului dacic" (cei 7 tamburi adăugaţi sanctuarului) este o modalitatea improbabilă prin care dacii să fi făcut un calendar mai bun;
-sanctuarul dreptunghiular în discuţie a fost construit înaintea celui rotund deci nu avea cum să-l completeze;
Acestea erau probabil sălaşe religioase sau educaţionale sau amândouă, despre care nu există nici o informaţie.

BIBLIOGRAFIE:
1. Bobancu Ştefan, Samoilă Cornel, Poenaru Emil - Calendarul de la Sarmizegetusa Regia
2. Daicoviciu Hadrian - Dacii

*articol preluat de pe www.dracones.ro