Colinde păgâne (dacice)

În toată perioada care precede Crăciunul şi se continuă cu Anul Nou şi Boboteaza, tradiţia populară a românilor este foarte bogată în datini şi obiceiuri perpetuate din vremea păgânismului.
Etnologul Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", ne lămureşte câteva dintre aspectele datinilor venite din vremurile precreştine ale poporului nostru, datini peste care Biserica a suprapus sărbătorile sale pentru a atenua efectul păgân al acestora. Unele s-au uitat, altele continuă şi astăzi să fie săvârşite, în ciuda faptului că în afară de etnologi puţină lume mai cunoaşte înţelesul profund al acestor vechi ritualuri.

DIVINITĂŢI SOLARE ŞI AGRARE
"În credinţele precreştine, Sărbătorile de iarnă sunt dedicate reînnoirii timpului şi vegetaţiei. Sărbătorile calendarului creştin se suprapun pe cele ale calendarului popular. Crăciunul, în calendarul popular şi în spaţiul sud-est european, este o divinitate solară care năştea împreună cu timpul la 25 decembrie, trăia 365 de zile, îmbătrânea şi murea, pentru a renaşte la începutul anului următor. Este un scenariu de reînnoire a timpului calendaristic în perioada solstiţiului de iarnă (20 decembrie şi 7 ianuarie). Scenariul cuprinde moartea anuală a Crăciunului, exemplificată şi prin obiceiul denumit Îngropatul Crăciunului, şi renaşterea lui anuală. Peste sărbătoarea Crăciunului în spaţiul sud-est european s-a suprapus sărbătoarea lui Saturn, zeul agrar celebrat între 17 şi 23 decembrie, şi sărbătoarea zeului Mithra, zeu solar căruia i se sărbătorea naşterea la 25 decembrie. Din ajunul Crăciunului până la 7 ianuarie au loc ospeţe şi petreceri rituale: jocuri cu măşti, colinde, dansuri. Aceasta este perioada fastă a sărbătorilor, când sunt celebrate timpul renăscut şi renovarea vegetaţiei şi a lumii înconjurătoare. Anul Nou (Revelionul) este un ceremonial nocturn de celebrare a morţii şi renaşterii simbolice a timpului la cumpăna dintre ani (31 decembrie/1 ianuarie)", arată Paula Popoiu, director al Muzeului Satului.

RECUZITA OBICEIURILOR
"Moartea şi renaşterea divinităţii are loc la miezul nopţii prin întreruperea simbolică a timpului - stingerea luminilor -, gest care recreează haosul primordial din care se naşte timpul şi împreună cu el lumea înconjurătoare. Aprinderea luminii şi explozia de bucurie şi zgomote semnifică depăşirea momentului critic de scufundare a lumii în haos şi indică momentul când soarele învinge şi ziua începe să crească. Omul ia parte activă la acest scenariu prin: alungarea forţelor malefice cu zgomot, stropitul ritual cu apă, consumul ritual de alimente, împăcarea şi săvârşirea actelor de toleranţă (să nu te cerţi sau să nu baţi copiii), practicarea urărilor şi dansurilor rituale (Sorcova, Pluguşorul, Semănatul, Vasilca).
Sărbătoarea Anului Nou era un prilej de determinare prin practici magice şi inovaţii cântate sau spuse a unui curs favorabil pentru ciclul agricol care abia începea. Pluguşorul şi tragerea brazdei simbolice reprezintă un obicei agrar întâlnit la popoarele vechi (daci). Clopoţeii şi instrumentele care fac zgomot folosite în recuzita obiceiurilor de Anul Nou existau şi în ritualurile agrare vechi, având rolul de purificare spirituală a lumii prin îndepărtarea forţelor malefice. Astfel, sistemul referenţial în colinde este unul mitologic, riturile sunt de mult dispărute, timpul fabulos. Astăzi, datina colindatului se prezintă sub două forme: profană şi religioasă. Această tipologie este desigur ipotetică", a explicat doamna Paula Popoiu.

FELURILE DE COLINDE
Etnologul ne-a dezvăluit şi felurile de colind moştenite din vremea premergătoare creştinismului: "În general, avem şase feluri de colindări: colindatul flăcăilor şi oamenilor în vârstă şi care are loc în noaptea de Crăciun; colindatul copiilor - sunt simple urări, scurte adresări deseori hazlii - în Ajunul Crăciunului, începând cu zorii zilei; colindatul cu caracter agrar legat exclusiv de sărbătorea înnoirii anului şi ilustrat de Pluguşor; colindatul (umblatul) măştilor, de obicei de Anul Nou - Capra, Turca, Brezaia, Travestiri de moşi, babe, evrei; Vasilca - în ajunul Anului Nou - care constă în umblarea pe la case cu o tavă pe care se află capul porcului împodobit cu frunze, flori, panglici şi oglinzi - se cântă sau se spun texte rituale în care se împletesc urări şi cereri de daruri; Sorcova, specifică copiilor mici, în dimineaţa Anului Nou, se colindă cu ramuri înflorite păstrare special în apă de la Sant-Andrei".

1 Decembrie 1918

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare de la Alba Iulia a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român. Această decizie a fost făcută publică prin Declarația de la Alba Iulia.

Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 (fragmente):

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile MUREŞ, TISA și Dunăre.

...........................................................................

V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul Monarhiei austro-ungare și uniți cu țara mamă România.
VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.
VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.
VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunei române din Transilvania, Banat și Ţara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.