Originea noastra

In zona Carpato-Dunareana-Pontica si pana la Nistru a aparut in Europa primul nucleu uman: in aceea perioada a Erei Glaciare numai aceasta zona, protejata de arcul Muntilor Carpati si neacoperita de gheata, a putut genera OMUL EREI GLACIARE, om care se ocupa in exclusivitate cu vanatul, asa cum ne spune Nicolae Miulescu in “Dacia, Tara Zeilor“. Odata cu imbunatatirea conditiilor climaterice - incalzirea vremii si retragerea ghetarilor - apare o explozie a florei si faunei in aceasta regiune, fiind astfel propice inmultirii populatiei. Vanatul, pestele si fructele care se gaseau din belsug le asigura o viata relativ usoara; nici focul nu le era un secret. Apare limba ca mijloc de comunicare - oglinda a nivelului spiritual la care ajunge o societate in procesul dezvoltarii ei. Carpato-dunarenii vanau si animale mici, dar in special animale mari, la aceste vanatori participand toti membrii familiei – mamutii, zimbrii, ursii nu erau usor de vanat. In cautarea vanatului, acestia si-au inceput migrarea mai intai spre vest - in sudul Europei - ca, mai apoi, sa continue inaintarea pe masura retragerii ghetarilor catre nord. Acest lucru explica si bogatia termenilor sinonimi din limbile europene.
Acesti paleo-europeni, carpato-dunarenii, incep sa se ridice pe treptele spiritualitatii in aria lor de origine situandu-ne in prim-planul civilizatiilor europene. Incalzirea climei a favorizat insa si faramitarea carpato-dunarenilor care, pornind dupa hrana odata cu retragerea paturii glaciare, se departeaza din ce in ce mai mult, ajungand sa formeze centre de civilizatie de sine statatoare.
Cu incalzirea treptata a vremii si varfurile inzapezite ale muntilor isi vor schimba culoarea in verde - cine ar putea oare spune cate milenii au trecut pana cand dealurile s-au acoperit cu paduri?!
Oamenii pesterilor sunt si ei prinsi de schimbarile fantastice ale naturii, incep sa domesticeasca animale, se ocupa cu agricultura, devin sedentari.
Ramura migratoare nordica a carpato-dunarenilor desprinsa in faza timpurie a formarii acesteia, se va imparti la randul ei in doua brate: unul german si altul slav, fiecare cu caracteristicile lui distincte, dar si multe comune. Ramura sud-vestica europeana continua sa aiba relatii stranse cu carpato-dunarenii si vor avea mult mai multe lucruri in comun, in special LIMBA.
Spiritualitatea carpato-dunarenilor atinge apogeul dezvoltarii prin realizarea a ceea ce ei puteau VEDEA si intelege: VEDEAU zei si noi reguli de viata - iar cine le vedea cu adevarat, cine le intelegea si practica, era socotit a se fi nascut de doua ori – aparuse SPIRITUALITATEA VEDICA. Aici, pe cursul inferior al Dunarii, se naste spiritualitatea a ceea ce a dominat si inca mai domina lumea: de aici isi trage radacinile cultura VEDE, din care se vor inspira caldeenii si egiptenii, iar mai tarziu iudaismul si crestinismul.
Aici va apare societatea PASTORALA: carpato-dunarenii se vor deplasa de aceasta data cu cirezile lor inspre rasaritul Europei si Asia, din ce in ce mai departe de CASA, cautand pasuni bogate pentru cirezi, campuri cu fan, izvoare, cautand sa se intoarca, insa, in fiecare an, ACASA. Dar drumurile deveneau din ce in ce mai lungi, acumulau cantitati mari de bogatii alimentare, pe care vecinii mai putin harnici si le doreau fara munca - astfel a aparut prima clasa a luptatorilor care pazeau CASA si care mai tarziu vor deveni aparatorii tarii: KSHA-ATRI-YA.
Pentru cei care plecau primavara, pentru a se intoarce acasa toamna, spatiul carpatic a inceput sa aiba un caracter sacru - astfel au aparut serbarile (sarbatorile). Ei se intorceau acasa, la marea zeita DANU, mama ploilor si a pajistilor bogate, de unde vine si numele fluviului Dunarea - DANUBIU. Traditiile si denumirile locale vor fi luate cu ei de acesti carpato-dunareni-istrieni, arieni, pelasgi (sau cum vreti sa-i numiti) si purtate peste tot, reprezentand caracteristica lor principala.
Nicolae Miulescu, in lucrarea "Dacia-Tara Zeilor", face un calcul foarte simplu: considerand distanta parcursa zilnic in timpul pasunatului de aproximativ 15 km, pentru a se putea intoarce iarna acasa, pastorii puteau ajunge usor pana la nord de Muntii Caucaz. O dovada a expansiunii estice si a stabilizarii lor in perimetrul caucazian se regaseste si in binecunoscutul DRUM AL ZEILOR , marcat cu pietre uriase fixe si mentionat de KAUSHI-TAKI in UPANISHADA ce-i poarta numele (Cartea I, 3).
Despre acest drum al zeilor, cunoscut in antichitate ca fiind misterios, poetul PINDAR in ISTHIA v. 20 spunea: Nici daca vei calatori pe mare sau pe uscat nu vei afla calea cea demna de admiratie care duce la locul principal al hiperboreilor - cum ne denumea el.
Dupa Pindar, la nord de Dunare si Marea Neagra exista, inca dinaintea timpurilor sale, o cale monumentala si totodata miraculoasa prin multimea si marimea colosala a stalpilor sai interiori care, spunea el, erau inalti de peste 100 de picioare (peste 30 de metri).
Herodot vorbeste despre acesti stalpi ca despre Columnele lui SESOSTRIS (OSIRIS) care existau si in timpurile sale in tinuturile Scitiei.
Poetul Ovidiu in cartea a treia a FASTELOR sale aminteste de caile triumfale ale lui Bach sau Liber Pater prin Scitia.
In cantecele eroice populare mai gasim si azi amintiri despre Bacul Viteazul, Bacul Haiducul - care instituise un serviciu de straji pe drumul cel lung dintre ODRIU si DIU:

Imparatul imparat
Ca el mare, mi-a aflat
De numele Bacului,
Bacului, haiducului,
Bacului, viteazului,
Ce-a pus streaja drumului,
Din dealul Odriului,
Pana-n preajma Diului.
(Teodorescu, Poezii populare, p. 605.)

Herodot, in descrierea Scitiei, face referire la un tinut in nordul Marii Negre pe care scitii, pe limba lor, il numeau EXAMPAEOS, cuvant ce in traducere din greaca inseamna CAILE SACRE. Aceste locuri numite EXAMPEE erau, dupa Herodot, situate la o departare de patru zile de navigare in sus pe raul Hypanis (Bug); aceasta cale sfanta se afla asadar aproape pe aceeasi paralela cu Chisinaul de azi, avand directia de la apus la rasarit. Despre originea si destinatia acestei cai sfinte a scitilor, Herodot insa nu ne mai spune nimic, afirma cel mai mare cunoscator al preistoriei romanilor, N. Desusianu.
Sirul cel lung de lespezi enorme (implantate in pamant) ce se intindea din Basarabia spre Crimeea si Don, de la Prut la marea de Azov, reprezenta una din MINUNILE LUMII PREISTORICE, reprezenta calea sfanta a carpato-dunarenilor din Europa in Asia, reprezenta si reprezinta ISTORIA NOASTRA - neglijata, uitata, parasita si politic inconfortabila pentru vecinii nostri.
Apa Bacului pe langa care trecea, pana in secolul al XVIII-lea, aceasta faimoasa linie de monumente monolitice, se varsa in vechiul Tyros (NISTRU), in apropierea satului romanesc Gura-Bacului. Spre nord, la mica distanta de acest punct, se afla si astazi doua sate: unul pe malul drept si altul pe cel stang al Nistrului, purtand amandoua acelasi nume: SPEIA. Din punct de vedere filologic, SPEIA este identic cu termenul scit EXAMPE-OS, unde ultima silaba a fost probabil vulgarizata ori grecizata.
Incepem astfel sa gasim caile sacre ale arienilor, carpato-dunarenilor. Iar daca azi englezii se mandresc cu misterioasele lor pietre de la SALISBURY ori STONEHENGE, sau francezii cu CARNAC, noi romanii nici nu le mai pomenim in cartile noastre de istorie iar istoricii nostri par nu ca le-au uitat, dar nici macar n-au auzit de ele!
Citeam de curand Lost Civilizations - Early Europe: Mysteries in stone, Time-Life Books, si nu puteam in telege de ce Pindar, Herodot, Ovidiu vorbeau despre acest drum al megalitilor cu respect iar cei de mai sus nici nu-l amintesc!!! Tarile din jurul nostru se mandresc cu cate o buca tica de dinte sau de os - si isi scriu istorii frumoase...Noi avem de milenii drumuri construite in piatra si nici nu ne pasa!
In antichitatea preistorica columnele de piatra bruta au avut probabil si o utilitate publica, indicand calatorilor directiile drumurilor prin tinuturile pastorale acolo unde nu erau semne de orientare. Dar sa ridici lespezi, bolovani, stanci de circa 30 metri inaltime si sa marchezi cu ele asa o mare distanta - pare o munca ciclopica chiar si pentru un modern al vremurilor noastre. Cine au fost EI, STRABUNII NOSTRI, si cum de au fost capabili de o astfel de lucrare?!! Explicatii, in prezent, nu exista...ori nu vrem sa le auzim. Sa nu uitam ca in traditiile preistorice ale poporului român exista o brazda uriasa care taia campiile Romaniei si ale Ucrainei de azi, pana la Don, de la apus la rasarit - Brazda lui NOVAC. Dupa alte traditii, aceasta brazda este atribuita lui LER IMPARAT (Liber-Pater), figura razboinica ce cutreiera lumea, erou jefuitor - persoana cu caracter negativ si detestat in descantecele noastre populare:

Iar voi, Strigoaie,
Voi Moroaie,
Va duceti
La Ler Imparat,
La al vostru palat,
Acolo sa mergeti,
Acolo sa sedeti,
Acolo sa pieriti
(Marion, Descantece - p. 134)

De mentionat ca Ler Imparatul nu trebuie confundat cu Ler Domnul - fiul hiperboreanului Aplo (Apollo) - din colindele noastre pre-crestine, transformat la crestinizare in fiul Maicei Sfinte.
Dar sa revenim din preistorie la anul 1716 cand invatatul Domn al Moldovei Dimitrie Cantemir scria: nu departe de Chisinau, intr-un orasel langa raul Bac, se vad o serie de lespezi foarte mari dispuse in linie dreapta, in asa fel ca si cum ar fi fost asezate acolo prin activitatea omului. Insa ceea ce ne impiedica a crede aceasta este, pe de-o parte marimea lespezilor, iar pe de alta parte, distanta pe care se intind: trec peste Nistru pana in Crimeea. In limba poporului acest sir de pietroaie poarta numele de CHEILE BACULUI; taranii, in simplitatea lor spun ca aceasta constructie a fost facuta de zmei care se conjurasera sa inchida cursul raului Bacul. (Cantemirii – Descriptio Moldaviae, ed. 1872).
Pastorii carpato-dunareni, dupa o lunga sedere in zona Caucazului, isi vor continua drumul lor spre Est.

CUCERIREA NORD-VESTULUI EUROPEI DE CATRE CARPATO-DANUBIENI
Odata formati ca popor in spatiul carpato-dunarean, stramosii carpato-danubieni si-au inceput migratia in zonele propice vietii, care apareau peste tot in Europa, odata cu retragerea calotei glaciare si schimbarea climei. Cine ar putea spune cate ere, cate milenii au trecut pana ce dealurile mai joase s-au acoperit de paduri, padurile au prins viata, insectele, pasarile si in sfarsit animalele au inceput sa le populeze, ele fiind urmate in mod firesc de oameni in cautarea hranei, avand in ei si instinctul de explorare.
Daca ne uitam pe harta Europei putem vedea cum lantul Carpato-Hercinic se continua cu cel Turingian. De o parte si de alta a acestei linii pornesc rauri, unele spre Nord, altele spre Sud. Astfel, spre Nord avem Bazinul hidro-geografic care cuprinde Elba, Odra, Vistula si Neman, in timp ce in Sud avem cel al Dunarii (Danu: zeita vedica a ploii si a pajistilor bogate), numit si Danubiu ori Istru si care aduna aproape toate apele ce izvorasc pe versantul sudic al liniei sus-amintite.
Odata cu imblanzirea climei, pelasgii carpato-danubieni vor porni in cucerirea lumii pre-antice:
1. O ramura timpurie, nordica, baltico-mazuriana, se va separa mai tarziu in doua sub-diviziuni, dand nastere la doua popoare: germanice si slave.
2. O a doua ramura, cea sudica a carpato-danubienilor, va da nastere la 2 subdiviziuni:
a) Sud-estica: sumerienii, ramanii-troieni din Asia Mica, hititii, ga-ramonii (din nordul Africii).
b) Sud-vestica: ce va da nastere raselor asa-zise latine din Europa: geto-dacii - tracii, ilirii, latinii (romanii) - italienii, ibericii, spaniolii, portughezii, francezii etc.
3. Ramura estica, ce va da nastere la spiritualitatea vedica, care va cuceri Asia: sudul Chinei - zona Tarim Basin (Toch-arieni), India (vedicii arieni), Japonia (populatia Ainu) etc.
Tot ce s-a spus pana aici reprezinta mai degraba o reconstituire logica dupa cateva dovezi si referiri extrase din putinul pe care il stim astazi.
Ne ramane sa ilustram ce alte dovezi pot fi aduse la putinul pe care-l cunoastem deja.
De la Atlantic si pana la Marea de Azur a existat o impresionanta arie culturala, o manifestare culturala, de la dansul bizonilor, din sanctuarul-pestera de la Altamira (Spania) sau de la Font-de Gaume (Franta), Felina de Fildes de la Pavlov (Cehia) la Pantera, caii si cavalerul ucis, din sanctuarul-pestera de la Cuciulata (15.000-12.000 î.H. Romania), ori la Gaie-n atac , din sanctuarul pesterii Gaura Chindiei (10.000-8.000 î.H. Romania) si pana la figura stranie, cosmica, a basoreliefului din sanctuarul-pestera de la Sinca-Veche. Trebuie sa-l amintesc cu placere pe domul Ion Pachia Tatomirescu, care in caietele Daco-Romaniei vorbeste despre o unitate culturala-arhaic-europeana, pelasgica, aparuta in perioada anilor 30.000-8.175 î.H. si care a devenit o unitate stabila la orizontul anului 8.175 î.H. fragmentandu-se in trei unitati. Aceste unitati s-au dezvoltat in acel apogeu al neoliticului diferentiindu-se in: Pelasgia de Vest de la Atlantic si pana in Alpi, Pelasgia de Centru de la Alpii Rasariteni si Sardinia pana la Nipru si Marea Getica (Marea Neagra), de la Carpatii Nordici si Marea Baltica dintre Oder si Neamuna, pana in Sicilia, Creta (Marea Tracica aparand mult mai tarziu cand puntea de pamant ce lega Asia Mica de Peninsula Balcanica se va prabusi in Marea Mediterana, in urma cu 4.000 de ani, lasand o puzderie de noi insule si o noua mare: Marea Tracica, nume schimbat de greci mai tarziu in Marea Egee.
Si in sfarsit, avem Pelasgia de Est, de la Marea Tracica (Egee), Marea Getica (Neagra) si Nipru, pana la Don, Muntii Caucaz si de aici, peste Anatolia, pana in insula Cipru.
Andre Leroi-Gournan cercetand culturile, arta rupestra, euro-asiatica, religiile preistoriei, a fost unul dintre primii care au evidentiat extraordinara unitate a continutului figurativ, permanenta, persistenta, continuitatea reprezentarilor in spatiu si timp, din Asturia pana la Don: aceasta fiind unitatea culturala si demografica din care s-au ivit in zorii istoriei europenii, pelasgii arhaici, unitate ce a antrenat si o limba comuna, pelasga arhaica a oamenilor paleoliticului si mezoliticului, avand un lexic redus la strictul necesar, dar imbogatindu-se si diversificandu-se de la un mileniu la altul. E de ajuns sa ne gandim la schimbarile lingvistice din ultimii 2.000 de ani ca sa ne putem imagina ce s-a putut intampla atunci, de mult, in antichitatea preistoriei Europei, limba pelasgica-arhaica a carpato-danubienilor dand nastere acolo departe, in Asia, limbii sanscrite, in timp ce in Europa sudica va inflori limba latina vulgara, care va da nastere celei culte (disparuta dupa o perioada de mai putin de 2.000 de ani).
Ramura sud-vestica a carpato-danubienilor isi va purta limba peste tot, asa ca din limba centrala – pivot - vom avea dacoromâna (vlaha, româna), italiana, reto-româna, sarda.
Ramura estica carpato-dunareana va fi vorbita intre Nipru, Crimeea si Don-Caucaz de cei ce s-au constituit in primul si al doilea val-kurgan (4.400 si 3.400 î.H.), indeosebi de urmasii lor, ramasi pe loc, care surprind si azi prin asa-zisele insule de românitate, vorbitori ai unei limbi vlahice estice ori extrem estice, ca in regiunea Kerson ori in Peninsula Crimeea (Ucraina de azi), ori pe tarmul est nord-est al Marii Caspice, ca in Vachi, Khuchni, Kurakh (din Dagestan-Rusia) si Peninsula Buzachi ori in Kazahstan etc.
Altii vor ajunge in sudul Chinei, toch-arienii, ori in India arieni (limba sanscrita) ori chiar in Japonia populatia Ainu.
Ramura sud-vestica a carpato-danubienilor va constitui de fapt ceea ce numim Vechea civilizatie europeana avandu-si originea in spatiul sacru carpato-danubian. Conceptul de vechea Europa, a fost pus in circulatie de Marija Gimbutas profesoara de arheologie-lingvistica de la Universitatea din Los Angeles, California, care l-a prezentat in 1971 la al VIII-lea Congres international de stiinte preistorice si proto-istorice de la Singidunum - Belgrad. Acestei ramuri ii corespund tinuturi ce se gasesc azi pe harta Europei in: Ucraina, Republica Moldova, Romania, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Hertegovina, Bosnia, Croatia, Slovenia, Albania, Grecia, Turcia, Ungaria, Elve tia, Italia cu o extremitate nordica: Austria, Cehia, Slovenia, Polonia si Lituania si o extremitate sudica, marcata de insulele Sardinia, Sicilia, Creta, Cipru. Aceasta ramura sud-vestica carpato-danubiana a inregistrat o impresionanta dezvoltare neolitica, aducand pe lume cea mai veche scriere de pe planeta, cea de la Tartaria – Romania, si cea mai fascinanta arhitectura a templelor: Cascioarele - Romania, Cranon - Grecia, Porodin - Macedonia, Gradesnita - Bulgaria, Parta - Romania, Sarmi-Seget-Usa (Romania - Panteonul pelasgilor-arienii-carpato-danubieni), dominata de cultul Soarelui zeu, din muntii Suryanului (Surya: numele zeului Soarelui in lumea Vedica). In necropola de la Cernavoda - Romania s-au descoperit doua statuete din ceramica, din orizontul anului 4.530 î.H., reprezentand perechea primordiala: tatal-cer (Samasua) si muma pamant, (Dakia), numit si Ganditorul ponto-dunarean si sotia-i. Sa nu uitam ca conditiile geo-climatice si in special tectonice din anii 7.540 î.H. pana in 5.500 î.H. vor afecta raspandirea neamului nostru carpato-danubian. Astfel in perioada descrisa mai sus, in urma cataclismului tectonic, s-a ridicat placa tectonica a Marii Negre cu 40180 m, inundand zona campiei Dunarii de Jos, s-a rupt si s-a format trecatoarea Bosforului, s-a prabusit in Marea Mediterana puntea ce leaga Balcanii de Asia Mica, dand nastere la Peninsula Balcanica si Marea Tracica (Egee) cu insulele ei. Tot in aceasta perioada centrul sacru Koga-Ion se va muta din Muntii Bucegi (de la punctul seismic al Vrancei) in zona muntelui Surya, la Sarmi-Seget-Usa (in vechea sanscrita insemnand: eu ma grabesc sa curg).
Intre anii 4.400-4.200 î.H. soseste primul val rasaritean migrator in aceasta Pelasgia soseste populatia Kurgan in stepele Nord-Vest-Pontice si valea Dunarii, originari din aria Don-Volga. Acest prim val migrator de calareti razboinici se va opri la confluenta raurilor Sausa si Drava cu Dunarea. El va contribui la revigorarea migratiei pelasgice carpato-danubiene dincolo de Alpi si in special in Peninsula Italica.
Pelasgii-carpato-dunareni se vor organiza mai bine administrativ militar si religios spre a lupta impotriva populatiilor migratoare. In numele zeitatilor sacre ca cel al razboiului, Sol-ares (Soare-tanar, razboinic), ori in numele cultului sol-ares (fiul Tatalui-cer, SamaSua, Salmos-Zalmos-Zalmoxis) rolul credintei va fi revigorat.
In vederea apararii tarii, se va dezvolta o productie de arme din ce in ce mai perfectionate, Terra Aruteliensis, Ardeal, devenind in final prim centru metalurgic al Europei.
Astfel, primul val de populatie Kurgan a fost absorbit, asimilat de autohtonii, carpato-danubieni, care stimulati si agasati de migratori vor da nastere unui popor razboinic, razboinicii Soarelui la acel inceput al anilor 4.400 - 3.900 î.H. cunoscut si sub numele de popor dac (Dax-sfinti, cavaleri, razboinici), poporul cel mai viteaz, cel mai cinstit si drept din masa neamurilor pelasgice (Herodot, Istorii, IV, 93).
Carpato-dunarenii au descoperit:
1. Secera (vezi complexele culturale Gumelni ta-Karanoco si Cucuteni);
2. Cutitul curb, din silex, atingand pana la 30 cm lungime, devenind, in epoca metalelor, sabia dacica, incovoiata, folosita atat la seceratul graului cat si la seceratul dusmanilor;
3. Plugul cu brazdar din corn de cerb ori din silex, mai tarziu fiind facut din bronz ori fier;
4. Jugul – folosit la tractiunea carelor cu boi;
5. Toporul din silex, mai tarziu facut din bronz-fier, turnat intr-un tipar de lut ars, topor cu doua taisuri, tipic pentru poporul nostru carpato-dunarean;
6. Roata pentru olarit cat si roata pentru car, inventie atribuita dacilor cucuteni;
7. Cotiga, carul, caruta cu doua, trei sau patru roti.
Toate acestea au fost inventate de stramosii nostri. Oricare alt popor din lume s-ar mandri cu asa descoperiri, exceptand poporul nostru roman care din modestie, daca nu prost inteleasa lipsa de mandrie, continua sa-si asume o origine latino-romana, neglijandu-si adevarata istorie.
Valurile de migratori din Rasarit au continuat: astfel avem un al doilea val kurgan (3400-3200 î.H.) si chiar un al treilea (3.000-2.800 î.H.) care datorita numarului lor mic nu vor influenta elementul demografic local.
Atunci, la inceputul anilor 3.400 î.H., polul demografic al planetei se afla in aria carpato-dunareana-pontica, asa incat populatiile semi-nomade din stepele dintre Nipru si Ural, pastori de herghelii atrasi de prosperitatea si bogatiile vecinilor din dreapta Niprului, vor apare si dispare in marea masa a populatiei carpato-dunarene. Aceste mase migratoare Kurgan II, III s-au strecurat in grupuri mici pana departe, in vestul Europei, unele grupuri ajungand chiar pana in Peninsula Iberica (Spania de azi).
Dacii au protejat Europa de navala barbarilor, la fel cum urmasii lor o vor face mai tarziu. Lipsa de civilizatie, foamea, hotia si needucarea de secole in spiritul muncii a barbarilor din statele Rasaritului, i-a adus si continua sa-i aduca spre noi.
In Dacia intrata in perioada bronzului se constituie cultura Cotofeni, dominata de idei religioase, simboluri, motive sacre: gasim spirala dubla, gasim cultul bradului (vezi motivul ramurilor de brad). Gebeleizis balaurul norilor isi face aparitia ca Marele Zeu, avand-o alaturea pe Marea Zeita Bendis, zeita padurii, Lunii si farmecelor. Carpato-danubienii se vor raspandi in lume, o vor cuceri, dar vor fi si ei cuceriti partial, astfel civilizatiile create de ei, pelasgo-traco-miceniana, pelasgo-traco-minoica, pelasgo-traco troiana vor fi nimicite, cucerite de un grup barbar, sosit de undeva din estul Marii Caspice in anii 1.900- 1.400 î.H. in 4 valuri: ahei, ionieni, dorieni si eolieni, cunoscuti mai tarziu ca greci.
Ei vor ocupa treptat sudul Peninsultei Balcanice, Asia Mica, ne vor alunga din insulele Marii Tracice (vezi aheul Temistocle, conducatorul grupului de greci care vor cuceri insula Lemnos de la tracii Sinthioni (500 î.H.). Ei vor schimba si numele din Marea Tracica in Egee. Vor cuceri de la noi Troia pe care o vor distruge, dar din cuceritori vor deveni cuceriti de cultura carpato-dunarenilor. Ei ne vor imprumuta zeii si universul mitologic: Gebeleizis va deveni Zeus, zeita Bendis Venus, pe Orfeu si Bachus ii vor asimila fara multe schimbari, de multe ori recunoscandu-se originea traco-daca.
Nesiguranta drumurilor fierului, aurului, graului si vitelor in Dacia, tara mama, ii va determina pe acestia (pe daci) sa raspunda solicitarilor prin infiintarea unui ordin, eroic-religios, cavaleresc, care va promova idei in inaltul spirit justitiar, potrivit obiceiurilor dacilor, promovand celebrele legi pelasgice, pelagine, bellagine ori vlahice, punand astfel capat talhariilor si pirateriilor locale. Cavalerii acestui ordin, cavalerii Soarelui, inzestrati cu arme de fier, vor fi net superiori inamicilor lor.
Dupa cum am spus la inceput, pelasgii carpato-danubieni s-au despartit in doua ramuri: una sudica (spiritualitatea vedica) pe care am discutat-o partial, si alta timpurie, nordica. Cea nordica va da nastere la doua grupuri mari de popoare: slave si germanice.
Un document important pentru notiunea de Dacia cat si pentru originea si istoria descendentilor ei, este Chronicle Roll sau Moseley Roll, o cronica istorica al carei original s-a pierdut dar ale carei copii si manuscrise dupa aceste documente, facute in secolul XV, in timpul domniei lui Henry al VI-lea, se gasesc la: Univeristary College , din Londra, Corpus Christi College din Cambridge si Bibliotheque Nationale din Paris.
Acest document este o genealogie a popoarelor germane, o legenda a acestora. Astfel Steph, Steldius ori Boerinus este primul locuitor si initiator al popoarelor germane care are noua descendenti, cele noua popoare germanice vechi, initiatoare: Geate, Dacus, Suethedus, Fresus, Gethius, Wandalus, Iutus, Gothus, Cinrinicius.
Trebuie sa-i multumesc colegului din New Jersey, dr. Alexandru Badin, care in lucrarea “Dacia din Vestul Europei” publicata la New York 1998, Ed. The Geryon Press, descrie in amanunt si cu lux de informatii aceasta legatura dintre Dacia de Est si Vest, dezlegand o istorie pana acuma nedezlegata, o istorie legendara, reabilitand pe baze istorice si documentare, originea Daciei din vestul Europei. Chiar daca opiniile noastre nu sunt intotdeauna aceleasi, continuu sa-i pastrez aceeasi deosebita stima.
Revenind la cei 9 descendenti ai lui Boerinus (Boier - n.a.) este clar ca ei nu reprezentau persoane ci popoare iar preistoria devine dintr-odata un roman fascinant politist: cum de ei, germanii, pot accepta ca doua dintre ramurile lor sa poarte nume ca geate si dacus! Sa fie oare o simpla coincidenta, ori sosirea pe teritoriul Germaniei, atunci, a unui trib carpato-danubian, dupa retragerea calotei glaciare si incalzirii climei, sa fi generat aceasta legenda!
Exista un erou scandinav, Beowulf, conducator al unui popor numit geate, geatas, guata sau guatar.
Friedrich Heer in cartea sa The Medieval Word New York, New American Library, 1961, descrie trei profesori ilustri de la Universitatea din Paris, secolul XIII, toti originari din nordul Europei: unul din ei fiind Boetius din Dacia. Acesta era reprezentantul tezei mult-dezbatute a dublei realitati si care descria cunoasterea si religia ca doua principii diferite, fiecare avand validitatea ei proprie. Ideile lui eretice au fost aduse la tacere, in anul 1277, printr-un decret papal.
Localizarea geografica a Daciei, tara lui Boeticus, este controversata. Dupa profesorul Jensen S. Skovgaard, termenul de Dacia avea doua seminficatii: - prima se referea la un membru al ordinului dominican sau franciscan, insemnand ca persoana apartinea Provinciei Dacia, in care erau cuprinse teritoriile mai multor tari: Danemarca, Norvegia, Suedia si Finlanda. A doua semnificatie ar insemna ca persoana apartinea tarii Dacia din vechile texte latine ale Evului Mediu, numita, de asemenea, Dania sau Danemarca. Asadar, gasim doua grupuri de populatii, in doua regiuni geografice diferite din Europa, care poarta aceleasi nume de daci si Dacia. Un grup este situat in estul Europei (in vatra vechii Europe) si celalalt in partea de nord-vest a continentului, unde gasim ca stat Danemarca, numita si Dacia, in vechile texte latine, sau o gasim ca provincie, regiune, numita tot Dacia, incluzand de data aceasta Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda.
Ce este interesant, ca datare istorica, Dacia din estul Europei a fost mentionata in istoria scrisa din secolul II d.H. in timp ce cea din Vest, mult mai tarziu, in jurul secolului IV d.H. Personal, nu cred ca problema originii nationale a lui Boeticus din Dacia trebuie sa fie dezbatuta intre suedezi si danezi, ei trebuind sa se adreseze Daciei de Est, acolo fiind cheia care le poate deschide usa preistoriei originii lor.
Este oare posibil ca pe o arie geografica determinata undeva la vest de raul Rin si la est de Muntii Carpati sa existe doua regiuni si doua popoare cu nume identice, cu traditii culturale, religioase si lingvistice foarte asemanatoare, care sa nu aiba o legatura istorica intre ele, care sa nu aiba o istorie, un trecut si o origine comuna?
Ei pelasgii-carpato-danubieni si-au purtat simbolurile peste toate zonele cucerite; astfel gasim crucea pelasgica nu numai pe un varf de lance la Torocello, langa Vene tia, dar si la Muncheberg (Germania), din Balcani si pana in Asia Mica si de acolo pana in India, Coreea si Indonesia (insula Bali); cea mai veche din lume gasindu-se la sudul Dunarii, pe teritoriul Bulgariei de azi, vechimea ei fiind de peste 7.000 de ani. Pasarea heraldica a Tarii Romanesti, Corbul Pelasgic, pasarea sfanta a zeului Mitra (zeul Soarelui, apar tinand populatiei celei mai vechi din panteonul vedic), adorat asa de mult in regiunile Daciei (vezi N. Densusianu, Dacia preistorica, p. 426, Ed.Meridiane, 1986), are in plisc o cruce pelasgica simpla, alteori dubla; in Octoihul slavonesc tiparit la 1575, aceasta cruce are in partea superioara forma unei zvastici vechi pelasgice, simbol al soarelui renascut sau al soarelui de primavara. Tot astfel o gasim si in Psaltirea slavo-romana de la 1577 (Bianu si Hodos, Bibliografia rom. Tom.I. 61-1575,67-1577). La 31 iulie 1920 la biserica Domneasca din Curtea de Arges a fost descoperit mormantul lui Negru-Voda; in momentul in care a fost ridicata piatra de pe sarcofag, a aparut imaginea nealterata a Marelui Domn si Preot din veacul al XIII-lea, giulgiul voievodului fiind acoperit cu semnul sacru pelasgic, crucea pelasgica.
Daca ne uitam in Mica cronica a regilor din Leire scrisa in sec. XII d.H. gasim: Erat Ergo Dan Rex in Dacia Per Triennium - Dan a fost deci rege in Dacia, timp de trei ani. In partea de jos a aceleiasi pagini R.W. Chambers aduce o nota informativa deosebita: Dacia=Den-Mark. Dupa o reexaminare a documentului Moseley Roll se poate observa ca atat numele regelui Dan cat si al poporului Dani sunt absente din acest document, aparitia lor istorica fiind mult mai tarzie. Dani, Dania, Danemarca sunt nume mai recente ce au inlocuit numele traditional de Dacia.
Venirea danilor din nordul Scandinaviei a deplasat o parte a populatiei de daci pe teritoriul Olandei de azi, unde locuitorii ei sunt cunoscuti si azi sub numele de Dutch, care se pronunta daci.
Avem Royal Dutch Oil Company, ori Dutch East India Company, Dutch Refromed Church etc.
Din nefericire in Romania de azi avem un popor preocupat in primul rand de supravietuirea fizica si mai putin de origini, de identitatea lui reala.
In plus evenimente nefiresti si dramatice l-au facut sa-si uite adevarata origine.
Incercarile repetate de a-l face pe poporul dac sa-si uite identitatea nationala si istorica se pare ca au reusit. Sa nu uitam ca o minciuna repetata devine un adevar de valoare, in timp ce un adevar neglijat trece in spatiul ocult.
Oare aceasta hipnoza de secole la care este supus poporul dac sa nu aiba un sfarsit? Dacii sa nu-si poata descoperi adevarata origine, istorie? Adevarului ii trebuie doua lucruri: cineva sa-l rosteasca si cineva sa-l auda! Deci primul pas a fost facut!

Napoleon Savescu – Noi nu suntem urmasii Romei