Traditii si obiceiuri pe 29 noiembrie - Santandrei

Oamenii, în seara de Sf. Andrei, mănâncă un fel de turtă înmuiată în usturoi. Se serbează cu mâncăruri gătite în usturoi. Fac un fel de azimă, pe care o coc în vatră, care are deasupra nişte semne făcute cu lingura; după ce s‑a copt, o mănâncă cu toţii din casă, întingând într‑o strachină cu usturoi pisat, amestecat cu apă şi sare, în care înting toţi.

Turta de Andrei: Fetele mari, care se adună la casa uneia pentru facerea turtei, aduc apă cu gura. Pentru colacul de Andrei aduc doar apă neîncepută. La turtă se pune în egală măsură apă, sare şi făină, măsurate cu o coajă de nucă. Fiecare fată îşi coace turta pe vatră şi apoi o mănâncă, aşteptând peste noapte voinicul (ursita), care va veni în vis să‑i dea apă pentru astâmpărarea setei. Colacul este făcut din pâine dospită, punând în mijlocul lui un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într‑un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata ştie că va avea noroc. Dacă usturoiul nu răsare, e semn de ghinion. În unele părţi, fetele, ca să‑şi vadă ursitorul, pun sub căpătâi înspre Sf. Andrei patruzeci şi unu de fire de grâu, menindu‑le în chipul următor: „Voi, patruzeci şi unu de fire de grâu,/ Eu voi adormi/ Şi voi hodini,/ Dar eu mă rog lui Dumnezeu/ Să‑mi trimită îngerul meu,/ Să‑mi arate pe ursitorul meu,/ Cel ce mi‑i dat de Dumnezeu!“ Peste noapte fetele cred că‑şi vor vedea în vis alesul. Grâul mai este utilizat şi pentru aflarea norocului. Toţi ai casei seamănă grâu în câte o strachină cu pământ. Îi va merge bine, va fi sănătos cel al cărui grâu va răsări cel mai bine şi va creşte frumos. În alte părţi, grâul se pune în apă curată şi, dacă răsare, se zice că acel ce l‑a pus va avea noroc. Tot în acest scop se pun în apă şi ramuri cu muguri, pentru a îmboboci. Aceste crenguţe înflorite sunt viitoarele sorcove de la Sf. Vasile.
Spre Sf. Andrei se măsură bine nouă ceşcuţi cu apă, ce se toarnă într‑o strachină, sub icoane. A doua zi dimineaţa se măsură din nou, cu aceeaşi ceaşcă, apa din strachină. Dacă va prisosi apă cât de cât, măcar o picătură, va fi cu noroc; de va fi apa cu scădere, va fi fără noroc.
Păzitul usturoiului: se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă pun mai multe căciulii de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti, aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, apoi se aşează toţi în jurul mesei, mănâncă, vorbesc şi râd până în zori. Fetele îşi împart usturoiul, pe care îl duc a doua zi la biserică, pentru a fi sfinţit. Usturoiul este păstrat mai apoi la icoană, fiind bun de făcut „de dragoste“. Usturoiul păzit primăvara se pune în pământ şi‑i bun de leac; cu el pot fi tratate şi vitele bolnave.
În Bucovina, fetele îşi ghiceau ursitul cu ajutorul urmei lăsate în zăpadă: în această seară fetele ieşeau din casă şi păşeau în zăpadă, urmând ca a doua zi să ghicească, după direcţia în care zăpada fusese măturată din această urmă, locul din care va veni ursitul.
La Sf. Andrei se duceau fetele cu inelul de cununie al unei femei şi cu o lumânare la fântână; coborau lumânarea până la găleata umplută cu apă şi îşi vedeau norocul”.

Fetele fac vrăji de ursită, vrăjind de peţire, de dragoste, căutându‑şi de noroc, sau făcând farmece de răutate, care trebuie să se lipească de duşmani şi de casele lor. Un flăcău care‑i mai voinic şi mai curajos prinde un liliac (pasăre), îl pune într‑o oală de lut nouă şi se duce la hotar, unde au să se bată strigoii, şi îngroapă oala acolo. După şapte zile se duce iarăşi, o dezgroapă şi‑n ea găseşte o greblă, un ţepoi şi o coasă. Cu grebla aduc binele asupra satului, cu ţepoiul împrăştie răul şi cu coasa răpun pe duşmanii lor.

vezi si: http://dacmandru.blogspot.com/2010/03/santandrei-sfantul-andrei-preluat-de-la.html