Religia dacilor

BENDIS - Personaj din mitologia dacică adorată ca zeiţă a Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a nopţii şi poate ca zeiţă magiciană. Unele reprezentări plastice ca bustul de bronz de la Piatra Roşie o arată cu sâni proeminenţi de unde şi presupunerea că era o divinitate adorată mai ales de femei, din această cauză se paote presupune că era socotită poate în primul rând zeiţa dragostei şi a maternităţii. Herodot menţionează în Istorii(IV,94;V,7) faptul că tracii au împrumutat-o de la daci.

CAVALERUL TRAC - Tânăr zeu al tracilor balcanici şi danubieni, reprezentat călare, adesea în scene de vânătoare. Atributele şi originea zeului sunt deocamdată obscure. Numit "Theos Heros" - stăpân căpetenie, mai apoi semizeu de origine muritoare iar în varianta romană, "Deus sanctus Heron", unele imagini ale călăretului trac sunt însoţite de inscripţii unde numelui "Heron", "Heros" îi urmează adesea diverse epitete: "Invictus" - Nebiruitul, "Aeternus" - Veşnicul, "Katahtonios" - Stăpânul morţilor, "Ktistes" - întemeietorul de neamuri, mai des "Vetespios". Iconografia românească l-a păstrat în chipul Sf.Gheorghe.

DERZELAS - Zeu aparţinând mitologiei daco-getice, având un cult de origine autohtonă. Este considerat fie zeu al sănătăţii, al energiei vitale (I.I.Russu) fie o divinitate subpământeană (I.H.Crişan). Un templu al lui Derzelas s-a zidit la Histria în sec al III-lea îen.

GEBELEIZIS - Zeu geto-dacic al cerului înnourat şi pluvial, diriguitor al furtunii şi al fulgerelor, în onoarea sau împotriva căruia dacii trăgeau cu arcurile (după unii istorici spre a purifica faţa zeului ceresc risipindu-i norii, după alţii spre a-i reproşa norii excesivi, aducători de grindină şi de trăsnete primejdioase pentru păduri, gospodării, grâne şi pentru viţa de vie). Această practică e înregistrată şi în alte zone geografice, tirul aglomerat de săgeţi şi strigătele masive puteau creea curenti de aer ce risipeau norii (V.Kernbach). Gebeleizis e amintit numai de Herodot care îl citează imediat după Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri că cei doi s-ar confunda. În iconografia românească s-a păstrat ca Sf.Ilie.

KOGAIONON - Mitologicul munte dacic în care a fost sediul lui Zamolxis sau locuinţa marelui preot dac. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat. Presupunerile au adus în discuţie celebre vârfuri muntoase precum Gugu, Ceahlăul, Dealul Grădiştii, Omul, fiecare cu argumente pro şi contra. Anumite asemănări semantice din unele izvoare greceşti impun prima ipoteză, semnificaţia numelui îl impune pe Omul, de asemenea Sfinxul pare să aibă o semnificatie simbolică deosebită. Dar toate sunt ipoteze romantice. Strabon scrie despre peştera de retragere a lui Zamolxis: "Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numesc şi getii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu al râului ce curgea alături."(Geografia,VII,3,5). Acest citat lansează o interesantă ipoteză: numele mai important ar fi al râului după care a fost numit şi muntele deci muntele este lângă un râu însemnat (poate nu doar din punct de vedere al debitului). Găsiţi prezentat mai jos un fragment dintr-o hartă veche care reprezintă râul Cogaeonus, prin suprapunerea hărţii antice cu cea a României moderne, acest râu se identifică cu Bicazul, care trece pe lângă Ceahlău, munte care a inspirat mulţi poeţi şi scriitori români de-a lungul timpului, aşadar un argment solid în favoarea identificării Ceahlăului cu Kogaiononul.
Deasemenea, se ştie că lui Zamolxe dacii i-au construit o locuinţă mare în peşteră, deci pe vârful muntos trebuie să se afle ruinele acestei locuinţe în peşteră. Autorii menţionează că dacii îşi numeau preoţii "călători prin nori" ceea ce propune pentru localizarea acestui munte un vârf foarte înalt. Peştera mitică a lui Zamolxe ar fi putut să aibă întortocheate galerii ceea ce ar explica dispariţia lui.

PREOTII DACI - În literatura de specialitate, se întâlnesc trei categorii de preoţi:

1.KAPNOBATAII - "umblătorii prin nori". Explicaţia denumirii s-a pierdut în negura timpului. Probabilitatea cea mai mare o are călătoria în munţii cu vârfurile înconjurate de nori, deci, în chilii asemănătoare călugărilor de azi. Se înţelege că trăiau în simplitate, regim alimentar şi în meditaţie în faţa zeului lor (şi de ce nu poate şi al nostru pentru că există izvoare care ne spun că dacii credeau într-un zeu suprem căruia nu îi spunea numele, nu de frică, ruşine, sau alte motive, ci pentru simplul fapt că nu îi puteau exprima complexitatea).
2.KTISTAII - "întemeietorii de neamuri". Făcând apel la atât de controversata "interpretio graeca" pentru a sublinia posibilitatea ca grecii să se fi înşelat: un posibil înţeles al numelui acestor preoţi era "întreţinătorii de neamuri", "vindecătorii de neamuri", deci renumiţii medici daci. Ca o dovadă în plus aceeaşi observaţie se potriveşte şi polistailor: "întreţinătorii de oraşe" sau cavalerilor traci: "întreţinătorii de neamuri", "apărătorii de neamuri". Aceşti preoţi erau renumiţi prin tehnica lor de vindecare prin care începeau cu sufletul şi continuau cu tratarea trupului. De aceea aveau probabil nevoie de religie sub o formă pe care nu o mai cunoaştem azi (sau poate da: bioenergoterapia). v.Derzelas.
3.POLISTAII - "întemeietorii de oraşe". La această castă preoţească denumirea ei îi propune ca şi membri pe învăţători care trăiau în oraşe unde erau sanctuarele (vezi calendarele şi care nu erau potrivite ascetismului). Avem celebre exemple pentru a susţine această teorie: Zamolxe, Deceneu. Aceşti preoţi-învăţători excelau în ştiinţe (fizică, astronomie), morală, psihologie, filosofie, ultima, împlicând şi religia.
4.PREOŢII LUPTĂTORI - Strabo menţionează că tinerilor preoti daci li se predica curajul. Aceştia fiind lipsiţi de teamă. Pentru ce altceva decât pentru prezenţa pe câmpul de luptă? Rolul lor de a îmbărbăta oştenii, sau ca medici-militari, este o prea simplă, rolul lor fiind, probabil, unul mult mai complex. Aşadar o nouă castă care nu a fost înţeleasă de autorii antici deci nu a fost menţionată decât de Iordanes care ne spune că "armata lui Filip al Macedoniei fu împrăştiată de preoţii geţi", aşadar propunerea îşi găseşte argumente, deloc de neluat în seamă. Şi aici există un exemplu celebru: preotul-vicerege Vezina, care a luat parte la lupta de la Tapae. Este posibil ca preoţii, bărbaţi fiind, să fi fost organizaţi în momente grele sau în mod uzual, în contingente speciale de războinici sau medici, auxiliari, etc.

RITUALUL DE ZEIFICARE - Se poate observa un fel de cale pe care marii preoţi trebuiau s-o urmeze. Să cunoască mari religii şi concepte filosofice chiar dacă nu aderau la ele. Aici se poate menţiona că probabil nu este vorba de o instruire a preoţilor daci în ţări străine deoarece ei deţineau cunoştinţe pe care egiptenii şi grecii nu le aveau. Cu siguranţă, un flux de la daci la egipteni şi greci e mult spus, mai corect ar fi un schimb de experienţă, dar devărul este ascuns în izvoare antice pierdute. Apoi marii preoti întorşi pe pământurile natale se asociau cu regele. Din nou se poate considera că preoţii nu-şi convingeau regii să li se asocieze ci doar urmau un obicei existent deja (există ca exemple, Zamolxis, Decenu, Vezina). Undeva în acest răstimp, marii preoţi trecând de un anumit prag, o anumită probă complexă, sunt zeificaţi. Oricum este foarte probabil, că dacii aveau nişte legi foarte vechi după care se ghidau cu stricteţe.

ZAMOLXE - Controversele asupra personalităţii lui Zamolxe au început să apară odată cu menţionarea lui de către Herodot şi continuă până astăzi. Părintele istoriei, reproduce poveşti care spun că Zamolxe a trăit în ultima jumătate a secolului al VI-lea îen şi nu a fost un zeu închipuit, ci un daimon. De altfel el este considerat unul din cei trei profeţi ai lumii (Zamolxe, Zaratustra şi Moise), însă numai despre Zamolxe există izvoare "ştiintifice". De ce a devenit aşa celebru acest "rege al nostru [...] ca zeu ce este" (Platon,Harmides,156)? Pentru că a fost un erou civilizator, un preot venerat de toate castele: de kapnobatai care i-au moştenit obiceiul de a trăi retraşi, de ktistai care au învătat meşteşugul vindecării de la el, de polistai care nu se ştie de unde deţineau fantasticele cunostinţe pe care le predau mai departe, de "preotii-războinici" (şi ostaşi) care rosteau numele lui în bătălii, de regi care se pare că au preluat belaginele de la Zamolxe. Cât despre retragerea lui în peşteră şi apariţia după 4 ani nu a avut rolul de mister iniţiatic ci a fost o lecţie pentru poporul care poate nu mai urma vechile legi (acest domeniu al pildelor în care dacii excelau, 4 ani fiind poate perioada în care poporul s-a convins de necesitatea învăţăturilor sale). În plus această situaţie pare să se potrivească cu momentul când Zamolxe redactează (sau mai corect spus le rescrie adaptându-le condiţiilor contemporane) necesarele belagine. Dacii au recunoscut în Zamolxe, omul complex demn de luat drept model, zeificarea venind în mod natural.

BIBLIOGRAFIE:
1. ELIADE Mircea - DE LA ZAMOLXE LA GENGHIS-HAN
2. PETRE Zoe - PRACTICA NEMURIRII. O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi

*articol preluat de pe www.dracones.ro