DACII/GEŢII VOR RENAŞTE !!!

Articole despre Daci/Geţi, Dacia/Geţia (Articles with Dacians/Getae, Dacia/Getia)

Despre mine

Fotografia mea
Constanta, Romania
OM dac/get mandru de stramosii lui ! (Proud Dacian OM); - studii: postuniversitare - masterat (master degree) Universitatea "Ovidius" Constanta; - hobby: muzica, tatuaje, istorie adevarata (music, tattoos, true history); Daca esti tolerant, tolereaza-mi intoleranta / If you are tolerant, tolerate my intolerance. "Prostul moare de grija altuia."

sâmbătă, 31 iulie 2010

Actul magic al Solomonarilor

In traditiile rurale, cele mai frecvente forme de magie aplicata privesc apa – fie in domeniul meteorologiei, norii fiind manevrati de solomonari (care aduc sau abat in special grindina), iar ploile fiind invocate de paparude, fie in practica saparii fantanilor. Fantanarii se bucura la tara de mare respect: este o meserie utila si straveche; dar fantanarul descopera izvoarele de apa freatica slujindu-se de nuiaua sau cracana de alun (uneori de o “cumpana” din lemn de corn) care, tinuta cu degetele sensibile in dreptul inimii, trebuie sa vibreze in locul cuvenit, deasupra izvorului ascuns, iar aici intervine radiestezia, adica acea insusire nativa, atribuita unor persoane de exceptie, de a inregistra senzatia produsa de emisiunea de radiatii a unor corpuri vii sau amorfe. Nuiaua de alun cu proprietati radiestezice nu apartine insa numai zonei noastre magice.

Magia populara romaneasca procedeaza ca orice magie (fie religioasa, fie mai ales neapartenenta religiei), recurgand la descantec si nu la rugaciune, la constrangerea fortelor supranaturale si nu la imbunarea lor prin acte de umilinta sau prin sacrificii propitiatoare; ea nu opereaza ca religia, in normele unei legislatii divine deduse, ci isi impune propriile reguli care au adesea rostul de a intimida divinitatile sau spiritele. In formele de magie inferioara, magicianul constrange fortele demonice fie prin pactizare cu ele, fie prin santaj; iar daca in unele descantece sau chiar in colindele cu substrat magicvom intalni incercarea de a constrange pe Dumnezeu prin invocatie poruncitoare de a participa la un act omenesc, nu trebuie sa ne insele terminologia, care face parte dintr-un strat tarziu, deoarece in textul originar a fost vorba, fara indoiala, de un demon sau un duh, caruia vrajitorul sau samanul arhaic ii poruncea ca in tehnica obisnuita a oricarui act magic.

Sunt diverse practici magice pe care le-a conservat traditia romaneasca populara. Craniile (de cal sau de vaca), infipte in parul portii rurale, au efect apotropaic, ele fiind intelese ca semne magice menite sa asigure apararea animalelor domestice, iar in epoca moderna mai sunt utilizate (nu fara relict magic) doar ca simple sperietori vizuale, in mod discret – impotriva dracilor si fortelor malefice, in mod fatis – numai impotriva pasarilor rapitoare.

Practicarea magiei e distribuita dupa categoriile profesionale. Veche si activa, bucurandu-se de respectul oamenilor simpli, era magia zidarilor, reducandu-se de fapt la tehnicile de legare si dezlegare a ploii (stapanite, potrivit credintei populare, si de gradinarii zarzavagii), dar pe care – asa cum vom vedea – le-au practicat mult mai intens solomonarii. Totusi reconditionarea atmosferica si dirijarea precipitatiilor (lucru important in zidarie) nu constituie decat un act secundar. Mai important se pare ca era socotit furtul umbrei: o cladire nu poate dura fara inzidirea in ea a unei fiinte omenesti nevinovate; traditia aminteste insa rar cazurile folosirii directe a omului viu (ca in Mesterul Manole); de obicei se masoara cu o trestie umbra unui om si numai trestia, adica masura umbrei, e ingropata la temelia casei noi, fiindca se crede ca dupa 40 de zile moare si omul caruia I s-a masurat umbra, el devenind stafie protectoare a cladirii. Cu toate acestea, furtul umbrei se poate face si in scopuri de magie neagra; aceasta superstitie este dintre cele mai persistente, citabila in Romania chiar si la inceputul sec. XX, cand unii tarani alungau pe pictori, de teama de anu li se fura umbra (asa cum povesteste doctorul G. Ulieru in insemnarile sale interbelice).

Ion-Aurel Candrea considera ca la baza actiunilor magice populare sta magia imitativa (principiul homeopatic similia similibus curantur), ideea existand anterior la J.G. Frazer (“magia homeopatica”). “Pentru ca sa-I prieasca ceva –scria Candrea- pentru ca sa izbuteasca in ceea ce intreprinde, omul trebuie sa imite , prin actiunile lui, tot ce I se pare ca are oarecare legatura, oarecare asemanare cu ceea ce doreste sa realizeze, trebuie, cu alte cuvinte, sa recurga la magia imitativa.” Iata cateva din numeroasele exemple citate de savant: cand seamana grau, semanatorul trebuie sa inchida ochii la primul gest, ca “sa nu vada pasarile graul cum nu-l vad eu acuma”; in scalda copilului se pune “trup de licurici”, ca sa fie luminat la minte; omul bolnav de inima se vindeca mancand inima unui animal; de Armindeni se bea vin rosu, ca sa innoiasca sangele; galbinarea se tamaduieste cu orice flori galbene (sofran, galbenele, papadie, rostopasca). Dar similitudini se regasesc in folclorul medical al multor popoare europene si microasiatice.

J.G. Frazer exemplifica tipurile de magie homeopatica (vrajitoria egipteana, babiloniana, chiar greaca si romana) prin ranirea sau inteparea imaginii simbolice (desenate) a dusmanului; aceasta tipologie e raspandita, dupa savantul englez, la toate populatiile primitive asiateice, africane, amerindiene si australiene. Dar de fapt, la o privire atenta, regasim in acelasi context si grupurile arierate din cadrul civilizatiilor europene; un singur exemplu este edificator: vrajitoarele din Romania sec. XIX si XX (de obicei tiganci) obisnuiesc sa intepe cu acul descantat ochii, fruntea, etc., de pe fotografiile “victimelor”, insotindu-si operatia cu un descantec specific.

Cat priveste magia mitica pe care o relateaza din belsug basmele, pe langa padurile si zidurile crescute instantaneu din periile si gresiile arundcate peste umar, sa amintim nu numai felul cum ostile fratilor lui Fat-Frumos sunt prefacute, prin vraji, in movile (probabil memoria cetoasa a inmormantarilor de razboinici calari in gorgane), dar si cum, dupa aceea, citirea hrisoavelor magice deasupra lor dezleaga farmecele si toate aceste osti se intorc la viata (Fat-Frumos cu carata de sticla, col. P. Ispirescu).

Principalii magicieni din credintele noastre folclorice sunt solomonarii. Solomonaria este un soi de masonerie populara, o asociatie secreta de initiati in magia meteorologica, dar pretinzandu-se atotstiutoarea tainelor lumii, numele lor insusi descinzand de la regele biblic Solomon, considerat in folclorul popoarelor a caror cultura a fost fertilizata de Biblie, drept cel mai intelept om de pe pamant. (De altfel, regele Solomon e socotit de legenda si fondatorul francmasoneriei, desi variante ale legendei ii atribuie paternitatea regelui Hiram). Solomonarii sau solomonarii, numiti de moti zgrimintesi, sunt in primul rand niste vrajitori meteorologici populari (nu samani – desi tipul lor de magie si scoala lor initiatica amintesc de samanism).

Sursele folclorice, de altfel foarte diverse, arata ca selectia viitorilor solomonari pare a se face din medii diferite, dar cu anume predilectie pentru mediile cu oarecare vocatie: de pilda, cel mai mic dintre sapte frati calugari (T.Pamfile).

Scoala solomonareasca (Solomonaria) e situata sub pamant sau intr-o groapa adanca, invatamantul durand sapte ani (Chestionarele lui B. P. Hasdeu, dupa informatii din Neamt). Lazar Saineanu, pe baza mai multor izvoare (Schmidt, S.Fl. Marian, M.Gaster, I.Budai-Deleanu, Fr. Muller), sintetizeaza astfel: Necuratul “locuieste sub pamant, unde se afla scoala diabolica, numita Solomanta sau Solomonarie, dupa prototipul atotstiutorului Solomon, si unde se invata toate Limbile fiintelor vii, toate tainele naturei si toate formulele magice, farmece si vraji (solomonii). Acolo nu se primesc decat zece ucenici si dascal e diavolul insusi, care, dupa sapte ani de invatatura, isi opreste cate un ucenic si acela devine apoi solomonar: calare pe un balaur el se suie in nori, de unde poarta ploi, furtuni si grindini”. Datele sunt confirmate in folclorul epic (de ex. Basmul banatean Dracul si ucenicul sau, col.Schott). In Cartea (sau “cartile”) Solomonarului este cuprinsa invataura globala a magiei populare.

Solomonarul e capabil de a organiza dupa placul sau fenomenele atmosferice, aducand ploaia si dirijand furtunile si grindina; ca atare vehiculul sau aerian, ca si paratul sau tehnic, este balaurul. Dupa credintele motilor, cum se relateaza in Chestionarele lui N.Densusianu, solomonarul apare ca “un domn cu o iapa alba”, cautand un anumit iezer de unde invoca balaurul.

Un portret complex al solomonarului a facut Traian Gherman: solomonarii nu-si marturisesc profesiunea in fata oamneilor, dar orice satean il recunoaste, “caci au infatisare ingrozitoare, ochi rosii, bulbucati, fruntea lata si incretita, piept lat, gat puternic, statura mijlocie ori mica” si “au doua cozi, una de pene subsuoara, si alta e prelungirea sirei spinarii. […]Toata infatisarea li-e de oameni salbatici cu par sburlit si aspru, ca parul de porc. Hainele lor sunt numai petece si murdare. […]De multe ori umbla imbracati cu sapte pieptare chiar si in mijlocul verii, intr-o mana cu o carte, iar in cealalta cu un toiag. Totdeauna sunt scurti la vorba, arare ori ii auzi vorbind, daca capata ceva mila nu multumesc, pita capatata de pomana nu o mananca, ci o arunca pe ape. Nu dorm nicicand in casa, […] locuiesc in munti prin pesteri, prin paduri in colibe sau prin tarine. Ei […] is oamnei blastamati de Dumnezeu, cari se pun in legatura cu necuratul si isi vand sufletul, ca sa capete putere asupra vazduhului si a balaurilor”.

Absolvirea scolii este indispensabila: “Dupa sapte ani de invatatura iasa din scoala invaluiti in neguri si tinandu-se cu mainile de un fuior lung de nor, care ii scoate in lumea noastra din celalalt taram, imbracati tot cu vesmintele cu care au intrat, iar din scoala capata o carte, un toiag sau un carlig si un frau de scoarta de mesteacan”.

Asupra originii solomonarilor s-au facut cateva speculatii hazardate in unele raspunsuri la Chestionarele lui B.P.Hasdeu, solomonarii sunt numiti – ca legatori si dezlegatori ai ploilor – si valhasi (dupa mai vechiul valhovnic – “mag” din slav “volhv” – “vrajitor” sau “sacerdot” slav pagan). Mult mai riscanta este o speculatie a lui Traian Herseni, dupa care solomonarii ar fi trait “in locuri solitare, in padurile sau aproape de lacurile montane – (desi potrivit multor surse folclorice ei evita tocmai padurlie, iar amplasarea lor in munti (rar amintita de surse, afara de citatul text a lui Traian Gherman) i-a fost utila sociologului spre a le construi o genealogie neintemeiata documentar, din tagma sacerdotala dacogetica a “ctistilor” (ktistai). La aceeasi locuinta montana si cu acelasi scop genealogic se refera si Eugen Agrigoroaiei: “Solomonarul (mostenire dacica) avea si el putere asupra dragonului”, precizand bineinteles ca avea “o locuinta montana”.

Lasand la o parte inconsistenta omologarii solomonarilor cu tagma nahoretilor ktistai, nu se poate accepta nici identificarea lor cu samanii. Mircea Eliade citand cu prudenta pe calatorul strain Bandinus care vorbea despre niste “incantatores” din Moldova de nord, pune la indoiala informatia, intrucat ea nu e confirmata de un atat de bun cunoscator al obiceiurilor moldovenesti ca Dimitrie Cantemir; de aici rezulta ca nu se poate vorbi, in cazul solomonarilor, de un samanism romanesc.

O definitie lipsita de exagerari si intemeiata pe informatii stricte din sec. XIX (deci mai apropiate de epoca in care aceasta tagma mai functiona) gasim in cartea lui Fr. Muller, Siebenburgische Sagen : “Solomonarii sunt mostenitorii intelepciunii lui Solomon, considerat ca mare vrajitor, care poate inchide si deschide cerul cu farmece, a ingheta apele si lacurile, a aduce roua si grindina in campii”. Functia lor magica se pare ca se limita la ceea ce comunica Tudor Pamfile: “Solomonarii se duc la iezeresi de acolo scor Balaurul.” Acelasi folclorist defineste si balaurul, ca instrument al operatiilor solomonaresti: “sarpele pe care noua ani de zile nime nu l-a vazut, se face Balaur, adica sarpe urias, care poate si sbura. Dupa ce poate sbura, se duce pana gaseste un hau fara fund, numit iezer, se baga acolo si tot bea apa pana-l scoate vreun solomonar.”

Din toate sursele folclorice autentice rezulta constant ca solomonarul este un om cu puteri supranaturale, care se prezinta de obicei icognito, ca un cersetor zdentaros sau ca un domn elegant avand in mana cartea, in cealalta un toiag sau mai ales un capastru (adesea din coaja de tei) cu care loveste balaurul in cap, capastrul fiind astfel un soi de starter. Capacitatea supranaturala a solomonarului e descrisa de folclor contradictoriu: desi e socotit de cele mai multe ori un discipol al Diavolului, uneori se considera ca e un sfant, subaltern al lui Dumnezeu; dar aceasta diferenta portretistica a depins probabil de influenta Bisericii crestine, in raport cu capacitatea de rezonanta a constiintei populare dintr-un mediu sau altul. Intrucat pretutindeni se crede ca solomonarul este o fiinta pozitiva care face bine oamenilor, fiind vindicativ numaicu oamenii rai (carora le strica semanaturile, batandu-le cu grindina), se poate presupune ca tocmai aceasta trasatura este specific folclorica deoarece, in stratul mai adanc al conceptiei mitologice rurale, Diavolul e agreat discret si chiar admirat pentru inteligenta ce i se atribuie – una, cum am zice azi, luciferica. Toata tehnica invatata in scoala diabolica de solomonar se rezuma prin urmare la capastrul amintit si la cartea din care citeste, catre balaur, formulele magice, care nu sunt insa descantece. Obligat astfel de solomonar, balaurul inghite apa iezerului, pe care apoi o varsa asupra locului indicat, cand solomonarul traverseaza cerul calare pe acest balaur zburator.

Stim ca folclorul contine pentru fiecare act malefic, pentru fiecare noxa, un antidot care, ca si in cazul buruienilor de leac, tine de magia alba. Fata de actiunea solomonariei, antidotul il poseda niste “contrasolomonari”, proveniti dintre mesterii zidari, caramidari, pietrari, despre care se crede ca au fost solomonari ce si-au incheiat durata slujbei; acestia implanta patru furculite spre cele patru puncte cardinale, rostind o formula magica; iar, daca vor, pot chiar sa ucida balaurul pluvial, aruncand in inima vartejului un cutit.

Ne vom mai referi o data la anumite detalii ale scolii solomonaresti subterane (localizare sugearnd un comportament special din Infern); fara sa mai insistam asupra testarii curajului si rezistentei la durere fizica si la situatii extreme, trebuie sa amintim ca “ucenicii” asculta prelegerile predate de diversi demoni (printre care arhidemonul Uniila), citesc manulalele numai la lumina unui opait in timp ce sunt asezati pe o piatra de moara rotindu-se cu mare viteza si suspendata cu un fir magic de tavanul pesterii in care e adapostita scoala. Daca privim cu atentie acest cadru misterios, conceput in atmosfera de basm, vom remarca totusi ca scoala subterana a initierii e un ecou saracit al vechilor mistere de initiere hermeneutica prin cartile sapientiale ale lui Hermes Trismegistul sau de initiere agrara, ca in Misterele Eleusine. Dar nu e de prisos sa citam, macar pentru anecdotica lor locala, unele referiri folclorice asupra trimiterii viitorilor solomonari, pentru specializare suplimentara (ca un soi de doctorat), fie in Orient, fie chiar la...Paris.

Limbajul imagistic de prezentare curenta a scolii si elevilor ei este, evident, din sursa limbajului bisericesc, de la durata de sapte ani a scolii (cat tinea invatamantul seminarelor teologice in veacul trecut) pana la “arhidemonul” profesor si la obarsia numelui profesional derivat din numele inteleptului biblic Solomon. Mult mai importanta, ca un relict antic, este prezenta manualului infailibil “Cartea solomonariei”, care nu are nimic in comun cu Sfanta Scriptura si s-ar putea sa fi fost implantat prin ricoseu, in memoria populara, din traditia apocrifelor gnostice. Iar poliglotismul uman si animal, obligatoriu pentru solomonari, este tot stravechi, avand functia unei ecologii intuitiv-empirice de stapanire a naturii prin confundare totala cu ea.

V.Kernbach
*articol preluat de pe www.enciclopedia-dacica.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu