In perioada cuprinsa intre secolul I i.e.n si secolul I e.n., acest mestesug ajunge la o dezvoltare deosebita, iar obiectele specifice ceramicii geto-dacice, precum ceasca, vasul-borcan, cana cu toarta si fructiera au deja forme definitiv conturate.
Cercetarile arheologilor au relevat ca in mai toate asezarile importante se producea ceramica cu caracter comun. Cuptoare de olarie au fost gasite si cercetate in locati precum Poiana-Tecuci, Batca-Doamnei si Catelul-Nou. Folosirea unora dintre ele de catre mesteri autohtoni este confirmata si dupa invazia romana din 105-106 e.n., mai ales in cazul asezarilor carpilor din Moldova.
Existenta rotii olarului este atestata in Dacia, unii experti, precum D.Berciu sustinand ca ea era folosita in acest spatiu inca din preajma secolului V i.e.n, moment in care are loc trecerea de la ceramica de rtaditie hallstattiana, lucrata manual, la cea de caracter Latene, realizata la roata. Pe marginea acestui subiect, E.Condurachi apreciaza ca, in secolul IV i.e.n, co-existau pe teritoriul Daciei obiecte lucrate manual si obiecte lucrate la roata, unele chiar in acelasi loc, precum au relevat cercetarile de la Zimnicea.
In ceea ce priveste tehnica de realizare a obiectelo ceramice, multe descoperiri au confirmat interesul manifesat de mesterii geto-daci in legatura cu obtinerea unei ceramici destinata si gusturilor mai rafinate, prin utilizarea lustruitoarelor din argila, cu rol in a conferi luciu vaselor.
De altfel, putem vorbi de existenta a doua tipuri de ceramica, cea comuna si cea fina. Obiectele apartinand primei categorii erau lucrate manual, avand ca degresant nisipul sau cioburile pisate. Arderea lor nu era omogena pe toata suprafata.
In cazul obiectelor ceramice fine, lutul era ales cu grija si spalat eficient astfel incat sa fie inlaturate toate firele de nisip. Din pasta obtinuta era modelat vasul, dupa care era cufundat intr-o baie de argila subtiata pentru a se obtine slipul, o pojghita subtire care acoperea vasul micsorandu-i permeabilitatea, arata R.Tantau.
Dupa uscare, vasul primea luciu cu ajutorul lustruitoarelor, proces urmat de arderea propriu-zisa, la temperaturi ce puteau ajunge la 500 de grade. Colorarea vaselor era realizata prin ardere oxidanta sau reducativa. Prin prima tehnica se obtinea culoarea rosie, iar in urma celei de-a doua metode se obtinueau vasele colorate in negru sau cenusiu.
De asemenea, practica stampilarii vaselor de catre mesterii care le realizau este confirmata prin prezenta unor elemente asa-numite “marci de olar”. De pilda, in cazul chiupului descoperit la Meleia, se poate observa prezenta, pe buza obiectului, a unei stampile care reprezinta doua unghiuri obtuze, asezate varf la varf, inscrise intr-un dreptunghi.
Tot drept stampile sau ‘marci de olar” pot fi interpretate si crucile sau literele grecesti prezente pe fundul unor vase sau pe butonii unor capace ale acestora. Unele stampile par a fi chiar cuvinte dacice, redate cu litere grecesti, asa cum este cazul unei amfore gasite la Cetateni. Binecunoscut este si vazul gasit la Gradistea Muncelului, obiect care are aplicate de patru ori cate doua stampile cu litere in relief, ce pot fi citite “Decebalus per Scorilo”.
In ceea ce priveste decoratiunile vaselor, comune erau braiele in relief, simple sau asortate, in relief cu alveole sau in relief in forma de snur, obtinute prin utilizarea unui instrument ascutit, din lemn sau metal. Ornamentele incizate erau realizate prin utilizarea unui varf ascutit sau dintat in forma de pieptene. Astfel erau obtinute motive precum ‘braduletul”, romburile, liniile incizate si benzile simple sau duble.
Mesterii olari cunosteau si tehnici de pictare a vaselor. Cel mai des practicat era acela al schitarii pe ceramica alb-galbuie, a unui decor, cu ajutorul unui varf ascutit, decor care apoi era pictat in culoarea dorita. Cele mai intalnite culori utilizate in ceramica pictata geto-dacica erau rosul, brunul, galbenul si negrul. Suprafetele pictate se imparteau in fragmente inconjurate cu chenare, obtinandu-se, astfel, un cadru care era decorat cu lunii, romaburi sau arcuri, de multe ori figurile geometrice fiind umplute cu puncte. Dintre motivele zoomorfe sau vegetale prezente pe unele vase putem aminti pasari, frunze sau flori.
Ceramica geto-dacica, una ce prezinta particularitati distincte, specifice culturii nord-dunarene, releva si unele elemente nascute in urma interactiunii cu lumea greceasca sau celtica. De pilda, prezenta rozetei pe unele vase este confirmata atat pe unele vase ale ceramicii geto-dace, cat si pe unele obiecte celtice.
La fel, mesterii geto-daci dovedeau pricepe in producerea unor vase apartinand altor culturi, precum cupele deliene, tiparele unor astfel de obiecte fiind gasite la Piscul Crasani, Poiana si Popesti sau amfore grecesti, dupa cum releva descopririle de la Zimnicea, Giurgiu, Cascioarele sau Popesti. Insa, chiar si in aceste cazuri, amprenta viziunii mesterului geto-dac este clar reliefata prin utilizarea unor elemente de natura locala suprapuse peste sau in combinatie cu elementele grecesti, precum carliontii realizati pe unele cupe, ce par a imita parul sau lana oilor, dupa parerea unor cercetatori.
Continuitatea si caracterul autohton al ceramicii geto-dace este argumentat printr-o serie de concluzii ale arheologilor. De pilda, formele vaselor din perioada clasica a culturii geto-dace isi au originea in vasele autohtone din epocile anterioare, asa cum este cazul, printre altele, al vasului cu picior de tip fructiera, nascut in mediul hallstattian local. Autohtonitatea si continuitatea pot fi confirmate si atunci cand vorbim de ceasca dacica, obiect derivat din ceasca hallstattiana locala, cu evolutie ce porneste din preajma secolului VI i.e.n.
De asemenea, analizand ornamentele vaselor, precum butonii, cercetatorii au opinat ca acestia au la baza proeminentele ceramice hallstattiene. La fel practica lustruirii se pare ca isi are orgiinea in perioada Hallstatt. Mai mult, aria vasta de raspandire a unor tipuri de obiecte specifice, cu ornamente caracteristice, dovedesc unitatea, omogenitatea ceramicii geto-dacice pe tot cuprinsul teritoriului pe care acestia il ocupau.
de Valentin Roman
*preluat de pe: http://adevaruldespredaci.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu