Euroindeanism si dacism în Antologia sanscritã

Pentru cine îi cunoaste opera, si mai cu seamã traducerile, George Cosbuc, cel prea curând si pe nedrept uitat, este un spirit din familia celor mari, pe care se sprijinã ca pe niste imense coloane templul culturii române: Cantemir, Hasdeu, Eminescu, Iorga, Blaga, Cãlinescu, Mircea Eliade. Cunoscãtor subtil al limbilor latinã si germanã, el a tradus ca nimeni altul capodopere ale literaturii universale: Divina Comedie, Sacuntala, Mahabharata (fragmente), Proverbe indice, Ramayana (fragmente), Eneida, Mazepa, Georgicele, Don Carlos. În toatã aceastã întreprindere el dovedeste o constiinciozitate exemplarã. Pentru traducerile din sanscritã a capodoperelor literaturii indice stie la perfectiune limba germanã; pentru a transpune Divina Comedie, pe care o cunostea pe de rost în italianã, a învãtat italieneste si a consacrat ani studierii bibliografiei critice dantesti.
La fel ca Eminescu, pasionat iubitor al literaturii orientale si indice, în special, George Cosbuc intentiona sã creeze o epopee nationalã inspiratã din literatura popularã. Poemele realizate, din aceastã întreprindere îndrãzneatã, dovedesc interesul pentru substrat, pentru cultura dacicã. Începând cu “Decebal pentru popor” toate poeziile de evocare istoricã sunt strãbãtute de un lait motiv: mândria de a nu ceda vrãsmasului, pilduitoarea mândrie jertfelnicã a regelui erou. În ciuda curentului istoric dominant, reminiscentã a Scolii Ardelene, dacii se revoltã, nu se lasã robiti sau recurg la sacrificii colective, dintr-o demnitate despre care vorbeste marea istoriografie greacã.
Motivarea acestui act e de o mare înlãturare spiritualã: “Din zei de-am fi coborâtori. C-o moarte toti suntem datori! Totuna e dacã-ai murit. Flãcãu ori mos îngârbovit; Dar nu-i totuna leu sã mori. Ori câne-n-lãntuit”...Celãlalt poem dacic, de o superbisimã mãretie, “Un cântec barbar”, este expresia unei uri devastatoare a dacilor sau a românilor de mai târziu împotriva asupritorilor. Mândria nesupunerilor se sprijinã pe zeci de izvoare istorice privitoare la luptele dacilor liberi, ale Dacilor Mari, Costobocilor si Carpilor de-a lungul a trei secole împotriva romanilor din Dacia cuceritã. Vizându-i si pe ungurii împilatori, dacul lui Cosbuc, cu glas de tunet profeseazã amenintãri apocaliptice, pe care nu le vom mai întâlni, la nivel de vehementã decât în Scrisoarea III si în Blestemele lui Arghezi, romanii fiind avertizati cã nici moartea nu-i va scãpa de pedeapsã: “Cã dacã voi toti ati muri. De spaimele morti-nainte. De-al nostru sosit, din morminte. V-am scoate, de-oriunde veti fi!..”.
George Cosbuc este si pionierul teoriei de gramaticã comparativã care dovedea originea comunã a limbilor europene si sanscrite, deci si a limbii latine si tracice, fapt ce l-a determinat sã-si perfectioneze cunostintele în domeniul culturii orientale. Astãzi pe urmele marelui lingvist Max Müller, si în spiritul convingerilor cosbuciene, se explicã faptul cã cele douã limbi europene erau idiomuri gemene ale aceleiasi limbi euroindiene si cã, prin urmare, limba dacilor e limba evoluatã a românilor de astãzi. Pe urmele lui, în zilele noastre, marele cãrturar, mitropolitul Nestor Vornicescu vorbeste prob despre acest subiect si chiar despre existenta unui alfabet dacic la unii dintre autorii protoromâni, subiect asupra cãruia vom reveni.
“Antologia sanscritã” este o opera pe nedrept uitatã azi, desi a cunoscut 4 editii. În anul 1925, în prefata la Comorii indiene, Nicolae Iorga scria, cã în lucrarea lui Cosbuc se regãseste “bãtrâna întelepciune a strãmosilor poeziei si filozofiei omenesti...”.
Epopeele Ramayana si Mahabharata, din care Cosbuc a fãcut majoritatea traducerilor, înfãtiseazã o civilizatie idealã, care va fi fost si cea a dacilor lui Burebista si Decebal, rãmasã în basme, balade si legende, suferinta si credinta, curajul si nobletea, întelepciunea si vitejia unor personaje care stârnesc admiratie.
Pe urmele unor mari cãrturari români, de la Cantemir la Eminescu, Cosbuc si Iorga, Mitropolitul Nestor Vornicescu al Craiovei este preocupat de substratul cultural geto-dacic întâlnit la o întreagã si strãlucitã pleiadã de scriitori protoromâni de literatura religioasã si nu numai, culminând cu Aethicus Histricus, autorul unei Cosmografii si al unui Alfabet dacic. Autorul este un daco-roman de la Pontul Euxin, trãitor pe muchie de secole IV-V e. n. Mentiuni privitoare la acest filozof întâlnim si la Nicolae Densusianu în Dacia Preistorica. Odatã cu Aethicus apare în literatura românã un spirit enciclopedic european care îi anuntã pe Nicolae Milescu Spãtarul, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, B.P. Hasdeu si Nicolae Iorga. În vreme ce moesianul Iordanes, autorul Geticei, exprima gândirea Bizantului timpuriu, Hristicus era un scriitor “pagan”, o singularitate inexplicabilã, un gânditor care ilustra spatiul getic romanizat, pãstrãtor al substratului cultural, o dovadã vie a continuitãtii, un get savant, descins din familia preotilor ctisti ai Carpatilor, un geto-latin miraculos. A trãit o viatã aventuroasã ce poate fi asemuitã cu cea a lui Milescu Spãtarul. A cãlãtorit mai mult decât oricare contemporan al sãu, înconjurând Mediterana, ajungând în Baltica si Scandinavia, apoi în Orient, Mongolia, India, Ceylon, Babilonia, Arabia si Egipt. Cosmografia lui nu e doar operã de eruditie, cât un jurnal de cãlãtorie. L-a prefigurat în gândire îndrãzneatã pe însusi Leonardo Da Vinci, gândind la un pod peste Helespont, întocmind un alphabet propriu enigmatic, care probabil cã va fi pãstrat urme de scriere dacicã sacrã, scriere rãmasã astãzi pe portiile maramuresene, în motivele de pe cusãturi, pe rãboaje ciobãnesti si în primele gromovnice. În cosmografia sa, Nestor Vornicescu intuieste ceva “din estoerismul initiatilor geto-daci”, evocati de Iordanes în Getica si un “gen de enciclopedism baroc”. Mitropolitul cãrturar considerã cã opera lui Aethicus “este expresia apartenentei culturale si lingvistice a locuitorilor daco-geti la romanitatea rãsãriteanã” cu traditiile lor materiale si spirituale. Cultura si limba acestor locuri este, zice Nestor Vornicescu, mãrturia origini si continuitãtii, a procesului etnogenezei sale în “limitele teritoriale ale Daciei lui Burebista”. Din pãcate Cosmografia nu este tradusã integral, încât sã cunoastem si sã cinstim ca înaintas un “cãlãtor enciclopedic si întelept, având ca model pe Anachartis Scitul, coborâtor din Carpati în Grecia secolului VIII î.d.H…din categoria lui Zamolxisi”.
Uimitor si enigmatic este Alfabetul lui Aethicus, care argumenteazã cã trebuie sã ne preocupe problema privitoare la scrierea autohtonã. Noi, am atentionat repetat despre Drumul Tãrii si Drumul Pietrelor Scrise cu un alphabet pictografic. Pietrele Scrise la locuri de rugã, monumente megalitice de calcar, în ultimii ani au devenit materie primã pentru varnitele localnicilor.
Astãzi este neîndoios faptul cã teritoriul dacilor liberi (Dacii Mari din Maramuresul istoric, Costobocii si Carpii din Bucovina si Basarabia de Nord) este muzeul unde s-a conservat cultura dacicã, si, cum afirmam mai sus, poate si cea scrisã, prelungitã pânã la Codicele Hurmuzachi. Alfabetul Aethicus poate fi o reminiscentã a acestuia. El a fost conservat în manuscrise medievale care contin abrevierea Cosmografiei. Are 23 de litere, însotite, explicativ, de cate o denumire care indicã prin initialã fiecare semn. El poate fi dupã pãrerea lui Nestor Vornicescu, un alfabet propriu, un alfabet secret, taina putând fi elucidatã prin cercetãri interdisciplinare. În ceea ce ne priveste sugestionãm cercetarea rãboajelor si a motivelor de pe porti, cruci, pieptare. Tatãl meu tinea la grindã, afumat de ani, un raboj de un metru, în patru fete, cu consemnãri secrete de zeci si zeci de ani privind nasterea copiilor, calendarul agrar al gospodãriei, evenimente. Ehei, dacã atunci i-as fi cunoscut valoarea!

Prof. Gligor HAŞA
*articol preluat din DACIA Magazin, iunie 2007