După mai bine de 41 de decenii de la Re-Unirea câtorva din provinciile vechii Dacii de către „Malus Dacus”, Mihai Viteazul, când Transilvania pământul nostru străbun s-a reunit cu Valahia şi Moldo-Valahia, dorim să ne exprimăm respectul pentru cel care a înfăptuit acest act pentru care, El, Mihai a plătit cu viaţa.
În documentele şi misivele care circulau între complotişti, Voievodul era numit Malus Dacus adică Dacul Cel Rău. De ce dac şi de ce rău ? Pentru că întreaga coaliţie era conştientă de puterea teritoriilor reunificate, pentru că la acea perioadă Dacia era încă vie în mărturii şi documente iar Mihai Viteazul era rău într-adevăr cu cei care doreau dezbinarea visului său, a pohtei ce-a pohtit, de a reuni cele trei ţări surori.
Nu pot să nu îl menţionez pe un profesor din Amberg, Ioannis Bisselius care spunea la cea vreme : provincialii (transilvăneni- n.n.) ţineau mai mult la unul de-al lor, un Dac ca Mihai, decât la un străin ca Basta. Căci oare ce-i este mai apropiat Transilvaniei decât valahul din vecinătate?” Şi „care alt popor, în afară de Valahi, poate fi într-atât de asemănător şi atât de plăcut transilvănenilor. Căci mai toţi sunt de acelaşi sânge, de aceeaşi origine, de acelaşi nume: Daci sunt şi unii şi ceilalţi”. (vezi „O istorie sinceră a poporului român”, Florin Constantiniu, Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.138).
Acelaşi iezuit, Ioannis Bisselius, contemporanul lui Mihai ne mai spune: ”Vlahul, prin numele său, deşteaptă în inimile muritorilor memoria arhanghelului Mihail, ducele oştilor cereştine,...“ (Nicolae Densuşianu, Istoria militară a poporului român, Ed.Vestala, Bucureşti, 2003, p.241).
La numai 45 de ani distanţă de la evenimentul menţionat, când în documentele vremii se vorbea despre Malus Dacus, (dacul cel rău), răzvrătitul şi revoluţionarul domnitor Mihai Viteazul, care visa re-unirea celor ce vorbeau aceiaşi limbă, în hotarele vechii Dacii, găsim la biserica reformată de la Deva o inscripţie funerară din anul 1554, ferită privirilor publicului larg, ignorată de istorici, dar care revine în actualitate.(Vezi Dacia Magazin # 26, oct. 2005, p.p.13-14).
Din ea aflăm cum se numeau locuitorii băştinaşi, neaoşi, ai Transilvaniei secolului XVI : „Dominic Dobo se înturna dacilor şi geţilor”.
Prin inscripţia, relativ bine păstrată de pe această placă funerală, „bănuita” prezenţă a dacilor şi geţilor din munţi în plin secol XVI devine o certitudine. O certitudine care cercetată îndeaproape, aduce noi şi puternice elemente în completarea istoriei noastre pe aceste meleaguri.
Acest act al lui Malus Dacus a ţinut vie conştiinţa populaţiilor despărţite doar geografic de Carpaţi, secole de-a randul şi mărturia cea mai elocventă stă în memorabila zi de 1 Decembrie 1918 când parte din teritoriile lui Burebista, Decebal şi Mihai Viteazul s-au reunit pentru totdeauna sub ceea ce noi astăzi numim România.
*articol preluat de pe www.dacia.org
Preotul Nicolae V. Furnică
Acum un an
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu