Imperiul get

Strabon (63 î.e.n. – 26 e.n.) scrie în Geografia la Vll, despre geţi şi conducătorii săi că: "Boerobista, get de naţionalitate, după ce a luat asupra sa, puterea peste poporul său, s-a apucat să-l refacă în urma deselor nenorociri. Şi, prin muncă necontenită prin cumpătare şi disciplină a făcut ca în scurt timp să întemeieze un imperiu mare şi să supună geţilor toate popoarele din vecinătate. Ba chiar romanii încep să se neliniştească, cînd l-au văzut trecînd cu îndrăzneală peste Istru şi să devasteze Tracia pînă în Macedonia şi Iliria, să pustiască pe celţii amestecaţi cu tracii şi cu ilirii, să nimicească chiar pe boienii lui Cristasir şi poporul tauriscilor". După 1900 de ani nişte secături române născocesc "tracismul" ca o negare directă a continuităţii de neam dintre vechii geţi şi românii de astăzi, şi se obrăznicesc peste tot că vajnicul boero Bisto a fost trac şi toţi cei de la nordul Istrului erau traci şi punct. Şi eu aş vrea să vă trag în cap o ploaie de pumni pînă veţi pune punct acestei sminteli. Poetul Ovidiu care era mazîlit la Tomis peste 70 de ani mai tîrziu, confirmă acest statut politic al statului get în Pontice ll/9, trimiţînd o scrisoare lui Cotiso al geţilor pe la anii 15 al erei noastre unde spune "că eu mă găsesc surghiunit în vecinătatea imperiului tău"; să le spunem şi acelora cu moaca strîmbă şi mintea şuie că sintagma "imperiul tău" nu înseamnă stîna ta, coteţul tău, sălaşul tău sau tribul tău. O informaţie indirectă a puterii geţilor din acea vreme este propunerea de căsătorie a fiicei împăratului Octavianus Augustus cu fiul acestui conducător al geţilor şi care avea ca scop politic să controleze un adversar puternic ce făcea Romei îngrijorări serioase. Suetoniu spune că tîrgul mariajului îl viza chiar pe Cotiso. Dar acest imperiu arimin format din geţi şi traci a fost ciopîrţit metodic de către romani timp de peste 100 de ani. În anii 12-9 î.e.n. romanii cotropesc Panonia iar în anul 9 geţii pornesc o mare răscoală ajutaţi de cei din est dar sînt înfrînţi. În anul 29 Mesia, teritoriul de la sudul Istrului care despărţea Geţia de Tracia este cotropită de către romani şi transformată în provincie. Pe la anii 46, regatul clientelar al Traciei este transformat în provincie romană astfel că imperiul get rămîne numai la nord de Istru. După războaiele purtate de împăratul Traian, partea de vest a imperiului get este ocupată şi transformată în provincia romană Dacia, nume care nu a existat înainte de această nenorocire pentru strămoşii noştri. O parte dintre preoţii ajunşi sub stăpînirea romană împreună cu unii nobili şi oameni de rînd s-au retras la est de Carpaţi şi au continuat statalitatea imperiului get dar şi lupta împotriva cotropitorului roman. Istoricul italian Carlo Troya scrie Fasti Getici o Gotici, appendice al Storia d’Italia del Medio Evo în cinci volume în anii 1839-1841, o parte din acest text fiind preluat şi completat de către J. F. Neigebaur care a publicat la Breslau în anul 1859 o carte despre descrierea Moldovei şi a Valahiei. Nici în prezent aceste texte nu sînt traduse în limba română pentru că nu prinde bine plăsmuirea lat(r)inităţii şi ar da posibilitatea românilor să guste şi altceva decît zoaia făcută de "doctorii ardeleni" la 20 de ani după apariţia scrierii lui Troya. Nu există în istoria lumii o monstruozitate asemănătoare, străinii ne recunosc merite în istoria Europei iar noi le negăm în totalitate ca să fim un neam de tîrîturi. Informaţiile istoricului italian sînt luate din Getica lui Iordanes dar şi din alte numeroase izvoare. Cîtîndu-l pe Ptolomeus, spune că romanii s-au înstăpînit pe teritoriul geţilor cuprins între Tisa pînă la Grath/Siret? "De acolo pînă la Nistru, marele imperiu rămase neatins şi se extindea de la Marea Azovului, peste Basarabia, Bucovina, în Maramureş şi Galiţia pînă la Pădurea Herciniană". Este uimitor că tocmai aceste teritorii care nu a fost niciodată sub stăpînire romană, cazarii mozaici/jidanii de pe Volga în partea a doua a secolului XlX prin planul Poexotto îl revendicau ca patrie a lor pentru că l-ar fi cucerit ei pe cînd erau soldăţoi ai imperiului roman! Ori cei ce spun că au venit ca trupe romane erau semiţi din Palestina iar cazarii sînt de neam germanic şi au trecut la mozaism în partea a doua a secolul Vlll. Dar mai este un adevăr cu care trebuie să le dăm în cap acestor lifte; iudeii nu serveau milităria pentru că se descurcau mult mai bine în cămătărie şi samsarlîc. Să continui cu Troya care spune: "Daco-geţii pierduseră numai o treime din ţara lor şi au continuat războiul împotriva romanilor, dar numele geţilor apare transformat de obicei în cel al goţilor...". Aşa vorbeşte un urmaş direct al romanilor spre cinstea lui, însă liftele mancurtizate şi năimite ce şi-au luat titlu de "doctori", sigur ai întunecaţilor, ne-au falsificat istoria de nu-i mai dai de socoteală. Informaţiile prezente ne ajută să stabilim graniţa estică a imperiului geto-got dincolo de Volga în est iar în nord se urca pe marginea munţilor Urali pînă în ţinutul balţilor. După căpăţînile istoricilor noştri, geţii pot fi numiţi şi huni, turci sau tătari pentru că tot nu interesează istoria românilor de astăzi. În anexa lucrării, Troya, referindu-se la războaiele purtate de Domiţian cu geţii conduşi de mato Gezina în anul 86, citîndu-l pe Orosius scrie: "Tacitus spune că nu îndrăzneşte să arate numărul romanilor ucişi", relatează Paulus Orosius care ar fi citit această afirmaţie în cărţile lui Tacitus atunci încă existente, astăzi dispărute. Geţii care s-au distins în această luptă au fost numiţi auseni sau aseni – eroi – pe care Zamolxe îi iubeşte cel mai mult şi autorul lor învăţat crede că "au plecat cu Odin în Scandinavia". Tăbliţa 74 spune cum comandanţii oştirii geţilor, Duro Radu şi Duro Cozen au plecat în primăvara anului 106 la iazigii/goţii Umo şi Gerentea din nordul Mării Negre să le ceară ajutor pentru războiul pe care îl purtau cu romanii. Ambii conducători iazigi au luat parte la războiul geţilor, fapt ce dovedeşte că între aceste popoare exista o legătură statornică de ceva vreme. Mulţi au murit şi s-au dus în lumea asenilor sau tărîmul lui Zamolxe cum se spune în tăbliţa 5. Să revin la Troya: "Printre aceşti aseni se găsea Captus, strămoşul dinastiei regale de mai tîrziu a ostrogoţilor, fiul său a fost Almar, al cărui fiu Augi, a fost tatăl lui Amal, strămoşul gintei de eroi al Amalilor. În anul 134, Amal fiul lui Captus, îi pregăteşte pe geto-dacii săi să se răzbune împotriva romanilor şi aceştia fac urmaşilor lui Hadrian mult necaz...În anul 161 Augi stăpîneşte peste daco-geţi sau goţi, pe care Ptolomeus îi mută în marea cîmpie situată între Carpaţi şi Marea Baltică şi care era numită Sarmaţia Europeană. Din anul 174 Amal domneşte peste daco-geţi şi este întemeietorul Amalilor. "...în imperiul Amalilor migrează alte hoarde şi barbari, de asemenea şi o parte a burgunzilor care sînt primiţi ca aliaţi". În limba română veche cuvîntul captă înseamnă a aduna, a atrage, a izbuti, a atrage pe cineva printr-un mijloc, adică rolul pe care l-a avut asenul Captus. Bine că o spun barem străinii pentru că noi nu avem urechi să auzim asemenea adevăruri. De aceea am ajuns ca fel de fel de lepădături să vină, să se urce pe masa noastră lăsîndu-şi scîrna iar noi nu îndrăznim nici să-i deranjăm cu o vorbă pentru astfel de impietate! Cazarii spun că familia regală care le-a condus destinele mai multe secole pe cînd erau şi ei tari şi mari prin tărîmul fără margini a cîmpiei dintre Marea Neagră şi pustiul Gobi cu centrul de putere pe Volga, venea din neamul de semizei numiţi Asena. Crăpa-v-ar rînza în voi întunecaţilor! Vreţi să-l faceţi şi pe Zamolxe semit şi tăiat împrejur? Iordanes în Getica vorbind despre ocuparea regatului ostrogoţilor/geţilor din Italia de către armatele împăratului bizantin spune la 315 "Aceasta a fost, pînă acum, originea geţilor şi nobleţea de neam a amalilor, ca şi faptele bărbaţilor viteji. Acest neam demn de laudă a cedat unui principe şi mai lăudabil şi s-a supus unui conducător mai viteaz, a cărui faimă nu va înceta în nici un veac şi la nici o vîrstă, iar victoriosul şi triumfătorul împărat Justinian, precum şi consulul Belizariu, vor căpăta numele de Vandalicul, Africanul şi Geticul". Troya spune că din secolul 3 al erei noastre numele goţi şi geţi au devenit comune şi se confundau cum mai tîrziu cel de sciţi desemna popoarele de la est de Panonia pînă la Marea Caspică. Dacă nu ştim fiecare năvălire către sud şi vest ce structură etnică avea, sub aspect istoric trebuie să precizăm că în imperiul get de răsărit în secolul l al erei noastre au venit popoarele din Scandinavia, goţii din Gotia, vandalii din Vinlandia/Vandalia şi alţii care după secolul 3 au ajuns forţa conducătoare iar geţii în frunte cu clanul lor conducător al Amalilor sînt recunoscuţi de aceştia drept regi. Getica lui Iordanes spune spre luminarea noastră la c. 42 ". În al treilea popas la marea Pontică devenind mai umani şi mai înţelepţi, cum am spus mai sus, şi popoarele fiindu-le împărţite pe familii, vizigoţii erau supuşi balţilor, iar ostrogoţii, de asemenea, erau în serviciul străluciţilor amali". Tot pe aceste teritorii în partea de est mai erau sciţii sau sarmaţii, populaţie înrudită cu geţii. Să mai vedem ce spune Iordanes despre goţii veniţi din Goţia la 28: "Dar fără să zăbovească mult, au ajuns la neamul spalilor cu care s-au încleştat în luptă, cîştigînd biruinţa. De aici au înaintat victorioşi pînă la marginea Sciţiei, care este vecină cu Marea Pontului". Sciţia începe de la hotarele Germaniei, de unde izvorăşte fluviul Istru, sau de la lacul Morsianus şi se întinde pînă la fluviile Tiras/Nistru, Danastru şi Vagosola/Volga, ca şi Danapru /Nipru şi muntele Taurus, nu cel din Asia, ci cel propriu, adică scitic. Îşi continuă cuprinsul pe toată Meotida (lacul Meotic este Marea de Azov) şi peste Meotida prin strîmtoarea Bosforului, pînă la muntele Caucaz şi pînă la rîul Araxis. Apoi întorcîndu-se spre partea stîngă pînă dincolo de Marea Caspică şi de ţinuturile îndepărtate ale Asiei pînă la oceanul euroborean, este ca o ciupercă, mai întîi mică, dar mai departe foarte lată şi rotundă pînă la huni, albani şi serii. Această patrie, spun adică Sciţia, întinzîndu-se şi deschizîndu-se în lung şi-n lat, se învecinează spre răsărit cu serii care încep de la ţărmul mării Caspice, la apus cu germanii şi cu fluviul Vistula, spre ţinutul arctic, adică în partea septentrională, este înconjurată de Ocean, iar la sud se găseşte Persia, Albania, Hiberia, Pontul şi albia Istrului, "care se numeşte Dunărea de la gură pînă la izvor". Această uniune de triburi condusă de geţi şi goţi care erau popoarele cele mai numeroase au năvălit în jaf de multe ori asupra teritoriilor controlate de romani. În anul 214 împăratul Caracalla poartă război cu geţii şi goţii la Istru iar după încheierea păcii îşi face o gardă personală din geţi şi goţi numiţi "leii scitici". Pentru că a reuşit să încheie pace cu aceşti neostoiţi prădători, împăratul îşi mai adaugă cognomenele de Geticus Maximus şi Quasi Gothicus adică popoarele care formau noua forţă de temut pentru Roma. Numai nemernicii, iar dintre aceştia sînt destui printre noi, se vor înversuna să spună că geţi şi goţi sînt una iar împăratul roman i-a făcut doi! Isarca din neamul Amalilor după anul 242 încheie alianţe cu mai multe popoare din imperiul său şi se pregătesc de o mare invazie dar împăratul Filip Arabul (244-249) îi îmbunează cu aur ca să le liniştească zelul belicos. În primii ani ai domniei reuşeşte să-i întoarne din pornirile lor prădalnice pe veniţii de peste Istru şi ia numele de Carpicus pentru că ştia cu cine luptase, cu geţii din estul Carpaţilor care conduceau regatul Amalilor. În anul 249, Ostrogotha, fiul lui Isarca, năvăleşte în Tracia unde face mare prăpăd. În anul 250 regele Ostrogotha distruge oraşul Apulensis – Alba Iulia – şi provincia Dacia nu mai poate fi controlată de romani. Împăratul Gallus (251-253) pentru a potoli pohtele prădătorilor geţi şi goţi care se buluceau peste Istru ca ursul la miere, umblă la teşcherea şi îşi cumpără liniştea. În anul 255, goţii, carpii/geţii şi burgunzii pe care Zosimus îi numeşte popoare scitice – pentru că vin din Sciţia – năvălesc la sudul Istrului, devastează Tracia, Macedonia şi Iliria ajungînd pînă în Italia dar sînt luaţi cu sabia de către generalul Aurelian şi se retrag la nordul fluviului. Împăratul Gallienus (253-268) luptă din greu cu dacii liberi din nordul provinciei Dacia şi ia numele de Dacicus Maximus. În anul 258 geţii şi goţii năvălesc în Tracia şi Grecia pe care le devastează fără cruţare, apoi trec în Asia Mică, iernează acolo după care se întorc în anul următor plini ochi de pradă. La acea dată provincia Dacia nu mai este controlată de romani, fostul imperiu get de pe timpul lui boero Bisto fiind refăcut parţial dar cu o componentă etnică şi mai ales militară de neam germanic venită din Scandia care se adaugă la cea getică. Dar informaţiile istorice ne mai arată un fapt uluitor, geţii şi goţii nu mai atacă imperiul roman; după 150 de ani testamentul lui Diogio amintit de Pliniu cel Tînăr a fost îndeplinit prin alungarea romanilor din glia străbună! Nici cei care erau împăraţi ai imperiului roman de multă vreme nu mai erau romani ci geţi, traci şi iliri, adică tot neam arimin. Începînd cu domnia lui Diocleţian (284-305) imperiul geto-got al Amalilor are relaţii paşnice cu imperiul roman de naţiune arimină avînd statutul de federaţi şi Galeriu (305-311) – Ler împărat – îşi avea curtea particulară la Romula pe malul stîng al Istrului în apropiere de Caracal iar Constantin inaugurează în anul 328 podul de la Sucidava Oescus. Tot acest împărat dorea să stabilească capitala imperiului la Serdica/Sofia în mijlocul geţilor, neam din care se trăgea şi el, aceste informaţii dovedind că geţii care conduceau atunci imperiul roman s-au unit cu cei din nordul Istrului. Imperiul geto-got de la nord de Istru, amintit de istorici doar în şoaptă sub numele de "regatul ostrogot din nordul Mării Negre" a fost distrus de urdiile hunilor în anul 376.

Constantin Olariu Arimin
*preluat de pe www.ariminia.ro