DACII/GEŢII VOR RENAŞTE !!!

Articole despre Daci/Geţi, Dacia/Geţia (Articles with Dacians/Getae, Dacia/Getia)

Despre mine

Fotografia mea
Constanta, Romania
OM dac/get mandru de stramosii lui ! (Proud Dacian OM); - studii: postuniversitare - masterat (master degree) Universitatea "Ovidius" Constanta; - hobby: muzica, tatuaje, istorie adevarata (music, tattoos, true history); Daca esti tolerant, tolereaza-mi intoleranta / If you are tolerant, tolerate my intolerance. "Prostul moare de grija altuia."

luni, 3 mai 2010

Neamul rumun

Ne-a fost dat să auzim dinspre minţile sceleral-iluminate ale iubitorilor de neam şi ţară că limba română este bună numai pentru sudălmi şi înjurături fiindcă nu poate exprima şi altceva. Ba, le spun porcanilor cu rît de oţel şi obraz de tablă că orice cuvînt poate fi mlădiat în semantica lui după mintea celui care îl foloseşte iar dacă în căpăţînele scopite a acestor eunuci ideologi, prin deschiderea gurii nu pot scoate decît înjurături înseamnă că ei sînt nişte lifte înveninate şi nu limba este de vină.
Mare nenorocire pe poporul urgisit că este tîrît ca vita la cuţit şi nu poate face nimic: revoltă - ba; educaţie – canci; bun simţ – ioc şi atunci nu-ţi rămîne decît să-ţi iei lumea în cap şi să-ţi cauţi loc sub soare pe alte meleaguri! Dar dacă ai dragoste de neamul care te-a adus pe lume şi care a semănat această torişte cu oasele lui timp de milenii iar mulţi au plătit cu viaţa ca noi cei de astăzi să le purtăm numele, atunci trebuie să ne răsculăm şi să punem mîna pe ciomag. Nu este o întîmplare că tot felul de năpîrci se guguţă şi ne învaţă cum să fim români şi mai ales cine sîntem, de unde venit şi încotro ne este drumul! Am fost mult timp un popor de ignoranţi iar comuniştii au mers mai departe şi au vrut să ne transforme într-un popor de proşti care repetă ca nişte papagali şi se bîţîie ca maimuţele la circ după ,,indicaţiile preţioase” ale ţucalilor, tîmpiţilor şi hahalerelor năimite şi smintite ce s-au vrut profeţi de-o veşnicie a clipei peste neamul mioritic.
Orice învăţ are şi dezvăţ iar prostia şi golănia cultivată cu atîta osîrdie de cei care ne conduc, trebuie să o scoatem din universul nostru spiritual dacă vrem să ieşim din lumea dobitoacelor cuvîntătoare şi să ne asumăm statutul de om! Atunci şi numai atunci vom înţelege de ce strămoşii noştri doreau toţi să ajungă în condiţia spirituală de om, de ce dispreţuiau lăcomia, hedonismul, minciuna şi tot ce duce la depravarea şi pervertirea sufletului. Dragostea de glia strămoşească nu este o fandoseală pe care o cumperi la marginea străzii sau din vreun loc deocheat unde călăritul se face pe bani. Ea se cultivă din familie odată cu laptele mamei şi focul din vatră, cu primele cuvinte spuse şi se simte cu primii paşi prin roua şi iarba de acasă. Acasă nu poate fi decît acolo unde-ţi odihnesc moşii şi strămoşii şi nu acolo unde ţi-au îndestulat maţul şi te-au destrăbălat ca un stricat. Acasă este ţărîna pămîntului îngrăşat cu sîngele neamului care l-a apărat de prădători sau de vicleniile unor minţi criminale şi tot acasă este soarele şi umbra Carpaţilor şi vuietul Mării Negre. Niciodată ,,acasă” nu va putea fi înlocuit cu ,,îmi este bine”, îţi poate fi bine în orice străinătate şi chiar străin poţi ajunge de atîta bine faţă de neamul tău dar ,,acasă” este sentimentul de împlinire spirituală şi de rememorare. De cînd neamul nostru a încercat să păşească în modernitate ne-am trezit înşfăcaţi de gît şi puşi la pământ să nu putem vedea mai înainte ci numai în lungul nasului şi sub jugul nenorocirilor. Mulţi vremelnici cu patimi deşarte s-au oţoit în prostie, hoţie şi viclenie ca să poată ţine cît mai bine jugul în care ne-au pus. Dar nu le-a ajuns trupul de pe care luau şapte piei, ci vroiau şi sufletul să-l prindă în ticăloşiile lor şi să-l vîndă Satanei pentru ceva gologani. Aşa au ajuns să ne fie falsificate istoria, originea şi limba iar aceasta din urmă le-a tîrît după ea şi pe celelalte. Trebuie să ne rămînă viu în minte numele lui A. T. Laurian cu plăsmuirea privind exterminarea dacilor şi înlocuirea lor cu coloni aduşi din tot imperiul roman. Aici este rădăcina răului şi nimeni nu are curajul să o dezvăluie pentru că este mare pericol de sfîrşitul lumii în cultura română! De baştină ardelean, de educaţie doctor (jurist) şi iezuit a ajuns să-şi urască strămoşii pentru că nu dădeau bine, după mintea lui, în cultura occidentală şi săracul nu avea viţă nobilă. Cum mintea îi era la fel de rătăcită ca şi sufletul, a descoperit el la un franţuz nebun o zicere care i-a luminat întunecimea glagoriei. Pe la 1860 musiu Vaillant, franţuzul nebun cu mare venin la rînză asupra neamului get, după ce l-a răstălmăcit pe Eutropiu, scria parcă din balamuc: ,, …S’il a donné son linge aux soldats blessés, il (Traian) donnera sa vie pour venger Longin; il le jure…désormais plus de Daces; il les passera tout au fil de l’épée et lavera le crime de Decebale dans le sang de toute sa nation”. (Dacă el a dat hainele sale soldaţilor răniţi - Traian – el îşi va da viaţa să răzbune pe Longin; el le-a jurat …pentru viitor dacilor că îi va trece pe toţi prin vîrful săbiei şi va spăla crima lui Decebal în sîngele întregii sale naţiuni). Această sminteală a ajuns şi sub nasul doctorului ardelean care, împreună cu doctorii Murgu, Maior, Klain şi Papiu au sucit-o, au răsucit-o pînă ce, trecînd ,,preste plaiuri” au poposit în Bucureşti unde se simţea mare lipsă de inteligenţa lor. Cum prostia nu costă bani, au dat cu generozitate şi acestora din preaplinul lor, astfel ne-am procopsit cu nebunia franţuzului înrădăcinată pe plaiurile mioritice. Fiindcă în acele vremuri, legile româneşti erau mai toate traduceri după cele franţuzeşti, a fost băgată şi această traducere tembelă în cărţile noastre de istorie, iar de aici minciuna repetată de zeci de milioane de ori a ajuns adevăr de necontestat. Laurian a fost sprijinit cu multă vigoare de ciocoimea liberală ca să pună la cale această mişelie pentru că ne scotea pe noi nişte maimuţe prăsite de alte maimuţe necunoscute dar cărora ei le spuneau ,,coloni romani” adică ceva de viţă nobilă. Tot din Franţa au adus şi nebunia latinei populare atunci cînd latina clasică nu le-a ajuns la fabrica de cuvinte pe care o puneau ei pe picioare în faimosul ,,Dicţionariu-Glosariu”, pentru a dovedi că sîntem mai latini chiar decît latinii. Şi dacă B. P. Haşdeu a venit prin articolul ,,Perit-au dacii?” din anul 1871 să scoată din capul românilor această nebunie argumentînd lingvistic şi istoric că totul este un fals, nimic nu s-a mai putut schimba, politicul ciocoiesc ne-a scris o istorie plină de strîmbătăţi. Minciuna a fost bătută în cuie pentru veşnicie. Şi poetul V. Alecsandri supărat pe latinismul lui Pumnul care conducea ,,Foaie” din Cernăuţi şi a discipolilor lui ce îi modificau textele după capul lor, scria la 20 aprilie 1868: ,,Dacă Foaia Societăţii ţine ca să mă aibă de colaborator, pretind ca să mă primească cu defectele mele de stil şi de limbă, iar nu să mă ciunească din cap pînă în picioare şi să-mi schimbe cuvintele. De este Foaia Societăţii o publicaţie serioasă ce are drept scot de a răspîndi idei şi gustul în public, îi dau mîna cu frăţie, iar dacă această foaie are de gând a cădea în păcatul foilor ardelene, adică a propaga pumnismul cu lepturărismul şi fundăcionismul acestui onorabil profesor…eu unul mă despart de ea ca de o nevastă care îşi pierde cărăruşa…Cînd dracu om înţelege că o literatură ca să fie literatură adevărată, naţională, să-şi ieie izvorîrea din geniul poporului, iar nu din fabricile de cuvinte a lui Cipariu et companie”! Această ultimă idee trebuie să o batem cu ciocanul în capul tuturor veneticilor pripăşiţi pe la noi care ne învaţă cine sîntem şi cum să gîndim româneşte!
Chiar mai devreme, cînd nebunia latrinistă abia începuse să dea în clocot, au fost români cu capul pe umeri care le-au spus ,,doctorilor ardeleni” că nu ţin cărăruşa neamului şi adevărului.
Alecu Russo(1819-1859) spune despre intelectualii ardeleni care au adunat pe români în 1848 pe cîmpia Blajului, că le-au vorbit nu în româneşte ci într-o ,,babilonie de cuvinte stropşite şi smulse din latineşte”. El remarcă nu fără temei că latinismul ardelenilor a fost în primul rînd o formă de luptă politică dar vremea lui a trecut şi ,,uităm că latinismul şi neolatinismul au fost un steag ce nu-şi mai prinde loc acum”. Cu ironie îşi imaginează în una din Cugetările sale, revenirea pe pământ a lui Ştefan cel Mare în Moldova anului 1855 şi uluirea voievodului în faţa limbii cu totul de neînţeles în care ar fi glorificat de către lingviştii latinişti şi cosmopoliţi: ,,Ce ar face el pe un pământ, unde nu au rămas urme de umbra lui măcar?…Vorba lui nu mai este limbajul nostru…Strănepoţii Urecheştilor, Dragomireştilor şi Movileştilor i-ar zice în versuri, în ode şi în proză: Eroule ilustru! Trompeta gloriei tale penetră animile bravilor romani de admirăciune grandioasă şi neindefinisibilă pentru meritul neinvincibilităţii tale!…la care lucruri frumoase, deşi neinteligibile pentru dînsul, Ştefan-vodă bietul ar holba ochii lui cei înfricoşitori…şi s-ar culca iarăşi în mormînt…”
Că puţea rău sminteala latriniştilor o spune geniul spiritualităţii noastre, M. Eminescu care în articolul ,,Bălcescu şi urmaşii lui” din noiembrie 1877, scrie: ,,Nicolae Bălcescu e de altminterea o dovadă, că limba românească pe vremea lui şi ’nainte de dînsul era pe deplin formată şi în stare să reproducă gînduri atît de înalte şi simţiri atît de adînci, încît tot ce s’a făcut de atunci încoace în direcţia latinizării, franţuzirii şi a civilizaţiei ,,pomadate” a fost curat în dauna limbii române”. Pe atunci Eminescu se putea exprima neîngrădit şi plin de elocinţă în limba strămoşească a românilor în stare să reproducă ,,gînduri înalte şi simţiri adînci”, acum pentru liftele cazare şi celelalte scursuri specializate în limbism şi pupincurism, aceeaşi limbă este bună numai pentru sudălmi!
Înţeleg eu că trebuie să vi se bage furca în gît să o lăsaţi mai moale? Rîtanilor, prea aveţi fălcile groase şi minte puţină!
Obrăznicia lichelelor latriniste o găsim foarte bine exprimată în fiţuica ciocoimii fanariote Românul din august 1881 ce se pretindea singurul loc unde clocotea adevăratul sînge românesc: ,,Românii ca toate popoarele care păşesc spre progres, nu se mai ocupă de a descoperi cine a fost autohton sau nu”. Ce ciocoi isteţi! Şi astăzi auzi acelaşi argument ticălos atunci cînd vrei să ştii altceva decît ne tot îndobitocesc ei.
Din aceeaşi perioadă avem o scrisoare de la Al Hurmuzachi ce spune: ,,Adevărata şcoală de iubire a umanităţii este patriotismul, precum şi şcoala patriotismului este spiritul familiei. ..Dar tineretul român din Bucovina nu este educat în acest spirit, ci…să ne dezbrăcăm de fiinţa noastră firească şi intimă, de însuşirile noastre particulare, de individualitatea noastră…ca să ne pierdem naţionalitatea română…ca să ne pierdem pînă şi amintirea cine am fost, şi conştiinţa ce am rămas, să încetăm de a mai fi români”. Spune mai departe bucovineanul că cine îşi pierde fiinţa naţională acela îşi rupe singur ,,legăturile cele mai scumpe şi mai sfinte cu poporul, cu originea sa, tradiţiile, datinile, amintirile străbune şi se preface în o fiinţă nouă, cosmopolită, adică fără patrie, fără căpătîi moral”. El cere românilor ,,a nu ne lipi haina cea străină pe deasupra fiinţei noastre, a ne polei cu ea, mulţumindu-ne cu nişte firmituri ale ei pe care le primim în nişte şcoli înstrăinate. ..E mai puţin dureros să te desparţi de patrie, decît a trăi în ea şi a vedea individualitatea, adică toată fiinţa adevărată a poporului pierind şi stîngîndu-se.” Cîtă dreptate avea şi are chiar şi în prezent acest om, dovedind că nici după 150 de ani la noi nu s-a schimbat mare lucru, doar maimuţele care fac circ, dar năravurile au cam rămas aceleaşi! Distrugerea identităţii de neam a fost o acţiune programată pusă la cale de toţi veneticii pripăşiţi prin toriştea străbună dar şi de lichelele noastre neaoşe iar comuniştii i-au pus capac cu făcătura lui Roller. Dau în continuare şi alţi români care s-au opus falsificării istoriei şi limbii cu argumente din diferite domenii.
Theohari Antonescu(1866-1910) este unul din marii ,,uitaţi” ai istoriografiei noastre. Avînd o pregătire solidă şi bun cunoscător a limbilor clasice şi-a permis să judece faptele istorice cu propria conştiinţă şi să tragă concluzii care au supărat rău pe specialiştii cu patalama şi pretenţii. În anul 1889 îşi prezintă teza de licenţă intitulată ,,Cultul cabirilor în Dacia” care este o sinteză asupra celor 19 tăbliţe din plumb, bronz şi piatră unde apar ,,cavalerii danubieni” în diferite ipostaze. Despre lipsa totală a informaţiilor din scrierile creştine asupra cultului cabirilor el le pune pe seama fricii de a nu dezvălui fără voie ceva din tainele acestei religii şi asemănările uluitoare cu mitraismul şi cabirismul pe care le-a înlăturat prin violenţă! In munca sa a constatat cu surprindere că multe fapte ale istoriei noastre vechi sînt ocultate cu bună ştiinţă de către specialiştii în plăsmuiri. În anul 1901, publică lucrarea ,,Lumi uitate” unde în capitolul ,,Dacia, patria primitivă ariană” afirmă pe baza unor probe solide şi sigure la acea vreme că toriştea noastră este ţinutul adevărat al arienilor de unde au migrat către cele patru zări! După aproape 80 de ani aceste ideii sînt acceptate de cultura europeană dar venind din SUA, de la arheologul Marija Gimbutas, care ne-a studiat profund istoria noastră veche, dovedind încă odată ticăloşia şi vanitatea oarbă a gunoaielor ce ne-au tot scris, răscris şi falsificat istoria! Lucrările lui au fost ignorate de către specialişti chiar de la apariţie deşi autorul era un perfecţionist.
Teodor Burada, de profesie muzicolog şi jurist a efectuat în perioada 1878-1915 cercetări de etnografie, muzicologie şi folclor peste tot pe unde a auzit că ar exista ,,insule de români”. Pasiunea şi iubirea fără margini pe care a arătat-o neamului românesc l-au făcut să facă vizite în Istria, Macedonia, Bulgaria, Grecia, Turcia/Bitinia, Cehia(regiunea Walaska), Galiţia, Bucovina, Basarabia şi regiunea de pe malul stîng al Nistrului pînă la Bug. De multe ori a fost primit cu ostilitate de către autorităţile pe unde l-a purtat dorul de neam, ajungînd şi la închisoare sau luînd bătaie pentru că dorea să-şi cunoască fraţii. Strădaniile le-a publicat în mai multe articole ce au fost unite mai tîrziu în broşuri dar specialiştii în istorie l-au considerat nebun iar afirmaţiile lui ,,simple nebunii”. Prin călătoriile făcute el a arătat că chiar după 2000 de ani, neamul românilor era pe aceleaşi locuri pe unde i-a menţionat Efor, Herodot şi Strabon pe geţii ce se întindeau de la Don pîna la Adriatica şi din Carpaţii Păduroşi pînă în Rhodope.
N. Densuşianu de profesie jurist şi bun cunoscător al limbilor clasice a muncit toată viaţa adunînd probe să poată dovedi continuitatea de neam a românilor pe aceste meleaguri atît înainte de cucerirea romană cît şi după retragerea acestora din Dacia. A studiat mii de lucrări şi texte ale scriitorilor antici şi pe baza unui material care şi astăzi uimeşte prin dimensiunile şi valoarea lui ştiinţifică, a scris Dacia preistorică lucrare apărută postum în anul 1913 prin grija fratelui său. El dovedeşte cu probe arheologice, epigrafice şi lingvistice accesibile la timpurile acelea că ţinutul nostru carpatin este leagănul de început al civilizaţiei europene şi de aici s-a răspîndit în sud şi vest unde a intrat în contact cu civilizaţiile mediteraneene. Această lucrare putea fi canavaua pe care să se coase adevărata istorie a poporului român. După descoperirea mea privind leagănul civilizaţiei emeş/sumeriene, a legăturii dintre emegi şi limba română veche şi citirea tăbliţelor de plumb ale strămoşilor noştri ascunse şi în prezent la Institutul de Arheologie din Bucureşti pot afirma că Densuşianu, prin inteligenţă, intuiţie şi o muncă de rob, i-a depăşit pe toţi istoricii cu pretenţii şi mult venin în guşă iar ideile lui sînt în cea mai mare parte corecte! La scurt timp de la apariţia lucrării, Vaticanul s-a uitat strîmb la ea şi a interzis-o fiindcă că nu dădea bine la făcătura fariseilor ce au fost sprijiniţi de vechii greci şi latini în acţiunea de confiscare a religiei geţilor pentru binele şi veşnica lor pomenire! Cred că şi lucrarea lui T. Antonescu a fost îngropată în uitare pentru că specialiştii nu se puteau compromite citînd scrieri interzise sau condamnabile după antereele papistăşeşti sau mioritice. Faptul că lucrarea lui Densuşianu a fost desconsiderată de către pretinşii profeţi ai neamului, se datorează în cea mai mare măsură acestei secături a istoriografiei române numită V. Pîrvan, care din invidie şi ură fără margini a spus numai minciuni despre ideile lui Densuşianu iar toate alegaţiile le-a pus în mistificatoarea Getica unde spune la p. 7: ,,… Nicolae Densuşianu scrie romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie şi de filologie absurdă, care la apariţia sa(postumă: 1913) deşteaptă o admiraţie şi un entuziasm nemărginit printre diletanţii români în arheologie”. Densuşianu a scris mai multe cărţi despre începuturile feudalismului românesc care au fost considerate de către aceeaşi specialişti, de o probitate profesională fără cusur! Dacia preistorică avea însă un mare cusur, spunea un adevăr distrugător ce le rupea gîtul latiniştilor! Dar duşmani şi mai sălbatici au fost istoricii comunişti ieşiţi din clocitoarea lui Roller care prin anii 1965 se gîndeau să ardă această lucrare la fel cum doreau să facă şi cu tăbliţele de plumb! Şi totuşi pentru aceste monstruozităţi criminale nimeni nu tuşeşte, nimeni nu are dureri de cap de parcă absurdul a pogorît din minţile ,,celeste” ale acestor canalii în Mîrlania, ţara tuturor fărădelegilor!
Identitatea noastră de români autohtoni pe aceste meleaguri, a fost apărată cu multă vigoare de cîteva condeie ce trebuie amintite aici şi numite atît de către prieteni cît şi de către duşmani ,,ideologii românismului”!
Eudoxiu Hurmuzachi(1812-1874) s-a născut în apropiere de Cernăuţi dintr-o familie de boieri moldoveni iar studiile le-a făcut la Viena. Bun cunoscător al limbii germane şi a limbilor clasice, toată viaţa şi-a dedicat-o adunării de documente pe propria cheltuială care dovedesc istoria noastră pe aceste pămînturi. În anul 1872, la propunerea lui A.T. Laurian, preşedintele Societăţii Academice Române, E. Hurmuzachi este primit ca membru. Moare la 10 februarie 1874, la vîrsta de 62 de ani. În luna noiembrie a anului 1874 documentele strînse în casa părintească din Bucovina, ajung cu peripeţii la Bucureşti, constituind fondul principal al istoriografie noastre. Din aceste documente s-au publicat 45 de volume pînă în anul 1942(12 volume Slavici, 10 N. Iorga, 6 volume N. Densuşianu, 4 volume I. Nistor) iar din lucrarea de istorie scrisă de el Fragmente, Eminescu a tradus cam o treime. În anul 1974 UNESCO a inclus pe E. Hurmuzachi printre figurile de seamă ale culturii române cu merite remarcabile în istoriografia Europei centrale. În prezent ,,patrioţii români”, pentru a avea merite, se bulucesc să fie stipendiaţi de serviciile secrete din afară ce doresc să fim străini în propria ţară!
Gheorghe Hurmuzachi, fratele lui Eudoxiu, scria în 1865 către Asociaţia Naţională din Arad: "Limba română, scumpă moştenire de la străbunii noştri, a ajuns prin întunericul secolelor, prin vijeliile trecutului, după atîtea lupte cu hunii şi cu avarii, cu turcii şi cu tătarii, omogenă, una şi nedespărţită pînă la noi, în secolul XlX carele se mîndreşte a fi înaintat mai mult cultura românilor decît toţi premergătorii săi. Şi tocmai noi am fi acei care am voi să izbim în unitatea limbii, care am voi să sugrumăm mîndria şi mîngîierea noastră, simbolul măreţ al unităţii poporului român? Credem că nu se va afla român bun şi fiu sincer al naţiunii care să nu cheme blăstămul asupra bărbaţilor care vor putea şi nu vor voi a contribui spre a se delătura dezbinarea ameninţătoare în sînul limbii materne”! Cinste acestei spiţe de români curaţi.
B. P. Haşdeu (1834-1907), născut în ţinutul Lăpuşnei, pe malul drept al Nistrului, istoric şi lingvist a scris numeroase studii împotriva celor ce doreau să ne prezinte ca sălbaticii Europei sau scursura imperiului roman. Contemporanii l-au privit cu suspiciune şi chiar dispreţ pentru că îi punea pe toţi în buzunar în domeniul lingvisticii iar inteligenţa lui nu lăsa niciodată loc prostiei.
M. Eminescu(1850-1889), născut la Ipoteşti – Botoşani este cea mai sclipitoare minte a neamului nostru, a luptat cu o putere neobişnuită împotriva tuturor lichelelor şi lepădăturilor care au pus stăpînire pe ţară după Unirea Principatelor şi au transformat-o într-un cuib de tîlhari. Acuzaţiile de conservator şi duşman al progresului aduse lui de către ciocoii liberali sînt gratuite, fiindcă el a militat pentru un progres cumpătat bazîndu-se pe resursele noastre de materii prime şi făcut în interesul poporului român iar nu un progres realizat de dragul progresului numai în folosul celor ce controlau şi jefuiau ţara! Ceea ce demasca el ca un adevărat jaf asupra poporului român, s-a repetat şi după executarea lui Ceauşescu - în numele aceloraşi principii - de către cei care l-au slujit pe tiranul comunist! Gazetăria marelui poet este la fel de importantă ca poeziile unde descoperim cu uimire cunoştinţele ample din domeniul istoric, lingvistic, statistic, economic, al psihologiei de grup şi altele. Pentru că nu vroia să fie mai milos cu liftele prădătoare din România acelor vremuri aşa cum a fost sfătuit de multe ori, deţinătorii puterii l-au asasinat iar după aproape 20 de ani de la moarte, minţi sifilitice au lansat povestea că poetul ar fi murit de sifilis! Ura ciocoimii liberale împotriva marelui gînditor a dus la ,,uitarea” întregii scrieri gazetăreşti iar după ocuparea României de către armata bolşevică, această duşmănie a fost preluată de secăturile cazare şi astfel toată gazetăria a fost interzise după anul 1947 la fel ca multe poezii!
N. Iorga(1872-1940), născut la Botoşani, este cel mai mare istoric al nostru. A contestat cu argumente curentul latinist susţinînd că dacii nu au dispărut după cucerirea Daciei de către romani şi au rămas locului după retragerea cuceritorului iar limba vorbită de români are un puternic strat venit din limba dacă. A avut relaţii încordate cu toţi latiniştii şi traciştii precum şi cu politicienii amici ai acestor lichele. A fost asasinat de fanaticii legionari!
Nechifor Crainic, ideologul autotohniei românilor, în guvernul mareşalului Antonescu a ocupat funcţia de ministru la Ministerul Propagandei unde a creat un adevărat program de combatere a comunismului propagat de bolşevici şi de canaliile lor din ţară. Pentru aceasta, după ce România a fost ocupată de trupele sovietice, a fost căutat ca iarba de leac de către cazarii bolşevici, stăpînii de atunci ai ţării sub patronajul trupelor cotropitoare. S-a bucurat de protecţia lui Petru Groza şi Pătrăşcanu, stînd ascuns în Ardeal la un fost student de-al său. În vara anului 1947 Pătrăşcanu i-a promis că guvernul va da o lege privind o nouă încadrare juridică a crimele de război şi el se va putea apăra în instanţă spunîndu-i că se poate preda poliţiei. Cumnatul lui Pătrăşcanu, avocatul Pandrea, s-a angajat să îl apere la proces. Dar a aflat de strategia lui Pătrăşcanu monstrul cazar – Ana Pauker, şi banda ei criminală – legea a fost blocată, Nechifor Crainic a fost tîrît prin puşcării pînă în anul 1962 fără a fi fost judecat şi condamnat vreodată, iar după această dată a fost folosit de comunişti pentru a lovi în emigranţii români care îi criticau. Avocatul Pandrea care o apărase pe Ana Pauker în anul 1936 la Craiova în procesul privind atentatul săvîrşit de secătura comunistă în Senatul României în anul 1920, a făcut ani grei de puşcărie!
Vedem cu surprindere, că cele trei curente privind originea limbii şi a poporului român – latinist, tracist şi slavist – sînt aduse din străinătate de către români smintiţi sau lichele pripăşite pe la noi şi au avut (dar au şi în prezent) ca scop înstrăinarea neamului mioritic de la firea lui firească şi de la tradiţiile lui astfel ca orice tîrîtură să-şi poată şterge picioarele mizere de obrazul nostru!
Pentru a dovedi că toată mas-media ne supune unui proces abominabil de îndobitocire, amintesc faptul că zi şi noapte ni se prezintă ca modele numai curve aduse de pe marginea străzii, idioţi, lichele, violatori, politicieni cu minţile întîrziate, manipulatori, mişei, dar niciodată oamenii de valoare ce ar putea punea umărul la propăşirea neamului fiind o cale de urmat şi pentru alţii. Din mulţimea acestor români adevăraţi ţinuţi într-un anonimat total, amintesc doar două nume, foarte cunoscute şi respectate în străinătate dar aproape necunoscute şi blamate acasă, adică în România: muzicianul de excepţie Gheorghe Zamfir şi caricaturistul nepereche Ştefan Popa Popa’s.
Să amintesc şi cum s-au folosit duşmanii noştri de nebunia latinistă ce susţine că după exterminarea dacilor şi repopularea provinciei cu coloni din tot imperiul roman(nu cu italici!) în decurs de cîteva sute de ani s-a format poporul român în Dacia traiană – adică Ardealul care este leagănul acestui neam? Amalgamul etnic adus din tot imperiul s-a dezvoltat într-un popor distinct, vorbitor de o latină populară ce a cucerit mai întîi pe toţi locuitorii din Ardeal, apoi s-a revărsat peste munţi în Moldova şi Ţara Românească pe care le-au luat în stăpînire. Te întrebi plin de uimire, oare aceste teritorii de peste munţi nu erau locuite sau popoarele cotropite de români au fost supuse unui puternic proces de deznaţionalizare? Cum nebunilor nu le trebuie minte, tot aşa latriniştii noştri ne-au pus pe tavă celor ce doreau numai rău să ne facă. Teoria panslavismului asupra românilor se sprijină tocmai pe această inepţie – că românii un popor străin, de prădători – ar fi cucerit populaţiile băştinaşe formate din moldoveni, valahi şi ardeleni amestecaţi cu slavi şi chiar slavizaţi, deci este un stat multinaţional de cuceritori care trebuie desfiinţat. Dogma a fost îmbrăţişată de PCR la 1921, care numai român nu era iar în prezent este vînturată de ,,industriaşii holocaustului” în frunte cu Ellie Wiesel. De aceea mozaicii spun că au fost pe plaiurile mioritice mult înaintea noastră, odată cu ocuparea romană făcînd parte din aceste trupe de stăpîni, iar noi românii am apărut ca popor în secolele X-Xl!
Trebuie la nesfîrşit să trăim în această minciună a latinităţii adusă de aiurea de indivizi care s-au gîndit numai la cîştigul şi sminteala lor fără a cîntări şi ce rezultă din această acţiune şi cu parul ne-au băgat în cap tîmpenia la zeci de generaţii?

Eu am făcut un pas mare pe drumul dezrobirii spirituale a poporului rumun dar trebuie continuat cu:
- accesul liber la tăbliţele de plumb aflate la Institutul de Arheologie din Bucureşti, cele de la mănăstirea Sinaia şi alte dovezi arheologice cu scriere getică din ţară.
- analizarea arheologică şi spirituală a urmelor lăsate de neamurile noastre care s-au răzleţit în cele patru zări.
- efectuarea de copii sau fotografii după tăbliţele de plumb descoperite în Bulgaria, Anglia(Salisbury), tăbliţele sacre din aur ale orficilor şi cele de plumb care au circulat în secolele ll-lV al erei creştine, în imperiul roman fiind considerate cu puteri magice şi care sînt în număr important prin muzeele Europei.
- cumpărarea sau copierea electronică a celor 20 de cărţi despre eseni scrise de românul maghiarizat Edmont Bordeaux-Szekeley şi The Origin of Christianity precum şi altora legate de istoria noastră vechi şi traducerea lor în limba română pentru a se putea reconstitui vechea cultura strămoşească.
- scrierea adevăratei istorii a ţinuturilor noastre şi a poporului mioritic începînd cu mileniul Vl î.e.n. pînă la descălecarea voievozilor şi formarea statelor feudale româneşti.
Asemenea muncă poate fi făcută numai de oameni care nu au prejudecăţi, sînt sinceri cu sine şi curajoşi, fiind plini de generozitate.

Ec. Constantin Olariu Arimin
*preluat de pe www.ariminia.ro

17 comentarii:

  1. In nici o limba nu am intalnit cuvantul "DOR" Nu sunt eu cel care a constatat asta dar cand am auzit am inceput sa caut si... Toti spun imi lipseste (I miss, mi manca, Je m'ennuie, Ich vermisse) sunt cateva exemple. Am incerc at sa-i explic unui italian ce inseamna acest cuvant, acel sentiment care il simti fizic, ca o durere, o strângere de inima. Singurul sinonim pe care l-a putut gasi a fost nostalgie. Avem o limba foarte frumoasa, pacat ca tot mai multi o "manelizeaza"

    RăspundețiȘtergere
  2. In DEX exista explicatia imbecila ca "dor" vine din latina (dolere - a durea...). In ceea ce priveste cuvantul "doina" dragii nostri academicieni au tinut sa precizeze ca are etimologie necunoscuta. Mai sunt destule cuvinte in aceeasi situatie. Si de-aia ne pierdem noi identitatea...

    RăspundețiȘtergere
  3. Am sa impart comentariul in 2 se pare ca nu incape. Sa speram ca nu are nici o problema daca il pun cu copy past ca n-am timp sa-l scriu desi merita. E scris de Bradut Florescu si l-am primit de la un prieten din Canada care simte pe pielea lui ce inseamna DOR.
    "Oamenii te iarta daca faci rau, dar nu te iarta daca esti fericit." Costantin Noica
    Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
    La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea, de-am fost nevoit s-o părăsesc?
    României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în multe sensuri. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.
    Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.
    Bătrânii.
    România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de tot rasul. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
    Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pământul.
    Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara asta? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.
    La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi Europei nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!
    Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag cei mai multi dintre cei ce ne conduc acum. Nici tarani nu au ramas, nici oraseni nu sunt. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.
    Credinţa.
    O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
    Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.
    Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează.
    Fetele noastre se prostituează până găsesc un occidental bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la dos pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

    Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sabin, poate ca vrei sa tragi si o concluzie. Ce zici, te simti in stare? Sau, poate ca avea prietenul tau una.
    Nu ai inteles nimic din articol, care e de nota 10.
    Stiu ca nu prea ma ai la inima, Cornelius, dar eu te apreciez si asa (cu mici exceptii, ca sa nu ti se urce prea tare la cap :P )

    RăspundețiȘtergere
  6. Ovidiu, nu te lasi...Chiar nu ai inteles ce a vrut sa spuna Sabin?!

    RăspundețiȘtergere
  7. Da Ovimc ma simt. Sunt unii care vad doar partea plina a paharului. Adica se uita doar la ce e bun si se mandresc cu asta. Se lauda in sus si in jos ca ei sunt buricii pamantului. Insa nu-si dau seama ca de la an la an, paharul e tot mai mic. Adica partea de aer ( aia goala ) e tot mai mare si ca plinul e din ce in ce mai putin. Nu vad padurea ca nu mai sunt copaci si nu din cauza copacilor. Asa ca pentru buricii pamantului, care iau de buna trecerea in istorie, la cimitir, a unui neam este acest comentariu. Pentru cei care iau de buna pierderea identitatii nationale sub semnul progresului si globalizarii, este acest comentariu si cel postat de Corneliu.
    Cum era poporul roman si cum e astazi? Ce inseamna sa fi roman si ce-am ajuns? Unde-i forta neamului nostru ? Cu parul nu mai putem indrepta, ci doar cu vointa. Vremea sabiilor a trecut! Abia asteapta unii sa-si consume armamentul intr-o zona de conflict. Zic si eu ca Zaharia Stancu, " sa nu uiti Darie "! Asa ca roaga-te pentru ai tai morti si vi. Si mai ales pentru cei vi sa le vina mintea la cap si sa inceapa sa spuna NU, STOP, DEAJUNS.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu, Cornelius, nu am inteles. Cronicarul spunea ca poporul roman a fost tot timpul "sub vremuri". Dar eu cred ca noi, datorita vechimii civilizatiei mioritice, am fost cu ani-lumina inaintea vremurilor. Exista o nepotrivire cumplita intre toleranta specifica romanilor si spiritul de acaparare al "veneticilor". Cu toate acestea, noi am dovedit prin milenii ca spiritul mioritic, tolerant, invinge. Aici este forta noastra. Paradoxal, precum Isus Cristos, chiar si omorati, invingem. Si vom invinge mereu.
    ...
    Sau,poate ca ce a facut Sabin era doar o mare tanguiala ?!
    Cu asta pot simpatiza, dar nu o pot intelege. Nu e de mine.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ceea ce a comentat Sabin e "clopotul de alarma". Si e ciudat sa simpatizezi cu durerea unui neam. Insa sunt de acord cu tine. Nu cu tanguiala se repara caruta stricata. Doar ca mort mai invingi daca ai facut ceva ce sa-ti poarte amintirea mai departe. Si ala care face rau e pomenit in veac si ala care a dat o macica la caru de oale e "invingator". Deci lupta-te, da lupta ta trebuie sa se vada, sa poata fi comentata sa poata sa starneasca un foc pe care sa nu-l poata stinge decat libertatea. "Tanguiala" mea e realismul. Asa e cum a scris baiatul ala. Demonstreaza tu ca e altfel ! N-ai cum ! De invins vom invinge si morti asa e. Insa nu cred ca vrei sa se spuna c-am facut trecerea de la "uriasi" la "pitici". Ratiunea ( nu poti intelege cum e sa arati buba si sa incerci prin asta sa le atragi atentia cititorilor ca incepem sa putim a hoit ) si simtirea ( "tanguiala" mea si-a prietenului meu ) trebuie sa fie legate mana-n mana. Ratiunea sa te duca inainte si simtirea sa-ti tina spiritul treaz. Puterea unui neam sata in forta de a-si recunoaste si indrepta erorile, de a "pune ochi" ratiunii sa vada dincolo de aparente, pentru a putea sa crestem conform radacinilor. Altfel suntem in vant.
    Si ba da, e de tine, pentru ca stigmatul te trage inapoi si te lupti in van. Pana nu intelegi unde-i necazul, sa te duci sa-l desfiintezi, n-ai cum sa invingi. Sau crezi c-ai invins si nenorocirea a trecut deja de tine.
    N-am inteles niciodata de ce trebuiau bocitoarele sa-l petreaca pe om la cimitir. Bocitul ( tanguiala ) e aducerea aminte, sa nu uiti, sa ramai in realitate, omul ala e mort si e istorie.
    Asa ca nu poti fi doar ce vrei, trebuie sa fi si ce esti.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ovidiu, nu ma cheama Cornelius, cum nici pe tine nu te cheama Movidiu...

    RăspundețiȘtergere
  11. Cornelius: na, nu iti mai zic Cornelius :P
    Me Ovidiu, you Corneliu

    Sabin: Frate, ce ai scris tu, nu prea seamana a "clopot de alarma". Pentru mine, parea o tanguiala. Si cu asta am spus ca simpatizez, nu cu ce ai zis tu. Si cred ca am fost destul de clar si cand am zis ce am lasat noi peste veacuri, desi multi s-au grabit sa ne eticheteze drept "morti" sau "disparuti".
    In rest, nu prea am inteles ce ai scris... despre ce "stigmat" vorbesti? De ce am fost "uriasi" si acum suntem "pitici", cand noi demonstram peste milenii puterea tolerantei si a pacifismului, de la care nu ne abatem nici azi?
    Care este "eroarea" neamului? Eu vad ca neamul isi exercita menirea, doar ca putini constientizeaza su vor sa vorbeasca despre asta.
    Si de ce vorbesti despre tine la persoana a 2-a ?
    Ai personalitate dubla, sau sunteti 2 care scrieti de pe acelasi cont ? :P
    Hai, noroc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Lasa Ovidiu, n-are nici un rost! Te legi de cuvinte si purceaua-i moarta in cotet( nu comenta, n-ai sa pricepi veci ). Sper sa nu traim indeajuns sa auzim "clopotul de inmormantare"! Spune tu ce nu-i real din "tanguiala" aia ? Poti ? Nu! Pai si atunci ce conteaza cum e scris cand rezultatul e acelasi ? "Roiesc vulturii" pe langa poporul nostru. Si daca e prea subtil pentru tine, ei bine, incepem sa putim a hoit. Puterea tolerantie si a pacifismului am invatat-o cu "suzeta" de secole, mai ales aia a tolerantei. Prea suntem toleranti si de aia suntem "pitici". ASA VORBESC SCLAVII, Frate ! Inaintasii mei n-au fost nici toleranti si nici pacifisti. Au fost cei mai viteji si mai drepti, dintre toate semiintiile pamantului din "coltul"( trebuie sa pun in ghilimele ca daca nu zici ca am zis ca pamantu-i in colturi )asta de lume. Unde-i vitejia stramosilor ? Poate imi zici tu unde-i dreptatea ? Cat despre cinste, o alta caracteristica care cica ar fi fost nascuta pe aceste meleaguri, povesti ! Cu scurte( raportat la timpul pe care-l si constientizam ) ocazii cand am avut conducatori de nadejde si nu ne-am plecat capul si am fost "uriasi"( n-am dreptul sa zic am fost, pentru ca nu ma ridic la nivelul ala de "forta si statornicie a neamului meu" ), ei bine , cu scurte ocazii, n-am facut altceva decat se ne indoim si sa ne plecam capul dupa cum bate vantul. La 9 mai sarbatorim ziua victoriei, noi suntem si in caruta si in teleguta, ne-am ingropat neamurile pe tot cuprinsul Europei. Suntem intradevar europeni si pacifisti pe deasupra !
    Nu sti ce e ala un "stigmat"? Sti de inchisorile comuniste, sau crezi ca-s doar povesti de adormit copiii ? Sti de faptul ca au fost obligati si constransi sa-i tradeze FRATELE, sa se tradeze pe ei si sa renunte la a fi roman, in sensul adevarat si stramosesc al cuvantului ? Ne vroiau toleranti si pacifisti. Masa de manevra cu mintile cat un graunte de nisip, umplutura "constructiva" , sclavi si slugi. Pupincuristii au fost pusi sefi.
    Pai si un popor "sangerand" care nu-si recunoaste greselile trecutului si nu face mai nimica sa le indrepte macar in prezent, poate fi numit un popor cu menire ? Eroarea neamului e ca a nascut oameni care au invatat zicala "capul plecat sabia nu-l taie", si de doua ori eroare este ca si i-au mai si pus in frunte.
    Ai incercat vreodata sa te uiti la tine din exteriorul tau ? Ai scos vreodata capul din carapace ? Incearca, poate o sa-ti placa ce vezi, poate nu! Si pot vorbi la ce persoana vreau despre mine, e dreptul meu sa vorbesc cum vreau despre mine( si nu trebuie sa-ti dau tie explicatie de ce am scris "Ceea ce a comentat Sabin..." are o semnificatie, sau poate asa mi-a venit, TOLERANTULE ). Noroc si tie !)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Sabin, pitic si sclav esti poate tu, eu nu ma simt asa.
    Este foarte urat din partea ta sa imi insulti intelectul("n-am sa pricep veci" ca nu sunt prea "subtil")... asta e ultima data cand te deranjez cu prostia mea.
    Oricum... chiar ca sunt prost... eu nu pot vedea ca tine antonimia dintre vitejie si toleranta si dintre pacifism si dreptate.
    Si nu vad in inchisorile comuniste decat mizeria umana pe care noi am tolerat-o, pentru ca spiritul mioritic stie ca mantuirea nu este din aceasta lume.
    Si in felul asta, nu pot sa recunosc greselile trecutului.... asa este, sunt orb si prost si ma caiesc amarnic!
    Eu, in prostia mea, cred ca fac parte dintr-un neam de oameni care prefera sa isi plece capul decat sa il taie pe al altora.
    Cred, in prostia mea, ca fac parte din cel mai maret popor al Europei, singurul care chiar a pus in aplicare invataturile crestine la nivel de popor. Si astfel, singurul care merita sa existe.
    Si da, in prostia mea, nu am scos capul din carapace, nu am citit deloc istorie, filozofie, economie, habar nu am de logica sau de alte stiinte, nu am calatorit nicaieri, sunt complet afon si prost, prost, prost...un manelist prost.
    Chiar si afirmarea cu vitejie din partea ta a dreptului de "asa a-ti veni", e perceputa de o fiinta primitiva si proasta ca mine ca mania persecutiei, desi cu siguranta nu e vorba de asa ceva. In mod sigur, eu trebuie ca am incercat sa iti neg acest drept.
    ...
    Mult spor in ceea ce ai scris ca vrei tu sa faci in continuare si ce eu, in prostia mea, nu am inteles.

    RăspundețiȘtergere
  14. De aici trebuie sa reiasa o discutie constructiva, nu distructiva, cu injurii...
    Proverbul corect, dupa care ar fi trebuit sa ne ghidam este: "Capul plecat sabia nu-l taie, DAR NICI SOARELE NU-L VEDE!". Se stie ca dacii venerau soarele...

    RăspundețiȘtergere
  15. Pai acuma dupa ce ne-am suflat fiecare oful, e timpul pentru pace. Nu puteam sa cred ca tu nu vezi mizeria din neam si doar ce e bune de aratat. Ca sa poti fi mai bun trebuie sa sti ce e rau si sa inlaturi. E adevarat ca am vrut intr-un fel sa te supar. Important este sa iasa ceva din argumentele pro si contra. Eu nu spun ca neamul asta e o "mizerie" , sunt mandru de neamul meu. Sa se simta mandrii de mine si urmasii mei si atunci "voi ramane sau voi fi uitat". Nu am eu echilibrul moral si spiritual perfect si nu am dreptul sa-l judec pe altu, insa ai fost ironic si am vrut sa-ti raspund pe masura. Se pare c-am intrecut masura. Asa sunt eu si pe timp de pace si in razboi, dau totul. Asa ca pace, ca doar suntem de aceeasi parte a baricadei, ca doar de aia te aflii aici. Si pe tine si pe mine ne intereseaza "adevarul istoric ascuns". Doar ca vedem din alt unghi "lumina". Eu arat "intunericul" si cred ca doar prin alungarea lui vom gasi calea cea dreapta spre adevar, stabilitate si implinire ca popor. Tu direct lumina, ceea ce nu e un lucru rau, pentru ca pastreaza vie speranta.
    In ceea ce priveste lucrurile sfinte, bunicul meu avea o vorba : omul sfinteste locul si pamantul pe care-l calca, iar eu adaug: nu popa sau religia.
    Asa ca scuze daca te-am jignit. De suparat am vrut sa te supar, insa n-am vrut sa te jignesc. Cand m-am referit la faptul daca ai scos capul din carapace, ma intrebam daca ai reusit sa te privesti din exterior ( stiu ca pare ciudat ), nicidecum daca ai avut sau nu deschidere spre lume. Eu asta fac cand vorbesc despre mine la persoana a dou-a. Cateodata imi place ce vad cateodata nu. Era din propria mea experienta. Si daca am spus ca doar un sclav vorbeste despre toleranta si pacifism, asta nu inseamna ca te-am facut sclav. Ca doar din cauza tolerantei si pacifismului se face pimpong cu noi. De ce nu-i joaca pe degete nimeni pe nemti, pe englezi, pe japonezi, pe rusi ? Sunt aceste popoare respectate desi au supus omenirea celor mai mari atrocitati ? N-are nimeni tupeul si curajul sa se joace cu filosofia lor de viata pentru ca stiu ca stau pe butoiul de dinamita. Doar noua ne varsa in cap toate laturile si ne mai cerem si scuze c-am stat in drum. Ori noi n-am fost asa, pentru ca de aia mai existam si de aia am reusit sa supravietuim. Eu pur si simplu nu pot venera "lumina", rabdand "intunericul". S-ar putea sa ma insel eu. Sanatate si sa auzim de bine !

    RăspundețiȘtergere
  16. Cele scrie pe blog le-am intalnit si eu intru-un articol despre albabetul dacilor si cel al rienilor, dar la moment nu le gasesc in arhiva mea. Este un articol preluat dintr-un ziar din Romania si altul dintr-un site electronic in rusa. Desi sunt in limbi diferite, m-a impresionat abordarea neobisnuita si totodata comuna a tematicii. Dupa mine mult Haos este in Istoria nostra, si daca va fi ales graul de neghina, ar amvea de castigat. Omul isi va recapata sprenata, intrederea in nemurirea personala si a neamului NICU B

    RăspundețiȘtergere
  17. La rascruce de Imperii


    La grea rascruce de Imperii
    Pamantul nostru ne-a nascut
    Dar niciodata umilinta
    N-am acceptat si n-am stiut!

    In goanna caiilor, trufase
    Trecut-au triburi migratoare
    Voind pamant si vrind salase
    In Tara Noastra roditoare!

    Cei buni au inteles de-apoi
    Ca Tara ne’e Credinta toata
    E Vatra-n Veacuri pentru noi,
    Milenii de restristi si Soarta!

    Cei rai, au ingrasat Ogorul
    Ce-au vrut sa-l smulga cu de-a sila!
    Cind pentru cruzii sai dusmani
    Carpatii mai uitau ce-i mila!

    O zi de August mohorita
    S-a abatut peste Rumuni
    Ne-a pus pe umeri jugul silei
    Adus in Tara de straini!

    Oftind cazut-au in tarina
    Zid de Biserici Seculare
    Ce au pastrat Credinta-n Lege
    In zile triste si amare!


    Din nou azi curge singe-n brazda,
    Strapuns e sanul Tarii mele
    Si-i miseleste injunghiata
    De ai sai dusmani cu ginduri rele

    Se zbate Tara-n agonie
    Inlantuita peste piept
    Iar vocea ei detunatoare
    Isi cere-n Lume al sau drept!

    Dar auziti-o, Pui de Lei!
    Va cheama Romania Mare,
    Sculati-i-va! si-n vesnicie
    Sa-i liberati-i pamintul Ei!

    Flaminda si hulpava turma
    Ce Trup si Suflet ne furati
    Pamintul nu va mai suporta
    Plecati departe de Carpati!

    Sus Tricolorul Viu, Romane!
    De Rosul Singelu-i patat,
    Cu Albastru-adinc al Libertatii
    In Aur Galben incrustat!
    La grea Rascruce de Imperii
    Pamintul Nostru ne-a nascut!
    Dar Umilinta niciodata
    N-am acceptat si n-am stiut!

    Anghel Marin Pancu
    17 Decembrie 1989
    Din Ciclul Regasirea

    RăspundețiȘtergere