Specialiştii în folclor consideră acest obicei ca fiind derivat din Sărbătorile (precreştine) dedicate zeului Dionysos, împrejurare din care nu lipseau muzica, dansurile frenetice, degustarea de vinuri etc., pentru a marca începutul unui nou ciclu al naturii, odată cu apropierea primăverii:
Femeile se adunau în cete de 7-30 de persoane la o gazdă unde aduceau alimente (ouă, făină, carne) şi băutură. După ce mâncau şi beau din belşug, spunând că „se iordănesc”, cântau, jucau, chiuiau, ieşeau pe drum unde ridicau în sus bărbaţii ieşiţi întâmplător în cale şi îi duceau cu forţa la râu sau la lac ameninţându-i că-i aruncă în apă dacă nu se răscumpără cu un dar, de obicei cu o vadră de vin, se urcau mai multe pe o grapă trasă de celelalte femei şi stropeau cu apă pe cei întâlniţi etc. De Ziua femeilor normele de bună-cuviinţă ale satului tradiţional erau abolite, iar excesele de băutură şi petrecerile peste măsură tolerate. Femeile de considerau în această zi mai „tari” decât bărbaţii şi cu mai multe drepturi decât aceştia: lipseau de acasă, chefuiau, făceau ce îşi doreau, se distrau fără să dea cuiva socoteală”.
*dupa Ion Ghinoiu - Obiceiuri populare de peste an, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997
