Numărul cronicilor în care se scrie că goţii nu sînt decît un nume pentru geţi este foarte mare. Chiar numărul cronicilor publicate care fac această menţiune este considerabil. Desigur şi din acestea, ca din toate cronicile antichităţii şi Evului Mediu, o mare parte s-a pierdut.
În cele de mai jos vom spicui o parte din acestea, fără o ordine cronologică.
4.1 Philostorgius (368 - 425) sciţii de dincolo de Istru pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de acum îi numesc goţi ... Ulfila a fost hirotonit episcop al creştinilor din ţara getică (Istoria eclesiastică).
4.2 Claudius Claudianus (Panegiric, 395, Împotriva lui Rufinus, 396 şi De bello Gothico, 402) scrie de peste 50 de ori getic, dac, cetele getice, cetele blonde (ale geţilor) şi o singură dată gotic, în titlu, pe care l-a considerat un alt nume, dar fără semnificaţie proprie.
4.3 Împăratul Iulian - Apostatul (331 - 363), în Cezarii după ce-l pune pe Traian, căruia îi plăcea să cam bea, ceea ce îi slăbea uneori puterea de înţelegere, să se laude: singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit (?) neamul geţilor, care au fost mai războinici decît oricare dintre oamenii ce au trăit cândva - şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis. Crezând că nu mor, că doar îşi schimbă locuinţa, ei sînt mai porniţi pe lupte decît ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie.
În elogiul împăratului Constantius, Constantin II (337 - 340), învingînd cu armele pe geţi, ne-a făcut rost de o pace trainică...
4.4 Ausonius, către 310 - către 395, într-o epigramă îl roagă pe împăratul Gratian (367 - 383) să-l oprească pe geticul Marte şi scrie despre geţi unde istoricii s-ar fi aşteptat să scrie goţi.
4.5 Prudentius (348 - către 405) în Divinitatea lui Christos, de asemenea nu-i ascultă pe istoricii moderni şi scrie geţi unde aceştia ar fi aşteptat goţi, iar pe Alaric îl numeşte tiranul get.
4.6 Hieronymus (345 - 420) scrie că există autoritate (îndreptăţire) pentru a-i numi pe goţi geţi (22, p. 37).
În acest enunţ se vădeşte că nu-i vorba de nici o confuzie, ci de discernămînt, de reprezentare corectă a realităţii.
Iar în altă parte (ibidem) scrie: Et certe Gothos omnes retro eruditi magis Getas quam Gog et Magog appellare consueverunt / Şi în mod cert toţi învăţaţii din trecut au folosit ... pentru goţi, numele get, decît Gog şi Magog.
Ni se explică, deci, că toţi învăţaţii din trecut, indiferent dacă scrierile lor au ajuns sau nu pînă la noi, foloseau pentru goţi numele geţilor, în baza realităţii etnice pe care o cunoşteau.
4.7 Eugeniu de Toledo, în Carmina XXXIX (Hexastichus de inventoribus litterarum). 6: Gulfila (sic) promsit Getarum quas videmus ultima (sc litteras) / În şase versuri despre inventatorii literelor: Wulfila a dat la iveală ultimele (litere) pe care le vedem, ale geţilor (25, p. 165).
4.8 Carol Lundius, în Zamolsiz, primus Getarum legislator, Uppsala, 1687 scrie: p. 3 Nempč unam eandemque Gentem Getas et Gothas fuisse / Fără îndoială Geţii şi Goţii au fost una şi aceeaşi naţiune.
În acest volum această idee este reluată încă de cîteva ori, la ea subscriind cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului: Strălucitul Messenius, Boxhorn, Loccen, Sheringham, Hachenberg şi alţii.
4.9. Johann Filstich, în Încercare de istorie românească, E.Ş.E., 1979, p. 33, scrie:
Istoricii se ceartă straşnic pentru a hotărî dacă geţii, dacii şi goţii sînt un singur popor cu mai multe nume, au ba. Dintre cei noi arată aceasta Lorenz Toppeltinus, Martin Schmeitzel, cel din urmă încercând să lămurească acest lucru îndoielnic în Istoria sa scrisă de mână prin următoarele temeiuri:
(1) Mărturia celor mai vechi scriitori
(2) Întâmplările cele petrecute la fel
(3) Potrivirea felului de trai, a obiceiurilor, a limbii şi a locuitorilor ţării
Se adaugă că nici de unde se trage numele de got nu este limpede (sublinierile ns.).
J. Filstich adaugă: Philipp Cluverius (Klüver, 1580 - 1623) în cartea a treia a cărţii sale Germaniae antiquae libri III spune că au greşit cei care au amestecat geţii cu goţii.
Cum ar fi putut spune altfel când el, dar şi alţii, după cum am dovedit, sperăm, şi-au pus toată speranţa într-un semn de întrebare: există goţi independent de geţi şi ar putea ei să le aducă o oarecare identitate?
4.10 Bossuet (Discours sur l'histoire universelle, Hachette, 1883): les Goths, autrefois appelés les Gčtes (p. 97).
4.11 Quicherat (Thesaurus poeticus linguae latinae, Hachette, 1899, p. 469): Gčtes, nation scythique établie sur le Danube; postérieurement les Goths.
4.12 Eusebiu din Caesarea (260 - 340) în Constantin către sacra adunare: Te întreb pe tine Decius... când ai căzut cu toată oştirea pe câmpiile scitice, conducînd mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte împotriva geţilor, în bătaie de joc.
4.13 André Thévet (1502 - 1590), călugăr franciscan, în Cosmographie Universelle, cap. De la Valachie, Transylvanie, Bulgarie et Servie scrie: Originea poporului acestei ţări în întregime, aşa cum susţin cei mai mulţi, vine de la geţi, numiţi astfel de romani, pe care noi de atunci i-am numit goţi.
4.14 Leibniz, Collectanea etymologica, Hanovra, 1717: Cimmerios&Cimbros, Getas&Gothos, Sacas&Saxones, Dahas&Dacos eosdem aut cognatos esse, solis nominibus non temere crediderim (p.73)
4.15 Paulo Orosius (spre sfîrşitul sec. IV- sec. V) a scris o Istorie împotriva păgânilor din care s-a inspirat Bossuet: Geţii aceia care acum sînt numiţi goţi (Getae illi qui et nunc Gothi, I, 16, 2).
4.16 Bonaventura Vulcanius, scrie la 1597 o carte cu titlul: De Literis et Lingua GETARUM sive Gothorum.
Această carte conţine multe aspecte interesante, dar spaţiul nu ne îngăduie să le prezentăm. Ele sînt traduse şi le vom publica bilingv latină/română în "Getica" nr. 5-6.
4.17 Nicolao Petreio într-o carte, tipărită la 1695, care are ca obiect tocmai originea cimbrilor şi goţilor, luându-şi în sprijin o serie de autori anteriori, scrie:
1) Getas autem Gothos postea nominatos esse non dubium est (p.78) Că geţii au fost după aceea numiţi goţi nu este nici o îndoială.
2) qui progressi tenuerunt eam regionem, quae nunc VValachia dicitur /care de la început au locuit aceeaşi regiune care acum se numeşte Valahia.
3) Et Philippus I Chron I dicit Getas postea Gothus nominates / Geţii au fost mai apoi numiţi goţi;
4) It. I. 2 A Gethis Gothes nominatos non dubium est / nu este nici un dubiu că goţii au fost numiţi după (numele) geţilor (p.80)
Arătări similare, sprijinite pe alţi autori, se găsesc pe mai multe pagini.
4.18 Procopius, în Despre războaie III 2, 2 scrie: Neamurile gotice erau şi sînt şi astăzi multe la număr ... dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sînt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii. Altădată li se spunea sarmaţi şi melanhleni, iar unii îi numeau neamuri getice. 3 Toţi aceştia se deosebeau între ei prin nume (!!), după cum am mai spus, dar încolo sînt în toate la fel. 4 Toţi sînt albi la trup şi cu părul blond, înalţi de statură, frumoşi la chip şi folosesc aceleaşi legi. 5 Toţi sînt de credinţa lui Arius şi au o singur limbă, numită gotica (Înainte de a apărea numele de got, cum se numea oare?, nota ns)
Eu cred că la obîrşie se trag toţi dintr-un singur neam, iar mai tîrziu s-au deosebit după numele şefilor care i-au condus. 6 Acest neam locuia în vechime dincolo de fluviul Istru (sublinierile ne aparţin).
4.19 Carlo Troya (37, p 5-7) scrie: Il mio scopo principalissimo ... si divideva in due punti;
1 Di mostrare, che i Geti di Zamolxi e di Decebalo furono i progenitori de Goti di Teodorico e degli Amali / De a arăta că Geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Theodoric şi ai Amalilor/
2 Di porre in chiarezza, che quella razza Getica o Gotica fu diversa dalla Germanica ... / De a pune în lumină că acea rasă getică sau gotică fu diferită de cea germanică.
Carlo Troya aduce numeroase dovezi că goţii nu-s decît geţii care au populat atît nordul cît şi apusul Europei, dar nu putem aborda aceste aspecte care depăşesc tematica studiului nostru.
Numeroşi alţi autori din diferite naţiuni au atestat identitatea dintre geţi şi goţi dar spaţiul nu ne îngăduie să-i cităm.
4.20 Am vrea să spunem cîteva cuvinte despre Getica lui Iordanes.
În § 3 Iordanes spune: am făcut în expunere unele adaosuri potrivite din istoricii greci şi latini, amestecând în cuprins, la început, la mijloc şi la sfîrşit multe din cele pe care le-am socotit utile (subl. ns.)
Deci, rezumând o istorie a geţilor el a adăugat diverse ştiri din diverşi autori pe care i-a folosit, dar fără să-i citeze. Cum mulţi autori anteriori lui începuseră să scrie got pentru get, Iordanes foloseşte grafia pe care a găsit-o la autorii respectivi. De aceea apare de atîtea ori scris got în loc de get.
Totuşi, atunci când scrie din amintire el scrie get, nu got. În această operă găsim de 25 de ori get iar uneori got e pus pentru variaţia stilului.
De exemplu în § 61, 62 scrie despre luptele dintre Tomiris, regina geţilor, şi Cirus, în sec VI î.e.n., când în nici un caz nu ar fi putut fi vorba de o naţiune gotă.
Totuşi, deşi în lupta cu parţii lui Cirus nu apar, normal, decît geţii şi regina lor Tomiris, pentru colorarea stilului, Iordanes scrie: acolo şi atunci a văzut neamul goţilor pentru prima dată corturi de mătase, goţi care faptic nu fuseseră menţionati ca participanţi la luptă, pentru că, mai ales atunci, nu puteau să existe.
Fraza ni se pare similară stilistic cu una ca aceasta: La Termopile grecii au luptat pe viaţă şi pe moarte cu perşii lui Xerxes. Acolo au văzut elenii pentru prima oară steagul persan cu cap de lup şi coadă de şarpe.
Rezultă de aici că elenii erau alt popor? Nicidecum.
Se va spune poate că alternanţa greci/eleni este cunoscută. Dar alternanţa get/got, dacă nu-i cunoscută poate deveni.
Fraze similare se pot imagina cu orice popor, toate având cel puţin două, dacă nu mai multe nume.
Dacă ni s-ar da o frază ca aceasta
La Mărăşeşti românii au dat lupte aprige pentru a opri atacul german al lui von Mackensen. Acolo au văzut valahii pentru prima dată avioane de luptă.
Situaţiile prezentate sînt similare, pe unele le acceptăm, pe altele nu. De ce?
Pentru că unele fac parte din depozitul nostru de cunoştinţe, primit falsificat de la o istoriografie interesată, pe altele şcoala nu ni le-a relevat.
Că la Iordanes figurează o clară identitate goţi=geţi, găsim destule exemple, dar trebuie răbdare pentru a citi cu atenţie opera, să nu ne încredem în istorici care falsifică din interes.
În § 94, Iordanes îi explică lui Castalius cum sînt rudă geţii cu gepizii, ceea ce este o realitate de nedesminţit. Istoricii medievali interesaţi ne-au spus că este o confuzie între geţi şi goţi. Or am dovedit că povestea cu ieşirea din Scandinavia e o simplă fabulă, de primit de către Theodoric in sec VI, dar imposibil de luat în considerare după 14 secole, la nivelul cunoaşterii de azi.
În § 118 Hermanaric cel Mare este conducătorul neamurilor getice, iar în § 121 Filimer este al cincilea şef al geţilor după plecarea din Scandinavia. Acestea sînt realităţi pe care Iordanes le aminteşte din opera lui Cassiodor. Cei care le declară confuzii fie nu au lecturat cu atenţie opera, fie au crezut fără control, fără spirit critic declaraţiile istoriografiei medievale interesate.
Tot de geţi este vorba şi în § 129, 132, 189 etc. Iordanes scrie, după Cassiodor, geţi, nu goţi, fără să poată fi invocată vreo formă de confuzie.
Însă în § 315 si 316 rezultă cu toată claritatea că:
a. Iordanes este get de neam
b. A scris o istorie a geţilor, aşa cum arată titlul, atît la Cassiodor cît şi la Iordanes.
Căci cum s-ar putea înţelege altfel de cum sînt scrise rândurile:
Aceasta a fost originea geţilor şi nobleţea de neam a amalilor, ca şi faptele bărbaţilor viteji.
Unde ar putea fi confuzia?
El s-a ocupat de istoria geţilor, aşa cum l-a rugat fratele Castalius - să rezume într-o cronică scurtă opera senatorului Cassiodor despre originea şi faptele geţilor.
Asta i s-a cerut, asta a făcut. Deci concluzia este coerentă cu premiza. Unde ar putea fi confuzia?
Aşa-zişii goţi, dacă ar fi existat, ar fi avut şi ei, probabil, o istorie. Normal, n-o au. Ei apar din loc în loc pentru culoarea stilului, dar istoria nu este a lor, ci a geţilor, iar regii şi sacerdoţii geto-daci apar la locul lor, ca personaje istorice.
În § 316, Iordanes adaugă: Tu care mă citeşti, să ştii că eu am urmat scrierile înaintaşilor - confirmă iar ce a spus în premize (v.§3), ceea ce dovedeşte constanţă şi continuitate, nu confuzie.
Şi adaugă: să nu creadă cineva că, în favoarea neamului mai înainte arătat, pentru că îmi trag obîrşia din acel neam am adăugat ceva în plus peste cele aflate sau citite.
Care este neamul mai înainte arătat?
Este clar cel al geţilor înscris cîteva rînduri mai sus (§ 315). Deci Iordanes este get, cum o spune însuşi, iar nu got, cum s-a scris de multe ori fără control, pentru că, aşa cum sperăm că am dovedit în cele de mai sus, şi cum arată şi mari oameni de cultură şi savanţi, ca Bossuet, Quicherat, C. Lundius, Messenius, Boxhorn, Hieronymus, Leibniz, Procopius, Carlo Troya etc., de-a lungul secolelor.
De altfel, deoarece pentru aşa-zişii goţi n-am găsit elemente definitorii pentru etnie, pentru orice etnie, trebuie să convenim că, după cunoştinţele disponibile în prezent, ei nu au avut şi nu au o existenţă reală, fiind un simplu nume al altei realităţi etnice, nume folosit uneori pentru variaţia stilului, cum aflăm la toate popoarele europene.
Astfel că cei care caută cuvinte gote în limba română o pot face în pace şi linişte pînă la capăt. Astfel de cuvinte neexistând, nu există nici riscul vreunei găselniţi, a celei mai mărunte tulburări în ritmul căutărilor.
Autor: Gabriel Gheorghe.
Fragment din studiul DE ORIGINE ACTIBUSQUE GETARUM
DESPRE ORIGINEA SI FAPTELE GETILOR postat pe www.gandirea.ro
