Decebalus. Atestările.

1. Atestările numelui în textele istorice:
•Dio Cassius (cca. 155-235 AD), Ist.Rom. 67.6: Δεκέβαλος ἐβασίλευε [(peste Daci) domnea Dekebalos] ; 67.7: πρὸς τὸν Δεκέβαλον τὸν Δακῶν βασιλέα [la Dekebalos, regele Dacilor]; 67.10: μετὰ Δεκέβαλον [după Dekebalos].
•Ioannes Lydos (contemporan cu Iustinian), spune în De Magistribus...2.28: σὺν Δεκεβάλῳ τῶν Γετῶν ἡγησαμένῳ împreună cu Dekebalos, conducătorul Geţilor
•Iordanes, Romana, 217: Decebalo eorum rege devicto după ce Decebalus, rege lor (=al Dacilor), a fost învins
•Aurelius Victor (sec. IV, prob. în a doua jum.) De Caesaribus 13,3: Decibalo regi [rege (fiindu-le)Decebalus]
•Historia Augusta (încep.sec.IV) 24, 10, 8: vir gentis Daciae, Decibali ipsius ut fertur adfinis un bărbat din neamul dac, rudă, se zice, cu însuşi Decebalus.
•Paulus Diaconus (sec.VIII), Historia Romana 8.2: Daciam, Decibalo uicto, subegit, prouincia trans Danubium facta in his agris quos Taifali nunc, Victoali et Teruingi habent. Învingându-l pe Decebal, a cucerit Dacia, şi a făcut provincie în ţinuturile ei, dincolo de Danubius, pe care acum le stăpânesc Taifalii, Victoalii şi Teruingii.

•Lexiconul Suda, :
▪delta.189: Δεκέβαλος: ὁ τῶν Δακῶν βασιλεύς. ζήτει ἐν τῷ δεινός Dekebalus: regele Dacilor. Caută la 'deinos'.
▪delta.344 (la cuv. δεινός teribil): ὅτι Δεκέβαλος, ὁ τῶν Δακῶν βασιλεύς, δεινὸς μὲν ἦν συνεῖναι τὰ πολέμια că Dekebalos, regele Dacilor, era teribil în a împleti planurile de război
▪epsilon.1864: Ἐξυβρίζοντα: παρασπονδοῦντα, παραβαίνοντα τὰς συνθήκας, ἀδικοῦντα. τὰ ἐκδικήματα τοῦ Δεκεβάλου ἐς τοσόνδε προσεληλύθει, ὥστε ἀναγκαῖον εἶναι πολέμῳ καταπαῦσαι ἐξυβρίζοντα. Obraznic: care calcă învoielile, ocoleşte tratatele, face ilegalităţi; Decebal şi-a făcut de cap într-atâta, încât a fost nevoie ca obraznicul să fie potolit printr-un război.
▪epsilon.2038: Ἐπεκηρυκεύετο: διὰ κήρυκος ἔλεγεν. ἐπεὶ μηδὲ εἷς ἐπεκηρυκεύετο ὑπὲρ τοῦ Λευκίου, διελέγετο αὐτῷ ὁ Δεκέβαλος. A negociat prin sol: după ce nici unul nu a negiciat pentru Leukios (Lucius?), Decebal a vorbit cu el.
▪upsilon.483:Υπόδικοι: κατάκριτοι. στρατιῶται ὑπόδικοι ἐπὶ κακουργίᾳ, δρασμὸν βουλεύοντες παρὰ Δεκέβαλον θανάτῳ κολάζονται. Pârâţi: acuzaţi; soldaţii acuzaţi de rea purtare fiindcă au vrut să fugă, sunt pdepsiţi de Decebal cu moartea.

2. În inscripţii (am omis pe cele în care numele era doar presupus, ori mutilat, lipsindu-i tocmai centrul, cam 2 sau 3 în total ). În toate cele 21 de inscripţii -- deloc puţine, comparativ cu alte nume tracice, mult mai slab atestate -- acest nume are doar două variante: Decibalus şi Decebalus.

Forma Decibalus (în 8 inscripţii) :
-CIL 3, 7477 (Durostorum=Silistria, Moesia Inf.): Valerio Marco militi...Aurelia Faustina coniux et heres una cum Valeriis Decibalm et Seicipere et Mamutzim et Macaria et Matidia filiis suis Lui Valerius Marcus (au pus monumentul)...Aurelia Faustina, soţie şi moştenitoare, împreună cu Valerii Decibal(us), Seiciperis, Mamutzis, Macaria şi Matidia, copiii săi etc. Pe baza acestei inscripţii, prof. Poghirc a crezut că -m-ul final din Decibalm şi Mamutzim este desinenţa dacică de instrumental (instrumentalul [ablativ] latinesc corect al acestor nume fiind Decibalo şi Mamutzi]. Fără să fie teoretic imposibilă, această ipoteză este însă improbabilă.
-CIL 6, 25572 (Roma): Sex(tus) Rufius Decibalus
-AE 1954, 83 (Roma), listă de nume, mai toate abreviate: Nigr(inius) Maximus Aur(elius) Heroul(anus) / Silvin(ius) Decibal(us) etc.
-AE 1964, 144f (Blain, Lugdunensis, Franţa): Decibal(us) IMP PART ori Decibali MP PART
-AE 1989, 299 (Asisium=Assisi, Umbria): T(ito) Vibatio Decibalo
-AE 1945, 35 (Ostia): [caput?] Decibali (capul?) lui Decibalus
-AE 1998, 01141: (Sacidava, Moes.Inf., înainte de sf. sec. III): Diurdano Decibali veteran(o) Q(uintus) Priscus filius lui Diurdanus Decibalus, veteran, Quintus Priscus, fiu, (i-a pus monumentul).
-CIL 3, 4150 (Savaria=Szombathely, Pannonia Sup.), listă de nume : Marc(ius) Vindex Iun(ior), Iul(ius) Decibalus, Ulp(ius) Nigrinus etc.

Forma Decebalus (tot în 8 inscripţii) :
-CIL 15, 2797 (Roma): Deceb[alus]
-CIL 3, 7437 (de la Lăžen, în Bulgaria, lângă Nicopole, pe Dunăre); este o listă de persoane, I 52: Cresce(n)s Decebali;
-CIL 06, 31654 (Roma): gentem Dacor(um) et regem Decebalum bello superavit (Traian) a învins în război neamul Dacilor şi pe regele Decebalus
-IDR 3,3,nr.272 (Sarmizegetusa): Decebalus per Scorilo. Inscripţie foarte discutată. Cei care susţin că este limbă dacă, traduc Decebal, fiul lui Scorilo. Cei care optează pentru limba latină populară, traduc Decebal, pentru Scorilo ori Decebal, prin (intermediul lui) Scorilo.
-IGLNovae nr.82 (Novae, Moesia Inf.=Svištov, Bulgaria): Fl(avio) Decebalo vet(erano) leg(ionis) I Ital(icae) Severianae lui Fl. Decebalus, veteran al legiunii I Italica.
-AE 1912, 264 (Heliopolis=Balabakk, Syria): adversus quos expeditionem fecit per regnum Decebali regis Dacorum împotriva cărora (sc. Marcomani, Quazi şi Sarmaţi) a făcut o expediţie prin regatul lui Decebalus, regele Dacilor
-AE 1985, nr.721 (Philippi=Grameni, Macedonia): quod cepisset Decebalu(m) et caput eius pertulisset ei Ranisstoro [(Ti(berius) Claudius Maximus... făcut decurion de către Traian) fiindcă l-a prins pe Decebalus şi capul i l-a adus lui (Traian) la Ranisstorum
-AE 1992, 01483 (Germisara=Geoagiu Băi): Nymfis Decebalus Luci posuit Decebalus al lui Lucius a pus (monumentul) nimfelor

Într-o inscripţie din sec. IV, publicată de Em.Popescu în IGLR, nr. 272 (de la Salsovia=Mahmudia), apare şi o formă Dicebalus într-o listă de exarhi, cu închiderea târzie a lui /e/ la /i/, dacă nu cumva scribul a inversat literele din greşeală, vrând de fapt să scrie Decibalus şi nu Dicebalus.
Acestea sunt toate atestările antice ale numelui regelui dac. Ele prezintă o singură alternanţă, şi aceea minoră: vocala din finalul primului element este scrisă când 'i', când 'e'. Cele două variante nu pot fi distribuite nici în spaţii diferite (ca să le considerăm variante dialectale) şi nici în epoci diferite (ca să le luăm ca variante evolutive), ele fiind uniform răspândite şi sincronic şi diacronic. Explicaţia constă în timbrul acestei vocale, care era la origine un /i/ scurt, pronunţat în latina dunăreană foarte deschis, în unele locuri chiar ca /e/. Ştim acest lucru din multe surse, fie din reconstrucţiile fonetice (pe care le găsim în istoriile limbii române), fie chiar din documentele istorice, de pildă de la Procopius, care ne transmite mai multe toponime din aceste locuri în care se produce acelaşi fenomen: Μέδεκα [Medeka] < medĭca, Βέτζας [Vetzas] < vĭteas, Τρεδετετιλίους [Tredetetilius] < tredecĭm tilios etc.
Decebalus (+var.) este un nume compus, de tip indo-european, ca şi pers. Vištāspa ("cu cai pregătiţi": višta "gata" + aspa "cal"), got. Þiudareik ("regele neamului": þiud "popor, neam" + reik "rege, conducător, putere") , sl. Svjętoslav ("slava sfântă" ori "slava lumii": svjęt "sfânt, lume" + slava "slavă"), vechi ind. Yajnapati ("stăpânul sacrificiilor": yajna "sacrificiu"+pati "domn, stăpân"), grec Θεόδωρος[Theo-dōros] ("darul zeului": theos "zeu" + dōros "dar") etc. Cele două părţi ale lui sunt lesne de separat, Deke-balos, dar nu şi de explicat. Fiecare din cei doi componenţi are paralele în onomastica TDM:
-dek(e)-(unde radicalul este dek, vocala finală fiind vocală cu rol gramatical, cu diverse variante). Ca prim formant el apare cu siguranţă în Δεκαίνεος [Dekaineos] la Strabon 12.2.39 (la Iordanes Get. 39: Dicineus). Nu este imposibil ca acelaşi radical să se afle şi în numele geografice Οὐσ-δικησική (Ptol. 3.11.6) = Us-dicensis (CIL 6, 32582 Roma), una din strategiile nordice al Thraciei, şi A-us-decensis (civitas) în CIL 3, 14437 (2), la Tropaeum Traiani. Etimologiile date până acum acestui component sunt neconvingătoare.
-bal(os) (radicalul fiind bal-) este mult mai răspândit, apărând în mai multe nume TDM, dar şi în în frigiană şi în nume iranice: Βαζο-βαλις[Bazo-balis] (IGB IV, 2173 la Caristorum=Kopilovci, lângă Kjustendil, Bulgaria), Dini-balis (CIL 4, 1397, la Pompei), Δρει-βαλος[Drei-balos] (în ISM 2, 125 la Tomis), Δρει-βαλις[Drei-balis] (IPE 1,50 la Olbia) şi Dri-balus (CIL 3, 3888 la Less), Σαρ-βαλος[Sar-balos] (IG 7, 585 la Tanagra, la 426 a.Chr !!), poate şi Γί-βαλος[Gi-balos] în papirul SB 6796, 150; apare de asemenea în numele scitice Ουαρζ-βαλος[Uarz-balos] (IPE 1,54 la Olbia) şi Ουαστο-βαλος[Uasto-balos] (2,451 la Tanais), v. I.I.Russu, Limba traco-dacilor. Sensul lui -bal(os) are toate şansele să fie acelaşi cu al cuvântului frigian βάλην [balēn] "rege" (cu etimologie indo-europeană), caz în care trebuie să adăugăm acestei serii şi supranumele Βαληος[Balēos] (Zeus), ca rege al zeilor, şi Βάλις[Balis] care, după Etym.Magn., este numele trac al lui Apollon.
Nu ştim care este înţelesul exact al numelui întreg, dar plecând de la sensul, foarte probabil - cum am spus -, al componentului secund, el poate să fi însemnat "rege" + un anumit epitet (deke-). Acest epitet poate fi explicat în mai multe feluri, însă niciunul mai probabil ca altul, aşa încât -- vorba lui Ţuţea! -- "mai multe adevăruri, nici un adevăr". El aparţinea însă cu siguranţă unei palete limitate de sensuri, moştenită din indo-europeană, şi nu este deloc imposibil ca înţelesul întregului nume să existe în vreuna din celelaltre limbi indo-europene vechi (chiar dacă numele în acea limbă sună cu totul altfel). Aici ne interesează însă mai mult forma decât înţelesul acestui nume.