Burebista, regele intregii lumi geto-dace

Burebista, regele intregii lumi geto-dace

Rezultat al unei indelungate dezvoltari istorice, statul dac centralizat si independent (organizat sub conducerea lui Burebista), nu a aparut in mod spontan sau intamplator, ci a fost rezultatul unei indelungate dezvoltari istorice. La temelia tuturor prefacerilor politice, de majora insemna­tate, precum si a progreselor din epoca lui Burebista, care repre­zinta culmea cea mai inalta atinsa pana atunci de societatea geto-dacica, s-a aflat un multimilenar substrat economico-social, un pro­ces ascendent de cristalizare al organizarii politice si militare, desfasurat in chip unitar, pe o intinsa arie geografica.

Asa cum s-a mai aratat, in cursul mileniului al II-lea i.Hr., in regiunea carpato-dunareana si balcanica se constituisera neamurile tracice, apartinand, ca si grecii, ilirii si altii, marii familii de nea­muri indo-europene. Tracii mileniului al II-lea i.Hr. au fost crea­torii unei culturi avansate si unitare. Ei aveau cunostinte inaintate, dezvoltand una dintre cele mai prospere metalurgii a bronzului, cum o atesta produsele atelierelor din Transilvania in special date la iveala de sapaturile arheologice.

In atelierele tracice si pontice se faceau unelte felurite, arme si podoabe de pret, tracii acestor vre­muri putand fi comparati, in multe privinte cu lumea miceniana. Prin secolele VII-VI i.Hr. pe fondul tracic din perioadele anterioare s-a cristalizat o mare unitate etnica si de civilizatie, care acoperea toata regiunea geografica din nordul Carpatilor, pana la Balcani si de la Tyras (Nistru) pana spre tinuturile de la Dunarea mijlocie. In cadrul acestei unitati se vor ridica geto-dacii, pe care ii va surprinde istoria scrisa cu ocazia expeditiei intreprinse in anul 514 i.Hr. de Darius, regele persilor, impotriva scitilor.

Getii - "cei mai viteji si drepti dintre traci" - cum ii aprecia Herodot, au fost singurii dintre neamurile tracice, care s-au impotrivit cu armele marelui rege persan. Rezistenta opusa de geti celui mai puternic imperiu al vremii, atesta nu numai vointa lor de a trai liber, de sine stata­tori, ci si nivelul lor de organizare militara si politica, mai inaintat decat al celorlalte neamuri inrudite. Cand peste doua sute de ani puterea macedoneana s-a ridicat sub Filip II si Alexandru cel Mare, getii au intrat din nou in lumina istoriei antichitatii, de aceasta data izvoarele vorbind despre un rege al getilor de la Dunare, des­pre orase intarite, precum si despre bogate lanuri de grane la nord de Dunare, pe care ostenii macedoneni le-au culcat cu lancile la pamant, spre a putea inainta.

Inceputurile timpuriii ale stratificarii sociale.

Cercetarile arheologice au scos la lumina dovezi certe ale inceputurilor strati­ficarii sociale in aceasta vreme. In secolele IV-III i.Hr. geto-dacii au creat o arta princiara, aristrocratica, de o rara finete, care cu toata inraurirea Orientului antic si a lumii elenistice se infatiseaza cu manifestari de o pregnanta unitate si originalitate in intreaga zona getica dintre Balcani, Carpatii Meridionali si Orientali, Pontul Euxin si Tyras. Este suficient sa amintim in acest sens binecunos­cutul coif de aur de la Poiana Cotofenesti (judetul Prahova), tezau­rul de la Baiceni (judetul Iasi), cit si inventarul mormintelor unor capetenii ale aristocratiei geto-dace de la Agighiol (judetul Tulcea), Peretu (judetul Teleorman) si Gavanu (judetul Braila), care reflecta o viata plina de stralucire si de putere a nobilimii indigene.

Din analiza stirilor literare, dar si a celor arheologice si numismatice, rezulta ca la sfarsitul acestei perioade, geto-dacii erau organizati in cadrul unor uniuni tribale, care aveau fiecare cate un centru al lor economic, militar si religios, cunoscut din izvoare, in limba traco-dacica, sub denumirea de "dava".

Una dintre uniunile mai vaste si mai puternice, care a putut face fata fortei unui stat de taria regatelor elenistice, a fost aceea condusa de Dromichete (pe la inceputul secolului III i.Hr.), care a invins in doua randuri ostile macedonene luand chiar prizonier pe Lysimach, puternicul rege al Traciei.

Pe la anul 200 i.Hr. este mentionat regele Oroles, care a luptat impotriva bastarnilor germa­nici, patrunsi in partile de rasarit ale Daciei si a oprit inaintarea lor spre sud si vest. Uniunile de triburi geto-dacice au evoluat, mereu, pe masura dezvoltarii fortelor de productie si intensificarii schimburilor comerciale constituind nuclee din ce in ce mai mari. Importurile elenistice, patrunse adanc in zona getica, dar mai ales cele romane si folosirea monedei Romei republicane au stimulat puternic procesul de unificare pe plan economic si politic al lumii geto-dacice.

La temelia operei de centralizare - unitatea lumii geto-dacice.

Acest proces avea solide temeiuri in unitatea etnica, lingvistica si de cultura materiala. Marturiile istorice, care plaseaza limpede pe geti in intreaga regiune dintre Haemus (Balcani). Car­patii Meridionali si Orientali si spre Marea Neagra si Tyras, iar pe daci in regiunea intracarpatica a Daciei stravechi, subliniaza ca acestia formau unul si acelasi popor. Istoricul Trogus Pompeius, care scrie in primele decenii ale erei noastre, afirma semnificativ ca "dacii sunt o mladita a getilor". Izvoarele antichitatii sunt cate­gorice in afirmarea faptului ca getii si dacii vorbeau aceeasi limba, traco-dacica, foloseau aceleasi elemente in compunerea numelor de localitati, de oameni.

In ceea ce priveste cultura materiala, descoperirile arheologice au dat la iveala numeroase ateliere de prelucrare a fierului din care ieseau unelte felurite, cu intrebuintare diversa, dar care pastreaza aceeasi pecete a unitatii ne toata aria de locuire a geto dacilor, intocmai ca si armele (varfuri de sageata, lanci, scuturi etc.) si oodoabele. Fierul de plug dacic, care a facut posibila trecerea la o agricultura propriu-zisa, a fost unealta tipica pentru lumea geto-dacica, folosita si mai tarziu de-a lungul perioadei daco-romane si apoi mult dupa aceea.

Ceramica geto-dacica, lucrata cu roata sau in tehnica traditio­nala cu mana, are un izbitor caracter unitar, repertoriul sau de forme, pornind in principal de la forme stravechi tracice, cat si de la unele prototipuri elenistico-romane. Tocmai aceste produse cera­mice, purtand pecete specific geto-dacica, au ingaduit mai mult decat alte categorii de izvoare arheologice, sa se stabileasca cu certitu­dine pana unde s-au extins neamurile geto-dacilor.

De asemenea, si in domeniul arhitecturii, atat de splendid documentata de impunatoarele cetati de piatra de la Sarmizegetusa, Piatra Craivii, Capalna (Alba), Batca Doamnei (Piatra-Neamt) etc. sunt evidente elemente de dainuire a unei traditii mult mai vechi si, in acelasi timp, elemente care reflecta puterea de asimilare de catre geto-daci a elementelor de civilizatie greco-romana.

Modul de primire si adoptare a imprumuturilor straine, potrivit gustului si nevoilor locale, este o alta caracteristica a lumii geto-dacice, ca enti­tate etnica unitara, cu radacini milenare in acelasi strabun pamant.

Asadar, marea personalitate a lui Burebista, opera de organi­zare si unificare statala intreprinsa de el se contureaza pe fundalul acestei vaste si multilaterale unitati a lumii geto-dacice. Tocmai aceasta temelie unitara explica faptul ca, desi traditiile democratiei militare ale uniunilor tribale nu au disparut cu totul pana la Bure­bista, totusi societatea geto-dacilor a reusit sa injghebeze un stat larg cuprinzator al tuturor teritoriilor locuite de ei - oameni statornici, agricultori, crescatori de vite si mestesugari cu vechi traditii, in acelasi mod se explica si dainuirea in timp a edificiului statal geto-dacic pana la cucerirea romana, cunoscand o mare inflorire.

Prin organizarea statala din vremea lui Burebista, istoria dacilor a atins un punct culminant; acest moment ramane unul de referinta in istoria patriei, subliniind indelungatele traditii de organizare politica, radacinile adanci care ne leaga de aceste pamanturi pe care stramosii nostri si-au faurit cu mai bine de doua milenii in urma un stat propriu, liber si puternic si a carui traditie razbate pana in zilele

Profesor Doctor Dumitru Berciu